5,680 matches
-
traducerea titlului How to Do Things with Words prin Cum să facem lucruri cu cuvinte este destul de relevantă pentru încercarea lui Austin. Cu toate acestea, faptul că limbajul relevă o dimensiune acționalistă nu este o noutate, deoarece încă din antichitate retorica a pus-o în evidență, „căci ce înseamnă să produci, prin tehnica discursului, diverse efecte asupra auditoriului, dacă nu să acționezi prin limbaj?” (Romedea, 1999:17). Prin urmare, performativitatea este „marca oricărei intervenții discursive ce stă sub semnul retoricului”, accentul
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
Prin urmare, performativitatea este „marca oricărei intervenții discursive ce stă sub semnul retoricului”, accentul căzând pe „impactul pe care discursul îl are asupra auditoriului său, rezultatul obținut prin punerea în scenă a unei intervenții discursive” (Sălăvăstru, 1996:61, 98). Întreprinderea retoricii tradiționale a avut în centrul atenției, în special un aspect, anume cel perlocuționar, din spectrul teoriei actelor de limbaj, care conține și aspecte locuționare, accentuând forța ilocuționară a discursivității. Austin va dizolva oarecum distincția constatativ - performativ, realizând că un enunț
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
99). Dimensiunea perlocuționară a limbajului nu este o descoperire recentă, ea a fost stabilită și exploatată de oratorii și retoricienii antici, căci ce înseamnă să produci, prin tehnica figurilor retorice, diverse efecte asupra auditoriului, dacă nu să produci acte perlocuționare. Retorica era considerată încă din antichitate o “artă a persuasiunii” prin discurs. Actele perlocuționare pot fi “eficiente și ineficiente, în funcție de relația dintre efectul real produs de un act și cel scontat de emițător.” (Bidu-Vrânceanu, 1997:361). Această afirmație evidențiază concepția austiniană
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
ca fenomen discursiv se înscrie destul de bine într-o astfel de “clasă”, răspunzând cerințelor acesteia, aduce chiar și o anumită “tonalitate” discursului și anume cea argumentativă, vorbindu-se până și de o tipologie în acest sens, discursul argumentativ. Odată cu “renașterea retoricii”, în special în spațiul socio-uman, a fost acreditată ideea că argumentarea este parte integrantă din viața noastră zilnică, că este inevitabilă în practica discursivă din orice domeniu sau situație de comunicare. Ducrot afirmă chiar că “originea argumentației se află în
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
poate fi înțeles ca un „procedeu stilistico-persuasiv” prin care locutorul încearcă să acționeze asupra interlocutorului determinându-l și influențându-l atât la nivel cognitiv, afectiv, cât și comportamental. P. Ricoeur în Metafora vie face o genealogie a metaforei, începând cu retorica clasică (în special Aristotel), trecând prin neoretorică, semiotică și terminând cu heremenentica. Metafora având la bază o „substituție subînțeleasă” și constând într-o „deplasare a sensului cuvintelor în funcție de o relație de similitudine” are, în viziunea hermenentului, o „unică structură dar
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
referință. Pledăm pentru un limbaj metaforic de tip peircean, ca produs estetic ce emerge din combinația semn-sens-referință, și mai puțin pentru unul de tip saussurean, ce are la bază modelul semnificant-semnificat, eliminând referința din ecuație. Ricoeur acreditează ideea că declinul retoricii se datorează printre altele și situației următoare: „reducerea metaforei la un simplu ornament...; o teorie pur ornamentală a tropului, punând în evidență în cele din urmă frivolitatea unei discipline pe care Platon o situase în aceeași categorie cu <<cosmetica>>”. Deoarece
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
introvertit”, criticul ar fi „interesat mai mult de a pune probleme generale sau de a face strânse analize interpretative decât de a examina rapid și concentrat în vederea stabilirii diagnosticului”. Calitatea de dialectician a lui S. își asociază de regulă o retorică flegmatică, el disimulându-și personalitatea în tranșeele acestui dispozitiv din care sunt recrutate deopotrivă incisivitatea și deferența tonului. Deși modul cum susține o idee sau alta e transparent, iar poziția pentru care pledează este clară, va păstra tot timpul o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289872_a_291201]
-
un timp anume. Diplomația sovietică este mai sensibilă la o forță contrară, mai pregătită să se disperseze în sectoarele individuale ale frontului diplomatic, atunci cînd acea forță e resimțită ca prea puternică și este astfel mai rațională în logica și retorica puterii." (Kennan 1951: 118-19) În acest punct, Kennan face o expunere realistă a ceea ce îi pare lui a fi o politică în linii mari realistă. Politica externă sovietică este percepută ca o formă a politicii puterii, flexibilă, răbdătoare și pragmatică
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
în funcție de comportamentul internațional al URSS. Destinderea era o împletire secvențializată și flexibilă de confruntare și colaborare, de descurajare și coexistență. Caracterul său adaptabil era menit să protejeze îngrădirea într-o vreme în care opinia publică devenea din ce în ce mai potrivnică ralierii la retorica războiului rece: Fără îndoială că destinderea este periculoasă, dacă nu include și o strategie de îngrădire. Dar îngrădirea nu are sens dacă nu este legată de o noțiune de pace. Soluția nu este renunțarea la strădania de a defini coexistența
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
posibilului (Strange 1984: 184). Cercetătorii n-ar trebui să elaboreze planuri sau să prescrie remedii despre care se știe că sînt imposibile. Pe de altă parte, ca o reminiscență a lui Carr (vezi cap. 2), prudența lui Strange în fața unei retorici a rațiunii și realității, folosită ca metodă conservatoare de apărare. Un funcționar guvernamental care nu reușește să blocheze o schimbare propusă, poate argumenta că aceasta nu este în mod real posibilă, indiferent dacă este adevărat sau nu. Dar o astfel
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
10) are perfectă dreptate atunci cînd se proclamă liberal, în ciuda aspectelor din agenda realistă și din viziunea realistă asupra lumii pe care le acceptă. Iar argumentul funcționează și în celălalt sens. Doar o mică parte dintre așa numiții realiști împărtășesc retorica profund conservatoare, anti-comunistă și geopolitic-militară a ceea ce a ajuns să fie descris ca o Realpolitik a războiului rece. Într-adevăr, mulți realiști și pe bună dreptate, cred eu ar putea găsi o ieșire catalogînd această viziune asupra lumii ca nefiind
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
căruia, destul de străveziu, s-a insistat cu exces. Corbul (Brîncoveanu), epitropul păsărilor, a dat poruncă să se înlăture Vidra (Const. Duca) de la epitropia dobitoacelor și să se înscăuneze Struțocămila (Mihai Racoviță). Vidra se apără ținând un discurs după toate regulile retoricii ("Vestita axiomă între cei fizicești filosofi este că cel deasemenea iubește pre cel șie deasemenea..."), Bâtlanul denunță caracterul amfibiu al Vidrei, care la rîndu-i ironizează dubla înfățișare a Bîtla-nului, "pasăre de apă sau pește de aer". Un proces identic se
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
meu...") se transformă aiurea în bufonerie. Eliade parodiază cu plăcere pronunția victimelor sale, a dascălului ardelean, a cutărui căuzaș peltic, a lui C. A. Rosetti, "poețoiul" cu ochii "mai boboșați decât ai unui broscoi uriaș". Ocările țâșnesc negre, într-o retorică gâlgâitoare, cu o ură așa de materială încît pamfletul devine un poem al mâniei. Eliade țintea către o Comedie divină ce avea să pună pe scenă "toate duhoarele infernale răsculîndu-se asupra genurilor și virtuților cerești", pe care de n-ar
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
rezidă mai ales în desfășurarea înceată și amănunțită, în lipsa unei expoziții morale bogate și în coloratura epocală a scenelor. Adevărata maturitate dramatică a lui Alecsandri începe cu De-spot-vodă, piesă cu mult din maniera lui V. Hugo, fără beția lirică și retorica aceluia, cu o viziune a lumii în schimb mai pozitivă. Conflictul fundamental, consacrat în teatrul istoric românesc, este nu între indivizi, ci între ambiția voievodului pe de o parte și rezistența tradiției și a corpurilor constituite pe de alta. Vechiului
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
clavir, gemând, marșul funebru al lui Chopin, între făclii, într-un salon gol. Apoi apare în salon o blondă goală, care ia o scripcă neagră și-ncepe a cânta lugubrul cântec. A doua poză (în această poezie deloc simplă) este retorica întoarsă, adică sfărâmarea până la anarhie a solemnității, simulîndu-se pierderea șirului ideilor, pretenția de filozofie, declarația absurdă, intervenția prozaică. Această simulație dă naștere unui fel de ermetism care în poeziile din urmă, din exces de naivitate, duc la un manierism insuportabil
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
o silabă / bocește o babă. Țipă o cucuvaie / lae, lae, lae.” Cele trei plachete de versuri apărute în exil (două dintre ele în ultimii ani de viață) reunesc versurile unei poete pe care „căutarea permanentă o salvează de solemnitate și retorică și o ajută să-și distribuie sentimentele, emoțiile, într-o gamă largă de forme, în care își păstrează autenticitatea” (Aron Grămadă). SCRIERI: Cataclismul anului 2000, București, 1933; Aripi de lumină, Madrid, 1963; Versuri, Paris, 1972; Poezii, Paris, 1976. Repere bibliografice
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287504_a_288833]
-
mă aflu în treabă, dar treaba mea este mare și pute a moarte din prima zi de viață” (Fuga postmodernă XXIV). Scrisul nu generează ființa, dar întârzie înaintarea neființei, e cea mai eficace stratagemă care se poate interpune înaintării abisului. Retorica resimte și ea efectele acestei stări, refuzul artei venind ca o consecință firească a gravității existenței. Instrumentele poeziei încetează a mai fi metafora sau simbolul; tropii sunt niște figuri atrofiate, care nu deschid perspectiva către transcendență, ci către imanență. Acționând
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288038_a_289367]
-
corse" era neconstituțional și că, în Franța, "il n'y a qu'un peuple, le peuple français et qu'une langue, la langue française" ("există numai un popor, poporul francez, și numai o singură limbă, limba franceză").40 În ciuda acestei retorici electorale, noul guvern nu și-a ținut toate promisiunile pe care le făcuse înainte de alegeri. De exemplu, Țara Bascilor franceză nu a fost unită într-un singur departament, iar promisiunea de a promova predarea limbilor minoritare de exemplu la nivel
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
mult, stânga socialistă reprezentată de vechea Secție Franceză a Internaționalei Muncitorești (SFIO Section Française de l'Internationale Ouvrière) a fost ea însăși divizată între marxiști și non-marxiști, mai bine spus, între revoluționari, și reformatori, atâta timp cât cei din urmă foloseau uneori retorica marxistă. În practică, ramura reformistă a socialismului francez, chiar dacă erau iacobini înflăcărați, în propriile discursuri retorice simpatizau cu dimensiunea locală a politicii franceze și chiar cu descentralizarea moderată. Nu este surprinzător, dat fiind faptul că, încă din secolul al XIX
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
înseamnă că a existat o schimbare de regim în Franța? A evoluat a Cincea Republică înființată de către de Gaulle într-un altfel de stat? S-ar putea merge prea departe, iar reformele ar putea însemna pur și simplu, faptul că retorica "reformei de stat" este folosită de elitele administrative și politice franceze ca o modalitate de a păstra mai degrabă iluzia potrivit căreia încă mai există un sistem unic "Statul" care este reformat, decât de a vedea realitatea unei municipalități plină
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
născut la răscruce de drumuri”, încearcă să transmită starea de încordare și deziluzie ce însoțește o existență aflată într-un veșnic provizorat. Fiul risipitor și Turnul Babel pe Main (1995) prezintă trăsături ce vor deveni o constantă a poeziei sale. Retorica poemelor este colocvială, discursivitatea lor favorizând receptarea, fără a exclude tensiunea mesajului. Texte ample din Fiul risipitor dezvăluie gravitatea rostirii și o înclinație spre filosofare, fiind totodată semnul „ieșirii” din spațiul natal și al migrării către alte meleaguri. Turnul Babel
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290444_a_291773]
-
necesare la dezvoltarea unei semiotici aplicate, de la taxonomia manifestărilor discursive din spațiul politic la definirea specificului limbajului politic eminescian. Instrumentele de analiză sunt cele pe care ni le pun la dispoziție semiotica și celelalte științe ale limbajului: lingvistica, pragmalingvistica, logica, retorica, stilistica și lingvistica computațională. Lucrarea se înscrie în sfera semioticilor aplicate, vizând descrierea mecanismelor și strategiilor care definesc funcționalitatea semnului verbal în cadrul limbajului politic, ca spațiu de reprezentare simbolică a relațiilor și actelor din domeniul politic. Cadrul teoretico-metodologic al analizei
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
și specificul parametrilor care o circumscriu. Dacă la începutul anilor '80, abordarea comunicării politice se afla abia la început de drum, asistăm în zilele noastre la multiplicarea cercetărilor în domeniu, propunând demersuri analitice interdisciplinare în care conlucrează discipline ca lingvistica, retorica, științele comunicării, psihologia, sociologia și politologia. Indicând ca definitorie pentru comunicarea politică utilizarea limbajului în scopul legitimării acțiunii politice, literatura de specialitate evidențiază că, în domeniul politicii, manifestările discursive devin o alternativă la violența fizică. Specificul comunicării politice este conferit
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
limbaj. Existența unui limbaj politic implică recunoașterea unei stabilități a codului lingvistic, în afara situațiilor concrete de comunicare. Oricine ascultă discursul unui om politic constată că acesta apelează la formulări și expresii specifice, abordează cu predilecție anumite teme, recurge la o retorică particulară, utilizează o intonație adecvată, toate menite să-i înlesnească atingerea obiectivelor. Ascultătorul recunoaște imediat un astfel de limbaj, ceea ce înseamnă că atât la nivelul conținutului, cât și la cel al expresiei, limbajul politic are o identitate distinctă de alte
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
politic în calitate de comentariu al referențialului politic. Adjectivul calificativ politic are, în viziunea lui Jean-Marie Denquin, rolul de a opune un tip de limbaj altor limbaje, iar în cazul manifestărilor discursive care nu prezintă caracter politic prin vocabular, prin temă sau retorică, calificarea se va face prin raportare la context. Astfel, un om politic care strigă " Ce oroare!" în cadrul familiei sale nu rostește un discurs politic, dar în fața unei camere de filmat, în preajma unor atentate, același enunț dobândește caracter politic. Dacă discursul
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]