5,469 matches
-
a spațiului ideal de lucru și odihnă. Zicem spațiu ideal, pentru că pare același, deși adresele sunt diferite - și chiar orașele sunt diferite: Iași ori București, poate chiar Viena pentru Noaptea (1871). Atmosfera este, însă, aceeași peste tot: un „înăuntru” nocturn. Odaia ca spațiu pare a intra în atenția poetului în momentul când Sătul de lucru caut noaptea patul. Chiar dacă momentul în sine al ruperii de muncă este important, ne va interesa, mai întâi, ceva de dinaintea lui, și anume lumina din odaie
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
Odaia ca spațiu pare a intra în atenția poetului în momentul când Sătul de lucru caut noaptea patul. Chiar dacă momentul în sine al ruperii de muncă este important, ne va interesa, mai întâi, ceva de dinaintea lui, și anume lumina din odaie: de vreme ce-și caută patul, înseamnă că cel muncit a stins-o. Ca în Scrisoarea I : Când cu gene ostenite sara suflu-n luminare. Pentru versul acesta am îmbinat câteva tradiții editoriale, și, în căutarea obiectului propriu-zis, a sursei
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
Duică, pentru că respectă textul Convorbirilor literare). Tot G. Bulgăr a restituit termenul originar, dar aceste ediții restitutive trec neobservate de manuale, antologii, ediții de editură etc. Să stăm, însă, și să cugetăm: cum poate să se vadă noaptea, într-o odaie, o lumânare... stinsă?! în acest paradox îl lasă editorii pe Eminescu schimbând un biet semn dintr-un singur cuvânt, pe i cu â/î. Este limpede că avem de-a face cu o expresie de limbă, luminarea-i stinsă înseamnă
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
înțelege - pe de o parte posibilitățile foarte largi pe care le are limba română pentru exprimare, și pe de altă parte modul cum noi înșine îngustăm, de a lungul timpului, aceste posibilități, cum le epuizăm prin standardizare și reguli normative... Odaia lui Eminescu are, desigur, și lumânare ca sursă a luminii - vezi Cugetările sărmanului Dionis unde carafa pântecoasă doar de sfeșnic mai e bună - dar dominantă, pentru creație, pentru lucru în general, este lampa, cum o vedem în Singurătate (1879): A
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
o singură parte, ca și cum i-ar face o cărare marginală? Este clar că aici apostroful strâns cere citirea împreună iar în intenția poetului avem de-a face cu o expresie de limbă: într-o parte = la o parte. Poate că odaia nici nu are fereastră cu două perdele, poate că pluralul perdele se referă, aici, la o singură perdea cu franjuri ori foarte bogată, din mai multe pânzeturi adăugate una peste alta - oricum, sensul este acela al descoperirii spațiului interior, întunecat
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
ori foarte bogată, din mai multe pânzeturi adăugate una peste alta - oricum, sensul este acela al descoperirii spațiului interior, întunecat, pentru a pătrunde lumina lunii înăuntru. Iar acest sens - numai apostroful îl stabilește. Lumina de la răsărit. Dar chestiunea luminii din odaie nu este doar a lui Eminescu. S-o urmărim, tot în opera poetului, înconjurând, însă, un chip feminin într-o odaie a unei case cu cerdac. Desigur, ne referim la Sonetul cerdacului, postumă eminesciană descifrată și editată prima dată de
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
a pătrunde lumina lunii înăuntru. Iar acest sens - numai apostroful îl stabilește. Lumina de la răsărit. Dar chestiunea luminii din odaie nu este doar a lui Eminescu. S-o urmărim, tot în opera poetului, înconjurând, însă, un chip feminin într-o odaie a unei case cu cerdac. Desigur, ne referim la Sonetul cerdacului, postumă eminesciană descifrată și editată prima dată de Nerva Hodoș în 1902. Fiind un text ce trimite către misterul relației dintre poet și Veronica Micle, merită să-l recitim
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
face să insistăm. Până în august 1879, la moartea lui Ștefan Micle, este din principiu extrem de puțin probabil ca Eminescu și Veronica să se fi întâlnit în intimitate la ea acasă. Uneori - deși foarte rar - ea este cea care vine în odaia lui, ca în poemul Singurătate. Alte întâlniri sunt realmente de taină, n-avem cum le proba. Știm, însă, că Veronica Micle mai avea două locuri, două case unde se retrăgea - una numai a ei, la Târgu Neamț, și alta a
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
cerdac, locuiește bătrâna maică Fevronia Sârboaica, care a găzduit pe Veronica Micle și în casa căreia poeta și-a dat duhul.” în epocă, prin casă cu două etaje se înțelege casă cu parter și etaj, „casă pe două rânduri de odăi”, cum se mai zicea. Această Maică Fevronia povestește, ea însăși: „în fiecare vară, pe la începutul lui iulie, știam că voi găzdui o lună pe Veronica, soția profesorului universitar Ștefan Micle.” în zilele acestea din iulie 1889, când s-a retras
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
deci se află în vizită la Ea... Rezultă că, la Văratec, el avea casa lui - ea o avea pe a ei. ... Dacă acest sonet nu ne dă vreo adresă precisă, în schimb poate să ne lămurească în privința luminii din interiorul odăii. Manuscrisul și prima publicare (Nerva Hodoș, 1902) ne vorbesc despre luminare: încet te-ardici și sufli ’n luminare. Este aceeași expresie pe care am întâlnit-o în Scrisoarea I: Când cu gene ostenite sara suflu’n luminare. Am dedus că
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
de laturi. La dreapta, în planul din fund o ușă, la stânga altă ușă, în planul din față. În stânga, planul întâi, canapea și un fotoliu.) SCENA I Tipătescu, puțin agitat, se plimbă cu "Răcnetul Carpaților" în mână; e în haine de odaie; Pristanda: în picioare, mai spre ușă, stă rezemat în sabie Tipătescu: (terminând de citit o frază din jurnal) "... Rușine pentru orașul nostru să tremure în fața unui om!... Rușine pentru guvernul vitreg, care dă unul din cele mai frumoase județe ale
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
să nțeleagă, se coboară să șază pe fotoliu, lângă Trahanache.) SCENA IV Tipătescu, Trahanache Tipătescu: Ei! Neică Zahario, ce e? Ia spune, te văz cam schimbat!... Trahanache: Ai puțintică răbdare, să vezi... Azi-dimineață, pe la opt și jumătate, intră feciorul în odaie, nici nu-mi băusem cafeaua, îmi dă un răvășel și-mi zice că așteaptă răspuns... De la cine era răvășelul? Tipătescu: De la cine? Trahanache: De la onorabilul d. Nae Cațavencu. Tipătescu: De la Cațavencu? Trahanache: Zic: ce are a face Cațavencu cu mine
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
în mâni) Ce să fac? Ce să fac? Și numai vine Ghiță!... Zoe: (ieșind din dreapta misterios și coborând repede lângă el) Fănică! Fănică! Tipătescu: (ridicându-se iute) Zoe!... Știi? Zoe: (dezolată) Știu! Sunt nenorocită, Fănică. Știu... am fost dincolo în odaie, am intrat pe scăricica din dos... Am venit numaidecât după Zaharia. N-am avut curaj să dau ochii cu el, măcar că nu crede... Am auzit tot, tot, tot. Sunt nenorocită, Fănică... Când a plecat Ghiță, l-am chemat dincolo (Tipătescu
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
și nepăsare morală a direcțiunii. Într-o zi îmi vine de-acasă o ladă cu de-ale mâncării, mai ales lucruri dulci. Elevii au simțit și i-au pus gând rău. Alături de sala de meditație unde ne preparam lecțiunile era odaia cuferelor. În această cameră erau așezate toate cuferele elevilor și tot această cameră era fumătorul școalei. După dejun ca și după masa de seară ne adunam acolo toți cei mai mari și fumam. Dar fiindcă nu toți aveam, întotdeauna, tutun
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
noul sistem monetar, un galben austriac valora 32 de lei sau 11,85 franci. în bucurești 57 Pe lângă aparatul religios, copiii erau domesticiți și cu înscenări de spaimă. Unul din servitori se îmbrăca într-un cearșaf alb și sosea în odaie sunând dintr-o tigaie purtată sub cearșaf, agitând un băț aprins și spunând cu glas răgușit vorbe amenințătoare. Aceasta, când copiii făcuse[ră] „nebunii“. Apariția înfricoșătoare se numea „Joimărița“. Sistem de educațiune absurd, la îndemâna oamenilor inculți, care contribuia să înmoaie
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
aceea a trecut cu chirie în mâna unei evreice care dedea camere mobilate. Mai târziu a fost luată cu chirie de către celebrul, pe vre mea aceea, Mihăiță Lăncierul, antreprenorul tunelului de sub Pasagiul Român, care a transformat-o în casă cu odăi mobilate, mai ales pentru uzul femeilor galante. Grajdul acestor case a devenit, mai târziu, tipografia Gr. Luis, iar magaziile - barăci pentru vânzători de fructe etc.182 Locuri virane, mici căsuțe urmau mai departe, dar toate, fără excepție, afară de două singure
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
care n-a ascultat-o nimeni. Spre a nu rămâne mai prejos, am ținut și eu o conferință Despre progres, cu care prilej am spus multe prostii. Colegii m-au felicitat, însă eu simțeam că plictisisem auditoriul. Spre a încălzi odaia, eram obligați să aducem fiecare câte un lemn la subțioară. După două săptămâni de activitate, conform bunului obicei românesc, 1. Gh.I. Ionescu-Gion (1857-1904), publicist, istoric și dramaturg, cu studii superioare la Paris și Bruxelles, autorul unei Istorii a Bucureștilor (1899
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
la luptele din ziua aceea. Eram internat în Institutul Heliade și directorul, Ștefan Velescu, care avea răspunderea, m-a împiedecat să ies. Apoi, d rul Felix, care a fost chemat să mă îngrijească, mi-a interzis de asemenea să părăsesc odaia. Afară de cap, care era rănit, aveam brațul stâng umflat, brațul cu care îmi apărasem capul. Dar în oraș au fost drame. La culoarea de Galben a fost bătaie mare și șarje de cavalerie. Fiindcă poliția ocupase biroul, iar bandele alungau
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
primăverii peste ele și trăiește Înainte pe drumul unui apus de viață, sau chiar pe poteca vieții În plinul ei, pentru că nu este timp să te mai uiți Înapoi. Poate că la ora aceasta când scriu, mata ești Într-o odaie, Închisă, privind doar soarele pe geam, sau poate chiar din cauza vreunei colege de slujbă cu minifustă și piciorușe calde și turburătoare, privești Într-acolo404. Am avut o discuție amplă cu tov. preș. al Com. de artă de aici. A sosit, la
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
Aștept mereu să veniți pe la mine. Am nevoie să mă sfătuiesc cu cineva care cunoaște situația soțului meu Teodor Tatos, În legătură cu picturile lui și altele ce sunt legate de cultură. Numai Dvs. cunoașteți toată situația lui. Stând aseară singură În odaie, neavând ce face, am luat toate documentele și scrisorile și m-am uitat În ele. știu cu câtă greutate le-a adunat de atâția ani și cu puțina sănătate care a avut o; ar fi păcat să se piardă fără
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
tapetele „se pierd În elucubrații riscante”, mobila este „rarefiată, degradată și supusă tuturor ispitelor vicioase”, iar Întunericul naște Întuneric, barbara sa fermentare „inaugurează consfătuirile negre ale oalelor... gâlgâitul buteliilor și damigenelor”, pregătind asaltul orașului. Sufletul bătrânei Maryska „mergea singur prin odaie”; adolescenta cretină, izbind cu pieptul cărnos În tulpina care Începe să scârțâie „sub insistențele trupului ei desfrânat”, apare ca „un zeu păgân”; calendarul Își suplimentează lunile cu una secretă, pentru melancolicii și hedoniștii verii. O continuă substituire, coabitare și fecundare
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
exclus ca jandarmii sârbi, care au iscoade prin fiecare sat, să fi prins ceva de veste. Lăsând la o parte presimțirile, teama lui Petrașcu avea temeiuri reale. Abia trecuse un sfert de oră de la agitația lui Petrașcu și intră în odaie Pera, băiatul cel mai mic al lui Tomici, căci cel mai mare, Traian, plecase la Sibiu la școală. Au venit jandarmii sârbi, ne spune Pera cu respirația tăiată și se întoarce înapoi. în camera unde dormeam noi, ne aflam concentrați
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
holdele, iar când am ajuns la marginea lui, ne-am strecurat pe lângă garduri, căci tocmai încetase ploaia și ieșise o lună frumoasă. Ca niște umbre am intrat în curtea omului și apoi în casă. Aici ne-a condus într-o odaie, unde pe întuneric, ne-a adus ceva de mâncare și un pahar cu vin. Apoi ne am întins toți trei pe două paturi și am dormit îmbrăcați. De dimineață tare, vine omul la noi și ne zguduie zdravăn, căci eram
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
sărbătoare a spiritului. Astfel, prezența iubitei transformă camera într-un „sipet purpuriu”, poetul devenind adoratorul mut al misterelor sacre ale iubirii: „Eram utrenia ta, tu mi-erai umbra/ și-mi arătai statornic dincotro ară și adapă lumina.../ Un sipet purpuriu - odaia,/ o inimă a mea mărturisită/ în care te mișcai foșnind mistere/ O, cum cântau cămările de jaruri/ sub fermecate armele clepsidrei!” Preocuparea pentru sonoritatea cuvintelor, uneori fără urmărirea unui sens precis, generează efuziuni lirice a căror muzicalitate este aceea a
GAFTON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287127_a_288456]
-
este obținut în principal prin inovație verbală, prin „siluirea” cuvintelor și a sintaxei, proces la capătul căruia se ivesc sonorități stranii, neașteptate. Iată, de pildă, „culoarea” spaimei care bântuie spiritul poetului ajuns la amiaza vieții: „O spaimă surpare dă iama,/ odăile zărilor ei/ mafoamele spaimei le umple/ zdupăială dilată și-n gânduri;// și neiertarea întrebării spală/ ca un căutător de aur/ făgăduieli de minereuri,/ mi-e dusă jumătate ziua/ și mă tot umblă, umblă spaima.” În același timp, poemul pare a
GAFTON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287127_a_288456]