12,966 matches
-
preluată prin intermediul teoreticienilor italieni din secolul al XVI-lea, dar îmbunătățită și revigorată. Se poate susține, astfel, faptul că formidabila construcție a clasicismului francez prin forța și soliditatea sa, a avut totodată rolul de a redeschide drumul către spiritul clasic antic, de a genera din nou încredere în poeticile acestuia. Ca urmare, poate nu este o exagerare a afirma faptul că toate "rememorările" clasice care s-au mai realizat ulterior trebuie raportate în primul rând la curentul literar francez. Desigur, tot
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
frenezia trăirii, vitalitate și accentuarea laturii afective.8 În secolul al XIX-lea, la început, se creează și substantivul clasicism care desemnează o anumită școală literară, coagulată în jurul unei doctrine estetice, care, în cazul de față, presupune principii precum imitația anticilor și a naturii, finalitatea morală a artei, subsumarea creației la un set de reguli, accentuarea rațiunii ca element esențial etc. O dezvoltare a acestor principii se va realiza în subcapitolul următor. Deși se mai fac echivalări totale între noțiunea de
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
conținutului termenului, se întâlnește, de altfel, și în lucrările autohtone de specialitate, care alternează în folosirea celor două sensuri. Ar putea exista însă și o viziune mai moderată ce ar presupune considerarea într-o măsură oarecum egală atât a manifestărilor antice, cât și a celor franceze drept clasicisme prin forța de coagulare a principiilor și prin valoarea operelor produse sub această egidă, iar restul reactualizărilor insuficient de bine conturate în sensul unei autonomizări depline, drept neoclasicisme. În acest fel, se realizează
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
care, deși se subscriu doctrinei generale, nu au devenit produse de serie. Cu alte cuvinte, lecția este asimilată, dar valorificată în manieră proprie. Acest lucru este valabil și în ceea ce privește unul din principiile de bază ale clasicismului francez și anume imitarea anticilor. Este o coordonată esențială a curentului secolului al XVII-lea deoarece concretizează de fapt punctul de pornire al acestuia, baza sa ideologică, preluată și prelucrată, după cum am mai afirmat, din poeticile greco-latine. Relația clasicismului francez cu Antichitatea nu este însă
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
subordonare a acesteia ideii de epigonism sau reproducere servilă, ar reprezenta o simplificare neconformă cu realitățile timpului și, mai ales, cu modul în care scriitorii și teoreticienii veacului al XVII-lea au perceput-o. Astfel, pentru clasicii francezi, asumarea modelului antic este justificată prin prisma unei duble motivări, ce ține atât de planul estetic, cât și de cel ontologic, fiind asociată unui alt principiu important și anume imitația naturii, conceptul de natură fiind înțeles aici în semnificația sa de condiție umană
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
unei duble motivări, ce ține atât de planul estetic, cât și de cel ontologic, fiind asociată unui alt principiu important și anume imitația naturii, conceptul de natură fiind înțeles aici în semnificația sa de condiție umană. În acest sens, imitația anticilor este raportată mai ales la imuabilitatea naturii umane, ființa păstrându-se în aceleași date esențiale indiferent de coordonatele spațio-temporale în care se încadrează. Cum omul este neschimbat atunci și acum, și arta care îl reflectă rămâne neschimbată în ceea ce privește mecanismele sale
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
date esențiale indiferent de coordonatele spațio-temporale în care se încadrează. Cum omul este neschimbat atunci și acum, și arta care îl reflectă rămâne neschimbată în ceea ce privește mecanismele sale de bază. Prin soliditatea operelor lor care au rezistat scurgerii necruțătoare a timpului, anticii au dovedit justețea ideologiei lor estetice. Ca urmare, pentru a putea crea în aceleași linii ale valorii supreme, este necesară o reactualizare a acestui model viabil, reactualizare care se produce prin revalorificarea regulilor Antichității. " Totul s-a spus" afirma La
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
după mai bine de șapte mii de ani de când există oameni pe lume și de când cugetă. Pe tărâmul moravurilor, ce-a fost mai frumos și mai bun s-a recoltat; nouă nu ne mai rămâne decât să spicuim pe urmele anticilor..."18 Din acest punct de vedere, se poate afirma că se cultivă în secolul al XVII-lea o intertextualitate programatică, proces care va genera o preluare nu doar a tehnicilor antice, cât și a multora dintre subiectele abordate de aceștia
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
nu ne mai rămâne decât să spicuim pe urmele anticilor..."18 Din acest punct de vedere, se poate afirma că se cultivă în secolul al XVII-lea o intertextualitate programatică, proces care va genera o preluare nu doar a tehnicilor antice, cât și a multora dintre subiectele abordate de aceștia. Astfel, se produce o oarecare distorsionare temporală, în sensul evadării din prezent sau a perceperii acestuia într-o legătură viscerală cu trecutul pe care îl preamăreau și doreau să-l imite
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
al XVII-lea, Théophile de Viau "trebuie să scriem cum a scris Homer, nu ce a scris el." 20 (subl. n.) sau mărturisirile lui La Fontaine în Epistola către Huet, prin care se statua clar ideea unei imitații libere a anticilor. Textul va fi analizat mai în detaliu în capitolul dedicat Disputei dintre Antici și Moderni, moment de cotitură pentru doctrina clasică, mai ales în ceea ce privește raportarea la modelul greco-latin. De altfel, această dispută a avut doar la un nivel superficial efectul
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
nu ce a scris el." 20 (subl. n.) sau mărturisirile lui La Fontaine în Epistola către Huet, prin care se statua clar ideea unei imitații libere a anticilor. Textul va fi analizat mai în detaliu în capitolul dedicat Disputei dintre Antici și Moderni, moment de cotitură pentru doctrina clasică, mai ales în ceea ce privește raportarea la modelul greco-latin. De altfel, această dispută a avut doar la un nivel superficial efectul desprinderii de antici, căci această raportare la trecut a fost redimensionată în neoclasicisme
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
fi analizat mai în detaliu în capitolul dedicat Disputei dintre Antici și Moderni, moment de cotitură pentru doctrina clasică, mai ales în ceea ce privește raportarea la modelul greco-latin. De altfel, această dispută a avut doar la un nivel superficial efectul desprinderii de antici, căci această raportare la trecut a fost redimensionată în neoclasicisme în respectul pentru tradiție și recunoașterea nevoii unui model. Legat indisolubil de aspectele discutate anterior privind relaționarea la Antichitate este și principiul imitației naturii, pe care l-am menționat pe
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
Astfel, se produce o purificare a realității în procesul de transfigurare a acesteia în arta clasică prin excluderea aspectelor urâte, josnice, grosolane, vulgare, imorale sau care pot genera interpretări imorale etc. Toate acestea țin, de fapt, tot de prelucrarea esteticii antice, care percepea frumosul artistic în liniile măsurii și ale ordinii. În acest sens, "secolul al XVII-lea va prefera spectacolele ordonate și oamenii frumoși."21 De altfel, încă de la Aristotel, imitația naturii nu fusese înțeleasă în termenii unei copii perfecte
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
purifice și să îmbunătățească limba franceză, extinzându-se apoi și în domeniul literar. Mărturie stă textul lui Chapelain, pe care l-am menționat anterior. Imputările aduse Cid-ului privesc, în primul rând, subiectul care, nu numai că nu surprinde o fabulă antică, dar, în plus, prelucrează un episod ce ține de istoria Spaniei, țară care se afla în război cu Franța la momentul scrierii piesei. De asemenea, finalul reprezintă în viziunea Academiei, prin vocea lui Chapelain, o încălcare a legilor verosimilului, precum și
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
să întărească, să coaguleze, o aspirație deja existentă, care s-a împletit într-un mod extrem de fericit cu admirația Antichității: "Clasicismul rămâne, nu produsul exclusiv al unei rațiuni definitiv victorioase, ci produsul acelei subtile ecuații dintre rațiune și cultul frumosului antic."33 Consecința primordială a raționalismului estetic va fi credința în existența unor reguli universale și imuabile care să ordoneze creațiile sub semnul conceptului de frumos ideal, invariabil, care transcende gustul individual și orice restrângere spațio-temporală. Ca urmare, importanța acordată legilor
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
este creată prin raportare la cititori, respectiv spectatori, pentru a suscita și a susține interesul acestora. Modalitatea de a realiza miraculosul a dat naștere la un moment dat la serioase divergențe privind opțiunea diferită pentru integrarea unor aspecte din mitologia antică sau cea creștină, divergențe pe care le vom analiza în capitolul dedicat Disputei dintre Antici și Moderni. Regula celor trei unități vine în consonanță cu dorința de concentrare a expresiei, dar și cu cea de a da omogenitate operei și
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
acestora. Modalitatea de a realiza miraculosul a dat naștere la un moment dat la serioase divergențe privind opțiunea diferită pentru integrarea unor aspecte din mitologia antică sau cea creștină, divergențe pe care le vom analiza în capitolul dedicat Disputei dintre Antici și Moderni. Regula celor trei unități vine în consonanță cu dorința de concentrare a expresiei, dar și cu cea de a da omogenitate operei și de a păstra pe cât posibil impresia de verosimil pentru spectatori, căci aceasta este o normă
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
care ascultă docil de instrucțiunile lui Boileau.38 Dimpotrivă, fiecare din acești autori își are individualitatea sa, prelucrând în manieră originală principiile clasice, care fuseseră deja formulate, e drept, nu cu atâta farmec, de către numeroșii teoreticieni, care au prelucrat ideile antice în prima jumătate a secolului al XVII-lea. Din acest punct de vedere, trebuie subliniat faptul că Boileau nu este creatorul doctrinei clasice, ci doar autorul care a știut să o reformuleze într-o manieră sintetică și atractivă. Astfel, s-
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
extrem de convingătoare, de puternică, încât nu se poate vorbi de un epigonism steril. S-a afirmat, chiar, că prin mișcarea franceză s-a produs o modernizare a Antichității.44 O dovadă în plus a acestui aspect este că redimensionarea principiilor antice nu a fost una artificială, searbădă, ci a generat o serie impresionantă de capodopere. Fedra, Avarul, Fabulele lui La Fontaine etc. stau mărturie pentru fertilitatea deplină a codului estetic clasic. De altfel, reușita clasicismului francez se datorează, pe de altă
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
pe scena istoriei literare își cere dreptul la autodefinire, proces ce nu se poate realiza decât printr-o raportare tensionată, în multe cazuri insurgentă, la reperul stabil al generației anterioare. În aceste linii generale se încadrează și faimoasa dispută dintre Antici și Moderni "la querelle des Anciens et des Modernes" care, deși se subsumează unor repere spațiale și temporale concrete Franța, a doua jumătate a secolului al XVII-lea proiectează, în fapt, prin problematica abordată, eterna polemică dintre tradiție și inovație
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
vorba de o chestiune în care fiecare își poate urma în mod liber gustul și ideile. Această emulație ar putea fi de folos literaturii."46 Fénelon intuiește pe deplin fertilitatea unei astfel de polemici. În acest sens, repercusiunile Disputei dintre Antici și Moderni au vizat deschiderea către un nou tip de ideologie cea iluministă. Dincolo însă de trecerea spre o nouă etapă literară pe care o marchează invariabil astfel de conflicte, acestea au totodată rolul de a scoate în evidență mai
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
printr-un incident neașteptat, o peripeție etc., iar pe de altă parte, miraculosul definea "tot ce era împotriva cursului obișnuit al naturii"47. Într-o epocă atât de profund creștină, nu se cădea ca miraculosul să vizeze în continuare miturile anticilor aflați sub semnul păgânismului. Lupta se dă, așadar, între susținătorii miraculosului de tip creștin dintre care cel mai înverșunat se pare a fi fost Desmarets de Saint Sorlin și susținătorii miraculosului păgân. În dorința de a crea o poezie nouă
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
afirmă Philippe van Tieghem "geniul nu era la înălțimea ambițiilor și, mai ales, modelele păgâne, Homer și Virgiliu erau prea constant prezenți în spiritul autorilor moderni care nu făceau decât să transpună în limbă, în procedee creștine, procedeele și expresiile antice."48 Cu alte cuvinte, operele nou create se înscriau în sfera mediocrității, nere-ușindu-se eclipsarea literaturii antice. Însă dincolo de acest eșec ce a vizat mai ales insuficiența creatoare a poeților creștini, polemica a avut rolul de a contura tabăra Modernilor și
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
și Virgiliu erau prea constant prezenți în spiritul autorilor moderni care nu făceau decât să transpună în limbă, în procedee creștine, procedeele și expresiile antice."48 Cu alte cuvinte, operele nou create se înscriau în sfera mediocrității, nere-ușindu-se eclipsarea literaturii antice. Însă dincolo de acest eșec ce a vizat mai ales insuficiența creatoare a poeților creștini, polemica a avut rolul de a contura tabăra Modernilor și de a clătina puțin soclul anticilor, încercându-se o aliniere a literaturii cu spiritul veacului și
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
nou create se înscriau în sfera mediocrității, nere-ușindu-se eclipsarea literaturii antice. Însă dincolo de acest eșec ce a vizat mai ales insuficiența creatoare a poeților creștini, polemica a avut rolul de a contura tabăra Modernilor și de a clătina puțin soclul anticilor, încercându-se o aliniere a literaturii cu spiritul veacului și o desprindere a acesteia de modele. O a doua rundă de mai mică amploare dar suficientă pentru a mai eroda, într-o oarecare măsură, edificiul principiilor clasice, a vizat o
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]