5,204 matches
-
erau jenați de originea lor socială, puteau să-și atenueze disconfortul abandonându-se comunismului. Chiar dacă n-au mers atât de departe Încât să intre În partid, mulți artiști și scriitori, mai ales În Franța și Italia, „se prosternau În fața clasei muncitoare” (Arthur Koestler) și idolatrizau „proletariatul revoluționar” (imaginat de regulă, În spirit realist-socialist/fascist, drept masculin, sever și musculos). Deși fenomenul avea o amploare europeană și nu se limita la comunism (cel mai cunoscut exponent intelectual al „muncitorismului” era Jean-Paul Sartre
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
societate erau Încă prezentate la Curte (un ritual anacronic și din ce În ce mai absurd, la care regina a renunțat În cele din urmă, În 1958), unde unul din cinci parlamentari conservatori studiase la Eton și unde procentul de studenți proveniți din clasa muncitoare era În 1955 același ca În 1925. Pe lângă comediile sociale benigne, cinematograful englez a Înflorit printr-o producție constantă de filme de război: The Wooden Horse (1952), The Cruel Sea (1953), The Dam Busters (1954), Cockleshell Heroes (Comando În ape
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sufocă Într-o societate și o căsătorie pe care nu poate nici să le abandoneze, nici să le schimbe. El o insultă pe Alison, soția lui, pentru originea-i burgheză, iar ea este captivă Între un soț provenit din clasa muncitoare și un tată bătrân (fost ofițer În armata imperială din colonii), dezorientat și rănit de o lume pe care nu o mai Înțelege. Alison Îl mustră cu blândețe: „Tu suferi fiindcă totul s-a schimbat. Jimmy suferă fiindcă totul a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Turcia (1961), Maroc (1963), Portulgalia (1964), Tunisia (1964) și Iugoslavia (1968). Muncitorii străini („invitați”) erau Încurajați să se angajeze În Germania, În ideea că șederea lor era strict temporară, ei urmând să se Întoarcă În țara de origine. Ca și muncitorii imigranți finlandezi În Suedia sau cei irlandezi În Marea Britanie, acești oameni - majoritatea sub 25 de ani - proveneau din regiuni sărace, rurale sau montane. Cei mai mulți erau necalificați (sau au acceptat „decalificarea” pentru a găsi de lucru). Câștigurile lor În Germania sau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
1965 cuprindea „Reglementările Poliției pentru străini”, promulgate pentru prima dată de naziști În 1938. Muncitorii străini erau descriși și tratați ca o prezență temporară, la discreția autorităților. Cu toate acestea, În 1974, când economia europeană se târa și mulți dintre muncitorii imigranți nu mai erau utili, ei deveniseră deja rezidenți permanenți. În acel an, 17,3% dintre copiii născuți În Germania de Vest erau ai „străinilor”. Impactul net al acestor deplasări În masă nu poate fi supraestimat. În total, era vorba
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Bill Haley and his Comets și Platters. Producția În sine era mediocră chiar și după standardele scăzute ale filmelor de muzică rock, dar melodia-titlu eponimă (cântată de Haley) a entuziasmat o generație de adolescenți britanici. Tinerii proveniți din rândurile clasei muncitoare, pentru care jazzul nu a avut niciodată mare trecere, au fost imediat atrași de revoluția americană (și, la Începuturile ei, britanică) a muzicii pop: antrenantă, melodioasă, accesibilă, sexy și, mai presus de toate, a lor21. Dar nu era nici o revoltă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
avea minime conotații de clasă (cel puțin până când ambele piese au fost Însușite de marii designeri, dar chiar și atunci distincția rezultată nu ținea de rangul social, ci de resursele materiale). Mai mult, purtați de clasa de mijloc și clasa muncitoare deopotrivă, blugii au bulversat filiera tradițională de transmitere a modei „de sus În jos”: ei s-au transmis „de jos În sus”, fiind inițial o ținută de lucru autentică. Erau, de asemenea, declarat tineri: ca multe alte haine strâmte imitate
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
că teatrul a devenit un divertisment mai popular. Dimpotrivă: Încă de la declinul music-hall-urilor, teatrul a fost frecventat cu predilecție de un segment de mijloc, chiar și atunci când subiectul era ostentativ proletar. Dramaturgii puteau scrie mult și bine despre viața clasei muncitoare - publicul lor era perfect burghez. Așa cum Beckett și piesele lui au ajuns rapid În Marea Britanie, nici teatrul britanic cu vedetele sale nu au fost greu de exportat: după ce s-a afirmat cu spectacole din Shakespeare la Londra (cel mai celebru
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Dar prin prezentare, aceste produse sfidau distincțiile sociale tradiționale. În muzică, succesul maxim a fost Înregistrat de Beatles și de epigonii lor, care Îmbinau ritmurile chitariștilor de blues americani (majoritatea negri) cu un material extras din limbajul și experiența clasei muncitoare britanice 4. Acest amestec original a devenit apoi cultura indigenă, transnațională, a tineretului european. Conținutul muzicii pop era important, dar și mai mult conta forma. În anii ’60, lumea era preocupată mai ales de stil. Ceea ce, veți spune, nu era
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
radicali de a identifica teoria marxistă cu practicile revoluționare din țări exotice, unde autoritățile și categoriile tradiționale nu păreau să se aplice. Argumentul suprem al stângii istorice În Europa era că reprezintă - iar În cazul comunismului, că Încarnează - proletariatul: clasa muncitoare din mediul industrial. Identificarea socialismului cu muncitorimea de la oraș era mai mult decât o afinitate electivă: era trăsătura distinctivă care separa ideologia stângii de reformiștii sociali bine intenționați din partidul catolic sau liberal. Votul clasei muncitoare, mai ales cel masculin
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
că Încarnează - proletariatul: clasa muncitoare din mediul industrial. Identificarea socialismului cu muncitorimea de la oraș era mai mult decât o afinitate electivă: era trăsătura distinctivă care separa ideologia stângii de reformiștii sociali bine intenționați din partidul catolic sau liberal. Votul clasei muncitoare, mai ales cel masculin, era Însăși temelia puterii și influenței Partidului Laburist Britanic, partidelor muncitorești din Belgia și Olanda, partidelor comuniste din Franța și Italia și partidelor social-democrate din Europa Centrală germanofonă. Cu excepția Scandinaviei, majoritatea proletarilor nu erau socialiști sau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
comuniste din Franța și Italia și partidelor social-democrate din Europa Centrală germanofonă. Cu excepția Scandinaviei, majoritatea proletarilor nu erau socialiști sau comuniști - simpatiile lor erau Împărțite În tot spectrul politic. Însă partidele tradiționale de stânga erau strict dependente de votul clasei muncitoare, motiv pentru care se identificau cu aceasta. Dar, la jumătatea anilor ’60, această clasă era pe cale de dispariție. În țările dezvoltate din Occident, minerii, siderurgiștii, muncitorii din industria textilă și construcții navale, cei de la căile ferate și lucrătorii manuali din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nonșalant la modele insolite ilustra ușurința cu care venerabila sintaxă revoluționară a bătrânei Europe se dizolva Într-un Babel ideologic. Când studenții italieni afirmau că, În noua economie axată pe servicii, universitățile erau centrele producției intelectuale, iar studenții - noua clasă muncitoare, ei forțau termenii schimbului economic marxist. Dar cel puțin evoluau În cadrul acceptat și aveau de partea lor precedentul dialectic. Câțiva ani mai târziu, când Re Nudo, publicație a studenților milanezi, titra „Tineri proletari din Europa, Jimi Hendrix ne unește”, dialectica
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
asumate de fiii și fiicele nomenclaturiștilor polonezi, iar obiectivele lor principale erau libertatea de exprimare și drepturile politice. Cum s-au grăbit să remarce adversarii săi neostaliniști, intelighenția disidentă din Varșovia nu se prea sinchisea de grijile cotidiene ale populației muncitoare. La rândul său, poporul polonez a răspuns cu indiferență studiată la persecuția studenților, a evreilor și mai ales a studenților evrei. Doi ani mai târziu, În 1970, când guvernul a mărit prețul alimentelor cu 30%, iar muncitorii din șantierul naval
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Brigăzile Roșii și celelalte organizații s-au limitat la răpirea și, ocazional, Împușcarea unor directori de fabrici și a altor oameni de afaceri mai mărunți: „lacheii capitalismului”, servi del padrone, ceea ce reflecta interesul lor inițial pentru democrația la nivelul clasei muncitoare. Dar, la mijlocul anilor ’70, ei au trecut la asasinate politice (mai Întâi politicieni de dreapta, apoi polițiști, ziariști și procurori), strategie menită să „sfâșie masca” legalității burgheze, obligând statul la represiune brutală și polarizând astfel opinia publică. Până În 1978, Brigăzile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
civile. țara urma să fie guvernată conform unei Constituții votate În aprilie 1976 și care reflecta Încă retorica și elanurile din ’74: ea angaja Portugalia Într-o „tranziție spre socialism prin crearea condițiilor pentru exercițiul democratic al puterii de către clasele muncitoare”. În alegerile legislative din aceeași lună, socialiștii au ieșit din nou primii, deși cu un procent ușor redus, iar Mário Soares a format primul guvern portughez democratic după aproape o jumătate de secol. Perspectivele democrației portugheze rămâneau sumbre: Willy Brandt
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
care Îi legau de mâini și de picioare pe mai mulți ani). Conservatorii, Îndeosebi guvernul lui Edward Heath din 1970-1974, au avut și mai puțin succes, În mare parte din cauza unei suspiciuni fondate, confirmată istoric, a anumitor sectoare din clasa muncitoare britanică (minerii mai ales) față de orice compromis cu miniștrii conservatori. Astfel, când Heath a sugerat În 1973 Închiderea unor mine de cărbuni neprofitabile și a Încercat să limiteze prin lege capacitatea sindicatelor de a iniția conflicte de muncă (lucru propus
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În cele laburiste. Altele, Îndeosebi temele „morale”, aveau mai mult succes la electoratul fidel al conservatorilor din zonele rurale decât la populație În ansamblu. Dar, după sufocantul libertarianism din anii ’60, ele aveau ecou la admiratorii doamnei Thatcher din clasa muncitoare și segmentul inferior al clasei de mijloc, oameni care nu se simțiseră niciodată În largul lor față de intelighenția progresistă care domina anterior scena publică. Dar thatcherismul Însemna Înainte de toate „pumnul În masă” al unui guvern ferm. La sfârșitul anilor ’70
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
făcut ultimele rânduieli, ca oricărui partid comunist muribund. Pe 1 decembrie, Volkskammer (parlamentul RDG) a votat În unanimitate (420 de voturi pentru și 5 abțineri) pentru Îndepărtarea din Constituția RDG a clauzei care stipula că statul este „condus de clasa muncitoare și partidul său marxist-leninist”. Patru zile mai târziu, conducerea a demisionat din nou, fiind ales un alt lider În persoana lui Gregor Gysi, iar numele partidului s-a schimbat, după tipic, În Partidul Socialismului Democratic. Vechea conducere comunistă (inclusiv Honecker
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cândva cel mai puternic sindicat muncitoresc din Franța, era acum doar o umbră (după 1980, mișcarea sindicală franceză În ansamblul ei și-a pierdut două treimi din membri), iar cei pe care Îi reprezenta nu mai erau tipici pentru populația muncitoare din Franța sau de altundeva. Însăși natura muncii se schimbase. În multe locuri a apărut un sistem nou, bazat pe patru clase sociale. La vârf se afla noua pătură de profesioniști: metropolitani, cosmopoliți, prosperi și instruiți - adesea asociați cu băncile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
care guvernase țara În primii 25 de ani după război și care domina Încă provinciile rurale ale Austriei. Dar și mai de rău augur era faptul că Haider păcălise o mare parte a electoratului de orientare tradițional-socialistă, ce era clasa muncitoare vieneză. Acest lucru nu trebuia să surprindă pe nimeni, având În vedere că (după cum arătau sondajele de opinie din 1995) un austriac din trei nutrea, alături de Haider, covingerea că „muncitorii cu viză temporară” și alți străini din Austria aveau prea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a așteptat 300 de ani reconstituirea; cea de la Orgreave a fost recreată pentru televiziune după numai 17 ani. Orașul Barnsley figurează la loc de cinste În Drumul către Wigan Pier, unde George Orwell a surprins memorabil tragedia șomerilor din clasa muncitoare britanică În perioada interbelică. După 70 de ani, În Wigan existau nu numai o dană (Orwell constata la vremea lui absența acesteia), ci și un panou pe șoseaua cea mai apropiată, care atrăgea vizitatorii. Lângă canalul curățat fuseseră construite „Cum
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
oricărei rezistențe”. În aceeași broșură, fotografiile care Înfățișează rampa de triere a deținuților de la Auschwitz erau Însoțite de un citat din comunistul german Ernst Thälmann: „Burghezia Își ia În serios obiectivul de a anihila partidul și Întreaga avangardă a clasei muncitoare”14. Acest text a fost scos abia după căderea comunismului. Aceeași versiune a evenimentelor putea fi Întâlnită În toată Europa comunistă. În Polonia nu putea să se conteste ori să se minimalizeze ceea ce se Întâmplase În lagărele de exterminare de la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
o întreține o prejudecată păguboasă: "ridicola și superstițioasa distincție între "marea artă" și "artele minore" e moartă". De asemenea, conchide criticul, artele decorative îi reunesc pe les lettrés și pe amateurs, astfel că un poet se face ebenist, un prinț muncitor "en application de cuivre", o grande dame decorează cu broderiile sale și aplicațiile de stofă interiorul hotelului orașului Bruxelles etc. Emanciparea artelor aplicate o regăsim și în programul Seccesion-ului vienez, iar Gustav Klimt ilustrează din plin dignitatea de care se
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Autorul delimitează, În funcție de stilul de viață al claselor deosebite de statutul socio-economic, următorul efect al socializării consumatorului: clasele superioare, având la dispoziție cei mai mulți bani, cheltuiesc un procent mult mai mic din venitul lor pentru achiziționarea de bunuri. În schimb, clasa muncitoare cheltuie aproape tot ce câștigă și, mai mult decât atât, este mult mai loială mărcii sale. Copiii din familiile Înstărite Învață un comportament de consum orientat spre viitor, și nu spre consum „În prezent”. Promovarea, În perimetrul societății românești, a
COMPORTAMENTUL CONSUMATORULUI DE LA TRADIȚII LA INTEGRARE EUROPEANĂ by Mariana CALUSCHI, Oana GAVRIL JITAR, Mihaela ŞERBAN, Constantin NECHIFOR, Daniel URMĂ () [Corola-publishinghouse/Science/750_a_1157]