52,356 matches
-
gâtul foarte aproape de carotidă. Accidentul i-a lăsat o cicatrice. La Campionatul Mondial din 1990, la orașul francez Lyon, a ajuns din nou în finală. S-a împuns în față italianului Andrea Borella, campion mondial în 1986, cucerind medalia de aur - ultimul titlu mondial câștigat de un floretist francez. Victoria aceasta a trecut în mare măsură neobservată: din cauza întârzierilor considerabile înregistrate în desfășurarea competiției, finala a fost difuzată pe televiziune la ora 23. În plus, a avut loc în aceeași zi
Philippe Omnès () [Corola-website/Science/334747_a_336076]
-
consecventă, realizarea lui nu a apărut pe pagina întâi din jurnal "L'Équipe". Două ani mai târziu, a ajuns în finală la Jocurile Olimpice din 1992 de la Barcelona. A trecut de Serhii Holubîțkîi din Echipa Unificată și a cucerit medalia de aur. Astfel a devenit primul campion olimpic francez la floretă masculin din Christian d'Oriola în 1956. Și în acest caz, realizarea sa a rămas puțin mediatizată, fiind în concurență cu medalia de aur lui Éric Srecki la spadă și, în
Philippe Omnès () [Corola-website/Science/334747_a_336076]
-
Echipa Unificată și a cucerit medalia de aur. Astfel a devenit primul campion olimpic francez la floretă masculin din Christian d'Oriola în 1956. Și în acest caz, realizarea sa a rămas puțin mediatizată, fiind în concurență cu medalia de aur lui Éric Srecki la spadă și, în special, cu proba de 100 m. La Jocurile Olimpice din 1996 de la Atlanta a fost învins în sferturile de finală de conațional său Franck Boidin. La vârsta de 36 de ani, a decis să
Philippe Omnès () [Corola-website/Science/334747_a_336076]
-
Câteva luni mai târziu, a devenit director tehnic național la Federația Franceză de Scrimă cu ocazia celui de-al doilea mandat președintelui Pierre Abric. A deținut aceasta poziție până în 2005. În acești ani scrima franceză a cucerit patru medalii de aur, cinci de argint și trei de bronz la doua ediții olimpice (Sydney 2000 și Atena 2004). Acești ani au fost și marcați de o controversie, când antrenor național de sabie Christian Bauer a plecat din Franța pentru Italia din cauza dezacordurilor
Philippe Omnès () [Corola-website/Science/334747_a_336076]
-
de către autoritățile regimului comunist. Nuvela „Nopți la Serampore” a fost inclusă apoi în volumul "La țigănci și alte povestiri", tipărit în anul 1969 de Editura pentru literatură din București. Ea a făcut parte în același an din antologia "Vîrsta de aur a anticipației românești" (Editura Tineretului, București, 1969), editată sub îngrijirea lui Ion Hobana și care a încercat o recuperare a scrierilor S.F. uitate din prima jumătate a secolului al XX-lea. Critica literară a identificat două axe stilistice ale prozei
Nopți la Serampore () [Corola-website/Science/334763_a_336092]
-
delegații au fost cea de la atletism cu 23 de sportivi și cea de la canotaj cu 18 sportivi. Gimnasta Cătălina Ponor a fost portdrapelul României la ceremonia de deschidere. Portdrapel la ceremonia de închidere a fost scrimera Simona Pop, medaliată cu aur în proba de spadă pe echipe. Delegația română cuprinde 96 de sportivi și 7 rezerve. 19 atleți și-au îndeplinit baremul și au fost aprobați de COSR. În plus, ștafeta de 4×400 m, formată din Adelina Pastor, Anamaria Ioniță
România la Jocurile Olimpice de vară din 2016 () [Corola-website/Science/334782_a_336111]
-
Omul de aur (în ) este un roman social scris de Mór Jókai și publicat pentru prima oară în anul 1872. El a apărut mai întâi în foileton în cotidianul "A Hon" ("Patria") din Pesta, apoi în cinci volume editate de Editura Athenaeum din
Omul de aur (roman) () [Corola-website/Science/334780_a_336109]
-
puse în opoziție romantismul dragostei și realismul brutal al vieții sociale. Romanul s-a bucurat de o mare popularitate la vremea publicării sale și ulterior, fiind tradus în mai multe limbi și ecranizat de patru ori până în prezent. "Omul de aur" este cel mai cunoscut și mai citit roman al lui Jókai, influențând operele literare ulterioare ale mai multor scriitori maghiari. În toamna anului 1828, corabia „Sfânta Barbara”, comandată de căpitanul Mihály Tímár, transporta pe Dunăre de la Galați către Ungaria o
Omul de aur (roman) () [Corola-website/Science/334780_a_336109]
-
o fiică adoptivă, ci ca pe o slujnică a Athaliei, fiica lui. Tímár cumpără întreaga cantitate de grâu ud la sugestia ofițerului Imre Kacsuka, logodnicul Athaliei, și găsește într-unul din saci o casetă cu pietre prețioase și bani de aur, adevărata comoară a lui Ali Ciorbadji. El înmulțește această avere în următorii doi ani, devenind unul dintre cei mai mari comercianți de cereale ai imperiului și fiind înnobilat cu numele de Mihály Tímár de Leventiczy; în același timp realizează multe
Omul de aur (roman) () [Corola-website/Science/334780_a_336109]
-
doi ani, devenind unul dintre cei mai mari comercianți de cereale ai imperiului și fiind înnobilat cu numele de Mihály Tímár de Leventiczy; în același timp realizează multe acțiuni filantropice. Începe să fie considerat de multă lume un „om de aur” atât datorită faptului că toate afacerile sale aveau mare succes, cât și datorită grijii pe care o manifesta pentru oamenii nevoiași. Succesul lui Tímár conduce la ruinarea și apoi la moartea perfidului Brazovics, precum și la ruperea logodnei Athaliei cu Kacsuka
Omul de aur (roman) () [Corola-website/Science/334780_a_336109]
-
personajul Mihály Tímár ar fi inspirat de un celebru și foarte bogat comerciant sârb de cereale din Komárom, János Domonkos (1768-1833). Modelul personajului a fost descris într-un capitol separat al lucrării "Jókay-nemzetség" a lui Károly Eötvös: „Numele omului de aur nu era Mihály Tímár, ci János Domonkos. Negustor de cereale și armator, el deținea case, terenuri și depozite mari la Komárom. Activele sale au fost estimate la ordinul a câtorva milioane. [...]” Cel mai probabil, doar unele trăsături - trăsături comune unor
Omul de aur (roman) () [Corola-website/Science/334780_a_336109]
-
Partenerul său loial a fost nobilul János Domonkos, până la moartea sa în 1834. Scrisorile scrise între ei conțin, de asemenea, o mulțime de date interesante. [...] În general, ei au fost norocoși în afaceri, devenind proverbială expresia că au mâini de aur... Succesul în afaceri și generozitatea lor au fost cunoscute, ambii primind din partea împăratului Ferdinand I documente imperiale de înnobilare. Ambele versiuni pot fi posibile, Jókai putând fi inspirat atât de János Domonkos, cât și de Ferenc László în crearea personajului
Omul de aur (roman) () [Corola-website/Science/334780_a_336109]
-
interior în viața conjugală sunt trăite și de Jókai. Mór Jókai a descris procesul de formare a romanului în câteva notițe de mână păstrate la Biblioteca Națională a Ungariei.. Potrivit acestor notițe, scriitorul ar fi lucrat la romanul " Omul de aur" între anii 1870 și 1872. Publiciștii Károly Eötvös și Kálmán Mikszáth au susținut că romanul ar fi fost scris în timpul a câtorva luni la reședința lui Jókai de la Balatonfüred; potrivit lui Mikszáth, scrierea romanului ar fi fost finalizată într-o perioadă
Omul de aur (roman) () [Corola-website/Science/334780_a_336109]
-
luni la reședința lui Jókai de la Balatonfüred; potrivit lui Mikszáth, scrierea romanului ar fi fost finalizată într-o perioadă de opt săptămâni. Autorul s-ar fi grăbit pentru că trebuia să-și plătească niște datorii ce ajungeau la scadență. Romanul " Omul de aur" a fost publicat pentru prima dată sub formă de foileton în cotidianul "A Hon" ("Patria") din Pesta, în 121 de numere tipărite în perioada 1 ianuarie - 22 septembrie 1872. El a fost editat în același an, 1872, de editura Athenaeum
Omul de aur (roman) () [Corola-website/Science/334780_a_336109]
-
romanului, intitulată "A rózsák szigete" (în ). Bródy a descris viața locuitorilor de pe „Insula nimănui” și a ignorat complet tema dragostei. Această variantă a fost publicată în două ediții (1894 și 1910) și a fost tradusă în limba germană. "Omul de aur" este cea mai citită scriere a lui Mór Jókai, având o popularitate mare în rândul cititorilor de la începuturile publicării sale și până în prezent. Autorul-însuși menționează în postfața ediției finale a romanului, publicată în 1896 de Nemzeti Kiadás, că „acesta este
Omul de aur (roman) () [Corola-website/Science/334780_a_336109]
-
în rândul cititorilor de la începuturile publicării sale și până în prezent. Autorul-însuși menționează în postfața ediției finale a romanului, publicată în 1896 de Nemzeti Kiadás, că „acesta este cel mai răspândit” în rândul cititorilor. Tirajul primei ediții a romanului "Omul de aur" nu se cunoaște. Numărul de exemplare publicate în deceniile ulterioare au oferit totuși informații care să contribuie la determinarea popularității scrierii. În perioada 1954-1962, de exemplu, au apărut în diverse ediții aproape 300.000 de exemplare ale cărții. Potrivit sondajului
Omul de aur (roman) () [Corola-website/Science/334780_a_336109]
-
a istoriei locurilor, în paralel cu descrierea naturii feerice de lângă Porțile de Fier: „totul pare o bibliotecă pietrificată; numele stâncilor sunt ca înscrisurile de pe cotoarele unor cărți și cel care știe să le deschidă, poate citi romane întregi”. "Omul de aur" a fost perceput de unii critici literari ca un roman autobiografic care prezintă o întâmplare petrecută autorului sau despre care acesta ar fi auzit. Naratorul lasă impresia că este omniscient, părând în anumite momente că este el-însuși un personaj ascuns
Omul de aur (roman) () [Corola-website/Science/334780_a_336109]
-
roman autobiografic care prezintă o întâmplare petrecută autorului sau despre care acesta ar fi auzit. Naratorul lasă impresia că este omniscient, părând în anumite momente că este el-însuși un personaj ascuns care asistă la evenimente. Începând cu capitolul „Mina de aur”, povestea este relatată adesea la persoana întâi pentru ca în final naratorul să se întâlnească cu propriul personaj care să-i spună: "„Ei, bine, atunci ghicește povestea vieții mele”". Personajele romanului au un statut dihotomic, fiind caracterizate printr-o ambivalență aparență
Omul de aur (roman) () [Corola-website/Science/334780_a_336109]
-
fericirea și lumea ideală creată pe „insula nimănui” după principiile expuse de Jean Jacques Rousseau. Romanul realizează astfel o critică la adresa societății capitaliste și o idealizare a unei societăți utopice neatinsă de puterea corupătoare a banului. Sintagma de „om de aur” atribuită lui Mihály Tímár are mai multe semnificații. Personajul este un „om total”, cu două laturi distinctive: una pragmatică (cea de patriot maghiar care luptă pentru dezvoltarea țării sale) și una artistică (obsesia romantică față de frumusețea naturii și de istoria
Omul de aur (roman) () [Corola-website/Science/334780_a_336109]
-
pe stânca luminată de lună sau rătăcirea în plină noapte a lui Tímár pe malul Dunării. „Insula nimănui” devine un loc în care viața decurge într-un mod ideal, un refugiu în care fiecare om visează să ajungă. "Omul de aur" a fost romanul preferat al lui Mór Jókai, scriitorul scriind: „Trebuie să mărturisesc că acesta e pentru mine romanul meu cel mai drag”. Presa contemporană a publicat doar trei recenzii critice mai extinse ale romanului. Revista "Athenaeum" a publicat la
Omul de aur (roman) () [Corola-website/Science/334780_a_336109]
-
de limba germană "Ungarischer Lloyd", ce a fost publicată la 25 ianuarie 1872. Farkas Szőcs a publicat o recenzie critică a romanului în ediția din 6 februarie 1873 a revistei "Erdély" din Târgu Mureș. Criticii maghiari au considerat " Omul de aur" ca roman autobiografic, ca roman naiv cu tentă socială sau ca basm. István Sőtér, unul dintre exegeții operei jókaiene, scria următoarele despre întâmplările prezentate în acest roman: „Nu realitatea va fi transformată în ficțiune, ci ficțiunea îmbracă forma umană”. Prozatorul
Omul de aur (roman) () [Corola-website/Science/334780_a_336109]
-
István Sőtér, unul dintre exegeții operei jókaiene, scria următoarele despre întâmplările prezentate în acest roman: „Nu realitatea va fi transformată în ficțiune, ci ficțiunea îmbracă forma umană”. Prozatorul Dénes Jónás a evidențiat o serie de asemănări între romanele " Omul de aur" al lui Mór Jókai și "Geniu pustiu" al lui Mihai Eminescu, scrise ambele în aceeași perioadă, afirmând că cele două scrieri sunt „opere complexe, prin sinteza specifică pe care o realizează între paradigma romantică occidentală și o mentalitate literară determinată
Omul de aur (roman) () [Corola-website/Science/334780_a_336109]
-
determinată și de factori extraliterari specifici, (...) două romane ilustrând același model al romantismului central-european, spațiu care este, cel puțin pentru momentul la care ne referim, o insulă a nimănui, unde „viața-i vis”, adică refugiu în vis”. Romanul "Omul de aur" a fost tradus în mai multe limbi străine: germană („Der Goldmensch”, "Pester Lloyd", 1872), daneză („Et Guldmenneske”, Immanuel Rée, Copenhaga, 1874), poloneză („W czepku się urodzil”, A. Wiek, Varșovia, 1875), cehă („Zlaty’ Muž”, Otto Janke, Praga, 1875-1876), suedeză („En lyckans
Omul de aur (roman) () [Corola-website/Science/334780_a_336109]
-
1904) ale ziarului "Epoca" din București. Traducerea a fost prezentată ca o poveste de sine stătătoare, fără a se referi la dezrădăcinarea personajelor în mijlocul naturii. Prima traducere integrală a fost realizată de Sever Noran și publicată sub titlul "Omul de aur" într-un volum de 637 de pagini tipărit în anul 1959 de Editura Tineretului din București. Ea a fost republicată în două volume tipărite în anul 1972 de Editura Minerva din București, în colecția Biblioteca pentru toți, și apoi reeditată
Omul de aur (roman) () [Corola-website/Science/334780_a_336109]
-
scenă în anul 1884. Alte persoane au scris apoi variante teatrale care erau inspirate într-o măsură mai mare sau mai mică din acest roman. Versiunea dramatizată a romanului s-a jucat 20 de ani la rând. Romanul "Omul de aur" a fost ecranizat de patru ori în trei lungmetraje (unul dintre ele fiind mut) și un film de televiziune, purtând toate titlul original "Az aranyember". Prima ecranizare a fost un film mut cu durata de 83 de minute, regizat de
Omul de aur (roman) () [Corola-website/Science/334780_a_336109]