5,222 matches
-
și cele folosite în interiorul propozițiilor, fie că au sau nu funcție sintactică, sunt urmate de semnul exclamării, fără ca acesta să fie final: "Eu atunci haț! de sumanul moșneagului"; "Vai! am greșit!" Dacă nu sunt exclamative, majoritatea interjecțiilor folosite fără funcție sintactică în propoziție sunt despărțite de restul acesteia prin virgulă/virgule sau cuprinse între linii de pauză: "Am greșit, vai!"; "Aici e, vai, mai rău"; Aici e - vai - mai rău". Interjecțiile de adresare nu se despart prin semn de punctuație de
Interjecție () [Corola-website/Science/309903_a_311232]
-
Propoziția este în gramatică cea mai mică unitate sintactică ce poate apărea de sine stătătoare în anumite condiții, adică poate constitui singură o comunicare. Se identifică practic prin prezența unui singur predicat. Acesta este exprimat de obicei printr-un verb la un mod personal, dar în mod excepțional, printr-
Propoziție gramaticală () [Corola-website/Science/309934_a_311263]
-
criteriu, propozițiile sunt enunțiative (care dau o informație, de exemplu "El locuiește în București") și interogative (care cer o informație). Acest tip de propoziție, care formulează o întrebare, se subîmparte în mai multe tipuri. Din punctul de vedere al autonomiei sintactice, interogativa poate fi directă, atunci când este independentă ca statut (ex. "Vii mâine?", "Când vii?") sau indirectă, când are statut de subordonată: "Te-am întrebat dacă vii mâine". Numai prima se distinge în scris prin semnul întrebării. După faptul că întrebarea
Propoziție gramaticală () [Corola-website/Science/309934_a_311263]
-
negativ, bunăoară o întrebare retorică precum " Cine ar fi crezut așa ceva?", sau una enunțiativă exclamativă ca "Tu mai lipseai de acolo!" După acest criteriu, propozițiile sunt analizabile sau neanalizabile. Propozițiile analizabile au o structură internă în care se identifică funcțiile sintactice ale componentelor lor. Ele pot fi clasificate după mai multe criterii. După natura părților de propoziție pe care le au, sunt propoziții simple și dezvoltate. Propoziția simplă are numai părți principale de propoziție, adică subiect și predicat, sau numai predicat
Propoziție gramaticală () [Corola-website/Science/309934_a_311263]
-
coordonate între ele, sau o propoziție principală și una sau mai multe propoziții subordonate acesteia. În acest caz, propoziția principală este regentă, numită și supraordonată. Propoziția incidentă face parte dintr-o propoziție independentă sau o frază, dar nu este legată sintactic de ea. Reprezintă o comunicare marginală, vorbitorul respectiv este diferit de cel al restului (de exemplu povestitorul față de un personaj), sau este același, introducând un element de adresare, de atitudine, de explicație etc. Exemple: "Întâmplarea sau - dacă vrei - norocul m-
Propoziție gramaticală () [Corola-website/Science/309934_a_311263]
-
dialectale arhaice din Câmpia Transilvaniei. Apare și trecerea de la [ɒ] la [o], ca în dialectele secuiești. Sunt însă și trăsături fonetice specifice dialectelor din Moldova: În domeniul morfologiei se remarcă o serie de arhaisme, mai ales la verb: Câteva particularități sintactice: Lexicul din Moldova se caracterizează prin lipsa cuvintelor intrate în limba maghiară în perioada „înnoirii limbii” (secolul al XIX-lea), prin prezența multor cuvinte formate pe teren propriu și prin numeroase împrumuturi din limba română. Lexicul ceangăiesc este greu de
Dialectele limbii maghiare () [Corola-website/Science/305067_a_306396]
-
precum J.R.R. Tolkien, au creat limbi fantastice, deseori doar cu scop literar. Una din limbile lui Tolkien se numește quenya și include alfabet și pronunție proprie. Stilul unei limbi" reprezintă modul în care sunt utilizate resursele acesteia (lexicale, fonetice, morfologice, sintactice și topice) și care caracterizează un vorbitor sau o colectivitate. Există două mari categorii ale stilului: "Stilul individual" se caracterizează printr-un mare grad de reflexibilitate, aflat în raport invers proporțional cu tranzitivitatea limbajului. Utilizarea individuală a limbii este marcată
Limbă (comunicare) () [Corola-website/Science/306002_a_307331]
-
mijloace care au ponderi diferite în funcție de limbă. În limbile slave și în limba maghiară cele mai importante sunt afixele gramaticale. În alte limbi, precum engleza sau cele romanice, mijloacele gramaticale sunt mai degrabă formele verbale temporale, verbele auxiliare și contextul sintactic, dar și sensul lexical este un mijloc important de marcare a aspectelor și a modurilor de acțiune. În aceste limbi, ca și în cele slave în general, aspectele și modurile de acțiune sunt exprimate mai ales prin afixe, adică prefixe
Aspect și mod de acțiune () [Corola-website/Science/305683_a_307012]
-
Verbe ca "a începe", "a continua", "a sfârși", "a termina" sunt considerate de Constantinescu-Dobridor verbe auxiliare de aspect care n-ar fi gramaticale, nici gramaticalizate, ci lexicale, deoarece au funcția de predicat și nu constituie o unitate semantică, morfologică și sintactică cu verbul pe care îl subordonează. Exemple: "începe să ningă", "termină de citit". În gramaticile limbii române nu se menționează afixe de marcare a aspectelor/modurilor de acțiune. Nici în engleză aspectele/modurile de acțiune nu se marchează cu afixe
Aspect și mod de acțiune () [Corola-website/Science/305683_a_307012]
-
perfectul simplu exprimă aspectul perfectiv, iar imperfectul - aspectul imperfectiv (vezi Verbul în limba franceză). Grevisse și Goosse 2007 consideră că în franceză există două verbe și o expresie verbală auxiliare de aspect propriu-zise, gramaticalizate, ale căror construcții nu se analizează sintactic: Grevisse și Goosse 2007 ia în seamă și adverbe pe care le numește aspectuale, care întăresc aspectul/modul de acțiune exprimat de verbul lor regent: "Le train a surgi soudain „Trenul a apărut brusc”, " Il a dormi longtemps „(El) a
Aspect și mod de acțiune () [Corola-website/Science/305683_a_307012]
-
paralelismelor din activitatea lor. Există și părerea că realitatea folosirii limbii, care nu ține seamă de standarde, este neglijată, și că unii lingviști se fac vinovați de un purism nejustificat în elaborarea standardului. În general, trăsăturile structurale (fonologice, morfologice și sintactice) ale limbii bosniace sunt comune sau cu ale croatei, sau cu ale sârbei, sau cu ambele, toate trei având la bază dialectul štokavian. Standardizarea limbii bosniace se face pe baza folosirii limbii de către vorbitorii bosniaci și Damir Mustabašić constată că
Limba bosniacă () [Corola-website/Science/305722_a_307051]
-
adverbele au "supraviețuit" până astăzi în aceste limbi indo-europene variază de la caz la caz, trebuind a fi studiate independent. Gradele de comparație sunt forme care precizează nuanța graduală a adverbului. Adverbul poate determina: Adverbul poate îndeplini în cadrul propoziției următoarele funcții sintactice:
Adverb () [Corola-website/Science/305756_a_307085]
-
diverse dialecte latine, numite și „vulgare”, au intrat în Antichitatea târzie și în Evul mediu timpuriu în contact cu slava și greaca, de unde au intrat un anumit număr - relativ redus - de cuvinte, mai ales pe filieră ecleziastică. Cu toate acestea, sintactic si morfologic, protoromâna era esențial latina care s-a vorbit o perioadă de timp îndelungată pe teritoriul Imperiului Bizantin. După încheierea cuceririi romane a circa 60-65% din teritoriul total al Daciei, în 106, și până la retragerea trupelor imperiale romane la
Limba protoromână () [Corola-website/Science/305812_a_307141]
-
În gramatică, acordul este manifestarea relației sintactice dintre două (sau mai multe) cuvinte prin modificări morfologice ale unuia din cuvintele implicate. Cuvîntul care își impune caracteristicile gramaticale — adesea un substantiv sau un pronume — se numește "donorul" sau "sursa" acordului, iar cel care își schimbă forma în urma acordului
Acord (gramatică) () [Corola-website/Science/313056_a_314385]
-
Cuvîntul care își impune caracteristicile gramaticale — adesea un substantiv sau un pronume — se numește "donorul" sau "sursa" acordului, iar cel care își schimbă forma în urma acordului este "receptorul" sau "ținta". În general donorul este cuvîntul care este regent în relația sintactică, iar receptorul este cuvîntul subordonat. În unele limbi există totuși și excepții. Ponderea acordului în determinarea formei cuvintelor diferă mult de la o limbă la alta. Astfel, unele limbi nu cunosc acordul deloc (de exemplu limba japoneză) sau acesta își face
Acord (gramatică) () [Corola-website/Science/313056_a_314385]
-
unele limbi o bună parte din cuvinte trebuie puse în formele cerute de acordurile de multiple tipuri (de exemplu limba maghiară). Acordul se produce unidirecțional, de la donor la receptor, adică de obicei de la cuvîntul care deține poziția regentă în relația sintactică la cuvîntul aflat în poziție subordonată. De exemplu în limba română adjectivul își schimbă forma după genul substantivului pe care îl califică. În unele limbi acordul poate fi complex, în sensul că receptorul își modifică forma în urma unor acorduri simultane
Acord (gramatică) () [Corola-website/Science/313056_a_314385]
-
formă, deși substantivele determinate au genuri diferite. Aceasta nu înseamnă că acordul nu se face, ci doar că este invizibil în cazul particular al adjectivului "verde", care la singular are aceeași formă și pentru masculin, și pentru feminin. După relația sintactică pe care o marchează, acordurile gramaticale pot fi de mai multe tipuri, printre care: După trăsătura gramaticală care se transmite de la donor la receptor, acordurile se pot face în: După mecanismul prin care receptorul preia trăsăturile donorului, acordul poate fi
Acord (gramatică) () [Corola-website/Science/313056_a_314385]
-
subiecte pentru că acestea — "eu", respectiv "tu" — se subînțeleg din formele verbelor. Limbile care prezintă o pondere mai mare a acordurilor au în general o ordine mai flexibilă a cuvintelor în propoziții, permisă de faptul că prin acorduri se clarifică raporturile sintactice dintre cuvinte; în celelalte limbi o parte din aceste raporturi se deduc din ordinea cuvintelor. De exemplu, dispariția treptată a unei bune părți din paradigma verbelor din limba engleză veche a fost însoțită de o scădere în flexibilitatea structurii propoziției
Acord (gramatică) () [Corola-website/Science/313056_a_314385]
-
limbii poloneze se împărțește în zece clase - trei flexionare, două parțial flexionare și cinci neflexionare: Există și alte clasificări, folosite în lucrărire știintifice, mai ales lingvistice, dar și filologice, cum ar fi clasificare flexionară a lui Zygmunt Saloni sau clasificare sintactică a lui Roman Laskowski. Sunt și cuvinte care reprezintă caracteristici ale mai multora clase, precum "stukrotnie", care este numeral din punctul de vedere semantic, dar adverb din punctul de vedere flexionar. Limba poloneză are actual două număre — singular și plural
Gramatica limbii poloneze () [Corola-website/Science/314580_a_315909]
-
5 vocale (/i/, /e/, /a/, /o/, /u/) și 12 consoane: Structura silabică în dialectul Hokkaidō este CV(C)- C=consoană; V=vocală; în dialectul din Sahalin este CV(V)(C), cu vocale identice. Accentul este final. Din punct de vedere sintactic este o limbă SOV (subiect-obiect-verb), ca și limba japoneză. Folosește multe prefixe și sufixe, încât uneori un cuvânt este la fel de lung ca și propoziții întregi în alte limbi. Substantivele limbii ainu nu au gen gramatical, caz sau număr, dar unele
Limba ainu () [Corola-website/Science/314039_a_315368]
-
programatorii să respecte specificațiile de realizare ale modulelor, date ca exerciții obligatorii în programa de curs, reprezenta o noutate care avea să ajute la formarea unor specialiști compatibili cu cerințele realizării sistemelor informatice în "regim industrial". Deoarece sistemul efectua teste sintactice și semantice asupra programelor realizate de cursanți, s-a renunțat la orele de seminar, cursanții putând să evalueze singuri comportarea în execuție a programelor proprii pe baza mesajelor de eroare și a indicațiilor emise de sistem privind modalitatea de corectare
Centrul de perfecționare a cadrelor de conducere din întreprinderi () [Corola-website/Science/314165_a_315494]
-
foarte biet atestate. MASA VOCABULARULUI cuprinde restul cuvintelor (aproximativ 90% din totalul cuvintelor) și este compusă din: - arhaisme; - regionalisme; - elemente de jargon și de argou; - neologisme; - termeni tehnici și științifici. 1. Arhaismele sunt cuvinte, expresii, fonetisme, forme gramaticale și construcții sintactice care au dispărut din limba comună și sunt de mai multe feluri: • arhaisme lexicale - cuvinte vechi, ieșite din uz fie din cauză că obiectul sau profesia nu mai există, fie că au fost înlocuite de alte cuvinte: ienicer, caimacam, paharnic, logofăt, bejanie
Vocabularul limbii române () [Corola-website/Science/314835_a_316164]
-
fie că au fost înlocuite de alte cuvinte: ienicer, caimacam, paharnic, logofăt, bejanie, opaiț, colibă etc. • arhaisme fonetice - cuvinte cu forme vechi de pronunțare, ieșite din uzul actual: pre, a îmbla, mezul etc; • arhaisme gramaticale - forme gramaticale vechi și structuri sintactice învechite: 2. Regionalismele sunt cuvintele și formele de limbă specifice vorbirii dintr-o anumită regiune: barabulă (cartof), curechi (varză), dadă (soră mai mare), sămădău (porcar), sabău (croitor), cucuruz (porumb); • regionalisme fonetice - forme cu circulație restrânsă a unor cuvinte de uz
Vocabularul limbii române () [Corola-website/Science/314835_a_316164]
-
specifică folosirea foarte frecventă a sufixelor diminutive, aplicate nu numai substantivelor (nume de persoane, dar și de animale și de obiecte), ba chiar și adjectivelor și adverbelor. Sufixul "-ka/-ke" chiar a devenit marca femininului la numele de etnii: Particularități sintactice: Lexicul ceangău arhaic este cel mai puternic influențat de limba română, prin termeni de specialitate din agricultură, creșterea vitelor, administrație, justiție, industrie, comerț, tehnici, dar și prin adverbe, conjuncții și interjecții. Multe împrumuturi au intrat în lexicul de bază și
Ceangăi () [Corola-website/Science/297394_a_298723]
-
germană standard. Dialectele germane sunt limbile tradiționale locale și provin de la diferite triburi germane. Multe dintre ele nu sunt ușor de înțeles de cineva care cunoaște doar standardul german, deoarece, adesea, acestea diferă - din punct de vedere lexical, fonologic și sintactic - de standardul german . La nivel mondial, limba germană este vorbită de aproximativ 100 de milioane de vorbitori nativi și, de asemenea, aproximativ 80 milioane nu sunt vorbitori nativi. Germana este limba principală a aproximativ 90 de milioane de oameni (18
Germania () [Corola-website/Science/296606_a_297935]