5,364 matches
-
polei - lângă Carul Mare alunecă o stea ceaiul de mentă - în cameră se-aude doar lingurița noaptea dintre ani - privind foile albe rămase-n jurnal primul vis din an - strălucind ca niciodată piatra unui inel iarnă uscată - crengi de brad tresărind sub mănușa albă lebede pe lac - nori albi împrăștiați pe cerul tăcut acoperite toate datoriile - ascult cum ninge ninge liniștit - freamutul pădurii doar în soba-ncinsă curs de chitară - în insectarul clasei greierii tăcuți note de pian - țurțurii copacilor numără
T?cerea iernii by Cristina Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83682_a_85007]
-
ani de atunci... În 1941, cam la timpul acesta, o lună și ceva mai tîrziu. Aceeași boală ca și mine, amîndouă ca și tatăl ei... Soarta... - Odihniți-vă, doamnă, v-ați agitat destul, vorbii cu o sinceritate duioasă de care tresăriră cei din jur. Dintre toți, avocatul era cel mai grăbit, dar din condescendență nu dădea nici un semn de nerăbdare. Eu nu mă mai puteam urni. Parcă-mi creșteau rădăcini În podea. Vroiam să-i cer fotografia. Dar cum? și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
hotărască singur ce e drept și ce au e drept. Și cîte zeci de Întrebări roiesc În jurul acestei idei pentru a-i determina substanța. Și El e singur, și singurătatea Lui e fără Îndoială tristă ca toate singurătățile”. Marga Popescu tresări. O asemenea vorbire nu mai auzise pînă atunci și se Întrebă, aproape Înspăimîntată, dacă-i aparține sau nu. „Nu, nu se poate”, gîndi. Vru să se ridice, să deretice prin cameră, să facă ceva pentru alungarea gîndurilor, dar căldura după-amiezii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
tuturor, și uram orice necuviință Împotriva ei și a fiecăruia. Nu ai voie. Cei care conduc acum țara, țările toate din jur, sînt fosilele unor vremuri criminale care au existat, cu siguranță În preistorie, și care din cînd În cînd tresar aduse la suprafață de oribile mișcări tectonice, refuzînd să creadă că nu mai există, impunînd, prin spaima ce-o naște lumii, existența lor putrefactă. N-ai dreptul să cedezi: dacă cumva ai făcut-o, Într-un fel sau altul - numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
ocol unui pin și deodată, la rădăcina unui tufiș, zări un chip schimonosit de groază și privirea teribilă a unor ochi larg deschiși, de un albastru spălăcit. Se opri; inima începu să-i bată cu putere. Se aplecă încet, însă tresări brusc și se dădu câțiva pași înapoi: era un cap tăiat. Își înfipse degetele în blana lui Lurr. — Taci, șopti înspăimântat, taci! Simțea mirosul înțepător al sângelui care încă nu se uscase. Privi în jur și hotărî să meargă mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
neînsuflețit erau ale unui soldat roman. O mână strângea un pumnal plin de sânge. Cealaltă, cu palma în sus, întindea spre Valerius degetele mânjite de sânge, într-o grotescă implorare. Croncănitul neașteptat al unui corb deasupra copacilor îl făcu să tresară. Continuă să meargă; ocoli cu grijă o stâncă mare, acoperită de mușchi. Atunci auzi zgomotul metalic al lamelor ce se loveau una de alta și, ascunzându-se în spatele stejarilor, văzu niște oameni care se luptau în poienița luminată de razele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
întuneric, sub picioarele adeptului. Se auzea și o răsuflare profundă, grea, neomenească. Răsuflarea unui zeu. Antonius stătea nemișcat. Ceva în atitudinea lui, de obicei atât de mândră, trăda teama. — Ești pregătit? se auzi, pe neașteptate, un glas în întuneric. Antonius tresări. — Vei fi inițiat în misterele lui Sol Invictus! Un alt glas răsună: — Răspunde cu da sau nu. Ești conștient că ai acceptat de bunăvoie ritualul și că ești singurul răspunzător de ceea ce se va întâmpla aici în noaptea asta? — Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Brutus, pe Octavianus Augustus otrăvit de soția lui, pe curajosul Germanicus otrăvit la rându-i, pe Caligula înjunghiat, pe Seneca și Petronius, care-și tăiaseră venele deoarece Nero poruncise să fie uciși, pe Nero însuși, omorât de servitorul său și - tresări, speriat și uimit - privirea lui Galba în clipa când lama unui pumnal îi tăia capul... Galba trăia, din câte știa Vitellius, și era pregătit să lupte și să-l împiedice să cucerească Roma. În cele din urmă, în fața lui Vitellius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
mai era lângă el. Cu puțin timp în urmă mergea în fața lui pe cărare. Unde era? Se uită în jur. Fluieră de mai multe ori, chemându-l. Zadarnic. Neliniștea lui Valerius se preschimbă în spaimă. Un tunet îl făcu să tresară; imediat, cerul se acoperi de nori întunecați, roșietici. Vântul începu să bată cu putere și aproape că îi smulse mantia; se abătu apoi spre pădure, îndoind vârfurile copacilor. Totul se întunecă, petalele florilor căzură, zăpada se pătă de sânge, câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Hector se ridică, deschise ușa și privi spre cer, apoi se întoarse în grabă și se așeză la masă. — Luna stă să apună. E târziu, peste puțină vreme trebuie să plec. Mai povesti că Galba îl alesese pe Piso - Vitellius tresări de uimire la auzul acelui nume - ca urmaș al său, și că în aceeași zi, în Senat, scaunul curial se așezase singur de-a latul, semn că nenorocirile aveau să se abată asupra împăratului. În dimineața zilei când fusese ucis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
conducătorul Școlii din Tolosa. „Mă voi întoarce!“ - acestea fuseseră ultimele cuvinte ale lui Salix atunci când fusese luat împreună cu alți băieți din sat, toți înalți și musculoși ca și el. De atunci nu se mai văzuseră. — O să pariezi pe Salix? Valerius tresări, uitându-se mirat la bărbatul de lângă el, un celt înalt, cu mustăți roșcate. — Și eu am să pariez pe el. E ultima lui luptă și are să facă tot posibilul să câștige. Veniră alți bărbați. — Și eu pariez pe Salix. — E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
îl văzu pe Ausper. Prezicătorul clipea des din ochii săi orbi și-i oferea lui Vitellius o farfurioară. Era atât de aproape, încât, dacă ar fi întins mâna, Vitellius ar fi putut s-o ia; pe ea era o prăjitură. Tresări, recunoscând una din cele două prăjituri cu miere și susan pe care, nu demult, Listarius le oferise Velundei, înainte ca aceasta să fie ucisă. Vitellius mâncase una dintre prăjituri. Cealaltă se afla acolo, în fața lui. Întinse o mână cu degetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
rapid ca un iepure... Mai rapid decât un iepure, dar un iepure care are și creier, adăugă, lovindu-l peste cap. Trebuie să ai creier ca să știi să-ți urmărești și să-ți ucizi adversarul. Îl biciui din nou. Valerius tresări, dar nu scoase un sunet. Nu aveau decât să-l biciuiască, să-l lovească și să-l tortureze. El plânsese doar pentru Velunda. Pentru ea urlase de durere. Zile și nopți la rând îl ținuse în brațe pe Lurr, disperat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
când lupți trebuie să știi s-o folosești. Dacă o lași să te domine, te distruge. — Și care e punctul meu slab? — Tu eziți. Ți-e teamă să faci rău cuiva, să rănești... Lovește cu hotărâre. Ești gladiator, Valerius. Valerius tresări. Într-o clipă, revăzu coliba în care îl îngrijise pe Titus și auzi cuvintele acestuia: „Tu, gladiator“... Revolta pe care o deșteptaseră în el cuvintele acelea nu anticipa oare situația în care se afla acum? Oftă. — Dar punctul tău slab
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
escorta în locul unde va hotărî să se stabilească, adăugă Arrius Varus. Cei doi ambasadori îl urmară pe Antonius, care se îndreptă spre ieșire. Trase draperia, ca să-i lase să iasă. — O clipă, zise Vinicius Crulpus, oprindu-se. Eu rămân. — Rămâi? tresări Allius Cerpicus. Nu înțeleg... Ce înseamnă asta? Rămâi aici? Vinicius Crulpus nu se uită la el. I se adresă lui Antonius: — Ar trebui să mă sinucid, ca să-mi sfârșesc cu onoare viața, acum, când totul e pierdut. Dar sunt prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
o nevastă, bani și funcția de consul? De asta crede că au murit soldații mei? Pentru asta am luptat? Pentru asta am îndurat atâtea greutăți și atâta oboseală? Antonius lovi cu pumnul în masa ce fusese așezată în fața cortului. Mesagerul tresări. În spatele lui Antonius, Arrius Varus, Errius Sartorius și Cornelius Fuscus rămaseră impasibili. Sunt mesagerul împăratului, se grăbi să precizeze trimisul lui Vitellius. Nu-ți vărsa mânia asupra mea. — Nu eu îi ucid pe ambasadori, ci împăratul tău. Nu eu uit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Văzu apoi trupul lui Salix în arenă, și trupurile tuturor gladiatorilor sacrificați de Vitellius, și pe toți cei uciși în războiul civil. „Acum“, își zise furios Valerius. Răsufla greu, din cauza emoției. Își sprijini vârful sabiei de gâtul lui Vitellius. Împăratul tresări și închise ochii. — Acum. Glasul lui Valerius răsună puternic, hotărât. Împlântă lama în gâtul lui Vitellius și o scoase repede. Pe când Vitellius se prăbușea, norii se risipiră și stelele nopții de decembrie străluciră peste Gemoniae, peste împăratul ucis și gladiatorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
alții, autori ai unor volume importan te, și-au prezentat cărțile, printre care, s a numărat și „Bucovina în presa v remii-Cernăuți 18112004”, vol.I, aparținându-mi. „Volumul meu este o carte rarăʺ, am declarat eu și nimeni n a tresărit să mă contrazi că. Spusa mea a fost înțeleasă în dimensiunile și realitățile vieții. Nu i vorba despre o carte epuizată din librării d in cauza importanței ei și a cererii de piață; nici că ar aparține nu știu cărui autor important
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
Cu panglicile roz, dure și ferecate peste evantaiul timpului, să mai râvnească la lumina împărătească. Arinna era cea mai frumoasă, bogată la minte, în vechime purta nostalgia învingătorilor din statul Hitiților ei, intrați în declin. Se închina la soare, plantele tresăreau sub pasul ei, ardeau, bărbatul era zeul furtunii, cetatea era puternică sub mâna ei de scântei. Așa s-au născut, sub pânza vrăjită de regi, reginele rare, în belșugul verde al femeilor de viță mare. Așa a venit ea, nepoata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
de zei. Niciodată nu am fost atât de obosită, ca o pasăre cu aripa rănită, coborâtă ca un evantai în jurul trupului de alăută, cândva îndrăgită. Privirile îi pier, nu se mai văd în albastru de cer. Și eu nu mai tresar, când adorm în rochia de jar. Gândurile nu mint, durerea e de argint înnegrit, vechi ca rochia de moar din vremuri străvechi uitată și de calendar. Aripile se desfac de-a lungul lunii coborâtă în umbre de lac. Anii s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
nu este iubirea țărânei, ci iubirea trecutului! Așa au dăinuit popoarele peste timp în fiecare minut al istoriei, statui de bronz geometrizate în faguri, așezate în praguri de cetate. Pâinea mereu s-a înnoit, a crescut pe vatră, pietrele au tresărit în prund, sub amforele de lut se ascund. Coroane de spini au crescut, pe capetele rămase în somn sub portretul de glorii ale bătrânului domn. Am visat o pădure de cerbi! Aveau ramurile umbroase și dure, bătrâni ca a lunii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
ar fi un telefon, o scrisoare, o vizită, stă-n Pantelimon. Vizitele și telefoanele mă obosesc peste măsură. Evident că nimeni nu-nțelege asta. Și sigur că-n acest mod mi-am pierdut o groază de potențial mari prieteni. „Am tresărit de curînd la observația că eu sînt un inadaptabil. Ce-ar zice dacă i-aș spune că, dimpotrivă, oamenii nu sînt adaptabili la felul meu de-a fi?”, Radu Petrescu, ca să revin la cenaclu. Ultimul cuvînt Îi aparținea lui Mircea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
lui PDG-ului, și de mult n-au mai dormit băieții atît de bine, În ciuda pericolului iminent, unii cică de un an. Au adormit și secretarele, deși sînt despărțite de noi de un zid izolator de plumb. Doar ȚÎra a tresărit ușor la auzul cuvîntului logogenici (Victor Mașek). Țicudean a sărit ca ars, dar fără să se trezească, la Academia a fost și va fi Întotdeauna alături de poporul român (acad. Mihai Drăgănescu), iar Radu Călin Cristea a rîs În somn, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
vindecări publice sînt uneori gălăgioși, alteori, mai des, abulici, sforăie, așteptîndu-l pe Godot. Pe Gantry. Și chiar pînă Într-atît de moțăitori, Încît la una dintre predicile susținute-n sala Arlus, atunci cînd evanghelistul a-ncheiat o frază cu „Iisus, rege!”, au tresărit toți din somn și, Într-o unanimitate emoționantă, ca de altădată, au scandat cu lacrimi În ochi: „Trăiască regele!” Evanghelistul, plăcut surprins, a repetat fraza, monarhiștii au repetat finalul, și au ținut-o așa ore În șir, din păcate, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
revedem, numai pe noi doi nu ne lua nimeni. Am zăbovit o vreme În gara ce se golea Încetul cu Încetul uitîndu-ne unul la celălalt, căutîndu-ne viitoarele gazde care n-apăreau de nicăieri, pe urmă uitîndu-ne la trenuri, nu mai tresărea nici o locomotivă, toate staționau Într-un metalic somn profund și, În mai puțin de-o jumătate de ceas nu mai rămăsese absolut nimeni. PÎnă și muncitorii feroviari dispăruseră. Ceva nu era În regulă. Am privit-o pe Mașa cu reproș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]