6,901 matches
-
II-lea a urcat pe tron la moartea tatălui său în 1855. Primul său an de domnie a fost dedicat urmărilor războiului din Crimeea, a eșecului negocierilor de pace de la Sevastopol conduse de consilierul său de încredere prințul Alexandru Gorchakov. Țarul se gândea că Rusia era epuizată și umilită de război. Încurajat de opinia publică a început o serie de reforme radicale. Puterea autocrată era acum în mâinile cuiva care avea o gândire flexibilă, suficient de prudentă și practică. Totuși, creșterea
Alexandru al II-lea al Rusiei () [Corola-website/Science/303293_a_304622]
-
gândire flexibilă, suficient de prudentă și practică. Totuși, creșterea mișcării revoluționare "de stânga" a clasei educate a condus la un sfârșit abrupt pentru reformele lui Alexandru când a fost asasinat în 1881. Au existat mai multe tentative de asasinat a țarului (1866, 1873, 1880). Deși este cunoscut drept "Țarul Eliberator", cel care i-a emancipat pe șerbi, el nu era un liberal. Arhitectul policii sale a fost Nicolai Alexeievici Miliutin. La 16 aprilie 1841, la vârsta de 23 de ani, țareviciul
Alexandru al II-lea al Rusiei () [Corola-website/Science/303293_a_304622]
-
creșterea mișcării revoluționare "de stânga" a clasei educate a condus la un sfârșit abrupt pentru reformele lui Alexandru când a fost asasinat în 1881. Au existat mai multe tentative de asasinat a țarului (1866, 1873, 1880). Deși este cunoscut drept "Țarul Eliberator", cel care i-a emancipat pe șerbi, el nu era un liberal. Arhitectul policii sale a fost Nicolai Alexeievici Miliutin. La 16 aprilie 1841, la vârsta de 23 de ani, țareviciul Alexandru s-a căsătorit cu prințesa Maria de
Alexandru al II-lea al Rusiei () [Corola-website/Science/303293_a_304622]
-
Alexandru I Pavlovici Romanov (rusă: Александр I Павлович) (n. 23 decembrie 1777 - d. 1 decembrie 1825), a fost țarul Rusiei între 23 martie 1801 - 1 decembrie 1825, regele Poloniei între 1815 - 1825, precum și Mare Duce al Finlandei. Alexandru s-a născut în 1777 la Sankt Petersburg, fiu al Marelui Duce Pavel Petrovici, mai târziu Pavel I al Rusiei, și
Alexandru I al Rusiei () [Corola-website/Science/303292_a_304621]
-
abolite. În ceea ce privește politica externă, Alexandru a obținut un succes recunoscut, câștigând numeroase campanii. În particular, sub domnia sa Rusia a obținut Finlanda și o parte din Polonia. Contradicțiile misterioase ale personalității sale îl fac pe Alexandru unul din cei mai interesanți țari. Pe deasupra, moartea sa este învăluită în mister, iar locul unde se află rămășițele sale rămâne necunoscut. Curând după nașterea sa, pe 23 decembrie 1777, Alexandru a fost luat de la tatăl său, Pavel I al Rusiei, de către bunica sa, Ecaterina cea
Alexandru I al Rusiei () [Corola-website/Science/303292_a_304621]
-
pare că preluarea puterii de către Alexandru prin uciderea tatălui său i-a imputat remușcări și sentimentul de rușine, ceea ce explică accentuarea religiozității sale după războaiele napoleoniene. La început, Biserica Ortodoxă a avut doar o mică influență asupra vieții împăratului. Tânărul țar era determinat să reformeze învechitul și centralizatul sistem de guvernământ pe care se baza Rusia. Deși i-a păstrat o perioadă de timp pe vechii miniștri care lucraseră pentru și îl răsturnaseră pe împăratul Pavel, una dintre primele decizii ale
Alexandru I al Rusiei () [Corola-website/Science/303292_a_304621]
-
Chiar la începutul domniei lui Alexandru au fost făcuți câțiva pași notabili, inclusiv acordarea libertății de exprimare editurilor, descurajarea activității serviciilor de informații și interzicerea torturii. În câțiva ani, Mihail Speranski a devenit unul dintre cei mai apropiați consilieri ai țarului și a întocmit multe planuri pentru reforme elaborate. Țelurile reformatorului depășeau cu mult posibilitățile vremii și, chiar după ce au fost ridicate la rangul de dispoziții ministeriale, puține dintre acestea au putut fi puse în aplicare. Imperiul Rus nu era pregătit
Alexandru I al Rusiei () [Corola-website/Science/303292_a_304621]
-
de dispoziții ministeriale, puține dintre acestea au putut fi puse în aplicare. Imperiul Rus nu era pregătit pentru o societate mai liberală; iar Alexandru, discipolul profesorului progresist Laharpe, era (după cum el însuși a afirmat) doar un „accident fericit” pe tronul țarilor. El vorbea, într-adevăr, cu amărăciune despre „starea de barbarism în care fusese lăsată țara de către traficul de carne vie”. Codificarea legilor inițiată în 1801 nu a fost terminată niciodată în timpul domniei sale; nimic nu a fost făcut pentru a îmbunătăți
Alexandru I al Rusiei () [Corola-website/Science/303292_a_304621]
-
și în Rusia, însă nu au putut supraviețui intervențiilor suspicioase ale autocratului și subordonaților săi. Consiliul de Stat și Senatul de guvernământ, noi puteri cărora li s-au atribuit pentru prima dată anumite puteri (teoretice), au devenit instrumente servile ale țarului și ale favoriților săi de moment. Complicatul sistem de educație, culminând cu reconstituirea sau fondarea noilor universități de la Tartu (Dorpat), Vilnius (Vilna), Kazan și Harkiv, a fost strangulat în numele așa-ziselor interese ale „ordinii” și ale Bisericii Ortodoxe Rusești; în timp ce
Alexandru I al Rusiei () [Corola-website/Science/303292_a_304621]
-
Paris, Alexandru a început în mod deschis să-și proclame admirația pentru instituțiile franceze și pentru persoana lui Napoleon Bonaparte. Cu toate acestea, nu după mult timp a intervenit o schimbare. Laharpe, după o nouă vizită la Paris, a prezentat țarului " Reflecțiile asupra adevăratei naturi a consulului pe viață", care, după cum a afirmat Alexandru, au înlăturat vălul din fața ochilor săi și l-au dezvăluit pe Bonaparte „nu ca un patriot adevărat”, ci numai ca „cel mai faimos tiran pe care lumea
Alexandru I al Rusiei () [Corola-website/Science/303292_a_304621]
-
sale au avut o importanță deosebită pentru restul lumii. Opunându-se lui Napoleon I, „asupritorul Europei și perturbatorul păcii mondiale”, Alexandru deja credea că de fapt îndeplinea o misiune divină. În instrucțiunile sale către Novosilțev, trimisul său special la Londra, țarul a elaborat motivele politicii sale într-o manieră care apărea indescifrabilă pentru prim-ministrul Pitt, ca și mai târziu tratatul Sfintei Alianțe pentru ministrul de externe, Castlereagh. Însă documentul prezintă un mare interes, deorece în cadrul acestuia se găsesc formulate pentru
Alexandru I al Rusiei () [Corola-website/Science/303292_a_304621]
-
se punea problema realizării visului de pace universală, va obține unele rezultate dacă, la încheierea războiului general, ar fi posibil să se stabilească potrivit unor principii clare recomandările privind drepturile națiunilor. De ce nu ar putea cineva să urmeze”, a continuat țarul, „drepturile pozitive ale națiunilor, care asigură privilegiul neutralității, inserează obligația de a nu declara război până când nu s-au epuizat toate resursele de mediere a unei a treia părți, aducând în acest fel la lumină respectivele abuzuri și încercând să
Alexandru I al Rusiei () [Corola-website/Science/303292_a_304621]
-
s-a aliat din nou cu Regatul Prusiei. Au urmat campania de la Jena și bătălia de la Eylau, iar Napoleon, deși tot lua în considerare o alianță cu Rusia, i-a stârnit pe polonezi, turci și perși să abolească supunerea față de țar. Un grup din Rusia însăși, condus de fratele țarului, Constantin Pavlovici, vocifera în favoarea păcii, dar Alexandru, după o încercare zadarnică de a forma o nouă coaliție, a chemat națiunea rusă la un război sfânt împotriva lui Napoleon, inamicul credinței ortodoxe
Alexandru I al Rusiei () [Corola-website/Science/303292_a_304621]
-
urmat campania de la Jena și bătălia de la Eylau, iar Napoleon, deși tot lua în considerare o alianță cu Rusia, i-a stârnit pe polonezi, turci și perși să abolească supunerea față de țar. Un grup din Rusia însăși, condus de fratele țarului, Constantin Pavlovici, vocifera în favoarea păcii, dar Alexandru, după o încercare zadarnică de a forma o nouă coaliție, a chemat națiunea rusă la un război sfânt împotriva lui Napoleon, inamicul credinței ortodoxe. Rezultatul a fost înfrângerea de la Friedland (13/14 iunie
Alexandru I al Rusiei () [Corola-website/Science/303292_a_304621]
-
putea ajusta toate diferendele dintre cei doi. Întâlnirea a avut loc la Erfurt în octombrie 1808 și a produs un tratat care a definit politica comună a celor doi împărați. Însă relațiile dintre Alexandru și Napoleon au suferit o schimbare. Țarul a realizat că Napoleon nu se lăsa condus niciodată de sentimente în detrimentul rațiunii și că de fapt nu intenționase vreodată să ducă cu adevărat la îndeplinire „marea întreprindere” pe care o propusese, folosind-o numai pentru a-i preocupa mintea
Alexandru I al Rusiei () [Corola-website/Science/303292_a_304621]
-
franco-ruse. Alexandru, într-adevăr, l-a ajutat pe Napoleon în războiul din 1809, însă a declarat limpede că nu va permite ca Imperiul Austriac să fie desființat; iar Napoleon s-a plâns amarnic de inactivitatea trupelor ruse din timpul campaniei. Țarul a protestat la rândul lui împotriva încurajărilor lui Napoleon adresate polonezilor. În ceea ce privește alianța cu Franța, el se știa practic izolat în Rusia și a declarat că nu putea sacrifica interesele poporului și imperiului său în numele afecțiunii față de Napoleon. „Nu vreau
Alexandru I al Rusiei () [Corola-website/Science/303292_a_304621]
-
restaurării acesteia.” De tratatul de la Schönbrunn, care era în mare parte în favoarea Ducatului Varșoviei, el s-a plâns că „nu îl răsplătise îndeajuns pentru loialitatea sa.” Anexarea Oldenburgului, al cărui duce, Wilhelm (3 ianuarie 1754 - 2 iulie 1823), era unchiul țarului, de către Franța în decembrie 1810 s-a adăugat nemulțumirilor lui Alexandru față de Napoleon; în timp ce reacția ruinătoare a „sistemului continental” asupra comerțului rus l-a adus pe țar în imposibilitatea de a păstra conduita care era motivul principal al alianței pentru
Alexandru I al Rusiei () [Corola-website/Science/303292_a_304621]
-
Oldenburgului, al cărui duce, Wilhelm (3 ianuarie 1754 - 2 iulie 1823), era unchiul țarului, de către Franța în decembrie 1810 s-a adăugat nemulțumirilor lui Alexandru față de Napoleon; în timp ce reacția ruinătoare a „sistemului continental” asupra comerțului rus l-a adus pe țar în imposibilitatea de a păstra conduita care era motivul principal al alianței pentru Napoleon. Au urmat o corespondență acidă și înarmări prost tăinuite, care au culminat în vara anului 1812 cu Campania din Rusia. Însă, chiar și după ce francezii au
Alexandru I al Rusiei () [Corola-website/Science/303292_a_304621]
-
schimba trecutul.” Ocuparea Moscovei și profanarea Kremlinului, centrul sacru al Sfintei Rusii, au schimbat sentimentul său în privința lui Napoleon în ură pasională. În van împăratul francez, în mai puțin de opt zile după ce a intrat în Moscova, i-a scris țarului o scrisoare în care cerea pacea, și a apelat la „orice rămășiță a a fostelor sale sentimente”. Alexandru nu a răspuns acestor „fanfaronade”. „Gata cu pacea!” a afirmat țarul, „El sau eu, eu sau el: nu mai putem domni împreună
Alexandru I al Rusiei () [Corola-website/Science/303292_a_304621]
-
de opt zile după ce a intrat în Moscova, i-a scris țarului o scrisoare în care cerea pacea, și a apelat la „orice rămășiță a a fostelor sale sentimente”. Alexandru nu a răspuns acestor „fanfaronade”. „Gata cu pacea!” a afirmat țarul, „El sau eu, eu sau el: nu mai putem domni împreună!” La 9 octombrie 1793, Alexandru s-a căsătorit cu Louise de Baden, cunoscută drept Elisabeta Alexeievna după convertirea la ortodoxism. Împreună au avut două fiice care au murit de
Alexandru I al Rusiei () [Corola-website/Science/303292_a_304621]
-
Vsevolozhskaia: Cu Maria Narișkina (1779-1854): Cu Marguerite-Josephine Weimer: Cu o metresă necunoscută: Cu Veronica Dzierzanowska: Cu Barbara Tourkestanov, Prințesă Tourkestanova: Cu Maria Ivanovna Katatcharova: Alexandru I a fost nașul viitoarei regine Victoria care a fost botezată Alexandrina Victoria în onoarea țarului.
Alexandru I al Rusiei () [Corola-website/Science/303292_a_304621]
-
rusă. Scriitorii Lev Tolstoi și Anton Cehov își petreceau verile aici. Ialta este scena pe care se desfășoară acțiunea nuvelei lui Cehov "Doamna cu cățelul". Orașul a fost un punct de interes și pentru membrii familiei imperiale ruse. În 1889, țarul Alexandru al III-lea a construit Palatul Massandra la mică distanță de oraș, în partea nordică, iar Nicolae al II-lea a construit în 1911 Palatul Livadia în partea de sud. În secolul al XX-lea, Ialta era principala stațiune
Ialta () [Corola-website/Science/303311_a_304640]
-
o punte peste ani. În lumina cercetărilor de la sfârșitul anilor '80, s-a constatat că din filmul păstrat la A.N.F. lipsesc cca. 20 de minute. Au fost de atunci descoperite încă două scene: întâlnirea de la Poradim dintre Carol și țarul Alexandru al II-lea și ostilitățile româno-turce. Lipsesc însă fragmentele în care erau evocate debarcarea pe malul turcesc, cucerirea redutei Grivița I, o ambuscadă română, urmărirea unui convoi turcesc, Osman comandând armata sa la Plevna, moartea căpitanului Mărăcineanu, înlocuirea steagului
Independența României (film) () [Corola-website/Science/303267_a_304596]
-
Rolul domnitorului Carol I a fost luat de chiar Aristide Demetriade, iar doamna Elisabeta a fost jucată de către soția acestuia, Constanța. Constantin Nottara a primit rolul lui Osman Pașa. Pepi Machauer, priceputul machior al Teatrului Național, l-a interpretat pe țarul Rusiei, Alexandru al II-lea. Protagoniștii principali ai filmului, Peneș Curcanul și soția lui, Rodica, au fost interpretați de către Aurel Athanasescu și Jeni Metaxa-Doro. Inițial, aceste roluri fuseseră rezervate altor actori (Tony Bulandra și T. Barbu, după cum dorea Liciu), dar
Independența României (film) () [Corola-website/Science/303267_a_304596]
-
O noapte furtunoasă” — ambele în timp ce filmul se turna din plin. Distribuția a fost completată de alți actori români, unii fiind chiar retrași din viața artistică: Ion Niculescu (M. Kogălniceanu), Ion Dumitrescu (gen. Cernat), Constantin Orologea (gen. Todtleben), Tudor Popescu (adjutantul țarului), Gheorghe Ciprian (moșul), Alexandru Mihalescu, Achile Popescu (doctori), Aristizza Romanescu, Agepsina Macri, Maria Ciucurescu, Sonia Cluceru, Maria Filotti, Elvira Popescu, Ecaterina Zimniceanu, Olimpia Bârsan, Nelly Santa, Angela Luncescu, Lulu Cruceanu (sătence sau surori de caritate). Însă, din cele aproximativ 50
Independența României (film) () [Corola-website/Science/303267_a_304596]