7,946 matches
-
ÎNAPOI ÎN CELULA LUI. AM SĂ-I HOTĂRĂSC SOARTA MAI TÎRZIU. DE FAPT ȘTIA C-O SĂ-L LASE SĂ TRĂIASCĂ. ARDEA PUR ȘI SIMPLU ÎN INIMA EI DISPREȚUL FAȚĂ DE SLĂBICIUNI. AJUNSESE LA FEL CU GLOATELE CARE SE AGITAU PE STRĂZI ȚIPÎND DUPĂ SECRETELE PROPULSIEI INTERSTELARE. BÎZÎI APELUL DE PE TELEECRANUL PERSONAL. ÎL DESCHISE ȘI SE HOLBĂ VĂZÎNDU-L PE AMIRALUL DIRN. \ DA, IZBUTI EA ÎN CELE DIN URMĂ SĂ SPUNĂ. DA, VIN IMEDIAT, SE RIDICĂ ÎN PICIOARE AVÎND SENTIMENTUL APROAPE NEFIRESC AL
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
ciudat, întorcîndu-se în felul acela, adusese pe linia vizuală a lui Neelan-Hedrock o grămadă de cutii, lăzi și structuri metalice. Hedrock recunoscu o mașină de fabricat apă, o ladă cu alimente și un teleecran. Dar observațiile îi fură întrerupte. ― Gil! țipă el ― sau mai degrabă Neelan. Gil, Gil, Giiil! ― Dan! Strigătul păru să vină de departe. Era mai degrabă un gînd decît un sunet, un oftat obosit care străbătea noaptea cea mare. Reîncepu, slab, îndepărtat dar limpede și îndreptat către Neelan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
mai avea o ladă cu făină, m-am întors acasă, am umplut săculețul, oprindu-mi banii, și așa am ieșit din încurcătură și am mulțumit-o pe cucoană care era prea lacomă. În altă zi, soția ofițerului a început să țipe, cerând ajutor.ț Am alergat într-un suflet să văd ce se întâmplă. Când am ajuns, am văzut un adevărat spectacol. Cucoana, în picioare pe canapea, numai într-un furou transparent, văzându-se niște chiloței dantela și, eu am rămas
Pe urmele infractorilor by Vasile Ghivirigă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91846_a_92804]
-
i-a încolțit în minte un gând animalic, a violat-o, iar fata l-a amenințat că mama ei îl va reclama la Miliție. Atunci a scos cuțitul de vânătoare și i-a spintecat abdomenul, deși fata se zbătea și țipa strigând-o pe mama ei, A aruncat-o în mărăcinii din pădure unde a fost găsită. Trebuie menționat că la cercetarea locului unde a fost găsit cadavrul a apărut și pădurarul și chiar ne-a dat concursul la transportul cadavrului
Pe urmele infractorilor by Vasile Ghivirigă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91846_a_92804]
-
adormit de cum am pus capul pe pernă. Când m-am trezit, soarele nu mai bătea în geam. Era mult după-amiază. M-am așezat cu coatele pe pervazul ferestrei și priveam marea care se clătina luminoasă sub un cer indolent. Pescărușii țipau, fericiți sau cruzi, era greu de știut. Valurile spălau țărmul cu spuma lor albă. Era o zi splendidă, frumoasă ca un păcat. Dintr-odată, m-a copleșit o senzație plăcută și nouă pentru mine; memoria își pierduse parcă din greutate
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
un vis nu te poți smulge... Într-un vis ești ca o frunză pe o apă curgătoare... așa că supune-te visului, Daniel Petric. El e stăpânul tău inexplicabil..." Vocea a șuierat deodată mai tare, am auzit urletul unei locomotive, am țipat, am fugit și am nimerit într-o bodegă unde, singur în toată încăperea, Dinu stătea la o masă cu o sticlă aproape plină dinainte. Era beat. În sfârșit, bine că te-ai decis să vii, a zis. Te aștept de
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
mă obosește. Mă distruge. Voi intra într-o cămașă de forță zâmbind. 28 noiembrie Am văzut ceva curios. Un nebun a ieșit din curtea spitalului fără să fie observat, s-a dus de partea cealaltă a gardului de fier și țipa că e încarcerat. Cerea să fie lăsat liber, adică să fie adus înlăuntru. Mi s-a spus că a mai făcut asemenea scene. Intre oameni obișnuiți, pe stradă, se consideră încarcerat. Aici, când e pus în cămașa de forță, respiră
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
17 decembrie Roșcovanul nu mai vorbește deloc. S-a încovoiat, nu mai protestează, nu mai urlă. Tace. Acum câteva zile, plângea, se ruga, mă implora să-l cred că nu e nebun. A început să se zbată. Să strige. Să țipe. Nu mai murmura ca la început. I-am dat o doză și mai mare de hipnotice. Acum e ca un om zdrobit. Privește în gol. Parcă e drogat. De fapt e chiar drogat. De ce mă mir? Nu eu am cerut
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
nimeni nu-l iubise și nu-l regreta. Însă după acest început promițător, a urmat o listă lungă de eșecuri ale Bătrânului. Unul și-ar fi tăiat venele, pentru ca să urle apoi după ajutor. În timp ce doctorii îi coseau venele, ar fi țipat ca din gură de șarpe că fusese înșelat: "M-a mințit! Mi-a vorbit despre moartea lui Seneca și a lui Petroniu, m-a asigurat că e o moarte dulce, ca o sfârșeală, fără dureri, dar m-a mințit. Ce
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
nu era atât de jenantă cum mi se păruse altădată; la urma urmei, totul se termină sub o piatră funerară, mi-am zis. Când m-am întors, l-am descoperit în același loc. Se juca rupând flori de scaieți și țipa din pricina ghimpilor care-i intrau în degete. De câteva ori m-a urmat și în cătun. Din casa Martei, l-am zărit plimbîndu-se pe uliță. Ceva mai târziu, la mlaștină, s-a așezat în fața pescarilor, și mi-am dat seama
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
și am închis ochii din nou. Încă două salturi, un salt și colții lui aveau să se înfigă în beregata mea. Am întins mâinile să mă apăr, m-am zgâriat rău în mărăcini și mi-am mușcat buzele ca să nu țip. Când am deschis ochii, l-am văzut pe Hingherul mângâind câinele care ridicase iarăși botul în direcția sălciilor și mârâia; adulmecase ceva bestia. Mi s-a părut că a trecut un secol până ce m-am putut strecura de-acolo, înapoi
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
poți să-l eviți. Simți o surescitare în sânge care te amețește, un început de nebunie aspră, confuză și plăcută, ai vrea ca furtuna să răscolească totul, să te mai nască o dată, curat, fără nici un regret, și îți vine să țipi ca pescărușii în aerul viciat de propria ta răsuflare bolnavă, agonică. Așteptarea devine ea însăși neagră, ca bolta cerului, și din moment în moment trebuie să se dezlănțuie urgia izbăvitoare. Ești exaltat la culme, ai ochii măriți, nările se dilată
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
baltă, dar n-am dat înapoi. Am vâslit mai departe, în timp ce vântul șuiera sinistru printre trestii și o salcie a fost trăznită sub ochii mei. A doua zi îmi trecuse înverșunarea. Poate și fiindcă acum cerul era senin, iar pescărușii țipau în lumina unui soare înflăcărat. L-am așteptat pe individul cu mers de pisică să-și scuture ca de obicei șervetul la fereastră, să și-l așeze în față și să-și mănânce felia de pâine unsă cu dulceață de
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Cum să mă simt, domnule doctor? Bine". La care, vocea mormăia nemulțumită: "Mă rog. Ai avut febră azi?" Mă grăbeam să zic "nu", dar vocea părea și mai nemulțumită: "Mă rog. Va trebui să-ți facem o injecție cu..." Am țipat: "Nu vreau, de ce să-mi faceți injecție?" "Taci", îmi porunci vocea. "Nu vreau, înțelegeți? Nu vreau", am răcnit cât am putut. ― Daniel, ce e cu tine? Am deschis ochii. Lângă patul meu se afla Dinu, care aștepta să mă trezesc
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
un mărăcine. I-am văzut cum i-au smuls halatul ca s-o lase goală. Fiecare trăgea de ce putea. Laura se zbătea, se lupta cu ei, l-a mușcat pe Nelson de mână, l-a zgâriat pe Dominic și a țipat cerând ajutor. "Taci, putoare, a scrâșnit Mopsul. Destul te-ai... cu alții. Acum mai... și cu noi". Filip a smuls o mână de iarbă, i-a vârât iarba în gură și i-a strigat lui Leon: "Așează-i, mă, palma
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Încă n-am poftă să crăp. Mai bine trăiesc și vă pun eu cu botul pe labe. Aveți răbdare numai." Ca să mă calmez, mă ridicam din pat, mă duceam la fereastră, o deschideam larg, priveam zborul și vânătoarea pescărușilor care țipau câteodată asurzitor. După un timp, iarăși mă năpădeau însă neliniștile, înverșunările și redeveneam stupid. Le zâmbeam ca un imbecil celor care deschideau ușa, mă trânteam din nou în pat și strângeam sub pătură pumnii: "O să-mi plătiți voi toate astea
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
alți doi cerbi din pădure, Profetul s-a desprins dintre pescarii care urmăreau nemișcați, tăcuți, masacrul, a înaintat cu pași grei, l-a luat în brațe ca pe un bolovan și l-a aruncat în mlaștină. Dinu a început să țipe. Făcea semne disperate, ruga, implora, plângea să fie scos, se zbătea, dar zbătîndu-se nu făcea decât să se afunde și mai rău în vreme ce pescarii stăteau la fel de tăcuți, în același loc, fără să schițeze nici un gest. În cele din urmă noroiul
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
la casa Martei, am încercat să intru, să mă ascund. Dar portița era încuiată. N-am avut încotro și am mers mai departe. La cafenea, pescarii m-au privit indiferenți, în vreme ce din arțarul care își arunca umbra peste mese ciorile țipau ca papagalii: "E un cerb! E un cerb!'" Când am încercat s-o iau spre pădurea de sălcii, cineva mi-a strigat: Nu pe-acolo, pe aici". Era tata. Avea buzele vopsite cu roșu și făină pe față. "Ți-am
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
mai poată prelinge afară, murea ca un personaj legendar. Am insistat. Aproape m-am rugat de el. ― Trebuie să pleci, totuși, de aici. În curând va pătrunde focul. ― Să fug? a exclamat. Să mă salvez? Eu? Să cer ajutor, să țip, să devin ridicol? Nu pot să fac așa ceva. Unul ca mine n-are voie să se arate în ismene. Un mit trebuie să rămână un mit, domnule sculptor. De undeva de pe coridoare se auzeau chemări înfundate. Ochii începuseră să mă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
centrul orașului, străzile erau acum mai puțin populate și luminile mai rare. Copiii se mai jucau încă în fața porților. Când Cottard a vrut să coboare, doctorul și-a oprit mașina în fața unui astfel de grup de copii. Jucau șotron și țipau. Dar unul dintre ei, cu părul negru, lipit, cărarea perfectă și obrazul murdar, îl fixa pe Rieux cu ochii lui limpezi care te intimidau. Doctorul își întoarse privirea. Cottard, în picioare pe trotuar, îi strânse mâna. Reprezentantul comercial vorbea împiedicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
un zâmbet cam strâmb. ― Sper că nu este febra de care vorbește toată lumea. Iar el, ridicând cearșaful și cămașa, contempla în tăcere petele roșii de pe burtă și de pe coapse, umflătura ganglionilor. Mama se uita la picioarele desfăcute ale fetei și țipa fără să se poată stăpâni. În toate serile mame ca aceasta urlau astfel, cu un aer abstract, în fața unor pântece descoperite, purtând toate semnele morții, în toate serile brațe se agățau de brațele lui Rieux, cuvinte inutile, promisiuni și plânsete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
-le să se lovească de strapontine. Dar, încetul cu încetul, mișcarea s-a precipitat, șoaptele au devenit exclamații și mulțimea a început să curgă spre ieșiri și s-a îngrămădit în fața lor ca să sfârșească prin a se înghionti între uși țipând. Cottard și Tarrou, care doar se ridicaseră, stăteau singuri în fața uneia dintre imaginile a ceea ce era viata lor de atunci: ciuma pe scenă, sub înfățișarea unui actor dezarticulat și, în sală, tot luxul devenit inutil, sub formă de evantaiuri uitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
trage asupra celor ce încearcă să intre pe ușa imobilului. A fost atins un agent. ― De ce a tras ? ― Nu se știe. Oamenii se distrau pe stradă. La primul foc de revolver, n-au înțeles. La al doilea, au început să țipe, unul a fost rănit și toată lumea a început să fugă. Un nebun, ce mai! În tăcerea restabilită, minutele păreau să se târască. Deodată, de cealaltă parte a străzii, au văzut ivindu-se un câine, primul pe care Rieux îl vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
s-au umplut de curioși, în timp ce o mulțime de oameni ieșea de prin case și se înghesuia în spatele cordoanelor. Un moment, omulețul a fost văzut în mijlocul șoselei, cu picioarele în sfârșit pe pământ, cu brațele ținute la spate de agenți. Țipa. Un agent s-a apropiat de el și l-a lovit de două ori cu toată puterea pumnilor, fără grabă, cu un fel de pricepere. ― E Cottard, bolborosi Grand. A înnebunit. Cottard se prăbușise. A mai fost văzut agentul trimițând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
mai greu să-ți faci loc. Agentul se ridică pe vârfuri și se aplecă, atingându-i ușor umărul. În momentul acela Guttman se afla la o distanță care i-ar fi permis să fie auzit de pe scenă dacă ar fi țipat. Îl privi pe prim-ministru, care ajunsese acum la punctul culminant al discursului său. —Kobi! strigă, folosind o poreclă de mult uitată. Kobi! Ochii îi erau bulbucați și fața îi șiroia de transpirație. Agenți de securitate din toate părțile închideau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]