11,293 matches
-
în camera mea; mă trezesc, după căderea serii grăbite de iarnă, în țăcănitul ei de mitralieră - la mașină, cu spatele spre ușă, stă tanti Marie, într-un maieu roșu și șosete asemenea, fără încălțări, foarte dreaptă în scaun, cum se străduia să ne învețe și pe noi să stăm la masă, scrie la sceneta mea. Îl rugasem pe unchiu-meu Tony, el nu venise, pe-atunci nu venea în toate zilele, în fine, Marie bate cu furie la sceneta cu animăluțe alegorice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
n‑ar fi Luke... cred că lui Tarquin încă îi mai place de tine. — Nu cred, zic repede. Au trecut o mie de ani de atunci! O mie și! Unica mea întâlnire cu Tarquin este un eveniment pe care mă străduiesc să mi‑l șterg definitiv din memorie, pentru totdeauna. — Bine, bine, zice Suze, ridicând din umeri. Ne vedem mai târziu. Și nu exagera cu munca! — Nu, răspund și oftez obosită. Sau cel puțin o să încerc. Aștept până când ușa de la intrare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
cum o să le stea în gât! Se aude soneria și înghețăm amândouă, uitându‑ne una la alta. — Să răspund, nu? zic, încercând un ton firesc. — De ce nu? îmi ține isonul mama și văd în ochii ei o licărire de speranță. Străduindu‑mă să n‑o iau la fugă, mă grăbesc pe scări și, cu inima ușoară, deschid larg ușa. Și... nu e Luke. E un bărbat cu brațele pline de flori. Coșuri cu flori, un buchet de flori și, la picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
nu reușesc s‑o fac. Nu reușesc nici măcar să amintesc de articol. — Deci ținem legătura, da? zice Kent. Îmi cer scuze că te‑am lăsat să aștepți mai devreme. Urma să te sune Megan mai târziu... — Nu face nimic! spun, străduindu‑mă să par veselă și lejeră. Deci, pentru când crezi că se amână testul? Nu prea știu... Îmi pare rău, Becky. Acum trebuie să fug. Am o problemă pe platou. Dar mulțumesc că m‑ai sunat. Și distracție plăcută în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
zice Greg, sună‑mă și vedem ce facem. Mă uit fix la telefon, șocată. Când mai vin la New York? Dar pot să treacă luni întregi până atunci. Poate n‑o să mai vin niciodată. Nu vrea să... — Promiți? — Ăă... OK, zic, străduindu‑mă să nu las să mi se citească dezamăgirea în voce. Ar fi foarte bine! Și poate ne vedem când mai vin eu la Londra. — OK! zic veselă. Sper. Păi atunci... ne vedem. Mi‑a părut bine de cunoștință! — Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
naiba. N‑ar fi trebuit să spun asta. Îi arunc o privire, și el se uită fix la mine, cu fața neagră de furie. — Cum ai făcut‑o pe mama? zice încet. — Iartă‑mă... n‑am vrut. Înghit în sec, străduindu‑mă să‑mi țin vocea sub control. Cred doar... că ar trebui să existe un simț al proporțiilor în toate astea. Mi‑am cumpărat și eu câteva lucruri... Câteva lucruri, repetă Luke sarcastic. Câteva lucruri. Se uită lung la mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Și a găsit dovezi din belșug. — Luke? Simt o izbitură puternică în stomac. Adică, Luke e în Londra? — Îhm. — De cât timp? De vreo trei zile. Michael îmi aruncă o privire rapidă. Înțeleg că nu te‑a sunat. — Nu, zic, străduindu‑mă să‑mi camuflez dezamăgirea. Nu, nu m‑a sunat. Îmi iau paharul și iau o înghițitură mare. Cumva, cât era încă la New York, îmi spuneam că nu vorbim și din motive geografice. Dar acum că e iar la Londra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
zbor, să aibă grijă ca oamenii să fie fericiți și să raporteze conducerii orice problemă... Ridică din umeri. Sincer, nu mă pot gândi la cineva mai potrivit ca tine. — Îmi... îmi oferi o slujbă? zic nevenindu‑mi să cred și străduindu‑mă să‑mi ignor tresăririle de speranță din piept; micul imbold de încântare. Dar... cum rămâne cu Daily World? Cu... cumpărăturile? — Și ce? Michael ridică din umeri. Îți place să mergi la cumpărături. Mie‑mi place să mănânc. Nimeni nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Luke cele douăzeci de lire care‑mi trebuiau. Cum i‑am spus că o cumpăr pentru mătușa mea. Cum se uita la mine ori de câte ori mi‑o puneam. Mi se pune o ceață pe ochi și clipesc de mai multe ori, străduindu‑mă să mă controlez. — Bex... nu‑ți vinde eșarfa, zice Suze, uitându‑se la ea abătută. Păstrează‑ți măcar un singur lucru. Lotul 126, zice Caspar. O eșarfă foarte frumoasă, de mătase și catifea. — Bex, spune‑i că te‑ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
și își pune mâna caldă peste a mea. Vino înapoi. Hai să o luăm de la capăt. Mă uit la el neajutorată, și emoția crește în sufletul meu asemenea unui balon. — Luke, nu pot să lucrez pentru tine. Înghit în sec, străduindu‑mă să‑mi țin vocea sub control. Trebuie să plec în America. Trebuie să profit de șansa asta. Știu că se pare că e o ocazie extraordinară. Însă și ceea ce își ofer eu poate fi la fel de extraordinar. — Nu e același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
trebui. Două luni fără nici o veste... și acum e aici. Ar trebui să fiu complet dată pe spate. Dar, cumva, nu mă simt deloc dată pe spate. În adâncul sufletului, am știut întotdeauna că va veni. Ce cauți aici? zic, străduindu‑mă să‑mi păstrez calmul. — Cum ți‑am zis, am auzit că ești persoana cea mai pricepută la cumpărături din oraș. Mă privește misterios. M‑am gândit că poate mă ajuți să‑mi cumpăr un costum. Ăsta a cam obosit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
deloc de ea. El zice că se distruge singur - că ăsta e el când nu are parte de iubirea ei. Ea spune: Nu ține de mine. Inima mea își are propria-i rațiune. Vezi și tu cât de tare mă străduiesc. Vezi și tu că mă chinui. Dar trupul meu își amintește durerea. Din nou, nu ține de mine. Fiecare culege ce-a semănat. El se ridică și trece în salon, pe care-l împart cu alți chiriași. Ea stă întinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
momente, trimit după Nah și ea vine la căpătâiul meu. Nah încearcă să mă potolească. Nu pricepe de ce trebuie să-mi pun sănătatea în pericol. Nu vede rostul. De-abia pot eu să-l redau. O femeie ca mine se străduiește să-și trăiască viața din plin. Mi-am îndreptat toate gândurle, toată ființa mea, spre tatăl ei. Visurile, dragostea și viața lui. Nu suport gândul de a fi abandonată iarăși. Nu există nici o logică în spatele acestei chestiuni. Mao este pur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
il vous plaît! Te ridici alene de pe banchetă, Îți supraveghezi fața Încremenită care fulgeră În golul unei oglinzi, e fața ta? Parcă nu e. — Your ticket, please! Te strecori pe lângă pardesie, sacouri, pălării, pe lângă pantofi lustruiți lună pe care te străduiești să nu-i calci, te prelingi de-a lungul culoarului, speri ca fețele nemișcate din spatele geamurilor peste care umbra ta alunecă ritmic să fie convinse că te duci la restaurant, la bufet, la closet, repede, tot mai repede, tot mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
pe ale ei, sau nu au avut destui ani de trăit Împreună, pentru ca, tot povestite, ele să-și piardă tăișul, să nu mai doară? Iar dacă nici lui Hermann nu i-a putut povesti tot, tot, tot, de ce se tot străduiește să i le spună lui Traian, care moțăie, neatent, cu ochii la autostradă? — ...Drumul ăsta Începe să fie prea lung pentru vârsta noastră. Mult, nu mai e și n-aș vrea, tocmai acum, să adorm la volan. Dar Încearcă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
ieși Împreună. Mamele colegelor mele erau puse la punct, elegante, deși Începuse perioada de lipsuri, și mi-era rușine cu ea. Acum am trecut de vârsta ei, pentru că, murind, ea a rămas mai tânără ca mine, dar, cu cât mă străduiesc s-o Înțeleg, cu atât mi-e mai străină... Iar fața ei, Îngrozită că ar putea să explodeze Într-un plâns nervos, nu și-ar recunoaște-o dacă și-ar zări-o În vitrina cofetăriei de pe Hauptstrasse În timp ce urmărește mașina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
decoltate și cu picioare lungi, slăbănoage, expuse pe scaunele Înalte de la bar. Așa arăta și ea cândva, dar În rest, ce diferență! Și de mult nu mai are nici un chef să explice nimănui ceea ce, de atâtea zeci de ani, se străduiește să uite. Lumina galbenă, roșie, care se Întețește deasupra Rinului plumburiu, până atinge dealurile roșii, până atinge cerul roșu-prăfos, În timp ce ea aleargă pe bicicletă, aleargă, cine a spus că pe Bergstrassse, acolo, a căzut bomba? Gâtul Îi e Înfundat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
și adânc, ca să Îți mai amâni o secundă voma, să te tot clatini, mergând, dar să mergi, Încă un pas, Încă un pas, Încă unul. Tot mai Înghețat, tot mai Îngrozit, clătinându-te, gândind ce? Simțind ce? Oricât mă voi strădui toată viața de acum Înainte, tot nu voi reuși să aflu. Și pasul greșit să-l faci chiar Înainte să pășești În balconul de la camera Luminiței... * L-aș fi putut striga, l-aș fi tras de pe balustradă, jos, pe balcon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
ai avea ceva de Învățat de la noi! În primul rând: să nu-ți faci nervi degeaba!” „Dar bine, dragul meu”, i-am strigat exasperat, „nu Îmi spui nici o noutate! Eu de aici am plecat și o viață Întreagă m-am străduit din toate puterile să uit felul acesta de a gândi! Nu-i vorba doar de mine, dar eu reprezint o instituție! O provincie Întreagă! O țară! Nu pot să apar În lume Încărcat cu pungi de plastic și cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
bigotă rostește rugăciunea, cuvintele demne al căror scop ascuns va fi să ceară, așa cum am mai spus, niște blugi sau o geacă sau niște adidași veritabili, pentru copil, fără să știe soțul meu, te rog. Ceva ce, deși ne-am străduit, ne străduim mereu, nu s-a putut până acum, ceea ce nu Înseamnă că ne plângem. Slavă Domnului, o ducem ca toată lumea, o ducem cum o ducem. Doar că nu poți și tu să Îți permiți ceea ce alții ca tine Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
rugăciunea, cuvintele demne al căror scop ascuns va fi să ceară, așa cum am mai spus, niște blugi sau o geacă sau niște adidași veritabili, pentru copil, fără să știe soțul meu, te rog. Ceva ce, deși ne-am străduit, ne străduim mereu, nu s-a putut până acum, ceea ce nu Înseamnă că ne plângem. Slavă Domnului, o ducem ca toată lumea, o ducem cum o ducem. Doar că nu poți și tu să Îți permiți ceea ce alții ca tine Își pot permite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
dă prilejul să mă Întâlnesc cu prieteni dragi! Cei de dincolo nu mi-au transmis deloc un sentiment de familie, fețele lor rămâneau nemișcate, chiar și atunci când zâmbeau. Am simțit chiar de la Început, deși am fost asaltatde necunoscuți care se străduiau să Îmi explice câte ceva, unii m-au Întrebat, absurd, dacă Îi recunosc, pe cine să recunosc, spune și tu, când vârsta lor spunea clar că se născuseră după plecarea mea!? Și toți susțineau că s-au gândit la mine și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
trezeam cu ei, ca și cu bietul Cristian, lângă hotel, pe holurile instituțiilor pe care trebuia să le vizitez, parlamentând cu Victor și Încercând să ajungă la mine. La un moment dat Însă, iartă-mă, am avut impresia că mă străduiam să umplu butoiul Danaidelor, pentru că mereu apăreau alții și alții... și fiecare dintre ei cu cereri concrete - medicamente, care știi că aici, fără asigurare, fără rețetă, sunt costisitoare, haine, cafea, invitații, cărți, casete și mai ales intervenții... Așa că până la urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
zgârcit și la vorbă. Murmura din vârful buzelor aproape inexistente două-trei cuvinte pe care doar accentul francez le făcea să sune cât de cât agreabil. Și, între două zâmbete, maxilarele lui se loveau ritmic. Semn de mare plictiseală. Contele se străduia să-și țină bărbia înfiptă cu ostentație înainte, fiind convins că astfel își consolida imaginea de om hotărât, combativ și intransigent. Încă nu aflase că ceilalți vedeau în asta doar expresia unui profund dispreț. Și nu erau prea departe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
i-a croit din ea doar o haină de valet. Păcat! Mare păcat! Cu consulul Julien aș fi avut, sunt sigură, un dialog mai mult decât savuros.” PAGINĂ NOUĂ 6 Pâș! Pâș! Doar în ciorapi, mergând pe vârfuri, feciorul se străduia să nu facă nici un zgomot. Dar, până la urmă, din grămada mare de lemne pe care abia o ducea în brațe tot îi alunecă unul. Încercă să-l prindă din zbor, dar îi alunecară mai multe și căzură toate. Nici că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]