6,670 matches
-
păcate a lui Dorian Gray, care se supralicitau vicios unul pe celălalt, era potrivită pentru oglindirea de sine. La vremea asta voi fi împrumutat probabil de la cine știe cine și Leonardo da Vinci a lui Merejkowski pentru a o devora în pod. Ședeam pe o găleată de stins focul, răsturnată, și citeam mai mult decât puteam să rețin. Astfel mă topeam în cărți care te invitau să fii un altul, într-o altă zonă: Jürg Jenatsch, August, cel care a făcut ocolul lumii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Eu, însă, cel căruia în septembrie ‘44 sunt sigur că nici o carte viitoare nu-i promitea pagini de lucruri ce se vor neapărat povestite, dar care avea de gând să umple și el un jurnal cu momente scoase din timp, ședeam, tot în pantaloni scurți, pe o bancă de lemn dintr-un compartiment de tren de clasa a treia. Trenul pleca din gara principală din Danzig, lăsa în urmă Langfuhr și se deplasa în direcția Berlin. Valiza de carton, care fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
pe care o crea, întâmplărilor din filme. La una dintre ultimele vizite în Danzig am găsit biserica Sankt Johann schimbată. Se isprăvise cu depozitul de pietre, cu oasele și oscioarele. Podeaua nivelată, ferestrele cu geamuri, zidăria din cărămidă renovată. Ascultătorii ședeau pe șirurile de scaune până departe, în adâncul încăperii, atunci când am citit din nuvela mea În mers de rac. Și, în vreme ce scufundarea navei pline de încărcătura ei umană se desfășura rând după rând, iar eu, citind, verificam acustica bisericii, acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Chiar dacă nici un gând încâlcit nu poate fi transcris pe curat, nici o poezie de martie descifrată, chiar dacă nici un dubiu dezirabil din jurnalul pierdut nu vrea să se lase așternut pe hârtie, rămâne totuși întrebarea: ce anume făcea recrutul după terminarea instrucției? Ședea el cumva într-un tanc, dacă nu ca tunar, atunci ca servant? A ajuns el cumva să tragă acum, așa cum învățase s-o facă pe camarazi din carton, în ținte mobile? Unde, când, în care unitate de luptă am fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
tot mereu, pentru ca apoi să fie vorba, cu alte personaje și într-un cu totul alt film, despre coincidențe alcătuite altfel. În orice caz, ca personaj cu contururi ferme am înaintea ochilor un subofițer care, după ce și-a luat mâncarea, șade printre noi la masa lungă de lemn: porcul obișnuit venit de pe front. Atunci când, dintr-odată, trebuie neapărat să se ducă la closet, își pune farfuria încă plină sub supraveghere, extrăgând cu o mișcare îndemânatică din orbita dreaptă, cu două degete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Unul ară cu o vacă înhămată la plug. În urma plugului, ciori. Apoi, din nou, văd convoaie de refugiați care umplu șoseaua: căruțe cu cai, între ele femei bătrâne și adolescenți care trag sau împing cărucioare supraîncărcate. Pe cufere și boccele șed copii care vor să-și salveze păpușile. Un bătrân trage un căruț în care doi miei vor să supraviețuiască războiului. Colecționarul de imagini vede mai mult decât poate să rețină. În timpul unei pauze, din nou în retragere, sunt în urma unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
și căzut. Doar Ute a mea a reușit, la începutul anilor ‘80, atunci când, cum credea ea, duceam lipsă de mișcare, să mă ispitească să dau dovadă de puțin curaj, urcându-mă pe șaua din spate a unui tandem olandez; ea ședea în față și conducea; mie, care ședeam în spate, îmi plăcea imaginea părului ei blond în bătaia vântului. Astfel asigurat, gândurile mele puteau să rătăcească, fără să fie puse în pericol de decizii luate sub presiunea timpului. În ceea ce privește felul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
reușit, la începutul anilor ‘80, atunci când, cum credea ea, duceam lipsă de mișcare, să mă ispitească să dau dovadă de puțin curaj, urcându-mă pe șaua din spate a unui tandem olandez; ea ședea în față și conducea; mie, care ședeam în spate, îmi plăcea imaginea părului ei blond în bătaia vântului. Astfel asigurat, gândurile mele puteau să rătăcească, fără să fie puse în pericol de decizii luate sub presiunea timpului. În ceea ce privește felul în care au curs mai departe zilele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
atât de decis catolic, că o să vrea neapărat să se facă preot, episcop, poate chiar cardinal... Dar asta este o altă istorie, al cărei început s-a rătăcit și care nu are ce căuta aici, în pădurea întunecată. Acum doarme, șezând cu spatele rezemat de un copac. Acum tresare, dar nu-i este frig, cu toate că ceva mai înainte simțea lipsa mantalei sale care s-a pierdut la Weißwasser. Acum, la lumina zilei, asemenea trunchiurilor de copaci, are și el umbră, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
am continuat să mergem cu pași mari de-a curmezișul unui câmp, n-am mai avut de traversat poduri și, când se crăpa de ziuă, am văzut un sat pe care inamicul era evident că nu-l ocupase încă, fiindcă ședea tăcut în aburii dimineții, așezat cuminte și pașnic în jurul bisericii, ca picat dintr-o altă vreme. Ciudat, fața întunecată sau doar morocănoasă a căpitanului de cavalerie, austriac la origine, care ne-a întâmpinat la intrarea în sat în spatele unui baraj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
și să-și procure, la un punct de adunare improvizat pe o parte vizibilă a străzii, peticul de hârtie ștampilat, ordinele de marș care le asigură supraviețuirea. Masa și scăunelul stau în aer liber. Un plutonier major obosit de război șade pe scăunel, nu pune întrebări, semnează repede, ștampilează. Eu repet ca papagalul ce-mi spusese caporalul să zic. Acum suntem protejați, fiindcă suntem repartizați unei grupe de luptă nou înființate, care pentru început nu există decât pe fițuicile ștampilate: o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
îmi mai atârna de centură, fusese despicată în lungime de o schijă, astfel încât pielea cutiei se căscase, pantalonii mei se porcăiseră, pătați de gemul de căpșune sau de cireșe. Din momentul acela, turul pantalonilor mi se lipea de piele când ședeam, mai târziu atrăgea furnicile, ceea ce nu mai stârnea râsul. Cutia despicată de la masca de gaze a rămas în locul unde am fost bandajat. Schija de obuz sovietic, însă, cea care îl menajase și îl lăsase în viață pe acela care, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Ai grijă, tunar, nu cumva s-o mierlești“. În timpul primilor ani de după război și mai târziu încă, atâta vreme cât bărbații cu picioarele amputate circulând în cărucioare făceau parte din imaginea curentă a străzii sau, ca inși cu capacitatea de muncă diminuată, ședeau în birouri administrative și ștampilau hârtii, a existat întrebarea: ăsta să fie? S-ar putea oare ca funcționarul ăsta invalid, care pune întrebări cu glas tărăgănat și, pe deasupra, mai e și micuț de statură și care, fără să-și ridice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
lui berlinez? Nu știu cum am ajuns de partea cealaltă a Munților Metaliferi. Pe unele porțiuni cu trenul și, atunci când trenurile au încetat să mai circule, cu căruțe cu cai de la o localitate la alta, localități ale căror nume s-au șters. Ședeam într-un camion deschis al cărui motor mergea cu gaz și care se chinuia la deal, când dintr-odată ne-a atacat un avion de vânătoare american, numit Jabo, venind în picaj, și a transformat camionul într-o pălălaie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
atunci când demonstra cum se taie porcul, important era în primul rând ca „sângele de la porcul“ să fie adunat cât e cald și să amesteci în permanență în jgheab ca să nu facă cheaguri. „Să mestecați, asta trebe, să mestecați întruna!“ Așadar, ședeam pe scăunele, pe lăzi, pe gresia podelei și amestecam în jgheaburi imaginare spre stânga, spre dreapta, pe urmă încrucișat, sângele de porc care țâșnea aburind din tăietura închipuită făcută de cuțit pentru ca, apoi, doar să mai picure. Ni se părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
a poruncit capului său de profet să lumineze, invocând acum principiul său frecvent citat, pentru ca imediat să dea tonul pentru un imn întru slava poveștilor mincinoase în general și în particular. La masă, copiii - Franz, Raoul, Laura și micul Bruno - ședeau cu gura căscată și-l ascultau pe atât de specialul nostru oaspete, crezându-i fiecare cuvânt, așa cum și eu odinioară îl ascultasem pe bucătarul-șef din Basarabia, când a poruncit ca acel condiment numit peliniță să nu lipsească din nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
de lucru în Anglia; eu am avut voie să plec, fiindcă între timp schija de obuz din umărul meu stâng - vizibilă cu ajutorul razelor Roentgen și mare cât un bob de fasole - se închistase. Și în ziua de azi, tot acolo șade: suvenirul meu, comparabil cu insecta care, prinsă în chihlimbar, rezistă timpului. De îndată ce, ca stângaci ce sunt, ca să mă afirm mai întâi în fața Annei, acum în fața lui Ute, îmi iau avânt ca să arunc o piatră sau o minge, schija trimite semnale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
o scoată la capăt. Înaintare, război de poziție, luptă corp la corp, contraatac, retragere, orice mișcare legată de război îi era familiară. El a găsit breșa, a scăpat, chiar dacă rănit; pe ăsta te poți baza. Cu piciorul de lemn întins, ședea lângă mine și fuma pipă. O chestie indefinibilă, înrudită de departe cu tutunul. Arăta de parcă nu ar fi supraviețuit numai războiului ăstuia, ci, după cel de treizeci de ani, și celui de șapte: un tip atemporal. Boneta militară o avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
o fugă până la Hanovra, și acolo există o gară. Poate ne vine acolo vreo idee...“ Așa că ne-am urcat în următoarea cursă locală și ne-am târâit prin mai mult de o duzină de gări. După oarece îmbulzeală, iată-ne șezând într-un compartiment, de nefumători cu toate locurile ocupate, lucru de care pipa caporalului meu nu se sinchisea. Buruiana lui făcea fum din belșug. În timp ce încă mai pufăia, a scos din raniță un coltuc de pâine și o bucată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
de un fel sau altul. În orice caz, el fuma în vreme ce eu mestecam și vedeam pe geam în stânga și-n dreapta o regiune deluroasă și nu mă gândeam la nimic sau numai la fleacuri. Atunci când o doamnă în vârstă, care ședea vizavi de noi și purta o pălărie dinainte de război în formă de oală, s-a plâns fum, a arătat cu un deget ascuțit spre plăcuța care interzicea fumatul, a început să tușească demonstrativ și nu mai înceta să se lamenteze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
memoria depozitează și păstrează ca rezervă se leagă într-o istorie povestită când așa, când astfel și nu se sinchisește de origini și de alte amănunte incerte. Cert rămâne că acel caporal cu un picior de lemn totuși plauzibil, care șezuse lângă mine în sala de așteptare din Göttingen, m-a sfătuit, apropo de faptul că nu aveam unde să mă duc - și când abia sosisem în Hanovra - să merg în audiență la administrația locală a lui Burbach Kali AG și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
galeriilor, îi vedeai venind: mineri, havatori, meșterul genist, șeful de sector, băieții de la cuple cu mecanicii de locomotive. O adunare pestriță, alcătuită din tineri care învățaseră la iuțeală munci necalificate și din muncitori cu vechime - unii aproape de vârsta pensiei - care ședeau la un loc pe durata unei pane de curent. După scurt timp, mormăielile lor se împotmoleau în politică, creșteau repede în volum până la strigăte, se intensificau până la ceartă și se opreau la un pas de bătaie numai fiindcă revenea curentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
în orașul episcopal crunt bombardat cu puțin înainte de sfârșitul războiului, Hildesheim, și care, contra cost - țigările nefumătorului - îmi oferise meditații în camera ei de la mansardă. Am întâlnit-o întâmplător, nu mai știu unde. Purta niște ochelari cu lentile groase și ședea cu pisica în poală într-un fotoliu cu tapițerie de un roșu rubiniu. „Puțină latină nu poate să strice“, așa suna sfatul ei. De îndată ce aveam liber, mă duceam la ea cu autobuzul. După meditații mă invita la o cană de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
târziu, mult mai târziu, am cântat acest auxiliar al plumbului într-un ciclu: Guma mea și luna, amândouă scad. Pe băncile căminului Caritas îmi pozau acum bătrâni din semiprofil și mențineau, ca la ordin, direcția privirii. O oră sau două ședeau astfel. Mulți sufereau de accese de astm. Respirația lor șuierătoare. Uneori mormăiau aiureli prin care bântuiau Primul Război Mondial, Verdun, inflația. Îi răsplăteam cu țigări, valuta mea: le dădeam câte două-trei, pe care le fumau imediat după ședință sau după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
departe de mine, dar totuși recognoscibil, nu erau încă pregătite să-și primească salariații, fiind marcate de urme de incendiu, dar hala cu ghișee de la parter urma să fie în curând deschisă pentru clienți. La etajul de deasupra, la prânz, ședeam noi, pietrarii, și dădeam din linguri până ne goleam sufertașele. Deoarece într-un loc tavanul dintre parter și primul etaj era spart și acoperit doar provizoriu cu niște dulapi, prin spațiile de grosimea unui deget dintre aceștia se putea privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]