KorAP: Find »[drukola/base=adversar & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...205 206 207 ...502 >

12,537 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

-se unde să lovească. Ridică daga la timp pentru a evita o lovitură de trident; apoi, aplecându-se, o îndreptă repede spre genunchiul adversarului, înfipse lama în carne, apoi o împinse hotărât până la os. Scoase rapid arma. Impasibil, își privi adversarul prăbușindu-se în nisipul îmbibat de sânge. Impasibil, îi ascultă strigătele de durere. Ridică din nou daga spre cer și, încet, o coborî spre omul întins la picioarele sale — Nu-l omorî, îi ceru un glas abia șoptit. Nu-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
încruntat Vitellius. Cel mai bun gladiator al meu a evadat. Nu știu cum a reușit să fugă de la Ludi, aici, în Colonia. Era gladiatorul care ucidea pentru mine. Cel care, pentru mine, aducea sacrificii zeului Marte, vărsând în arenă, în numele meu, sângele adversarilor. Gărzile mele îl urmăresc, dar nu s-au întors încă și prezicătorii mi-au spus că un gal îl ajută să fugă... Că un gal mă va împiedica să pun mâna pe el... Numele gladiatorului este Titus, dacă vrei să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
la Roma! Galba este împărat în toată puterea cuvântului! — Galba al tău - bucătarul-șef îi aruncă paharnicului o privire plină de ranchiună, în timp ce întindea un iepure pe masă. Galba al tău, care a intrat în Roma după ce și-a ucis adversarii... Știi cum o să sfârșească Galba al tău? Așa - coborî rapid cuțitul, tăind capul iepurelui. Sângele stropi totul în jur și se scurse pe podea, formând o pată ce părea o prevestire funestă. Paharnicul răspunse calm: — Nu, dragul meu. Ani lungi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
bucată. Mândru că e cetățean roman, el, care prin naștere era un biet gal! Știu că soldații lui îl venerează; e de-ajuns să le spună un cuvânt, și îl urmează oriunde. E orgolios, impulsiv, hotărât. Un aliat formidabil, un adversar primejdios. — E incoruptibil? Cu bani obții orice. L-am putea plăti ca să-l convingem să fie de partea noastră... — Nu toți oamenii pot fi cumpărați. Unii pun anumite idealuri mai presus de propria lor existență. Pe ăștia nu-i poți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
arătă spre o crăpătură dintre bârnele podelei. Pe aici am și văzut - bău câteva înghițituri de vin. Sunt uimit că Vitellius vrea să-l trădeze pe Galba ca să ajungă împărat. Nu e curajos, nu e un strateg. Va avea destui adversari, pentru că mulți îl disprețuiesc, mai ales comandanții din Africa, bărbați ca Vespasianus, Tiberius, Mucianus, inteligenți, nu avizi, mai hotărâți să păstreze vechile tradiții ale Romei decât să-i jefuiască provinciile. Și fratele meu, Antonius? E omul cel mai cinstit și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
lui, fu lovit de scutul pe care Antonius îl ridicase. Se auzi un urlet, și securea căzu la pământ. Zăpada fu stropită de sânge, iar Antonius, întorcându-se rapid, pară cu scutul lovitura de secure a celui de-al doilea adversar și-i străpunse șoldul cu sica. Din nou se întoarse, pară lovitura celui de-al treilea adversar, îi împlântă sica în piept și-și reluă fuga. Cu coada ochiului, îi văzu pe ceilalți quazi, care încercau să-l încercuiască. Continuă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
la pământ. Zăpada fu stropită de sânge, iar Antonius, întorcându-se rapid, pară cu scutul lovitura de secure a celui de-al doilea adversar și-i străpunse șoldul cu sica. Din nou se întoarse, pară lovitura celui de-al treilea adversar, îi împlântă sica în piept și-și reluă fuga. Cu coada ochiului, îi văzu pe ceilalți quazi, care încercau să-l încercuiască. Continuă să alerge pe partea exetrioară a semicercului, astfel încât să fie întotdeauna un quad între el și ceilalți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
și ceilalți. Era singura cale pentru a nu fi atacat de toți deodată; nu erau zei, ci oameni vlăguiți de lupta recentă și de înfrângere. Nu mai alergau la fel de repede și nu mai mânuiau armele cu aceeași ușurință. Atacă alt adversar, care încerca să-l lovească cu măciuca de os. Căzu, dar reuși să înfigă lama în genunchiul adversarului. Se îndepărtă târâș, apoi se ridică, asurzit de strigătele rănitului care se prăbușea cu tendoanele tăiate. Își reluă cursa, îndreptându-se spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
vlăguiți de lupta recentă și de înfrângere. Nu mai alergau la fel de repede și nu mai mânuiau armele cu aceeași ușurință. Atacă alt adversar, care încerca să-l lovească cu măciuca de os. Căzu, dar reuși să înfigă lama în genunchiul adversarului. Se îndepărtă târâș, apoi se ridică, asurzit de strigătele rănitului care se prăbușea cu tendoanele tăiate. Își reluă cursa, îndreptându-se spre un nou adversar. Ridică scutul, se feri de securea acestuia, împlântă sica, apoi o luă din nou la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
să-l lovească cu măciuca de os. Căzu, dar reuși să înfigă lama în genunchiul adversarului. Se îndepărtă târâș, apoi se ridică, asurzit de strigătele rănitului care se prăbușea cu tendoanele tăiate. Își reluă cursa, îndreptându-se spre un nou adversar. Ridică scutul, se feri de securea acestuia, împlântă sica, apoi o luă din nou la fugă. Îi făcuse pe barbari să vină aproape de marginea pădurii, astfel încât să poată fi atacați de soldații care urmau să vină. Dar unde erau soldații

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
să vină. Dar unde erau soldații? Calculase toate mișcările, numai că soldații săi dispăruseră. Continuă să alerge, urmărit de quazi. Acum se afla în mijlocul luminișului, neavând pe unde să scape. Doi barbari îl atacară; o luă repede spre dreapta. Primul adversar se lovi de cel de-al doilea, care se dezechilibră, îngăduindu-i lui Antonius să împingă înainte scutul. Lovi de două ori scurt cu sica, în timp ce rănea fața primului adversar cu marginea tăioasă a scutului. Din nou urlete. Din nou

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Doi barbari îl atacară; o luă repede spre dreapta. Primul adversar se lovi de cel de-al doilea, care se dezechilibră, îngăduindu-i lui Antonius să împingă înainte scutul. Lovi de două ori scurt cu sica, în timp ce rănea fața primului adversar cu marginea tăioasă a scutului. Din nou urlete. Din nou sânge. Antonius o luă la goană. Quazii se strânseră cerc în jurul lui. Înțelese că nu avea scăpare. Deodată nu mai auzi nici un zgomot, ca și cum urechile i-ar fi fost înfundate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
nu mai auzi nici un zgomot, ca și cum urechile i-ar fi fost înfundate, ca și cum lupta aceea pe viață și pe moarte nu s-ar fi dat cu trupul, ci cu sufletul, dirijată doar de privirea lui. Reușea să anticipeze toate mișcările adversarilor, le ghicea intențiile. Trecutul și viitorul dispărură; la fel și gândurile. El însuși se simți anulat de o misterioasă ființă primordială care părea că vrea să-l tragă în jos, ca să se contopească cu el și cu quazii care se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
prin tehnica gladiatorilor. Secutor-ii și rețiarii se luptă astfel în arenă, iar fratele tău... Uite, uite cum îi atrage după el; e viclean ca un gladiator obișnuit să învingă. Face în așa fel încât să aibă un față un singur adversar, iar ceilalți să se afle mereu în spatele acestuia. E singurul mod de a te apăra când dușmanii sunt mulți, ca acum. S-a împiedicat... Dar mai înainte a împlântat sica! Adversarul lui e la pământ... L-a ucis! Uite că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
așa fel încât să aibă un față un singur adversar, iar ceilalți să se afle mereu în spatele acestuia. E singurul mod de a te apăra când dușmanii sunt mulți, ca acum. S-a împiedicat... Dar mai înainte a împlântat sica! Adversarul lui e la pământ... L-a ucis! Uite că-l înconjoară, îngăimă Valerius. — Mă duc! strigă Titus. Își aruncă mantia și o luă la fugă. Străbătu luminișul, încetinindu-și fuga numai ca să ia o secure și un scut, căzute lângă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
odată își redobândi puterile și se ridică. Îi privi pe cei trei bărbați înarmați. Ei împiedicau ochiul să privească, ei aveau să-l împiedice și pe el să-și îndeplinească misiunea. Trebuia să-i doboare, imediat. Înaintă. Uimit, văzu că adversarii nu îl atacau; îl împungeau doar și se fereau de el. Daga lovea de fiecare dată în gol. Când unul dintre cei trei se afla în primejdie, altul îl ajuta, și în scurt timp Antonius să prăbuși epuizat, fără suflare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
se afla în primejdie, altul îl ajuta, și în scurt timp Antonius să prăbuși epuizat, fără suflare. O nouă lovitură de bici - bărbatul mascat era tot în spatele lui - îl făcu să se ridice furios și să se repeadă înapoi, spre adversarul cel perfid. Încă o dată lanțurile îl împiedicară, încă o dată căzu, încă o dată bărbatul mascat îl biciui, obligându-l să se apere cu disperare. Singurul mod de a evita teribilele lovituri de bici era să lupte cu cei trei bărbați înarmați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
ridice, să cadă, să se ridice iar. Era încă noapte; mai erau două ore până la ivirea zorilor. Cineva făcu un semn. Cei trei bărbați își domoliră atacurile. Antonius se ridică. Acum vedea doar pânza albă, foarte aproape de el. Spectatorii dispăruseră. Adversarii erau un detaliu neglijabil, un fel de energie invizibilă care îl respingea, dar nu îl rănea. Focul îl simțea în spate, în biciul care-i amintea de inviolabilitatea organismului său, deșteptând durerea aceea bine dozată, niciodată destul de intensă ca să-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
slobozi un strigăt de durere, apoi un altul. Se ridică și se întoarse spre cei trei bărbați. Simți în stomac o mare căldură, care se urcă spre cap. Mușchii i se încordară, și se năpusti asemenea unui vultur spre primul adversar. Luat prin surprindere, acesta fu împins în spate. Imediat, ceilalți doi se postară în fața lui Antonius, încercând să-l oprească, așa cum încerci să ții la distanță o fiară sălbatică. Antonius striga și gemea. Lupta cu o furie dezlănțuită. Când mânia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
se desprindeau greu de pe buzele-i palide. Ăsta e secretul ca să dobândesc puterea? Ca să-l îmbunez pe Marte, va trebui să-mi pun gladiatorul să lupte în arenă? Campionul meu va trebui să învingă întotdeauna? Va trebui întotdeauna să ucidă adversarul pe care l-a învins? Dar eu îl am deja pe Skorpius... Nimeni nu-i mai puternic decât el. Skorpius e cu neputință de învins, iar sângele celor pe care îi învinge îl închin lui Marte. — Păzește-te de Orpheus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
care-o ai!“ - fiindcă la Roma toată lumea știa că, în urmă cu câteva zile, Galba se lăudase că e încă plin de vigoare. Își treceau capul unul altuia. — Capul lui... Pe toți zeii! bolborosi Vitellius, oripilat nu atât de moartea adversarului său, cât de cruzimea orașului în care voia să guverneze. Revăzu fantoma lui Galba decapitat, așa cum i se arătase în pădure. Apoi, continuă Hector, un libert cumpărase capul cu o sută de monede de aur și îl aruncase în locul unde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
își curăța instrumentele în fața focului, în timp ce Maktor punea în vase mâncarea pe care o gătise. — Nu-mi vine să cred că te-ai aliat cu vitellienii! În cultura voastră, dacă nu ești de partea cuiva, înseamnă că ești de partea adversarului? întrebă batjocoritor Julius Civilis. — Eu nu mă simt roman, nu sunt ca Antonius. Maktor îi puse o mână pe umăr. — Liniștește-te. Julius Civilis vrea să spună că nu a acceptat să se alieze nici cu Vitellius, nici cu Otho

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
monedele dintr-o mână în alta. Valerius strânse amuleta în pumn. — Voiam să aflu vești despre Școala din Tolosa. Conducătorul ei este tot Manteus? Tot el, ticălosul ăla bătrân. Ultima oară când gladiatorii lui au luptat aici am pariat pe adversarii lor și am pierdut. — Știi cumva dacă printre gladiatorii lui e un gal - Valerius își drese glasul -, unul pe nume Salix? Deodată, mulțimea din piață începu să se agite. Toată lumea striga un nume: Salix! Dinspre ziduri se auziră voci, zgomot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
spre Antonius. — Ai aflat despre Salix? Mâine au loc lupte de gladiatori. Azi-dimineață am fost în oraș și l-am văzut. Îți aduci aminte de el? I-am vorbit... E convins că va câștiga ultima luptă, dar îl are ca adversar pe Skorpius. — Știu toate astea. Știu că mâine Vitellius va oferi munera. Mâine voi vorbi cu el. Împăratul Otho m-a însărcinat să discut cu el, să încerc să ajung la o înțelegere... Otho vrea să evite războiul civil. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
tronau vase pline cu mâncare și cupe de aur pe care sclavii continuau să le umple cu vin de Falerno. Antonius nu se uitase nici spre arena unde provocatores luptau cu scuturile lor lunguiețe, cu care încercau să taie capul adversarului. Nu privise nici spre mirmillonul care, ascuns în spatele scutului său asemenea țiparului între stânci, evita atacurile tracului ce mânuia o sica de forma unui cioc de vultur, executând lovituri circulare, menite să învingă rezistența celuilalt. Nu privise sângele și leșurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]