54,815 matches
-
și aceasta în ciuda unei lungi perioade în care germanii s-au bucurat de superioritate aeriană, a sutelor de tone de bombe lansate și a numeroaselor misiuni în regiune. Rezultatele Luftwaffe în ceea ce privește scufundarea navelor comerciale au fost de asemenea modeste. Aviația germană a scufundat aproximativ 1% dintre vasele care au navigat în 1940 în apele britanice. Cele mai multe vase comerciale britanice s-au scufundat după ce s-au ciocnit de mine marine. Pentru cazul unei invazii, germanii echipaseră avioanele Me 110 ale Erprobungsgruppe 210
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
mai puternice și moderne din lume la acea vreme, ar fi putut înclina balanța în defavoarea britanicilor, dacă ar fi fost capturată de germani. Atacul preventiv al britanicilor de la Mers-el-Kébir și sabordarea flotei franceze la Toulon a împiedicat creșterea puterii navale germane. Chiar și dacă Royal Navy ar fi fost neutralizată, șanzele unei invazii amfibii încununate de succes ar fi fost reduse. Germanii nu aveau vase specializate de debarcare și ar fi trebuit să folosească în princpal barjele fluviale pentru transportarea trupelor
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
zona de sud-est. Britanicii se pregătiseră la rândul lor, punând la punct o serie de planuri de apărare în caz de invazie, printre măsurile care urmau să fie luate existând și măsuri precum folosirea gazelor de luptă. În 1940, marina germană era slab pregătită pentru organizarea unui atac amfibiu de amploarea Operațiunii Leul de Mare. Marinei îi lipseau atât vasele special construite pentru debarcare, cât și experiența și doctrina războiului amfibiu. Practic, pentru Leul de Mare, marina germană pornea de la zero
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
În 1940, marina germană era slab pregătită pentru organizarea unui atac amfibiu de amploarea Operațiunii Leul de Mare. Marinei îi lipseau atât vasele special construite pentru debarcare, cât și experiența și doctrina războiului amfibiu. Practic, pentru Leul de Mare, marina germană pornea de la zero. În perioada interbelică se depuseseră o serie de eforturi pentru experimentarea debarcărilor, dar fără rezultate notabile. Marina a făcut progrese limitate în dezvoltarea vaselor de debarcare odată cu construirea "Pionierlandungsboot 39" (Vasul de Debaracare a Geniștilor 39), un
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
de platforme interconectate, fiecare lungă de 32 m și sprijinită pe fundul mării de câte patru picioare metalice. Platformele puteau fi ridicate sau coborâte cu vinciuri de mare capacitate, putând astfel să își regleze înălțimea funcție de flux și reflux. Marina germană a comandat opt sisteme complete Krupp, fiecare compus din șase platforme fiecare. Comanda a fost redusă la șase unități în toamna anului 1941, pentru ca până la urmă să fie anulată, după ce a devenit evident că operațiunea de debarcare nu va mai
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
evident că operațiunea de debarcare nu va mai avea loc. La mijlocul anului 1942, cele două prototipuri (Krupp și Dormunder) au fost transportate în Insulele Canalului, fiind instalate la Alderney, unde au fost folosite pentru debarcarea materialelor necesare fortificării insulelor. „Pontoanele germane” (cum le numeau localnicii) au rămas pe poziției până în 1978-1979, când au fost demontate în cele din urmă. Forțele terestre au dezvoltat propriul pod portabil de debarcare poreclit "Seeschlange" (Șarpele de mare). Acest „drum plutitor” era format dintr-o serie
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
obiecțiuni cu privire la înălțimea mare a vehicului în timpul deplasării pe uscat, a recunoscut utilitatea prototipului. Au existat propuneri pentru dotarea fiecărei barje de invazie cu unul sau două tractoare amfibii, dar producția a fost abandonată până în cele din urmă. Înaltul Comandament German (OKH) a plănuit inițial o invazie pe scară mare, cu debarcarea a 40 de divizii în regiunea de la Dorset până la Kent. O debarcare de o asemenea amploare depășea cu mult capacitatea de transport a "Kriegsmarine", ceea ce a dus la redimensionarea
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
planurilor inițiale. Noul plan prevedea debarcarea a doar nouă divizii, care avea să aducă pe țărmul Angliei 67.000 de infanteriști și a unei divizii aeropurtate de sprijin. Zona de debarcare a fost aleasă cea dintre Rottingdean și Hythe. Marina germană a dorit să se desemneze un front cât mai îngus posibil, care ar fi fost mai ușor de apărat, în opinia marinarilor. Admiralul Raeder dorea ca frontul să se întindă de la Dover la Eastbourne, amintind că tansporturile navale dintre Cherbourg
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
marinei afirmând că „Din punctul de vedere al forțelor terestre eu o consider ca pe o sinucidere curată, eu aș putea să pun trupele care debarcă de-a dreptul prin mașina de făcut cârnat". Planul de luptă prevedea ca forțele germane să fie transportate din Cherbourg spre Lyme Regis, din Le Havre spre Ventnor și Brighton, din Boulogne spre Eastbourne, din Calais spre Folkestone și dinspre Dunkerque și Ostend spre Ramsgate. Parașutiștii urmau să aterizeze lângă Brighton și Dover. După ce ar
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
să cucerească o regiune din Anglia până la paralela a 52-a (aproximativ până la Northampton), planificatorii naziști considerând că, în această situație, Regatul Unit ar fi capitulat. După ocuparea de către germani a regiunii Pas-de-Calais din nordul Franței, atât pentru Înaltul Comandament German cât și pentru Hitler părea evident că artileria grea de coastă ar putea să împiedice traficul naval millitar și comercial aliat prin Strâmtoarea Dover (Pas de Calais). Chiar și planificatorii "Kriegsmarine" considerau că interzicerea traficului aliat prin strâmtoare nu era
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
de la Dover la Calais și de la Hastings la Boulogne. Ele nu puteau proteja rutele cele mai vestice, dar zone întinse ale zonelor de invazie urmau să fie totuși sub acoperirea lor. Comandanții britanici erau conștienți de amenințarea reprezentată de artileria germană care domina Strâmtoarea Dover și, pe 4 septembrie 1940, șeful Marelui stat major al Marinei a semnat un memoriu în care sublinia că dacă germanii „... ar putea să cucerească controlul asupra strâmtorii Dover și să captureze tunurile noastre de apărare
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
interzice în cea mai mare parte accesul forțelor noastre navale în acele ape”. În condițiile în care germanii ar fi cucerit strâmtoarea Dover, Royal Navy nu ar mai fi putu să întrerupă fluxul de provizii și de trupe de rezervă germane peste Canal, cel puțin în timpul zilei. Mai apoi, el avertiza că în această situație, germanii ar fi fost capabili să asigure o vigoare deosebită atacului împotriva forțelor britanice. Chiar a doua zi, Marele stat major reunit, după ce a analizat importanța
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
deosebită atacului împotriva forțelor britanice. Chiar a doua zi, Marele stat major reunit, după ce a analizat importanța strâmtorii din toate punctele de vedere, a decis să întărească defensiva din regiunea litoralului din zonă cu noi trupe terestre. Bateriile de coastă germane au început să tragă asupra țintelor navale în a doua săptămână a lunii august 1940 și și-au continuat tirurile până în septembrie 1944. Germanii au provocat 3.059 alarme, au ucis 216 civili și au avariat 10.056 obiective din
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
regiunea Dover și, cel mai important, au produs pierderi foarte mari transportului naval, probabil cele mai mari pierderi suferite de britanici în afara celor suferite în timpul Bătăliei Angliei. Atât britanicii cât și americanii erau conviși în timpul verii anului 1940 că invazia germană era iminentă. Germanii, la rândul lor, erau suficient de siguri pe ei pentru ca să toarne filme de propagandă. O echipa a filmat timp de două zile la începutul lui septembrie 1940 în portul belgian Antwerp debarcare tancurilor și infanteriei din baje
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
aceleiași zile, Hitler a dat ordinele necesare pentru amânarea invaziei. De asemenea, a ordonat dispersarea flotei de invazie pentru evitarea distrugerii vaselor de către aviația și marina britanice. Amânarea invaziei a conincis cu apariția unor zvonuri cu privire la o tentativa de debarcare germană în jurul datei de 7 septembrie, care ar fi fost respinsă cu mari pierderi pentru atacatori. Au circulat povești cu privire la incendierea unor suprafețe întinse ale apelor litorale prin intermediul deversării și aprinderii unor mari cantități de petrol. Ambele zvonuri au fost prezentate
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
circulat povești cu privire la incendierea unor suprafețe întinse ale apelor litorale prin intermediul deversării și aprinderii unor mari cantități de petrol. Ambele zvonuri au fost prezentate ca vești credibile în presa americană, dar ambele au fost negate oficial de guvernele britanic și german. Istoricul James Hayward a presupus că zvonurile legate de „invazia eșuată” a fost o acțiune propagandistică britanică menită creșterii moralului din țară și din Europa ocupată de naziști, dar convingerii americanilor că iinsularii sunt hotărâți să lupte până la capăt. După
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
la concluzia că germanii nu erau pregătiți pentru asalt la acea dată. Alți autori (Peter Fleming, Derek Robinson și Stephen Bungay) consideră că operațiunea s-ar fi încheiat cu un dezastru pentru germani, iar alți cercetători au numit planul amfibiu german un „[[Bătălia de la Dunkirk|Dunkirk]] pe invers”. Robinson consideră că superioaritatea uriașă a Royal Navy în fața "Kriegsmarine" ar fi transformat „Leul de Mare” într-un dezastru. [[Adolf Galland]], comandantul "[[Luftwaffe]]" în timpul pregătirii invaziei, a afirmat că planurile pentru invaziei nu
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
britanic să înceapă negocieri. El a notat că [[Napoleon]] nu a reușit să invadeze Anglia, iar dificultățile pe care a trebuit să le depășească împăratul nu fuseseră rezolvate de planificatorii Leului de mare. De fapt, în noiembrie 1939, comandanții flotei germane de război au elaborat un studiu cu privire la posibilitatea invaziei din Anglia în care au ajuns la concluzia că o asemenea acțiune are nevoie de îndeplinirea a două condiții - asigurarea superiorității aeriene, respectiv navale, pe care Germania nu avea să o
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
britanicilor în afară de invazie. Peste patru ani, [[Ziua Z]] avea să dea adevărata dimensiune a stocurilor de materiale care trebuiau debarcate în mod continuu pentru susținerea unei invazii amfibii. Pentru germani, problema ar fi fost mult mai gravă, de vreme ce forțele terestre germane nu erau motorizate, se bazau în principal pe tracțiunea cu cai. Una dintre cele mai mari probleme ale germanilor ar fi fost transportarea și debarcarea a mii de cai. Serviciile de informații britanice au calculat că primul val de debarcare
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
transportarea și debarcarea a mii de cai. Serviciile de informații britanice au calculat că primul val de debarcare format din 11 divizii (inclusiv diviziile aeropurtate), cereau o medie zilnică de 3.300 t de provizii. În Rusia, o singură divizie germană a avut nevoie în 1941 în timpul celor mai grele lupte de până la 1.100 t de provizii pe zi, iar în zilele „obișnuite” de 212-425 t pe zi. Strategii britanici au calculat că portul Folkestone, cel mai mare port care
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
capacitatea de descărcare cu încă 800 de tone pe zi, ridicând la 40% necesarul de provizii manevrate prin proturi, dar această creștere pleca de la supoziția că Royal Navy sau RAF nu ar fi reușit să perturbe în mod serios transporturile germane peste Canalul Mânecii. În perioada 19-26 septembrie 1940, condițiile meteorologice în regiunea Canalului Mânecii une ar fi trebuit să aibă loc invazia au fost în general bune. Traversare Canalului, chiar și cu barjele fluviale modificate, în condițiile în care marea a rămas
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
de către flota de invazie. La sfârșitul lunii octombrie, (după cum arată documentele serviciilor meteorologice britanice), vântul a început să bată cu putere din sud-vest. Vântul cu forța 8 ar fi împiedicat orice încercare de debarcare efectuată cu barje fluviale modificate Serviciile germane de spionaj au înregistrat mai multe eșecuri, printre altele și datorită succesului înregistrat de [[MI5]] în convingerea unor spioni să lucreze ca agenți dubli și să furnizeze informații eronate germanilor. În vreme ce unele dintre informațiile greșit nu ar fi generat probleme
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
germanilor. În vreme ce unele dintre informațiile greșit nu ar fi generat probleme prea mari altele, ca de exemplu în cazul informațiilor despre podurile care nu mai existau, sau a exagerării utilității drumurilor secundarea britanice, ar fi produs neajunsuri majore desfășurării forțelor germane. În timpul jocului de război din 1974 al [[Academia Militară Sandhurst|Royal Military Academy Sandhurst]] prin care se presupunea că "Luftwaffe" nu ar fi câștigat încă supremația aeriană și continua să depună o bună parte a eforturilor pentru bombardarea [[Londra|Londrei
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
jocului de război din 1974 al [[Academia Militară Sandhurst|Royal Military Academy Sandhurst]] prin care se presupunea că "Luftwaffe" nu ar fi câștigat încă supremația aeriană și continua să depună o bună parte a eforturilor pentru bombardarea [[Londra|Londrei]], tabăra germană a reușit să stabilească un capt de pod în sud-estul Angliei. Totuși, înaintarea germană a fost oprită pe liniile defensive (General Headquarters Line) care fuseseră contruite pentru respingerea așteptatei invazii. Aceste linii defensive erau apărate de voluntarii din Home Guard
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
care se presupunea că "Luftwaffe" nu ar fi câștigat încă supremația aeriană și continua să depună o bună parte a eforturilor pentru bombardarea [[Londra|Londrei]], tabăra germană a reușit să stabilească un capt de pod în sud-estul Angliei. Totuși, înaintarea germană a fost oprită pe liniile defensive (General Headquarters Line) care fuseseră contruite pentru respingerea așteptatei invazii. Aceste linii defensive erau apărate de voluntarii din Home Guard. În timpul jocului de război s-a presupus că, în perioada în care germanii erau
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]