8,321 matches
-
identități favorabile celui sedus. După acest autor, seducătorul, ca și vânzătorul, manipulează relația cu interlocutorul prin intermediul unei adevărate arte de adaptare la caracteristicile acestuia din urmă, artă care trebuie să rămână de ordinul implicitului și al inobservabilului. Bazându-se pe aparențe și pe strategia de a le conferi iluzia realității, logica seducției, în viziunea lui Michel Meyer, vizează diminuarea distanțelor, fiind, de fapt, o logică a terțului inclus, spre deosebire de "logica de prădător", care este aceea a terțului exclus. Lionel Bellenger discută
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Bellenger discută despre "persuasiunea-seducție" ce poate fi regăsită atât în relațiile interpersonale, cât și în comunicarea de masă, publicitate sau politică, remarcând că imperativul său este acela de a surprinde interlocutorul, oferindu-i o altă imagine, deturnând realitatea prin manipularea aparențelor. O analiză extrem de interesantă care reunește teoria actelor de limbaj și seducția este aceea oferită de Shoshana Felman în Le scandal du corps parlant. Don Juan avec Austin ou la séduction en deux langues. Autoarea pleacă de la ideea că există
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
discursivă și nici nu poate fi sinonimă minciunii, pentru că seducția implică metamorfoza răului în bine, a falsului în adevăr, transgresând opozițiile clare. Mai mult decât atât, "seducția este mai falsă decât falsul pentru că se folosește de semne, care sunt niște aparențe, pentru a le face să-și piardă sensul ea abuzează de semne și de oameni"549. Dacă și în această accepțiune seducția pare a se încadra printre conotațiile minciunii din planul cultural sau estetic, totuși există cel puțin o diferență
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
în care se găsește "toposul esteticului"552. În zona esteticului, susține Parret, logica seducerii se impune atât seducătorului, cât și celui sedus, astfel încât ideea "strategiei" devine superfluă − logica seducției se prezintă atât ca derealizare, cât și ca desubiectivizare, instituind terenul aparențelor și al simulacrului. Astfel, una dintre ipotezele lui Jean Baudrillard pare a fi demonstrată dacă seducătorul este nimeni, iar seducția desubiectivizează, înseamnă că acesta nu deține decât rolul secund, provocarea aparținând, de fapt, obiectului sedus: "Subiectul nu poate decât să
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
și performanță discursivă Pentru Jean Baudrillard, discursul poartă întotdeauna cu sine dorința de a produce sens, pe când limbajul și scriitura nu sunt decât forme aluzive ce transportă sensul într-un joc al seducției. În interiorul scriiturii, seducția operează prin aproximare, ambivalență, aparența sensului, astfel încât ea nu poate fi asociată decât domeniului esteticii. În general, seducția este înțeleasă într-o relație strânsă cu mythos-ul și narativitatea, în timp ce ea se opune constant logos-ului și argumentului. Chiar și numai prin caracteristicile sintetice prezentate se
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
o deplasare a polilor. Orice discurs trebuie să aibă întotdeauna drept axiomă coerența, iar seducția aduce înăuntrul lui dezordinea [...] În sens mult mai larg, seducția este o sfidare care dejoacă toate puterile, în măsura în care introduce indeterminarea, hazardul, aleatorul, ludicul. Seducția reabilitează aparența"554. Această relație dintre seducție și manipularea aparențelor a fost sesizată și de Lionel Bellenger, care notează că "pentru Jean Baudrillard, seducția înlătură realitatea și manipulează aparențele. Ea nu este o energie, ea ține de ordinul semnelor și al ritualurilor
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
aibă întotdeauna drept axiomă coerența, iar seducția aduce înăuntrul lui dezordinea [...] În sens mult mai larg, seducția este o sfidare care dejoacă toate puterile, în măsura în care introduce indeterminarea, hazardul, aleatorul, ludicul. Seducția reabilitează aparența"554. Această relație dintre seducție și manipularea aparențelor a fost sesizată și de Lionel Bellenger, care notează că "pentru Jean Baudrillard, seducția înlătură realitatea și manipulează aparențele. Ea nu este o energie, ea ține de ordinul semnelor și al ritualurilor și de utilizarea lor malefică. A seduce înseamnă
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
sfidare care dejoacă toate puterile, în măsura în care introduce indeterminarea, hazardul, aleatorul, ludicul. Seducția reabilitează aparența"554. Această relație dintre seducție și manipularea aparențelor a fost sesizată și de Lionel Bellenger, care notează că "pentru Jean Baudrillard, seducția înlătură realitatea și manipulează aparențele. Ea nu este o energie, ea ține de ordinul semnelor și al ritualurilor și de utilizarea lor malefică. A seduce înseamnă a ști să te joci cu universul simbolic, când puterea în sens tradițional reprezintă matricea realului"555. În perspectiva
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
autoreflexivitatea limbajului, faptul că limbajul a devenit un domeniu autonom care se referă la sine, conduce la ideea că orice text conține în sine însuși posibilitatea autoabsorbției sale și a tuturor sensurilor posibile pentru a se livra unui joc al aparențelor pure, deci al seducției. Această fascinație declarată de transformare a limbajului în ritual este, de fapt, dorința de convertire a acestuia în seducție, căci "aceasta este seducția, până la urmă, posibilitatea de a te juca cu semnele, nu cu un sens
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
cu virusul postmodern. Pe de altă parte, deschiderile oferite de această paradigmă au oferit mai multă libertate de exprimare, iar efectele sociale au fost puse sub semnul democratizării și egalității (a se vedea, de pildă, discursul de tip feminist). Dincolo de aparența jocurilor verbale (care este o obiecție ce nu a fost adresată doar filosofilor postmoderni), postmodernismul a ridicat un număr semnificativ de întrebări și a pus sub semnul îndoielii și criticii radicale multe dintre presupozițiile unor moduri de gândire și de
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
p. 86: "Cred, Arist, că te-am făcut să-ți dai seama îndeajuns că orice expresie a unei idei abstracte nu poate fi decât o alegorie. Datorită unei soarte ciudate, acei metafizicieni care-și închipuie că pot scăpa de lumea aparențelor sunt constrânși să trăiască perpetuu în alegorie. Poeți triști, ei sărăcesc fabulele antice de culoarea lor, nefiind decât niște simpli culegători de fabule. Ei fac mitologie albă". Pentru Derrida, mitologia albă păstrează ideea că metaforele au plecat de la o serie
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
termenii următori: A spune că filosofii visează la existența unei singure metafore adevărate e echivalent cu a spune că ei visează să desființeze nu numai distincția dintre literal și metaforic, ci și distincția dintre limbajul erorii și limbajul adevărului, limbajul aparenței și limbajul realității adică, limbajul adversarilor lor și propriul lor limbaj. Aceasta poate părea o definiție îngustă a "visului fundamental al filosofiei", însă ea aduce în centrul discuției o speranță mai veche: speranța într-un limbaj cu privire la care nu se
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
grațios-ireal acolo pe cerul după-amiezii de iarnă hașurat de arbori subțiri-subțiri misterioși ai zilei de ieri Albul absurd M-am uitat atent la cartea puțin pătată de pe noptieră Începea să semene ispititor - violent cu o cruce Am încercat să salvez aparențele și am pus firul de busuioc uscat sub abajurul lămpii Dintr-odată în iconița umilă de pe perete s-a ivit chipul tăcut al surorii mele Mă privea zâmbind sau doar cu o-ndepărtată tristețe Am înțeles (nu știu de ce) că
Poezie by Eugen Bunaru () [Corola-journal/Imaginative/8573_a_9898]
-
postura unui câine pavlovian, obișnuit să-i fie satisfăcute, mai mult sau mai puțin generos, reflexele. El nu-și știe manifesta personalitatea, ori face auzită vocea, replicile dure ale soției dau nota și stabilesc, aproape mecanic, cadrul vieții, unul în aparență acceptabil, plin de atenții și confort. Acest prim capitol conține esența întregului roman și introduce complexul de iluzii ce se cer deconspirate. După o vreme de stat acasă în ghips, eroul este dus la policlinică, iar în mașina condusă de
Succesiunea măștilor by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Imaginative/8651_a_9976]
-
schimbări semnificative. Ac est eșec a condus la apa riția barierelor în circulația capitalului pest e g ranițe, dar și la devaloriza rea repetată a monedelor. Acest gen de competiț ie s-a dovedit a fi o fază distructivă. De dragul aparențelor, statele au menținut etal onu l aur și ratele fixe de schimb pe durata Primului Război Mondial, dar au creat obstacole pentru mișcarea capitalului, ignorând regulile jocului . A nii de război (1915 - 1919) au însemnat o creștere bruscă a mișcărilor fina nci
Globalizarea pieţelor de capital by Boghean Carmen () [Corola-publishinghouse/Science/1194_a_2194]
-
nesiguranță și incertitudine în rândul investitorilor, ținându-i la distanță și îngreunându-le accesul. O strategie de comunicare opusă trezeș te însă interesul, pentru a fi mai atent analizată și inclusă în viitoarele planuri de prospectare viitoare ale investitorilor. În aparență, determinanții economici, care, pentru investițiile străine directe, joacă un rol important, par să nu fie în aceeași măsură sau chiar deloc evaluați de către investitorii stră ini de portofoliu. În realitate, această teorie este discutabilă. Astăzi, mediul in vestițional este convins
Globalizarea pieţelor de capital by Boghean Carmen () [Corola-publishinghouse/Science/1194_a_2194]
-
și uneori deși rar de sancțiune, îi conferă capacitatea de a obliga guvernele să-și respecte angajamentele. Concepută și definită în astfel de termeni, Comisia nu violează axioma decizionistă, atît de importantă pentru de Gaulle, conform căreia decizia politică (sau aparența ei) aparține guvernelor naționale. Formele sînt salvate, chiar dacă logica profundă a deciziei este complet schimbată. Continuînd pe aceeași linie, se poate spune că există numeroase alte semne, mult mai discrete, care exprimă și dovedesc voința autorilor tratatelor de a stabili
Europa politică: cetăţenie, constituţie, democraţie by Paul Magnette () [Corola-publishinghouse/Science/1437_a_2679]
-
de voințe individuale, decizia asociației de întreprinderi este un act de voință colectivă care emană de la organul competent al unui grup profesional 126. Trebuie apreciat de fiecare dată dacă decizia este constrângătoare sau are caracter de recomandare, aceasta chiar dacă în aparență recomandarea ar avea un caracter neobligatoriu. Cele trei elemente proprii pentru a caracteriza o decizie: interesul comun al membrilor pentru comportamente coordonate, termenii imperativi ai coordonării și faptul că recomandarea intră în competența asociației așa cum este definită în statutul acesteia
Dreptul concurenţei by Maria Dumitru () [Corola-publishinghouse/Science/1417_a_2659]
-
ziuă, d. Stavrache s-a plimbat pân odaie de colo până colo; s-a-nchinat întruna rugându-se fierbinte pentru odihna sufletului răposaților și a băut mereu rachiu bun, ca să-și îndepărteze gândurile negre". La o oarecare distanță în timp, experiența cu aparență supranaturală se repetă. Privind parada militară a unei companii, hangiul recunoaște în căpitan pe fratele decedat. Acesta îl urmărește în tindă pe Stavrache, care, ajuns la limita rezistenței psihice, încearcă să-l sugrume. Efectul este însă contrar celui scontat: "Dar
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
cuviincioși, ducând o pasăre tăiată în mijlocul glumelor". Stacojiul, ca într-o peliculă de Dario Argento, este omniprezent: "În urmă-le a rămas sufletul roșu al orăteniei întins pe zăpadă". Spaima eroinei se declanșează însă abia în urma unui accident de o aparență trivială: "numai când colțul plicului din buzunarul paltonului i-a înțepat degetul, atunci ochii i s-au zgâit deodată, căci au văzut, într-o urmă de ciuboată, o pojghiță mică de sânge închegat". Acesta din urmă devine o metonimie a
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
la zi a operei lui Villiers de l'Isle-Adam, cf. Ilina Gregori, 1996: passim. 40 Este straniu că data morții autorului rămâne sub semnul întrebării: Bierce a dispărut, pur și simplu, după 1913, când a plecat în Mexic, după toate aparențele, pentru a se alătura armatei lui Pancho Villa. De altfel, partea a treia din seria horror From Dusk till Dawn, intitulată The Hangman's Daughter și regizată, în 1999, de P.J. Pesce, are în centru tocmai figura prozatorului american, plasată
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
consideră că instituțiile societăților moderne sunt legitimate moral și politic prin interpretări greșite ale generalizărilor și previziunilor științelor sociale, în succesiunea de mai jos. Până la distingerea faptelor de valori, discuțiile s-au purtat asupra deosebirilor dintre este și pare, dintre aparență și realitate. Pentru a depăși aceste diferențe, s-a propus ca experiența fiecărui subiect să fie considerată ca un teritoriu privat, închis. În felul acesta, dincolo de experiența subiectului nu mai există ceva cu care această experiență să fie comparată. Astfel
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
acordăm atenție unor anumite experiențe mai degrabă decât altora, dar, chiar și atunci numai dacă au fost aduse la forma potrivită pentru contemplarea științifică. Ele accentuează linia de despărțire dintre pare și este și creează noi forme de diferențiere între aparență și realitate, iluzie și realitate". (28, p. 103) La această exigență s-a adăugat cerința iluministă de depășire a aristotelismului în general, a celui medieval în special. Mai concret, se cerea ca Etica și Politica lui Aristotel, completate cu De
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
metropolei prin identificarea exterioară a mărcilor care conferă celorlalți o identitate fluidă, con struită ca diferență. Trăsăturile identificate ca fiind individuale se dovedesc a fi de fapt trăsături tipologice, ele stau sub legitatea colportajului și creează un univers fantomatic (o aparență „infernală“, după cum o numește Benjamin pe urmele lui Baudelaire), din care lipsește identificarea conceptuală a obiectelor și persoanelor. Percepția exteriorității radicale a orașului și a mulțimii sale, a stranietății cu chip incert reprezintă, pentru flaneur, modalitatea constituirii lumii urbane, care
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
acestor scrieri] planează umbra Rei chului hitlerist. Ele cunună, ca prin vis, groaza pricinuită de Reich cu lucruri ce au fost demult. În lumina aurei dezagregate a propriului trecut biografic, spiritul burghez, cuprins de panică, devine conștient de sine: ca aparență.“ Gestul politic al experienței urbane se definește în concluzie prin descentrarea mecanismelor monotone ale istoriei și prin evidențierea pericolului, a caracterului de „criză“ al prezentului. În lumea metropolei, el se traduce prin apariția unor figuri ale marginalului și a unui
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]