6,323 matches
-
leapădă măștile și redevin ce-au fost, la Caragiale carnavalul se prelungește în cotidian și devine lege existențială. Interioritatea este cu desăvârșire străină acestor "eroi" și de aceea spațiul închis caragialean este cu totul altceva decât spațiul închis al literaturii absurdului sau cu acela de tip bacovian" (p. 78). Faimosul poem Plumb al lui G. Bacovia este tălmăcit subtil prin "grila" mitului lui Narcis și Echo: "Cele două strofe, de maximă concentrare, fac portretul arhetipal al lui Narcis. Acesta, descoperindu-și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
suferit poetul, altminteri complotul împotriva sa a fost fără răgaz, din timpul vieții, în posteritatea imediată, în anii totalitarismului comunist, în vremea "revizionismului" postdecembrist. Ca orice mare personalitate, Eminescu a stârnit idiosincrasii uneori violente, mergând până la vituperări de-a dreptul absurde; căci ele, personalitățile, cu cât sunt mai mari, cu atât sunt mai incomode, mai ales în fața obtuzității și a relei credințe. A supărat mai cu seamă ziaristul, dar nici poetul n-a fost scutit de atacuri de "greutatea" acelora ale
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Ivănescu a manifestat toată viața un spirit haiducesc împotriva răului. În testamentul său ultim, înregistrat pe bandă magnetică de către fiica sa adoptivă, Clara Aruștei, a intuit că teroarea istoriei poate fi înfrântă prin solidarizarea semenilor. Nu altfel văzuse Camus depășirea absurdului insinuat în existența oamenilor. Mai grea decât moartea i se pare poetului român neputința de a muri, așa cum se întâmpla la Bacovia, a cărei agonie e continuă. Doar murind, observă el, ai șansa Învierii atât în creștinism, cât și-n
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
a împiedicat pentru mult timp o receptare corectă a autorului băcăuan, după un excurs necesar în critica interbelică. Găsește totuși loc și timp să vadă în Bacovia "ipostaza literară și morală a Cenușăresei", dar și un veritabil precursor al literaturii absurdului. Începând cu Svetlana Matta (1958), care a văzut în Bacovia "o excepțională punte de trecere" între existențialism și modernitate, critica autohtonă se apropie treptat de poezia bacoviană, văzută fie ca un produs "avant la lettre" al expresionismului sau ca un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
pierdută sunt văzuți de Eugen Ionescu "din perspectiva unei crize umane ireversibile". Dacă Bacovia a desăvârșit lumea lui Caragiale, adăugându-i "dimensiunea tragicului" și aducând-o "la gradul zero al crizei europene", Eugen Ionescu va face pasul decisiv spre literatura absurdului, ca ilustrare a aceleiași crize europene, ajunsă în punctul ei cel mai înalt. Cititorul are surpriza să descopere că există o linie de continuitate Caragiale Bacovia E. Ionescu Urmuz, prin exersarea aceluiași procedeu: "ruptură în sistem" și cultivarea discontinuității la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
a schemelor mentale care, umplute cu fraze, cuvinte și punctuație alcătuiesc piramida prozei universale, Bacovia inventează, am putea spune, antipoezia, antiversul, antifigurile de stil, repetițiile și rimele obsesive, antimuzica versului. De la grandoarea tragică a volumului Plumb, la măreția destructurantă, expresionistă, absurdă, a celorlalte cărți în "versuri" și "proză", George Bacovia, "autist" asemeni lui Albert Einstein, descoperă calea demontării până la golire a poeziei. Întreaga sa operă este de fapt un unic tragic poem al coborârii "muntelui" literaturii, de la monumentalitate la fragmentarismul gâfâit
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
o nobilime scindată, în care elementul străin (și chiar cel autohton) s-a pus mai totdeauna în slujba unor interese imperiale vecine. Astfel, în loc ca elitele să fie elementul dinamizator al națiunii, ele s-au văzut în postura ingrată și absurdă de a fi stavilă pentru propășirea neamului, conservatorismul poporului constituind singura frână în nimicirea nației. Câtă vreme organicitatea etnică s-a conservat prin țărănime, primejdia n-a fost mortală. Numai că, așa cum atrage atenția Constantin Stere, social-democrația a deschis pentru
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
moartea poetului. După 1900, experimentează râsu-plânsu, țara "plină de umor" începea să fie tot mai tristă. Bacovia scria în poema Amurg de toamnă: "Și gem, și plâng, și râd în hî, în ha...". Autorul Nopții furtunoase gândea "apocaliptic", sub puterea absurdului. Cetatea deveni, în cele din urmă, Tâmpitopole, degradată sub toate aspectele. La Bacovia, apocalipsa e a nevrozelor, a nebuniei, a golului istoric. Dar Caragiale, ca și Eminescu, încă mai credea într-o redresare în timp. La poetul plânsului, "profetizat de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
lui la tezaurul românesc. Marele scriitor a fost român, a scris într-o limba română întrecându-i pe mulți la acest capitol, dar dacă opera lui aparține sau nu culturii noastre este o problemă a acelora care au avansat teorii absurde. Spiritul critic caragialian are suficiente motive să fie respins și considerat antiromânesc de către cei care nu-și văd "lungul nasului" și se știe că lumea noastră are suficientă disponibilitate către o asemenea stare. Dacă a fost respins de la premiul Academiei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
nu prea este, această viziune încheindu-și existența odată cu Alecsandri. Autorul Scrisorii pierdute nu face "concurență stării civile", cum afirmă G. Ibrăileanu, dimpotrivă pe Nenea Iancu trebuie să-l căutăm în adâncurile oceanului (în abis). El face trecerea la comedia absurdului (E. Ionescu). Dacă n-a cunoscut Scrisoarea furată a lui Poe, apropierea de scriitorul american are doar valoare comparatistă, idee afirmată și de alți critici literari. Raportul conștient / inconștient e paradoxal la dispunerea geometrică a operei sale, dacă inconștientul se
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
al cărei substrat este nimicul. La noi postmodernismul impus după 1980 de Marin Mincu si apoi Nicolae Manolescu și Eugen Simion. Postmodernismul coexista cu modernismul. Daniel Corbu descoperă, la noi, ascendențe postmoderniste la avangardiștii: Urmuz, Tzara, Sașa Pană pe linie absurdă, Bacovia atmosfera mortuară, Caragiale umorul. Poetul din Iași mai crede că postmodernismul s-a manifestat la noi, întâi ca avangardism de refugiu (cu toate că în Occident el a pus capăt avangardelor), apoi, în socialism, ca mod de rezistență la proletcultism. Paul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
a pierdut locul în adunarea națională. În iulie, după moartea lui Dimitrov, prim-ministru a devenit Kolarov. A urmat o epurare masivă a partidului. Kostov, victima cea mai proeminentă, a fost judecat în decembrie, aducîndu-i-se o întreagă listă de acuzații absurde, inclusiv de colaborare cu poliția și cu britanicii în timpul războiului, de complot pentru asasinarea lui Dimitrov cu aprobarea americanilor și de ascunderea de Uniunea Sovietică a planurilor iugoslave și bulgare de constituire a unei federații. Procesul a durat foarte puțin
Istoria Balcanilor Volumul 2 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
este binevenit după ce i-am făcut prăjitura preferată, și nu doar doua minute pe fugă , măcar un sfert de oră, așa este corect. Prăjitura nu se face în două minute și nici într-un sfert de oră , dar nu suntem absurde. Cerem cât știm că poate oferi, fără a se plictisi; -să își spele încălțămintea ; -că și el poate spune povești copiilor înainte de culcare, și poate să aibă o intonație și mai bună decât a ta; -că patul în care a
Fii înţeleaptă! by Liliana Rotaru () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1159_a_1886]
-
definiție se bazează pe ceea ce am putea numi "ontologie textuală", întrucât autorii emit o afirmație radicală: "fără discurs nu există realitate socială" (p. 2). Această ultimă declarație sentențioasă este criticabilă întrucât supralicitează excesiv rolul discursului în lumea socială, alunecând în absurda concluzie a lui J. Derrida cum că "totul este text". Luată literalmente, afirmația lui Derrida este în mod evident absurdă; înțeleasă ca metaforă, își pierde din pretențiile inițiale, existând riscul de a salva orice afirmație prin "metaforizare". După cum o arată
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
realitate socială" (p. 2). Această ultimă declarație sentențioasă este criticabilă întrucât supralicitează excesiv rolul discursului în lumea socială, alunecând în absurda concluzie a lui J. Derrida cum că "totul este text". Luată literalmente, afirmația lui Derrida este în mod evident absurdă; înțeleasă ca metaforă, își pierde din pretențiile inițiale, existând riscul de a salva orice afirmație prin "metaforizare". După cum o arată societățile orale sau non-literate, străine de tehnologia culturală a scrisului, există viață socială și în afara textului! Astfel de evidențe de
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
părinții. Recomandam treaba acesta celor în funcții la anul de studiu și la facultatea unde era studentul care a călcat pe bec. Mai erau și situații din acestea. Și la români, nu numai la străini. Ca să nu se ia decizii absurde și extreme, măsuri de exmatriculare sau sancțiuni dure, erau discuții întâi cu familia, vorbeam cu președintele de facultate să meargă la decanat, să ia adresa, să vină la facultate cu decanul, prodecanul și îndrumătorul ASC. Probleme erau mai ales în
Două decenii de comunism în Iașul universitar by Sorin Bocancea, Doru Tompea () [Corola-publishinghouse/Science/84949_a_85734]
-
care nu a uitat că a fost șef la UTCși ASC. S. B.: Conta cine era șef la partid. D. T.: Conta foarte mult cine era șef la partid, pentru că acesta imprima o anumită conduită. S. B.: Nu punea presiuni absurde asupra rectorului și nici acesta nu transmitea mai departe. D. T.: Iliescu a impus o anumită conduită și în raport cu profesorii, o conduită intelectuală: organiza des întâlniri cu aceștia, conferințe pe teme de specialitate. Umplea aula fie la "Al.I Cuza
Două decenii de comunism în Iașul universitar by Sorin Bocancea, Doru Tompea () [Corola-publishinghouse/Science/84949_a_85734]
-
trebuie antrenate în supravegherea studenților pentru reducerea consumului. Restrângerea orarului creează multe dificultăți. La unele discipline cercetarea se poate realiza doar în laborator. A limita accesul în laborator înseamnă a stingheri acest proces". E vorba de perioada aceea cu măsuri absurde, ce s-au soldat cu protestul din februarie '87. Nu doar condițiile de viață în cămine au fost afectate, ci a fost afectat și procesul didactic. S-a mai revenit asupra măsurilor privind cota de energie? D.T.: S-a mai
Două decenii de comunism în Iașul universitar by Sorin Bocancea, Doru Tompea () [Corola-publishinghouse/Science/84949_a_85734]
-
carte „Die Metamorphose der Pflanzen” nu a avut nici un ecou în Germania, nici măcar în cercul său de prieteni. Lumea nu putea să înțeleagă că un poet atât de mare, un „Homo universale” ar putea să se ocupe și de problemele absurde ale științei; ideile sale nu erau considerate teorii sau ipoteze, ci pur și simplu imaginații poetice. În realitate J.W. Goethe s-a dedicat cu toată ființa sa studiului plantelor. De altfel, o bună perioadă de timp a fost Director
75 - VÂRSTA MĂRTURISIRII by Gheorghe Mustaţă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/794_a_1652]
-
omul pescar care, deși l-ai pune să pescuiască într-o cadă de baie cu apă puțin colorată, el tot speră că va prinde unul... mare... Deștept foc sau prost de dă în gropi, pescarul amator este dominat de speranțe absurde. Bogat sau sărac, sătul sau flămînd, urît sau frumos, bătrîn sau tînăr, pescarul stă cu ochii fixați pe plutitor sau cu urechea la clopoțel. Studiind lăcomia pescarului, îi poți afla secrete ascunse, ștanțate genetic și uneori dezagreabile. Un medic ginecolog
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
și scriitor, destul de iritat. Martirajul limbii române Ar trebui să ne fie tuturor rușine de ceea ce se întâmplă în România de la o vreme. Am reușit să intrăm în Europa, ieșind din rândul lumii. Am devenit, ca niciodată parcă, o insulă absurdă, un conglomerat de dejecții, plutind în derivă. Viața noastră coti diană pendulează între ridicol și convulsie, între mârlănie și delir. Suntem cu toții vinovați și cu toții victime. Cum ne-am mai putea reabilita în ochii noștri și ai celorlalți? Ce mai
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
la respect ca oricare altul, ar fi zdruncinat din temelii dacă, pe același teritoriu, ar putea să coexiste liber tradiții resimțite ca incompatibile. Procesele legate de cazuri de excizie au așadar o valoare exemplară. Ideea că se poate condamna este absurdă. Însă o alegere etică, care angajează viitorul culturii țării-gazdă, nu se poate opera decît între două tabere : fie să se proclame că tot ce se poate prevala de tradiție este permis oriunde ; fie să fie trimiși înapoi în țara lor
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
aparență fantastică nu erau decît o reflectare. Miturile cu care oamenii s-au hrănit atîta vreme sînt poate și asta : o explorare sistematică și niciodată inutilă a resurselor imaginației. Miturile pun în scenă tot felul de creaturi și de evenimente absurde sau contradictorii în raport cu experiența obișnuită, care vor înceta să fie complet lipsite de sens la o scară cu totul diferită de cea la care se plasaseră miturile mai întîi. Dar tocmai pentru că sînt deja înscrise, în mod discret, s-ar
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
faptul că lucrurile cu adevărat interesante pentru înțelegerea evoluției umane s-au petrecut în creiere, nu în utere sau în laringe. Cui s-ar lăsa ispitit de micul joc al estrului îi vom sugera așadar că ipoteza cea mai puțin absurdă pînă la urmă ar pune pierderea estrului în legătură directă cu apariția limbajului. Atunci cînd femeile au putut să-și semnaleze dispoziția prin cuvinte, chiar dacă alegeau să se exprime în termeni aluzivi, n-au mai avut nevoie de mijloacele fiziologice
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
atunci când cimitirul doarme și crucile veghează 89. Senzația răcorii este asociată cu răceala morții, dar nu numai: Și prin ferestre sparte, ca printre ochi de nori/ Trece-o suflare sfântă cu aripe recori 90. Atunci în creeri se-nsenină/ Un vis absurd dar dulce și, brusc, se declanșează din nou fiorul trăit în copilărie în relația cu icoana: Copil!... numai icoana te-a înghețat de frică!91 La antipod, sufletul ca o biserică ruinată: [...] Bisericuța sântă/ În care nu preoții ci vânt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]