5,484 matches
-
cu-cu aaa-a aaa-a odiridi; alteori, mai ales la începutul schimbului cultură-natură, dacă mă gândeam la ce-am ajuns să fac în loc să-mi scriu doctoratul despre Dimitrie Cantemir și cartea cu amazoanele, mi se punea un nod de plâns în gât. Treceam prin parc gârbovită, cu ochii-n pământ și bolboroseam cu patos unde-am ajuns Doamne unde-am ajuns. Până prin ’88 însă, m-am bătătorit și nu-mi mai venea nimic: nici să râd, nici să plâng, nici
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
un fel de vrăjitoare hâdă, pe care n-o iubește și n-o ajută nimeni. Mi se umplu ochii de lacrimi. Scot un fel de scâncet, apoi un scheunat tot mai jalnic. E clar că o să izbucnesc în hohote de plâns, fiindcă mă simt singură și deznădăjduită. Las oiștea din mâini și vreau să-mi dau vreascurile jos din cârcă, dar o creangă se agață în păr. Încerc s-o desprind. Nimic. Se mai încâlcesc și altele. Îmi vâr amândouă mâinile
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
agață în păr. Încerc s-o desprind. Nimic. Se mai încâlcesc și altele. Îmi vâr amândouă mâinile în coamă, trag tot mai tare, mă smucesc, mă scutur, țopăi ca o descreierată. Nimic. Simt că explodez de nervi și uit de plâns. Înjur în aia mă-tii de creangă de viață de rahat și dau cu piciorul în roata căruciorului, mai să mi-l rup. Din curte răsare Oana cu o lanternă și cu pisica Țila în brațe. Se apropie de poartă
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
Eu eram cu litera S. Nu era o policlinică a armatei, ci a Universității, iar doctorița cu deget de cauciuc se ocupa în mod normal de studente. Când mi-a venit rândul, auzisem deja o duzină de fete izbucnind în plâns și încă vreo cinci înjurându-le pe controloarele de păsărici, cu tot neamul lor. Mi-am dat datele și-am trecut pe cal. Doctorița avea buzele mozolite cu o pastă corai, încât și acum, după atâta vreme, mi le aduc
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
a venit maică-sa la el, care i-a spus împă ciuitoare să nu mai plîngă atîta, că peștele ăla nu fusese cîine de mare, ci guvid. Din vremea aceea a rămas o fotografie cu Dănuț cu fața schimonosită de plîns și cercetîndu-și buba de la picior. Tatăl a ținut cu tot dinadinsul să imortalizeze momentul. Într-o dimineață, cînd tatăl era plecat să cumpere vederi pentru rude și mama stătea cu mîinile la ceafă, cu ochii închiși și nemișcată, la untraviolete
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
asta ?“. Văru -său îi aruncă peste umăr, pășind țanțoș : „Acum lucrez pentru Barbu !“. Dănuț stătea pironit în continuare în mijlo cul curții, fără să mai vadă nimic în jurul lui. În timpul acesta, Serghei Luminița se ridicase și, cu fața înroșită de plîns, plecase șchiopătînd înspre clasă. Bascul ei alb de pionier zăcea uitat pe caldarîm lîngă zidul alb al școlii, iar soarele scălda, ca totdeauna, lumea cu lumina lui aurie, precum spicele patriei. /Serghei Luminița a fost prima dintr-o serie de
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
arma-n mâna. Cand veșnicim în frescă sau în lut, Ne vrem icoane sau ne vrem ulcioare; Orice sfârșit ni-e clipă de-nceput Și orice asfințit ni-e răsărit de soare. Ni-e chiotul în horă un hultan, Iar plânsul îl ascundem sub pleoape; Și înfruntăm napraznic uragan, Știind că Ștefan Vodă e pe-aproape. E Dulcea Bucovina copilă din Carpați Cu iia zdrentuita-n toiul verii, Mereu jelita de stejarii-frati Pentru zălogul dat pe la imperii. E Dulcea Bucovina potirul
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by George L. Ostafi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93269]
-
Apoi apare zâna bună și mereu zâmbitoare, îmbrăcată de Levintza. Se ia un exemplar din public, i se spune povestea vieții lui și la urmă, printro minune, i se aduce fratele de peste mări și țări. Frații sfârșesc îmbrățișați, hohotind de plâns. Toți din public așteaptă o asemenea minute, toți stau cu palma întinsă și cerșesc așa ceva. În fine, aproape toți. Cândva, am văzut un individ mai puțin adaptat la cerințele sclipiciu lui lazarovian. Nici nu știu ce căuta în public. Cum stătea el
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
din fața televizoarelor - este perfect adaptat. Un prieten îmi povestea cum ia invitat la masă, la o sărbătoare, pe tatăl și pe fratele lui - amândoi certați de foarte mult timp. Cum sau văzut, cei doi sau îmbrățișat și, în hohote de plâns, strigau: „Surprize, surprize, tăticule!“, „Surprize, surprize, fiule!...“ Desigur, în apartamentul prietenului meu nu existau camere de luat vederi sau reflectoare, dar cine mai are nevoie de așa ceva când simte românește? Cum e la ei. La ei, un bătrân de șaptezeci
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
public, pentru a fi pentru câteva minute pe sticlă (și atunci își sună vecinii și rudele să se uite cu toții și să vadă unde au ajuns ei). Intelectualii nu se coboară, desigur, la declarații de dragoste sau la hohote de plâns sub lumina reflectoarelor. Ei se mulțumesc doar cu talkshowurile. Să se uite toată lumea în gura ta și săși șoptească toate coanele Efimițe în sinea lor „Cum le zici tu, bobocule, mai rar!“ - iată fericirea supremă pe care o poate avea
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
fir de fum se ridică și un țipăt. E un țipăt de moarte? Sau un țipăt de naștere? Acum focul Învăluie totul. Rugul e În același timp o apoteoză, iar În țipătul care străpunge liniștea se insinuează parcă și un plîns. Speranța pe care ne-o dăruie pasărea Phoenix nu este eternitatea, cum am crezut. Această speranță e mult mai adîncă și mai umană, dragostea, pentru că pasărea Phoenix n-are nimic divin În sacrificiul și renașterea ei din cenușă. Ea știe
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
un har, cîntecul și dragostea, care s-au ridicat acum, amîndouă, Împotriva lui, Împingmdu-l să vrea o libertate fără amintiri. După aceea nu va mai spera nimic, Își va putea sparge lira de munții Traciei sau va hohoti Într-un plîns inutil ca o fiară care urlă În pădure sub cerul gol. Dacă nu mai are nici o justificare nu i-a rămas decît să creadă În destin... Pe fața sa se crispează această ambiguitate: să accepte iluzia sau să se Înconjoare
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
socotesc nebună, rîd și mă batjocoresc pentru tristețea mea. În zadar am Încercat să-i conving pe troieni ce se va Întîmpla dacă fratele meu Paris o va răpi pe frumoasa soție a lui Menelau. Troia nu vrea să asculte plînsul meu. Respingîndu-mă pe mine Își Închipuie că respinge destinul. Vai, părul meu despletit, nebunia mea, vorbele mele nu-i sînt de nici un folos. SÎnt vorbele unei nebune. În clipa cînd Apolo a hotărît să nu pot convinge pe nimeni, el
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
în 1550, suferea de o boală foarte grea care, după părerea lui și a altora, putea fi cea de pe urmă. În acest timp, la gândul morții, avea o așa bucurie și consolare spirituală pentru că trebuia să moară, încât izbucnea în plâns. Această stare deveni atât de obișnuită încât înceta să se mai gândească la moarte pentru a nu mai fi atât de puternic consolat. 34. La începutul iernii căzu greu bolnav; pentru îngrijire, mai-marii orașului l-au pus în casa tatălui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
toate din iubire pentru Preasfânta Treime. Dorind să încep liturghia, atingeri deosebit de puternice și deosebită evlavie față de Preasfânta Treime. După ce am început, multă evlavie și lacrimi, încât, mergând mai departe cu liturghia, atât de tare mă durea un ochi, din cauza plânsului, încât mă gândeam că-l voi pierde dacă voi continua să spun liturghiile; și cum aș putea să-i păstrez mai bine sau etc.; oprindu-se lacrimile, chiar cu multă însoțire a harului, în cea mai mare parte a liturghiei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
scump pe care și-l dorea mult. Dar cum săl păstrezi atunci când și-a pierdut mirosul? Tăcerea dintre ei era din ce în ce mai apăsătoare. Ea nu făcea scene de gelozie și nu provoca scandal așa cum adesea provoca soțul său. Era calmă, iar plânsul îl avea ascuns. Dacă avusese vreo îndoială legată de căsătoria lor, de decizia pe care o crezuse corectă atunci, acum vedea clar lucrurile. Nu se ridicase niciodată la nivelul așteptărilor ei. Era o nebunie să iubești un bărbat care nu
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
și luminoși ca două boabe de piper, năsucul mic cât un năsturel al pruncului care îi murise. Își aminti cum îi ținuse mânuțele mici întrale ei, cum i se rupea sufletul de atâtea ori când nu îl putea opri din plâns, după ce îi aplica tratamentul injectabil cu antibiotice. Își aminti de cele trei nepoțele, Doina, Luciana și Aura când veneau pe rând aducându-i mâncare în fiecare zi, încât o copleșea rușinea. Trecuse prin minte totul, fără a omite nici cele
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ne zvârcolim ca o insectă prinsă în ea. Bătrânul părea că intuise starea în care se clătina Carlina și apucând-o strâns în mâinile lui îi zise: „Dacă eu voi muri, tu să nu-ți strici bunătatea de căpușor cu plânsul că vei avea nevoie de el atât cât vei trăi. Așa e lăsată viața, unii pleacă alții vin. Dintotdeauna lumea se rotește și trăiește între cele două elemente opuse: viața și moartea.” Sfârșind de spus acestea, așternutul îi păru rece
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
o binecuvântase taică-său. În cele din urmă fusese nevoită să se reîntoarcă pe tărâmul străin, iar picioarele îi păreau goale, făcândo moale ca o păpușă de cârpă. Își îngropă fața în mâini, iar umerii i se scuturau vizibil din cauza plânsului. Toate o dureau. La fel ca toată omenirea și tatăl ei mâncase și udase mărul păcatului strămoșesc lăsat de Adam și Eva. După două luni de zile aflase telefonic că tatăl ei murise. Odată cu el, în Carlina se stinse o
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
bine? Sau ai înnebunit? - Cred că am făcut o greșeală trecând granița fraudulos. După părerea mea, răul se pedepsește zise Mihu. - Ia uite cum plânge ca un bebeluș, exclamă Simion! - Of, tăceți naibii din gură! - Ce te-ai apucat de plâns? interveni iar Simion. - Mi-e greu să suport prostia pe care am făcuto. - Te pomenești că îți simți conștiința încărcată?! - Dacă aș fi la putere aș administra cea mai teribilă pedeapsă pe care aș putea ca să le fie învățătură de
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
se îndreptă spre camera sa. Într-o altă cameră din hotel se auzi un scandal de proporții, dar liniștea a fost restabilită în următoarele clipe de către oamenii de ordine. Ajuns în cameră se abținea să nu plângă de bucurie pentru că plânsul nu-i stătea în caracter. Concentrarea lui acum era cu totul alta. Se gândea la o afacere solidă și profitabilă în care să investească ce agonisise până acum. Jocul așa zis „de noroc” trebuia să fie doar un hobby al
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
aceea în care iubirea poate înlocui totul. Nicole voia să o mențină pură, nepoluată, ca la prima iubire. Dragostea leagă lumea și tot ea o dezleagă după bunul ei plac. Ea pune baza și tot ea acuză. Nimeni nu auzise plânsul Nicolei în tot acest timp cât Alin stătuse departe de ea. Nu avusese prilejul să plângă pe umărul cuiva, deși trecuse cea mai dificilă perioadă din viața ei de până atunci. Ca și Eva se lăsase ademenită când mușcase din
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
primise Marele Premiu al secțiunii Un certain regard ! Am lăsat baltă biftecul tartar și m-am repezit peste drum, unde se terminase ceremonia din Debussy, pentru a-i felicita pe cei din echipa lui Nemescu. Toți aveau ochii roșii de plâns, până și Armand Assante ! Maria Dinulescu era atât de emoționată, încât plecase imediat. Premiul era pentru Nemescu, dar Nemescu nu mai era... “i nici Andrei Toncu... Filmul nu era terminat - era „nesfârșitș, cum spune paranteza adăugată. Dar nu a fost
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
că nu se trădează pe sine e admirabil. Nae are crezul lui artistic, are talentul lui cu totul unic și asta îmi place la el. Dacă lumea râde la film e foarte bine ! La fel de bine ca atunci când plânge la film. Plânsul are ceva mai mult prestigiu cultural, admit. Și eu sunt mai impresionat de lacrimi decât de zâmbet. Dar râsul e, în esență, același lucru : exprimarea non-verbală a unei emoții la fel de puternice. Ca și plânsul, râsul în sala de cinema este
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
bine ca atunci când plânge la film. Plânsul are ceva mai mult prestigiu cultural, admit. Și eu sunt mai impresionat de lacrimi decât de zâmbet. Dar râsul e, în esență, același lucru : exprimarea non-verbală a unei emoții la fel de puternice. Ca și plânsul, râsul în sala de cinema este aprobarea supremă a publicului, și creatorul are dreptul să se împăuneze cu asta așa cum un vânător își exhibă trofeele. Râsul sau lacrima spectatorului anonim este suprema distincție a unui film mai importantă decât orice
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]