54,815 matches
-
Gradola", după numele locului de acostare aflat în apropiere. Ea era evitată de localnici și de marinari, deoarece se credea că acolo se aflau vrăjitoare și monștri. Grota a fost apoi „redescoperită” de către public în 1826, cu ocazia vizitei scriitorului german August Kopisch și a pictorului Ernst Fries, care au fost duși în grotă de pescarul local Angelo Ferraro. În 1826, scriitorul german August Kopisch și prietenul său Ernst Fries au vizitat peștera, iar primul dintre ei a rememorat această vizită
Grota Albastră (Capri) () [Corola-website/Science/336507_a_337836]
-
Honoré de Balzac, pentru care a simțit o dragoste aproape maternă. Ea a fost prima și, se pare, cea mai mare pasiune a scriitorului. Fiică a lui Philippe Joseph Hinner, „musicien ordinaire du Roy et de la chambre de la Reine”, harpist german venit din Wetzlar la cererea Curții Regale a Franței, și a Margueritei Louise Amélie Guelpee de la Borde, cameristă a reginei Maria Antoaneta, ea a fost fina regelui și a reginei. Nașii săi regali au fost reprezentați cu prilejul botezului ei
Laure de Berny () [Corola-website/Science/336536_a_337865]
-
(în venețiană "Fontego dei Tedeschi") este o clădire istorică din Veneția (nordul Italiei), situată pe malul Canal Grande lângă Podul Rialto. Ea a fost sediul și un spațiu restrictiv de locuit pentru negustorii germani din oraș. Potrivit unei definiții contemporane, termenul german include ceea ce astăzi ar fi considerate ca naționalități distincte. Construită pentru prima dată în 1228, clădirea a fost refăcută între 1505 și 1508, după distrugerea sa într-un incendiu. Reconstrucția a creat
Fondaco dei Tedeschi () [Corola-website/Science/333442_a_334771]
-
venețiană "Fontego dei Tedeschi") este o clădire istorică din Veneția (nordul Italiei), situată pe malul Canal Grande lângă Podul Rialto. Ea a fost sediul și un spațiu restrictiv de locuit pentru negustorii germani din oraș. Potrivit unei definiții contemporane, termenul german include ceea ce astăzi ar fi considerate ca naționalități distincte. Construită pentru prima dată în 1228, clădirea a fost refăcută între 1505 și 1508, după distrugerea sa într-un incendiu. Reconstrucția a creat o clădire multifuncțională cu 4 etaje, având o
Fondaco dei Tedeschi () [Corola-website/Science/333442_a_334771]
-
clădire multifuncțională cu 4 etaje, având o curte interioară mare. Arhitectura sa este în stil renascentist tipic italian. Ca și Fondaco dei Turchi, combina funcționalitățile unui palat, depozit, piață și spațiu de locuit restricționat pentru populația sa, în principal comercianți germani din orașe precum Nürnberg, Judenburg și Augsburg. Parterul era accesibil de pe apă și era folosit pentru depozitare, în timp ce primul etaj era rezervat birourilor, iar etajele superioare conțineau aproximativ 160 de locuințe. Negustorii germani au sosit la scurt timp după ce clădirea
Fondaco dei Tedeschi () [Corola-website/Science/333442_a_334771]
-
restricționat pentru populația sa, în principal comercianți germani din orașe precum Nürnberg, Judenburg și Augsburg. Parterul era accesibil de pe apă și era folosit pentru depozitare, în timp ce primul etaj era rezervat birourilor, iar etajele superioare conțineau aproximativ 160 de locuințe. Negustorii germani au sosit la scurt timp după ce clădirea a fost construită în secolul al XIII-lea și au rămas până la ocupația napoleoniană. Aceasta a fost una dintre cele mai puternice colonii de negustori ale orașului și, în consecință, a devenit un
Fondaco dei Tedeschi () [Corola-website/Science/333442_a_334771]
-
cele mai puternice colonii de negustori ale orașului și, în consecință, a devenit un important centru comercial pentru produsele care veneau din Orient în drumul lor spre Alpi. Republica Venețiană percepea comision la tranzacțiile ce aveau loc în Fondaco. Comunitatea germană participa la slujbele religioase oficiate într-o biserică catolică din apropiere, San Bartolomeo. În secolul al XX-lea clădirea a servit ca sediu venețian al companiei Poste Italiane. În 2008, clădirea a fost vândută grupului Benetton, care i-a cerut
Fondaco dei Tedeschi () [Corola-website/Science/333442_a_334771]
-
alți doi echinoxiști - Virgil Podoabă și Gheorghe Perian, iar un al treilea, Traian Ștef, activând în această redacție și în prezent. În ianuarie 1990 este ales redactor șef al „Familiei”. Din creația sa poetică s-a tradus în maghiară, engleză, germană, albaneză și franceză. Colaborează la numeroase reviste literare din țară. Optzecist născut în laboratoarele ‘Echinoxului' clujean, poetul debutează cu un discurs matur care își păstrează în bună măsură și astăzi forma și structura începutului. Viața fără nume, (1980), volumul de
Ioan Moldovan (scriitor) () [Corola-website/Science/333451_a_334780]
-
începutul secolului al XX-lea hotelul de lux era în perioada de apogeu, cu apartamente regale și camere luxoase ocupate de oameni bogați și faimoși. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, hotelul a fost ocupat mai întâi de către trupele germane și apoi de către americani. După război, hotelul a rămas în stare de degradare, fiind realizate doar reparații minore. Familia Ivancich a păstrat dreptul de proprietate până în 1972, când proprietatea a fost achiziționată de către provincia Veneția, apoi transferată regiunii Veneto, care
Palatul Ferro Fini () [Corola-website/Science/333467_a_334796]
-
inițial Sfanțului Dimitrie de la Tesalonic (izvorâtorul de mir), a fost ctitorita în 840 și a avut de la inceput prerogative parohiale. Edificiul a fost renovat în 1170, cu acest prilej schimbându-i-se și hramul. Sân Bartolomeo a devenit biserică comunității germane din Veneția, al cărei cartier comercial se află în apropiere, la Fondaco dei Tedeschi. Din documentele, totuși, reiese faptul că atribuțiile parohiale au fost dobândite treptat, putându-se spune că au fost obținute complet către mijlocul secolului al XIII-lea
Biserica Sfântul Bartolomeu din Veneția () [Corola-website/Science/333472_a_334801]
-
cupola la intersecția acesteia cu transeptul. Albrecht Dürer (cu "Sărbătoarea Rozariului") și Sebastiano del Piombo au executat ambii lucrări de artă pentru biserică ce sunt păstrate acum în altă parte. Interiorul conține două sculpturi realizate de sculptorul venețian de origine germană Enrico Merengo (Heinrich Meyring). În partea dreaptă este o piesă de altar realizată de Lattanzio Querena cu tema "Moartea lui Francis Xavier" (1836). O altă piesă de altar a "Sfanțului Mihail" (1798) îl are ca autor pe Pietro Novelli. Prin
Biserica Sfântul Bartolomeu din Veneția () [Corola-website/Science/333472_a_334801]
-
de Lattanzio Querena cu tema "Moartea lui Francis Xavier" (1836). O altă piesă de altar a "Sfanțului Mihail" (1798) îl are ca autor pe Pietro Novelli. Prin sacristie se ajunge la "Scoletta" sau "Scuola Piccola della Nazione Tedesca": sală comunității germane, cu o serie de pânze inspirate din "Viața Fecioarei Maria". Deasupra ieșirii în sacristie este o pânză cu tema "Căderea manei" de Sânto Peranda. Capelă din dreapta spate conține fresce de Michelangelo Morlaiter și Sânte Peranda. Prezbiteriul are un altar central
Biserica Sfântul Bartolomeu din Veneția () [Corola-website/Science/333472_a_334801]
-
de la Paris spre Rin a fost una dintre ultimele faze ale faze ale luptelor de pe Frontul de vest ale celui de-al Doilea Război Mondial. Această fază se întinde la sfârșitul Operațiunii Overlord (25 august 1944) și cuprinde luptele contraofensivei germane de iarnă din Ardeni (cunoscute și ca Ofensiva Von Rundstedt) până la momentul pregătirii forțării Rinului în primele luni ale anului 1945. Această perioadă este cunoscută oficial în istoriografia militară americană drept camapaniile Rinului și Ardeni-Alsacia. După eliberarea Parisului de către Divizia
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]
-
mare distanță de front, în vestul țării. Deși portul Antwerp putea fi soluția salvatoare pentru problemele logistice ale aliaților, o aprovizionare eficientă nu putea fi luată în considerație până când nu era curățat estuarul râului Scheldt de punctele puternice ale rezistenței germane. De-a lungul acestei campanii, atât aliații cât și germanii au resimțit din plin efectele lipsei trupelor de rezervă care să înlocuiască militarii care luptau de prea multă vreme în primele linii. Aliații trebuiau să depășească două obstacole majore plasate
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]
-
liniile lor de aprovizionare se întindeau încă din Normandia până în vestul Franței. Soluția logică ar fi fost asigurarea cât mai rapidă a funcționării sigure a portului Antwerp. Deși portul fusese cucerit aproape intact, accesul dinspre mare era blcoat de garnizoanele germane care controlau insule estuarului Scheldt. Întârzierea asigurării securității portului Antwerp a fost considerată ca principalul punct slab al strategiei „frontului larg” a lui Eisenhower. Ca urmare, Grupul de Armată XXI al lui Montgomery nu a putut începe curățarea zonei estuarului
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]
-
Întârzierea asigurării securității portului Antwerp a fost considerată ca principalul punct slab al strategiei „frontului larg” a lui Eisenhower. Ca urmare, Grupul de Armată XXI al lui Montgomery nu a putut începe curățarea zonei estuarului, iar Armata a XV-a germană a avut suficient timp să ocupe poziții defensive favorabile și să le fortifice. Dacă i s-ar fi permis lui Montgomery să atace în septembrie, este cel mai probabil ca aliații să fi reușit curățarea regiunii estuarului Scheldt cu eforturi
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]
-
mai probabil ca aliații să fi reușit curățarea regiunii estuarului Scheldt cu eforturi minime. Ca o consecință imediată, Eisenhower a fost obligat să permită comandanților săi de Grupuri de Armate să execute pe rând atacurile planificate. Din acest motiv, defensiva germană s-a putut organiza mai bine, iar rezervele au putut fi trimise în regiunile cele mai primejduite. În cele din urmă, Armata I canadiană a primit sarcina curățării estuarului râului Scheldt de germani. Trupele terestre germane pierduseră un mare număr
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]
-
Din acest motiv, defensiva germană s-a putut organiza mai bine, iar rezervele au putut fi trimise în regiunile cele mai primejduite. În cele din urmă, Armata I canadiană a primit sarcina curățării estuarului râului Scheldt de germani. Trupele terestre germane pierduseră un mare număr de soldați în luptele din Normandia și în timpul retragerii care a urmat. Pentru ca să rezolve această problemă, aproximativ 20.000 de soldați din "Luftwaffe" au fost transferați în cadrul forțelor terestre, au fost trimiși pe front și unități
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]
-
strategică a acestor porturi. El e emis un ordin prin care le proclama „fortărețe”, care trebuiau să fie aprovizionate în mod corespunzător ca să reziste unor asedii îndelungate, apărătorii trebuind să reziste până la ultimul om. Dieppe a fost evacuate de trupele germane mai înainte ca ordinal lui Hitler să le fie adus la cunoștință și canadienii au preluat controlul asupra portului fără să întâmpine o rezistență notabilă, instalațiile portuare fiind în stare de funcționare în cea mai marea lor parte. Ostend fusese
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]
-
trei divizii și jumătate de militari americani, britanici și polonezi pentru cucerirea unor poduri de importanță strategică și împiedicarea distrugerii lor de către germani. "Garden" era atacul terestru al Armatei a II-a britanice, care trebuia să înfrângă rezistența garnizoanelor puternice germane din zonă și să elibereze parașutiștii pentru noi acțiuni. Se presupunea că forțele germane erau încă în proces de recuperarea după luptele precedente, ele nefiind capabile să opună o rezistență prea ridicată. Dacă operațiunea s-ar fi încheiat cu un
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]
-
de importanță strategică și împiedicarea distrugerii lor de către germani. "Garden" era atacul terestru al Armatei a II-a britanice, care trebuia să înfrângă rezistența garnizoanelor puternice germane din zonă și să elibereze parașutiștii pentru noi acțiuni. Se presupunea că forțele germane erau încă în proces de recuperarea după luptele precedente, ele nefiind capabile să opună o rezistență prea ridicată. Dacă operațiunea s-ar fi încheiat cu un succes, aliații ar fi avut cale liberă spre Germania și ar fi ocolit liniile
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]
-
fi încheiat cu un succes, aliații ar fi avut cale liberă spre Germania și ar fi ocolit liniile defensive puternice de mai la sud. Mai mult, Montgomery și-ar fi plasat trupele într-o poziție favorabilă, sprijinind și curățarea forțelor germane din regiunea Westerschelde. Succesul operațiunii ar fi permis folosirea pentru aprovizionare a Antwerpului, un port important eliberat de ceva vreme de aliați, și ar fi dus la cucerirea teritoriului pe care se aflau rampele de lansare ale bombelor zburătoare V-
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]
-
1 și a rachetelor V-2. Eisenhower a aprobat planul "Market Garden", asigurând aprovizionarea prioritară a Grupului de Armată XXI și a ordonat Armatei I americane să se mute spre nordul Ardenilor, unde să execute atacuri limitate pentru atragerea defensivei germane spre sud, cât mai departe de țintele britanicilor. La început, operațiunea a decurs bine. Diviziile aeropurtate american 101 și 82 au ocupat obiectivele desemnate la Eindhoven, Veghel și Nijmegen. Deși aterizarea parașutiștilor britanici din Divizia I aeropurtată s-a făcut
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]
-
fost distruse când planoarele de transport s-au prăbușit. În plus, planificatorii aliați subestimaseră grav capacitatea de luptă a germanilor în acea zonă. Pentru ca lucrurile să fie și mai rele, vremea proastă a împiedicat parașutarea de oameni și materiale. Rezistența germană în fața forțelor aliate care încercau să ajungă la Arnhem a fost foarte puternică. În plus, germanii au reușit să captureze o copie a planurilor aliate. În cele din urmă, "Market Garden" a fost un eșec de proporții. Podul de la Arnhem
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]
-
era pe cale să devină disperată, așa că deschiderea operațiunilor de transport prin portul Antwerp era cea mai mare prioritate. Pe 12 septembrie 1944, Armata I canadiană aflată sub comanda generalului-locotenent Guy Simonds a primit ordinul de curățare a punctelor de rezistență germane de pe malurile râului Scheldt. Armata I canadiană era compusă din Corpul II canadian, care cuprindea și Divizia I blindată poloneză, Diviziile de infanterie 49 și 52 și Corpul I britanic. Canadienii trebuiau să ducă la bun sfârșit patru operațiuni principale
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]