9,447 matches
-
un lințoliu zace lebăda murindă, Zace palida vergină cu lungi gene, voce blândă - Vieața-i fu o primăvară, moartea-o părere de rău; Iar poetul ei cel tânăr o privea cu îmbătare, Și din liră curgeau note și din ochi lacrimi amare Și astfel Bolintineanu începu cântecul său. Mureșan scutură lanțul cu-a lui voce ruginită, Rumpe coarde de aramă cu o mână amorțită, Chiamă piatra să învie ca și miticul poet, Smulge munților durerea, brazilor destinul spune Și bogat în sărăcia
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
ce simțirea simulează, Privim reci la lumea asta - vă numim vizionari. {EminescuOpI 36} O convenție e totul; ce-i azi drept, mîne-i minciună; Ați luptat luptă deșartă, ați vânat țintă nebună, Ați visat zile de aur pe-astă lume de amar. " Moartea succede vieții, vieața succede la moarte", Alt sens n-are lumea asta, n-are alt scop, altă soarte; Oamenii din toate cele fac icoană și simbol; Numesc sânt frumos și bine ce nimic nu însemnează, Impărțesc a lor gândire
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
mare, sunet, sufletul, lumină - Toate-s praf... Lumea-i cum este... și ca dânsa suntem noi. {EminescuOpI 37} MORTUA EST! Făclie de veghe pe umezi morminte, Un sunet de clopot în orele sfinte, Un vis ce își moaie aripa-n amar, Astfel ai trecut de al lumii otar. Trecut-ai când ceru-i câmpie senină, Cu râuri de lapte și flori de lumină, Când norii cei negri par sombre palate De luna regină pe rând vizitate. Te văd ca o umbră
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
nimic, Că domnesc în lume rele, căror nu te poți opune, {EminescuOpI 53} C-opunîndu-te la ele, tu vieața-ți risipești - Și când mori să vezi că-n lume viețuit-ai în zadar: O astfel de moarte-i iadul. Alte lacrimi, alt amar Mai crud nici e cu putință. Simți că nimica nu ești. Și acele gânduri negre mai nici a muri nu-l lasă. Cum a intrat el în vieață? Cât amor de drept și bine, Câtă sinceră frăție adusese el cu
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
la bogatul, pe cel sărac apasă, Și-s supte din sudoarea prostitului popor. Religia - o frază de dânșii inventată Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug, Căci de-ar lipsi din inimi speranța de răsplată, După ce-amar muncirăți mizeri vieața toată, Ați mai purta osânda ca vita de la plug? Cu umbre, care nu sunt, v-a-ntunecat vederea Și v-a făcut să credeți că veți fi răsplătiți... Nu! moartea cu vieața a stins toată plăcerea Cel
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
întoarce la vremile-aurite, Ce mitele albastre ni le șoptesc ades, Plăcerile egale egal vor fi-mpărțite, Chiar moartea când va stinge lampa vieții finite, Vi s-a părea un înger cu părul blond și des. Atunci veți muri lesne fără de-amar și grijă, Feciorii-or trăi-n lume cum voi ați viețuit, Chiar clopotul n-a plânge cu limba lui de spijă Pentru acel de care norocul avu grijă; Nimeni de-a plânge n-are, el traiul și-a trăit. Și
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
rege Lear. Uimit privea Cesarul la umbra cea din nouri, Prin creți ai cărei stele lin tremurând transpar, I se deschide-n minte tot sensul din tablouri A vieții sclipitoare... A popoarelor ecouri Par glasuri ce îmbracă o lume de amar: {EminescuOpI 64} În orice om o lume își face încercarea, Bătrânul Demiurgos se opintește-n van; În orice minte lumea își pune întrebarea Din nou: de unde vine și unde merge floarea Dorințelor obscure sădite în noian? Al lumii-ntregul sâmbur
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
copil. La blânda ta mustrare simt glasul cum îmi seacă... Eu caut a răspunde, nu știu ce să răspund; Mi-ar fi părut mai bine-n pământ să mă cufund, Cu mînile-amîndouă eu fața îmi ascund Și-ntăia dată-n vieață un plâns amar mă-nneacă. Zâmbiră între dânșii bătrânii tăi prieteni Și singuri ne lăsară... Te-ntreb într-un târziu, Uitîndu-mă la tine, privind fără să știu: La ce-ai venit, regină, aicea în pustiu? Ce cauți la barbarul sub streșina-i de cetini
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
inimă-mi pătrund". Arald încremenise pe calu-i - un stejar, Păinjenit e ochiu-i de-al morții glas etern, Fug caii duși de spaimă și vântului s-aștern, Ca umbre străvezie ieșite din infern Ei sboară... Vântul geme prin codri cu amar. Ei sboar-o vijelie, trec ape făr-de vad, Naintea lor se-nalță puternic vechii munți, Ei trec în răpejune de râuri fără punți, Coroanele în fugă le fulgeră pe frunți, Naintea lor se mișcă pădurile de brad. Din tronul lui de
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
cu mînile-ncleștate, mai cu degetele depeni, Mai sucești vre o țigară, numeri fire de musteți Și-n probleme culinare te încerci a fi isteț. Sunt sătul de-așa vieață... nu sorbind a ei pahară, Dar mizeria aceasta, proza asta e amară. Să sfințești cu mii de lacrimi un instinct atât de van Ce le-abate și la pasări de vreo două ori pe an? {EminescuOpI 156} {EminescuOpI 157} Nu trăiți voi, ci un altul vă inspiră - el trăiește, El cu gura
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
arătaseră cu toții dinadins mulțumiți de răspunsurile lui. Acesta era felul în care se purtau japonezii cu ceilalți. Dacă v-ați dat seama de acest lucru, eu nu mai am nimic de spus. Pe chipul misionarului înflori pe negândite un zâmbet amar. Dar dacă tot v-ați dat seama, atunci de ce mai construiți galionul? Senior Velasco, noi chiar vrem să facem negoț cu Nueva España pentru că vasele care vin din Luzon, din Macao și din țările Europei se opresc toate în Nagasaki
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
scrie așa: „Cu smerenie vă sărutăm picioarele.” — Să scriem că Stăpânul îi sărută picioarele Papei? — Așa se obișnuiește, zise misionarul cu voce puternică și neînduplecată. Înalții oficiali își ridicară capetele supărați, iar chipul seniorului Shiraishi se strâmbă într-un zâmbet amar. În ce privește trimiterea unor padren pe domeniile Stăpânului, atacă mai departe misionarul, încurajat de slăbiciunea de o clipă apărută pe chipul seniorului Shiraishi, vă rog smerit să scrieți „numai preoți franciscani”. Altfel, ordinul nostru nu va putea să-i înmâneze această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
felul său. Samuraiul îi aruncă o privire neîncrezătoare. — Nu veniți și dumneavoastră? Senior Velasco, tălmaciul, îi învață limba țării sale pe negustori. — Nishi, dacă noi, solii, ne amestecăm cu negustorii, o dată și o dată tot o să ne atragem disprețul spaniolilor, mormăi amar Tanaka. Dojenit în acest fel, Nishi se îmbujoră. — Dar dacă n-o să fim în stare să înțelegem nici un cuvânt când o să ajungem în țara aceea... — Avem tălmaci, nu? Uitându-se la Nishi cum primea mustrările lui Tanaka, în adâncul sufletului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
sudoare și secătuiți de puteri, japonezii ajunseră într-un oraș. Zidurile sale se înălțau în depărtare. Când se apropiară, aerul se mai răcori, adiind a mireasmă de copaci, a parfum de flori și a miros de viață. După ce umblaseră atâta amar de vreme prin deșerturile dogorite de soare, japonezii sorbiră adânc aerul acela, întocmai ca și cum ar fi băut apă. Acesta este orașul Puebla. Cum dădură cu ochii de japonezi, străjerii care păzeau poarta cetății dispărură de grabă. Velasco opri convoiul ridicându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
care nu se află în catedralele ca niște palate de aur cu turle de nestemate, ci trăiește aici, printre acești indieni năpăstuiți. Așa cred eu. Fostul călugăr spunea acum dintr-o răsuflare tot ce adunase în el în tăcere atâta amar de vreme, iar samuraiul îl privea ca de la depărtare. Se gândi într-o doară că de când plecase din Tsukinoura auzise în fiecare zi vorbindu-se numai despre creștinism. Din clipa în care pusese pentru prima dată piciorul pe pământul Nuevei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
deja pe aici! zise el către samurai și către Nishi. După aceea se întoarse către Velasco. Acesta privea pierdut împrejur cu hățurile în mâini. Ce s-a întâmplat? Ți-e teamă, senior Vleasco? îl luă el peste picior. Velasco zâmbi amar și nimic mai mult. Era primul semn de slăbiciune pe care îl zăreau pe chipul misionarului. Tanaka îi îndemnă pe ceilalți, ca pentru a arăta că de acum el era cel care dădea ordine în locul lui Velasco: Atunci, hai să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
de ajuns numai atât? Tanaka îl țintui pe Nishi cu o privire tăioasă. Mie nu-mi convine. O să-mi fie rușine față de întreg neamul meu. N-o să mai pot da ochii cu ai mei după ce ei au sperat neîncetat atâta amar de vreme că ne vom primi înapoi domeniile de altădată. Samuraiul era și el în aceeași situație. Își îndreptă privirea către ploaia care se scurgea pe fereastră. — Ascultă, Hasekura, murmură Tanaka grav, mă gândesc să mă fac și eu creștin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
cuie. Dacă ar fi fost cu adevărat doar de fațadă, atunci n-ar fi fost nevoie să-și tot repete în sinea lui aceleași vorbe de nenumărate ori. Nici n-ar fi avut de ce să fie copleșit de acest sentiment amar ca fierea. Nici n-ar fi avut de ce să fie trist că-și trădează tatăl, unchiul și soția. Samuraiul clipi și scutură din cap în având grijă ca Velasco și nașii să nu bage de seamă. Încerca să-și alunge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
a-și îndeplini însărcinarea. Acum acel zid de gheață care ne despărțea odată se topise. Însă Domnul Iisus mă părăsise oare cu adevărat? Privind cerul care se întindea deasupra noastră cenușiu, m-am gândit că și Domnul Însuși cunoscuse gustul amar al singurătății când fusese părăsit de Tatăl. Într-adevăr, viața Domnului Iisus nu fusese nicidecum o călătorie plină de slavă și fericire. Domnul a îndurat neînțelegerea și ocările oamenilor străbătând ca un proscris Iudeea și trecând prin cetățile Tir și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
nu cred că Japonia e un câmp de bătălie fără sorți de izbândă. Dacă munca noastră de propovăduire n-a dat roade, aceasta a fost din pricina măsurilor nesăbuite luate de Ordinul Sfântul Petru. Cardinalul schiță un surâs. Semăna cu zâmbetul amar al unui dascăl bătrân în fața unui copil mofturos. — Eminență, misionarul se deosebește de ostaș. Moartea unui ostaș poate fi zadarnică uneori, dar un misionar care moare în vreme de prigoană sădește o sămânță nevăzută ochiului omenesc. Sămânța care mărturisește slava
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
în liniște de pe margine. Sfântul Scaun are datoria de a ține piept țărilor protestante și de a le apăra pe cele catolice. Omul Iubirii a fost ucis în lumea politicii. Cardinalul rostise aceste cuvinte ca și cum ar fi scuipat o otravă amară. Eu mă uitam dus pe gânduri la mantaua largă și la mitra roșie, semne ale rangului său. Fiule, înțelege! Aceasta era zenitul îndelungatei mele călătorii. — Eu... am să mă rog neîncetat de acum înainte... pentru tine și pentru Japonia. Mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
înveșmântat în haine albe, abia ridicându-și degetul împodobit cu un inel cu piatră prețioasă. O voce șoptea în sinea lui Velasco: „Voi nu înțelegeți durerea acestor japonezi. Voi nu înțelegeți durerea mea, care m-am războit cu Japonia atâta amar de vreme.” Un sentiment de răzbunare îi pecetluia buzele închise. Când își dădu seama că nimeni nu avea să-i spună ce anume cereau oamenii aceștia, peste privirea Papei se așternu o umbră de tristețe. Dar nu putea să întârzie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
niște insule cunoscute. Dincolo de insule se zăreau munții Kinka învăluiți într-o ceață trandafirie. Multă vreme rămaseră cu toții tăcuți privind lung insulele, plaja și bărcile. Ciudat, dar bucuria nu le învolbura sufletele. Nici măcar lacrimile nu le curgeau. Cu toate că de atâta amar de vreme se gândeau la această clipă, li se părea că priveliștea de dinaintea lor era încă un vis. De-a lungul călătoriei visaseră această priveliște de nenumărate ori. De pe catarg, un matelot chinez arătă înspre o insulă și strigă ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
casa Ishida la plănuirea luptelor, dar acum când timpurile s-au schimbat, ne-a aruncat cât colo întocmai ca pe niște pietricele. Nu e vorba că am un dinte împotriva lui. Stăpânul știe prea bine ce înseamnă cârmuirea. Seniorul Ishida amar auzindu-și propriile cuvinte. — La fel stau lucrurile și pentru tine, nu-i așa? Acum câțiva ani ai fost ales să faci parte din solia către țări străine, cu toate că nu aveai decât rangul de ostaș, iar acum trebuie să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
un mod serios. Cu părere de rău, Își luaseră rămas bun. Plecarea lui strica toată excursia. Nu l-au mai văzut pe Hopkins niciodată. Toate astea se Întâmplau demult, pe Black River. Nick bău din cafea, cafeaua lui Hopkins. Era amară. Râse. Ăsta chiar că era un final potrivit pentru toată povestea. Mintea Începu să-i zboare. Știa că e destul de obosit cât s-o poată opri. Vărsă restul de cafea din ibric și scutură zațul În foc. Își aprinse o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]