5,855 matches
-
naționale. Dar poate, știu eu! timpul nu e pierdut... Viitorul Iașului e dar o problemă încă deschisă. Privind lucrurile aceste, atât sub aspectul pe care l-am evocat cât și sub altele (unele în legătură cu viața și atmosfera locală), marele meu amic Mihail Sadoveanu crede că Iașul va trăi oricum, multă vreme încă, sub semnul intelectualităței. Că epoca de scădere în care trăim nu va putea dura mult timp, că mișcările obscurantiste care tulbură trista existență a generației actuale vor trece și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
aparținuse mama... (Contopirea aceasta o făceam toți, la noi acasă, și mama și tata și frații mei; ca și cum Provența n-ar fi fost decât o prelungire a Moldovei, ca și cum cerul ei senin ar fi fost una cu cerul toamnelor Iașului.) Amicul care mi-a oferit elegantul volum din colecțiunea "Guillaume", cu artistice gravuri de Bieler, Montégut, Myrbach, Picard și Rossi, a știut bine ce face; și-a dat bine seama de bucuria pe care mi-o va aduce. N-a știut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
Socrat asupra Iubirei nu-și datorește, în mare parte, frumusețea decât bunei dispoziții a comesenilor (să nu uităm că o parte din ei se găseau în a doua noapte de libațiune); și că târziu noaptea, pe lună, plecând de la casa amicului lor Agathon, prin străzile înguste ale vechei Atene, atât divinul Platon cât și înțeleptul Socrate, cât și Phedru, Pausanias, Aristofan și cine va mai fi fost cu ei, n-au găsit tocmai ușor drumul locuințelor lor, nici n-au ajuns
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
ieșirea aceasta, puțintel nedreaptă, cel puțin prin intransigența ei, prin tonul ei, prin violența ei? Probabil că da. Nu de conținut însă, pe care azi ar șovăi, cred, de a-l semna, tot așa cum eu însumi, ca și nefericitul meu amic colaborator dac-ar mai fi în viață, am șovăi de a semna copilăria, nebunia noastră de atunci? În schimb, cred c-a recitit cu ușoară emoție documentul de demult uitat, care dacă nu prin alte lucruri, apoi în tot cazul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
sunt în stare. Nu-l mai înțeleg... Îmi zic numai: a fost așa; a trebuit să fie așa. Sfârșitul Epigonilor noștri nu se așează astfel, și el, între lucrurile care participă la tragicul destin al Iașului? Cu moartea nefericitului nostru amic, se încheie cel mai luminos capitol al existenței noastre, tinerețea. Însemnările unui ziarist din alte timpuri Acum patru ani, Franța a serbat, după cuviință, împlinirea a trei secole de la apariția primului său jurnal, adică de la nașterea presei periodice. Primul număr
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
ziare și ziariști cu nume și cu autoritate. Vorbind de ziarele aceste, pe care le-am cunoscut altădată, ca și de ziariștii și oamenii politici cu care am venit în atingere și printre care am numărat și număr încă atâția amici prețioși, voi evoca alte aspecte din trecutul orașului meu. Sper că ele nu vor fi materialul cel mai puțin interesant din tot ce am reușit să scot pân-acum din penumbra trecutului. Debutul meu în presă l-am făcut la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
aspecte din trecutul orașului meu. Sper că ele nu vor fi materialul cel mai puțin interesant din tot ce am reușit să scot pân-acum din penumbra trecutului. Debutul meu în presă l-am făcut la Roman, cu vechiul meu amic Brănișteanu. Ca directori, amândoi; ca directori de reviste dintr-odată, fără să fi făcut ucenicie sau stagiu, fără să fi urcat vreun fel de trepte ierarhice. Directori ai propriilor noastre publicațiuni, două la număr, una "literară, socială și științifică", cealaltă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
de serviciu din vastul local al gimnaziului, unde improvizasem redacția, tipografia și administrația; în fine, tot de noi distribuită colegilor noștri cititori (singurii, dar ce convinși, ce statornici! Ideali cititori, cum n-am mai avut de atunci...). Câteodată, foarte rar, amicul meu și cu mine mai vorbim despre lucrurile aceste așa de vechi. Și cu eforturi apreciabile reușim să ne mai aducem aminte de câte un fapt, de câte un amănunt pe care-l credeam uitat; ceea ce ne dă impresia c-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
nici nu prezintă vre-o valoare alta, decât cea pe care i-o dă farmecul lucrurilor vechi din care l-am desprins. * Prin Decembrie 1910, cam înainte de sărbători, mă aflam în acceleratul de seară, în drum spre București. Călătoream cu amicul meu Vespasian Pella, ocupând împreună o cabină de două paturi (pe atunci existau și cabine mari, de patru paturi) în vagonul de dormit. Ce obosit mă simt! îmi spune Pella, care, pe jumătate desbrăcat, se așezase la măsuța compartimentului, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
scris repede, pus într-un plic cu adresa redacției la Iași, și dat pe seama conductorului care trebuia să-l arunce în cutia poștală a acceleratului București-Iași, la Mărășești, unde cele două trenuri făceau cruce. M-am oferit să îndeplinesc în locul amicului meu sarcina pe care și-o luase, adică să-i scriu eu articolul. N-a fost nevoie să insist sau să-l rog. Oferta mea a fost acceptată, cu aceeași cordialitate cu care fusese făcută. Despre ce vreai să scrii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
25 Decembrie 1910. În el e vorba de Alexandru Marghiloman și de un discurs, un fel de "discurs-program" pe care fostul fruntaș conservator îl pronunțase de curând la Brăila. L-am recitit acum, într-o colecție veche a ziarului, aparținând amicului Scrutator. De prisos s-adaug că nu mi-l însușesc. Nu renegându-l ca pe-o operă de tinerețe, care n-ar mai concorda cu ideile și sentimentele mele de azi, adică nu în felul cum Schiller de pildă și-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
de pildă și-a renegat cândva juvenila, îndrăzneața, revoluționara operă a primilor săi ani de scriitor, Die Räuber; ci pur și simplu pentru că nu-l socotesc al meu (ceea ce nu înseamnă totuși că n-aș aprecia frumoasele însușiri cu care amicul meu Pella se afirma pe atunci, ca un ziarist de mare merit și un polemist plin de vervă și de vioiciune). Contraste Nu de mult, cenzura mi-a suprimat câteva fraze dintr-un articol apărut în "Adevěrul". Câteva fraze numai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
în oameni! Păcat numai că ești așa de rău înconjurat... O săptămână mai târziu la Iași, la Jokey-Club (unde-și făcea regulat partida de bridge), Matei Cantacuzino discuta, glumea, râdea, în mijlocul unui cerc format în mare parte din partizanii și amicii lui Bădărău. Cucerit de atmosfera cordială a mediului, de franca bună dispoziție a celor ce-l înconjurau, Conu Matei izbucni jovial: Ce băieți de treabă sunteți! Ce buni și ce simpatici! Mai mare dragul să steie cineva de vorbă cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
o bună parte din existența noastră, cea de dinaintea epocei tulburi în care ne aflăm, ne apare ca o existență alta, cu totul deosebită de cea de azi și aproape străină de noi înșine. Uneori am sentimentul că drama nefericitului meu amic n-ar fi din lucrurile care s-au întâmplat în realitate; că sursa adevărată a ceea ce a conservat amintirea mea ar fi o veche, tulburătoare lectură. Dar câte reziduuri de vis, de impresiuni și emoțiuni artistice nu se filtrează în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
nouă): "Judecata celor din apropierea noastră e de obicei primită cu multă neîncredere. În opiniunea celor mai mulți, intimii noștri se-nșeală pentru că ne iubesc și nu văd clar pentru că văd prea mult. Dar atunci, cine să ne discearnă? Indiferenții care trec, sau amicii care rămân? Când mai ales, fiecare ne vede prin gândirea sa proprie, tot așa cum ne-ar privi prin sticle de culori diferite..." Grija mea (exagerată, poate), grija mea pentru adevărul pe care-l caut, am mai spus-o. Cu privire la această
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
se topește întro masă excitată și furioasă. Asta pe stadioane. În fața televizorului lu crurile sunt, e adevărat, mai atenuate. Rămâne însă tendința de-a te integra întrun grup. Să vezi meciul singur nu are nici un farmec. Așa că îți inviți câțiva amici și cumperi o navetă de bere. Și astfel te vei simți OK la adăpostul grupului, te vei con sidera bărbat adevărat, te vei lăsa dus de valul bărbăției confir mate și vei râgâi fericit după o gură de bere sau
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
multe, cu atât mai bine pentru televiziune). Iar reclamele ne conving să cumpărăm produse, de data aceasta din lumea reală. Vedetele sunt, deci, niște ambalaje sclipitoare pentru detergenți, beri, sucuri, cafele, aparate electrocasnice, tampoane, ciocolate, șampoane, iaurturi sau pamperși. Un amic care a fost la specializare în redacția unei celebre reviste pariziene îmi povestea cum sunt realizate mâncărurile ale căror poze sunt date în revistă, alături de rețete. Folosindu se din belșug aracet, plastic și tot felul de lacuri și geluri necomestibile
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
lăsăm luminați de știința lor. Apoi, putem merge la nani liniștiți. Mami și nenea mai au ceva de aranjat împreună. (2009) În direct, din „Curtea miracolelor“ „Nu știu cum ai răbdare să te uiți la atâtea tâmpenii la televizor“ - îmi spunea un amic mai deunăzi, când a venit vorba de rubrica mea „Cultura pe sticlă“. „Păi, nu am răbdare. Dacă ar fi după mine, aș arunca bucuros televizorul pe geam...“, iam răspuns eu. Și am avut grijă să adaug: „Cu atenție, însă, să
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
eu începeam să mă lamentez pe tema omniprezenței dino zaurilor comuniști din viața culturală sau politică: „Lasă, căi vom învinge până la urmă. Știi cum? Prin moarte naturală. Noi avem avantajul că suntem tineri și le vom supraviețui.“ Îmbăr bă tarea amicului meu era logică și, prin urmare, convingătoare. Din păcate, însă, viața nu prea se împacă cu logica. În paran teză fie spus, ironia sorții a făcut ca tocmai Cristian Popes cu să fie cel care să demonstreze, prin exemplul propriu
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
de stilistică ; nimeni nu este scutit de scăpări atunci când lucrează la un ziar) sunt bagatele și, pentru că am ajuns aici, v aș putea reproșa și eu că încercați o ironie cam uzată atunci când îl invocați la un moment dat pe amicul nostru comun Laurențiu Damian (imun la respectiva ironie, aș putea să vă răspund : comun poate ; amic niciodată !). “tiu însă că, în cazul dumneavoastră cel puțin, amic chiar rezonează cu niște mici amintiri... Dar apropo de amici și de amintiri : Nae
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
pentru că am ajuns aici, v aș putea reproșa și eu că încercați o ironie cam uzată atunci când îl invocați la un moment dat pe amicul nostru comun Laurențiu Damian (imun la respectiva ironie, aș putea să vă răspund : comun poate ; amic niciodată !). “tiu însă că, în cazul dumneavoastră cel puțin, amic chiar rezonează cu niște mici amintiri... Dar apropo de amici și de amintiri : Nae C. mi a reproșat odată că scriu întotdeauna convins fiind că gustul meu e perfect... Nu
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
că încercați o ironie cam uzată atunci când îl invocați la un moment dat pe amicul nostru comun Laurențiu Damian (imun la respectiva ironie, aș putea să vă răspund : comun poate ; amic niciodată !). “tiu însă că, în cazul dumneavoastră cel puțin, amic chiar rezonează cu niște mici amintiri... Dar apropo de amici și de amintiri : Nae C. mi a reproșat odată că scriu întotdeauna convins fiind că gustul meu e perfect... Nu i-am răspuns atunci o fac, iată, acum, dacă tot
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
un moment dat pe amicul nostru comun Laurențiu Damian (imun la respectiva ironie, aș putea să vă răspund : comun poate ; amic niciodată !). “tiu însă că, în cazul dumneavoastră cel puțin, amic chiar rezonează cu niște mici amintiri... Dar apropo de amici și de amintiri : Nae C. mi a reproșat odată că scriu întotdeauna convins fiind că gustul meu e perfect... Nu i-am răspuns atunci o fac, iată, acum, dacă tot mi s-a oferit prilejul și a venit vorba (demonstrația
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
pe critic un mare critic dacă scrie de bine despre filmul său și un ”mare prost” dacă scrie de rău. Firește, asta nu se întâmplă niciunde, pentru că un artist are un ego uriaș, care ”trebuie menajat” (mai ales dacă ești amic cu el !). Acuza cea mai frecventă (și mai stupidă) adusă unui critic este că „nu poate să facă ce face regizorulș ; evident că nu - de aceea este critic, nu regizor ! Dar, dacă un critic știe cum se face un film
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
că ele nu merg la public, nici o pagubă : tot publicul le plătește, câtă vreme casele de filme care le scot sunt subvenționate ! Cât despre părerea criticilor, aceștia pot fi înlocuiți cu tot ridicolul aferent de regizorii înșiși (colegi de breaslă, amici, prieteni ), care vor spune despre catastrofele în chestiune ceea ce criticii nu sunt lăsați să spună (și pe bună dreptate : nu criticii vor face următoarele filme, ci tot colegii, amicii, prietenii regizorilor astăzi lăudați !...). ̨ n aceste condiții, singura nelămurire este
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]