7,476 matches
-
an, i-am gustat numai puțin farmecul, dar Îndeajuns ca să-l port ca pe o comoară scumpă mai departe, oriunde, nepătat. Petre, oare tu nu vei mai veni niciodată? Petre, așa este posibil să mă lași, cu sufletul zdrobit sub povara acelei Îmbrățișări? Erai tu În brațele mele, era pieptul tău pe care mă sprijineam, era mâna ta În care se frământa mâna mea, erai tu, cel pe care l-am iubit și Îl iubesc. Nu-mi venea atunci să cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
și, mai ales, nu mă Întreba cât te voi iubi. Zuluf 28 iulie 1963 Dragul meu, Așteaptă-mă la fiecare răscruce de drumuri... Nu mă Împiedica să plec În zori, dar nici nu pleca cu mine... mi-ai fi o povară... Te caut la fiecare răscruce de drumuri... Și totdeauna, când nu te găsesc, sunt sigură că la următoarea răscruce mă vei aștepta... Iubire pământeană, nu mă pot opri pentru tine... Aș vrea și eu să dansez... dar nu știu ce mă oprește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
În sine, ci mai degrabă gravă), se repede plină de elan spre orice lucru gratuit, ca și cum gratuitatea ar fi unicul ei mod de a fi (și nu este așa). Oricând, este promptă să răstoarne existența când toți par Îngenunchiați de povara acesteia, să o ia mereu În răspăr, să atace prima, fără teamă de complicații, râzând În hohote cu bravura unui gascon-muschetar aflat mereu en garde. Este atâta dorință și voință de a trăi deplin, dincolo de bine și de rău, Încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
-mi cerea dragoste, Îmi cerea numai să-i ascult lui dragostea, ceea ce-mi lua ceva timp, dar nu era prea mare lucru. În ziua În care m-am gândit să escaladez Fisura Albastră, am hotărât să arunc din mine povara dragostei; Încetul cu Încetul, m-am obișnuit să nu mă mai gândesc decât la pregătirea mea pentru traseu. La Început, mă țineam cu forță departe de orice gest care-ar fi putut să-mi declanșeze pasiunea, apoi Începusem să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
pe care le-am urât totdeauna și le presar Încet deasupra pământului sub care tu ai Îngropat Dragostea... Nu-ți plac darurile mele, mă alungi... te vrei gol, te vrei trufaș, dar va trebui, pentru că așa se face, să suporți povara cerului și-a tuturor florilor grădinii mele moarte. Toate drumurile sunt pline de reguli de circulație. Oameni au vrut să mă strivească și mi-au zvârlit În față, cu dușmănie, povara umbrei lor. Oameni au vrut să treacă prin mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
dar va trebui, pentru că așa se face, să suporți povara cerului și-a tuturor florilor grădinii mele moarte. Toate drumurile sunt pline de reguli de circulație. Oameni au vrut să mă strivească și mi-au zvârlit În față, cu dușmănie, povara umbrei lor. Oameni au vrut să treacă prin mine, dar s-au rătăcit În nu știu ce labirint și m-au urât, crezând că i-am Înșelat. Oameni și-au aruncat zdrențele de dragul meu și m-am oprit din drum ca să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
să scape de tot acest calvar, fie să se trezească odată și să își reia viața de zi cu zi. Karei îi fu într-un fel ciudă, căci nu avea ce să facă și totuși nu o putea scăpa de povara acestei alegeri. Își aruncă privirea pe ceas. Din nou va întârzia la serviciu. Domnul Balzac nu va fi încântat deloc, mai ales că sâmbăta era cea mai aglomerată zi a săptămânii. Goli ceașca de cafea, apoi se pregăti să iasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
trântiră pe iluzionistul stupefiat la podea, unde unul dintre ei, polițista cea roșcată pe care și-o amintea din apartamentul lui Lincoln Rhyme, îi puse un pistol în ceafă și îi recită ferm drepturile. Capitolul XLVII Cu brațele tremurând sub povara corpului lui Lincoln Rhyme și a scaunului său cu rotile Storm Arrow, doi agenți asudați ai serviciului de intervenție rapidă căraseră pe scările clădirii toată greutatea și îl depuseseră pe criminalist în hol. Acesta preluase apoi comanda și își manevrase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
zice să nu mă mai vait de asta. Da’ e durerea - mă doare așa mult totul, mereu. Asta-i partea cea mai rea - durerea. Doctoru’ zice că-i greutatea care apasă pe încheieturi. Nu-s făcute să ducă așa o povară. Acuma zice că am și artrită. Ce să zic, mersi. Exact ce-mi trebe. Și ultima dată când am fost la el mi-a zis c-am noroc că n-am diabet: noroc? - ce știe el? L-am întrebat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
asta prea des, dar pur și simplu nu-mi pasă. Am pierdut un pic vremea pe la magazin, apoi am stat ca de obicei în parc și m-am gândit la toate. Acum știu ce am de făcut. Sunt doar o povară acasă, de asta sunt sigur: o să fie cu toții bine și fără mine - o să fie mai bine pentru ei. N-o să le mai stau în cale. Apoitc "Apoi" Sally N oaptea în care a plecat tata a fost de-a dreptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
pentru ea, dar nu e treaba mea, îmi tot aduc aminte: nu-i treaba ta. Prietenii mei îmi zic mereu că iau prea mult de la muncă acasă - „O să te extenuezi, Warren“, îmi zic ei. „Trebuie să încetezi să mai iei povara întregii lumi pe umerii tăi.“ Știu că au dreptate, dar eu sunt o persoană umanistă, asta-i problema. Sunt exagerat de sensibil la nevoile personalului meu, ăsta a fost dintotdeauna punctul meu slab - o sensibilitate exagerată pe toate planurile. Așa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
de mirare că e plin de remușcări și de vinovăție - și nici nu pot spune că îmi pare pe deplin rău că e așa, dar simt că în ultimul an s-a întâmplat ceva care i-a lăsat lui o povară teribilă, pe care nu o voi putea înțeleege niciodată, de fapt. În multe privințe, comportamentul lui pare a fi acela al vechiului Charlie, dar există anumite lucruri care îl trădează: adesea mă trezesc noaptea și găsesc patul lui gol (da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
ai s-o omori pe doică și nici pe altcineva. Tatăl său Își descleștă mînile, iar Jim Își dădu seama cît de epuizat era. Adesea, lui Jim i se părea că tatăl său se străduia să rămînă prea calm, sub povara amenințărilor aduse firmei sale de către sindicatele comuniste, a activității sale la Asociația Rezidenților Britanici și a grijii pentru Jim și mama acestuia. CÎnd asculta știrile despre război, părea cuprins de delir. O afecțiune pătimașă apăruse Între părinții lui, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
din ele pentru totdeauna. Doctorul Ransome Îl numea adesea pe Jim „un spirit liber“ cînd acesta se Învîrtea prin lagăr, cu vreo nouă idee În minte. Dar aici, În iarba Înaltă dintre clădirile În ruină, se simțea apăsat de o povară nefamiliară. Pentru prima oară, apreciindu-și inerția, Jim stătea culcat lîngă cursă. Un avion se ridica de pe aeroportul Lunghua, profilîndu-se clar pe fațadele galbene ale apartamentelor din concesiunea franceză, dar Jim ignoră avionul. Soldatul de lîngă Kimura striga la copiii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
prizonieri vorbeau despre plecarea din lagăr fără să aibă vreo idee reală despre ce li se va Întîmpla. — Atîta timp cît stăm În Lunghua, japonezii vor avea grijă de noi. — Nu sînt prea sigur că vor avea. Am devenit o povară pentru ei. Nu ne mai pot hrăni, Jim... Deci aici voise să ajungă doctorul Ransome. Jim simți că Îl cuprinde o oboseală plăcută. Lungile ore În care cărase vasele cu apa reziduală, plantase și udase culturile din grădina spitalului, trăsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
prizonieri care așteptau camionul cu rația Întîrziată de la Shanghai. — Nu te Îngrijora, Jim, o să fie În curînd suficientă mîncare. Uită toată povestea asta cum discuțiile că japonezii or să ne reducă rațiile. — Ar putea s-o facă, Basie. SÎntem o povară pentru ei. — O povară? Doctorul Ransome te sperie cu toate vorbele astea. Crede-mă, Jim, noi nu sîntem de ajuns ca să-i Încurcăm pe japonezi. VÎrî mîna sub pernă și scoase un cartof, mic. — Mănîncă asta pînă mă gîndesc ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
cu rația Întîrziată de la Shanghai. — Nu te Îngrijora, Jim, o să fie În curînd suficientă mîncare. Uită toată povestea asta cum discuțiile că japonezii or să ne reducă rațiile. — Ar putea s-o facă, Basie. SÎntem o povară pentru ei. — O povară? Doctorul Ransome te sperie cu toate vorbele astea. Crede-mă, Jim, noi nu sîntem de ajuns ca să-i Încurcăm pe japonezi. VÎrî mîna sub pernă și scoase un cartof, mic. — Mănîncă asta pînă mă gîndesc ce treburi avem de făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
șanț antitanc plin de apă, printre cauciucuri și cutii de muniții, zăcea trupul unui soldat chinez, cu uniforma portocalie ruptă pe fundul și umerii lui umflați, strălucind de o lumină uleioasă, ca o cutie de vopsea crăpată. Un cal de povară zăcea lîngă șosea, cu pielea jupuită de pe coaste. Jim se uită În carcasa uriașă, sperînd să găsească un șobolan prins Înăuntru. Părăsi drumul cînd acesta o luă spre est, spre docurile din Nantao. Traversă orezăriile inundate, urmînd malul de pămînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
holbezi așa la mine? Așa scrie. Cum ai citit! Pierdut autobiografie, o declar nulă!” Și iese pe bulevard...” Între timp, dincolo de oglindă apar și alte, multe, puzderie de imagini ale lumii, indicînd indirect tema operei: viața fermecătoare și mizeră sub povara dictaturii staliniste, „socialiste” și „comuniste” a(le) lui Gheorghiu Dej și Ceaușescu. Eroii romanului, aparent, nu sunt personaje, ci entități ca Autobiografia, Memoria-Trăirea, Existența-Destin, Timpul istoric și timpul subiectiv, „Epoca de aur”. Și totul, În biplanul realității și imaginarului. Autobiografia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
Înlăcrimați de speranță și disperare, În fojgăiala voastră prin această lume de șmecheri și puști de bani gata, Încep să transpire de averi uteciștii, gata să vă Înfigă dinții În gât. Așa Începe prietenia ta cu Oacă. Greu de dus povara unor ulițe de sat, a căpițelor stinse ca niște puncte pe dealuri În carcasa de piatră a orașului. Și În timp ce trenul În care te afli aleargă Încă lihnit prin tunel te gândești că undeva, deasupra, În noapte, alte trenuri aleargă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
fusese așa de agitată și de sensibilă la subiectul celebrități. Probabil că cei de la conducerea spitalului băgaseră frica În personal despre consecințele bârfei și că Jill era mereu atentă și speriată de moarte să nu fie prinsă și concediată. Ce povară Îngrozitoare trebuia să fie! Cum trecea prin departamentul prenatal, văzu un suport pentru hârtii umplut până la refuz cu pliante despre sarcină și naștere. Unul din acestea Îi atrase atenția: Sarcina și femeia mai În vârstă. Lăsând-o la o parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
observația că „subiectul cărții este istoric. Cele două planuri ale operei, memoriile și romanul, sunt alimentate de istorie. Mai cu seamă, dacă lăsăm la o parte istoria intimă personală, de istoria politică.“ Dar miza era mult mai mare: „Mă apăsa povara întregii mele vieți, care îmi era și-mi este și moartea“, notează Unamuno de la început. Condițiile în care scrie (și altceva aproape că nici nu scrie), izolarea în atmosfera babilonică și „de carnaval“, cum observa Jean Cassou, a capitalei franceze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
natal, când ochilor săi li se oferă zarea crepusculară a podișului castilian și întinderile de pini și văzduhuri copleșitoare, pe care însă el nu le ia în seamă, strivit cum era de apăsarea unui destin ce-l anihila treptat sub povara sa. Și totuși adevăratul sens al Ceții îl reprezintă tocmai acea pulsație a transcendenței uitate sau omise, pe care numai reculegerile în deznădejdea rece din biserică (unde-l întâlnește și pe don Avito Carrascal, cel pedepsit, în Dragoste și pedagogie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
E totuna, domnule. Anarhism, spiritism, vegetarianism, fonetism..., e totuna! Război autorității, război dezbinării limbilor, război materiei ordinare și morții, război cărnii, război h-ului! Cu bine! După ce-și luă rămas-bun, Augusto ieși pe stradă ușurat parcă de o mare povară și aproape vesel. Nu-și imaginase niciodată ce avea să-i treacă prin minte. Felul cum i se prezentase Eugenia prima dată când se văzuseră în liniște și de aproape și când își vorbiseră, departe de a-l îndurera, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
ocoliș. Ei bine, prietene don Augusto, dumneata ai fost, nu știu bine de ce, în virtutea nu știu cărei simpatii oculte, cel care ne-a arătat cea mai mare afecțiune, poate chiar compasiune, și eu, închipuindu-mi încă o dată că mă eliberez de o povară, am să-ți destăinui nefericirile mele. Femeia aceea, mama copiilor mei, nu e soția mea. — Bănuiam; dar dacă ea e mama copiilor dumneavoastră, dacă vă duceți viața cu ea ca soție, așa și e. — Nu; eu am altă soție... legitimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]