5,657 matches
-
fanfara militară și populația ovaționau inițiativa patriotică a celor închiși în vagoane. La declararea războiului în 1941, Eugen Radțibar se afla la regimentul 39 infanterie, departamentul aruncător de flăcări. A fost participant la luptele de la Cotul Donului, unde cu toată nenorocirea a salvat un batalion de pușcași italieni ai căror comandanți căzuseră în lupte. Pe front sa întâlnit cu soroceni și a fost numit comandant de detașament. În cursul retragerii s-a reușit o regrupare la Vasilevsco, unde Eugen cade rănit
PERSONALITĂȚI UNIVERSITARE IEŞENE DIN BASARABIA by VLAD BEJAN IONEL MAFTEI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91488_a_93522]
-
mâna. Se află Ins) În public. Nu avea astâmp)r. Nu suportă s) stea de vorb) doar cu noi doi. C)uta pe cineva mai important, contactul cel mai potrivit, acela pe care, dac) l-ar rata, ar fi o nenorocire. Era cuprins de dorință demonic) de a avea cea mai oportun) Întâlnire. Ne-a atins doar mâinile, a privit dincolo de noi și a plecat. Nelson Rockefeller suferea de aceeasi boal). Numai senatorii b)trâni, f)r) aspirații la președinție, nu
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
ce se trezește deodat) Într-un luminiș, În țară fluturilor coada-rândunicii sau lang) un apeduct, la poalele unui munte. Nu vreau s) spun c) aceasta este singura metod); exist) și altele la fel de sigure: de exemplu, s) suferi În viat) mari nenorociri sau nedrept)ți ori s) simți profundă oboseal) fizic) Însoțind lipsa prelungit) de activitate mintal). Acestea sunt Ins) alternative extreme, că s) spunem așa, iar mie mi se pare c) prima alternativ) este cea mai natural) și pe care te
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
flexibile și mai capabile s) perceap) realitatea sau c) ei au reacții mai intense, mai inteligente În fața ameninț)rii cu extincția. Admit c), fiind american, sunt mai expus la iluzii decât verii mei. Dar israelienii, care au trecut prin atâtea nenorociri, masacre și r)zboaie, știu ei oare cum s) se salveze? Experiență crizelor i-a Înv)țâț ce s) fac)? Am citit lucr)ri despre Holocaust ale unor scriitori care i-au criticat foarte aspru pe evreii din Europa, susținând
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
ale clădirii, În căutarea unui loc pentru prologul Medeei, și am descoperit la subsol un coridor perfect adecvat, având o atmosferă potrivită, pe care nici un decor de scenă nu ar putea s-o recreeze. Aici devenea credibil mesajul Doicii prevestind nenorociri, aici am plănuit de unde pot să fie aduși copiii, ieșiți parcă din cazanele iadului, pentru a asculta sunetul prelungit al Medeei, chemând din alt spațiu (Sala Atelier), Înspre care Doica, În rol de ghid, urma să-i conducă pe spectatori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
să se emancipeze. În Europa Occidentală el a fost recunoscut prompt și fără rezerve ca unul dintre marii scriitori ai secolului XX. Iar În fosta URSS i-a făcut pe mulți cititori să considere expatrierea sa drept Încă una din nenorocirile aduse de Revoluția din 1917. Numai În România opera lui Nabokov n-a putut să pătrundă În cei cincizeci de ani de comunism (deși elita intelectuală o cunoștea din traduceri franțuzești și din auzite). O jumătate de secol fără Nabokov
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
o lacrimă. Am rugat-o. Plângi... Te rog, Maria, plângi... Nici un cuvânt. Împietrită. Nici o lacrimă... Nu mai vede, nu mai aude... Mi-e frică pentru ea, Ioane... Sărăcuța... îngână Țamblac. Și eu mă tem pentru ea. Și Bogdan, mititelul... Ce nenorocire... Cine ar fi crezut?... Ca un trăsnet... Ștefan se sprijină de cămin. Abia se mai ține pe picioare. Jarul țiuie subțire, trage să moară; se făcuse frig în paraclis. Acu... acu patru zile, mă jucam cu el... Acu... acu îl
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
furtuni, am ucis turcii... Am aruncat ancora la Cetatea Albă... Ștefan nici nu-l ascultă: merge de colo-colo, bolborosind: Lac turcesc... Lac turcesc... Săracu' Alexandru, îngână Țamblac. Mi-a fost teamă că așa se va sfârși... Marea Neagră lac turcesc... O nenorocire nu vine niciodată singură, se căinează Țamblac. Când o afla Maria... Ce facem Ștefane? Ștefan se oprește brusc: Maria?! Maria să nu afle! Să nu afle!...și face câțiva pași, buimac. Nu trebuie să afle! Să nu... Hai! Să mergem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
așa Vodă cată "dovada", spune și își drege glasul. Țineți minte, atunci, la Baia, când oastea ungurească a lovit Moldova? Noi, mai mulți boieri, am socotit că a sosit clipa să mântuim țara, să doborâm tiranul cu ajutorul regelui Mateiaș. Din nenorocire, Diavolul ne-a răsturnat toate socotelile... Ungurii au mâncat o bătaie soră cu moartea; și Măritul rege Mateiaș a fugit, pe năsâlie, cu o frumușică de săgeată moldovenească înfiptă în spinare. De nu eram noi, vornicul Crasnaș și cu mine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
din trei părți și m-am găsit singur pe mine, cu toată oștirea risipită. Gândească-se Luminăția Voastră câte Puteri erau împotriva mea, singur... Eu, împreună cu oastea mea de curte, numai, am făcut ce am putut... Și s-a întâmplat nenorocirea, care socotesc că a fost voia lui Dumnezeu ca să mă pedepsească pentru păcatele mele... Nu vreau să mai spun cât de importantă este țara mea, care este cetatea de apărare a Ungariei, a Poloniei și straja Creștinătății, că turcii s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Daniil. În nefericire, există un adevăr. Nu e greu să fii "cel Mare", în strălucirea "Scaunului de la Suceava", în slava încununată cu laurii biruinței, în uralele Moldovei, ale Europei, chiar... Dar "Mare", cu adevărat, nu e decât acela care, în nenorocire, înfrânt, zdrobit, la pământ, părăsit de oameni, rănit și singur, stoarce din el ultima fărâmă de putere, înalță capul și spune mândru: Merg înainte și credința-mi va veni!" Ștefan, tulburat, tace. Se duce la fereastră, se întoarce, nu-și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
hanilor tătari și asupra vecinilor unguri și munteni... pretinzându-se neatârnat... a năvălit cu călăreții și pedestrașii asupra oștirii musulmane... încât cea mai mare parte bău acolo paharul muceniciei și mulți viteji pieriră în luptă. Plin de durere pentru această nenorocire, pașa abia putu scăpa el însuși prin fugă de primejdioasa strâmtoare." Soad eddin Hodja Efendi, Cronica originii și dezvoltării Otomanilor * "Nicicând, de la începutul Islamului, nicicând oștirea otomană n-a suferit o înfrângere atât de mare, un așa crunt dezastru." Mara
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
din trei părți, și m-au găsit singur pe mine, cu toată oștirea risipită. Gândească-se Luminăția Voastră, câte Puteri erau împotriva mea, singur... Eu, împreună cu oastea mea de curte, numai, am făcut ce am putut... Și , s-a întâmplat nenorocirea, care socotesc că a fost voia lui Dumnezeu ca să mă pedepsească pentru păcatele mele... Nu vreau să mai spun, cât de importantă este țara mea, care este cetatea de apărare a Ungariei, a Poloniei, și straja "Creștinătății", că turcii s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
măcel groaznic... Fugarii aruncau nu numai armele, ci și hainele, șeile, ca să scape fie neînarmați și goi, și se aruncau în Nistru..." Ian Dlugosz, Cronica Polonorum * "...Ștefan Voievod al Moldovei, oștean viteaz, bărbat mare în primejdie, mare la suflet în nenorocire și modest în norocire pe care o credea orânduită de la Dumnezeu; el a fost mirarea stăpânitorilor și noroadelor, când cu mijloace modeste a făptuit atâtea lucruri mărețe." Nicolai Caramzin, Istoria Rusiei * " Se spune că voievodul Ștefan a fost vestit... pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
a rămas viu ca toți viii... că doar nu-i sfânt degeaba... și, chiar are să mai vină odată, ca să-i apere pe toți moldovenii lui". Ștefan cel Mare în legende * "Țăranul din munți și văi și păduri, în marea lui nenorocire... ca o rază bună din acel veac mare... ca o mângâiere și o făgăduială... atâta știa: ... că neamul său a dat, cândva, un om minunat, un sfânt care nu mai poate răsări altul, izvorul a toată vitejia, fântâna tuturor dreptăților
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
în armata sovietică, firește, în război, mai exact în ultima zi de război, la 9 mai 1945, în Cehoslovacia*. Ceva ghinion a avut verișorul meu, un fel de paratrăsnet al familiei, în care poate că s-au scurs multe din nenorocirile ce ne pândeau pe noi toți. Părăsită de soțul ei pentru o altă femeie, cu unul din băieți ucis pe front, cu altul plecat departe de casă, tanti Aniuta nu a avut o viață de invidiat. O văd (eram la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
să devin prieten. După o absență de la cursuri și seminarii de câteva zile, se întorsese de acasă, de la Făgăraș, unde fusese la o înmormântare: îi murise tatăl. Îl urmăream cu o curiozitate avidă. Cum e când te lovește o asemenea nenorocire? Cum te comporți într-o atare împrejurare? Colegul, mi se părea, se purta normal, prea normal. Vorbea ca de obicei, zâmbea, ba chiar și mai râdea. Eram, privindu-l, uimit și dezamăgit: suferea mai puțin decât ar fi trebuit să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
sentiment de iubire pe care l-am încercat poate vreodată pentru Doina. Absența ei se umple cu prea plinul celei mai vii și mai autentice prezențe. Ca și cum aș fi presimțit tot ceea ce ne și mă așteaptă (începea săptămâna mare a nenorocirilor noastre...), în acea seară m-am agățat cu disperare de ființa ei totodată teribil de absentă și copleșitor de prezentă. * Când se întâmplă o nenorocire, mai bine rezistă, paradoxal, tocmai cei mai loviți de ea. Cei doar impresionați de ea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
prezențe. Ca și cum aș fi presimțit tot ceea ce ne și mă așteaptă (începea săptămâna mare a nenorocirilor noastre...), în acea seară m-am agățat cu disperare de ființa ei totodată teribil de absentă și copleșitor de prezentă. * Când se întâmplă o nenorocire, mai bine rezistă, paradoxal, tocmai cei mai loviți de ea. Cei doar impresionați de ea cad, în schimb, ca muștele. Așa s-a întâmplat cu mine de pildă la moartea cumnatului meu (de am ajuns la spital). Cum a rămas
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
albaștri”, mi-a spus el, făcând aluzie la Nichita Stănescu, care a murit tot într-un 13 decembrie, în 1983, și la Sorin Titel, trecut la cele veșnice în 17 ianuarie 1985 - și, desigur, la sine. Avea ochi albaștri. Ca nenorocirea să fie completă, mai mureau însă și dintre cei care nu aveau ochi albaștri: Virgil Mazilescu (în august 1983), Ioana Creangă (în februarie 1987). Între 1983-1987 redacția revistei România literară a pierdut nu mai puțin de șase oameni, căzuți, unul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
frecvența lui mă neliniștea. Până la urmă, într-un fel, el s-a adeverit: Doina m-a înșelat cu familia ei, la care ține din ce în ce mai mult. Dar cum ar putea să nu țină, din moment ce această familie e lovită, parcă periodic, de nenorociri: mamaia (1975), Luminița (1981), Marius (1987) au dispărut, rând pe rând, sub ochii mei. Și totuși, uneori, mă surprind gelos... * Cum s-o conving că atunci n-a fost nimic serios, că doar vanitatea mea de bărbat fără succes la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
a soției, la numai 34 de ani, boala neiertătoare care l-a răpus, tot prematur, la 43 de ani (în 1961); știind (ca și el de altfel, poate, în paralel cu el) și ceea ce a urmat după moartea lui: alte nenorociri, în legătură cu care nu am nici o certitudine că i-ar fi rămas necunoscute (decesul lui mamaie, mama lui, colega lui de fotografie, în 1975, apoi al unicului său fiu, fratele Doinei, răpus de aceeași boală necruțătoare la 39 de ani, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
cea mai de preț, realitatea, repet, este sufletul. A nu ți-l „pierde”, a ți-l salva, a ți-l mântui, e din totdeauna marea temă a conduitei morale și a soteriologiei, fie de natură laică, fie religioasă. Nu există nenorocire mai mare decât cea de a-ți „pierde sufletul” ; a nu înțelege asta, a fi indiferent la pierderea propriului suflet, e pur și simplu imbecilitate ; imbecilitatea nu e niciodată o scuză, ci o circumstanță agravantă. Noțiunea de „spirit” are mai
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
poate ca, la capătul tuturor sforțărilor, la așa ceva să se supuie. Dar noi suntem cu toții numai expresia actuală a unui popor care a trăit veacuri întregi./ Putem slăbi, și putem fi zdrobiți. Dar aceia n-au avut slăbiciunea și nici nenorocirea. Cu luptele, suferințele și triumfurile lor, ei sunt acolo, în fund, și nimeni nu-i poate atinge./ Ei sunt indestructibili” (Neamul românesc, 30 martie 1940 ; cf. N. Iorga, Ultimele, Craiova 1978, p. 90). Altă dată, cu mulți ani ̀ înainte
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
biete făpturi speriate, cedând prea omenește seducțiilor lașității, dar și ca unii aproape dispuși la colaborare (nu e aici un proces de intenție, ci simplul constat al unor demersuri nedecisive, dar destul de clare), în plus vanitoși până la neomenie, insensibili la nenorocirile altora, invidioși, sordizi sub toate aspectele, cel fizic în primul rând, prezentarea aceasta, așadar, îmi pare desigur justă, desigur necesară, desigur de natură să lumineze psihologia și etica foarte discutabile ale stângiștilor în genere și tovarășilor de drum, dar mă
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]