5,714 matches
-
Târgului Internațional de la Viena (1873) - apa de Borsec fiind numită "Regina Apelor Minerale ", medalia de argint și Diploma de Onoare la expozițiile organizate în 1876 la Berlin și respectiv, Trieste, Diploma de Onoare a Expoziției de la Paris (1878). Este un areal locuit încă din a doua jumătate a secolului al XVII-lea. Succesiv inițierii activităților manufacturiere locale de fabricare a sticlei (în 1804-1806 începe îmbutelierea apelor minerale), debutează după 1819 exploatarea travertinului și după 1879 cea a lignitului. La mijlocul secolului al
Borsec () [Corola-website/Science/297218_a_298547]
-
în pârâul Criștiorel mreana vânătă și păstrăvul, în Tăul lui Ghib, Tăul de la Colești și Tăul Dâmbu Șoimului specii de caras și pile. Specifice pădurilor de fag și în amestec de fag cu rășinoase sunt solurile brune de pădure, în arealul pădurilor de molid se identifică păduri brun-acide, iar în Munții Codru-Moma se identifică rendzinele. Modul de utilizare a terenului Regiunea Vașcău are un climat temperat continental moderat, care rezultă din poziționarea în vestul Munților Apuseni, care se opun pătrunderii maselor
Vașcău () [Corola-website/Science/297219_a_298548]
-
sud și parțial în zona de vest a Georgiei se extinde începând cu secolul al IV-lea î.Hr. regatul Kartli, numit în izvoarele antice și bizantine Iberia sau Iveria, cu capitala la Mtsjeta, despărțit de Colhida de lanțul muntos Lichi. Arealul acestei culturi cuprindea estul Georgiei de azi, părți din Daghestan și din Albania Caucaziană (teritoriul actual al Azerbaidjanului). Întemeietorul mitic al regatului se numea Parnavaz. Acestui rege îi este atribuită prin legendă născocirea alfabetului georgian și adoptarea dialectului kartlic ca
Istoria Georgiei () [Corola-website/Science/298065_a_299394]
-
integrității teritoriale a Albaniei de către Grecia. Limba oficială și dominantă este albaneza, a cărei variantă standard a fost formată din două dialecte principale, Gheg și Tosk, ultimul având o influență predominantă față de primul. Râul Shkumbin este linia de separație între arealele de răspândire ale celor două dialecte. În zonele locuite de minoritatea greacă, se vorbește un dialect grecesc ce păstrează unele trăsături astăzi dispărute din greaca modernă. Alte limbi vorbite de minoritățile etnice sunt aromâna, sârba, macedoneana, bulgara, gorani și romani
Albania () [Corola-website/Science/297409_a_298738]
-
Racovăț și din nord-vestul R. Moldova. Rezervația include lotul de pădure Gordinești, situat în dreapta r. Racovăț și masivul de pădure Stanca, situat în stânga r. Racovăț, o fâșie de 200 m lățime pe parcursul din stânga râului cu vegetație petrofită ierboasă. Adăpostește în arealul ei specii rare și unice de fauna salbatică și floră (crușinul, crinul de pădure, lăcrimioara, floarea de piatră etc.). Localnicii au compus mai multe legende și cântece închinate Racovățului și rezervației “La Castel”. Chiar și denumirea “La Castel” este legată
Raionul Edineț () [Corola-website/Science/297497_a_298826]
-
Dealul Chirițenilor. A luat astfel naștere ceea ce avea mai târziu să se numească "„Drumul Morților”" - cel pe care au fost cărate osemintele. Lacul aparține categoriei lacurilor eutrofe - oligotrofe, având ca particularități specifice volumul și întinderea foarte mari, așezarea într-un areal montan cu altitudine medie, variații anuale de nivel de pană la 25 - 30 m, existența unei stratificări termice datorate stagnării îndelungate a apei în cuveta lacului în prezența unor adancimi mari și, denudarea periodică a unei mari din suprafețe areal
Lacul Izvorul Muntelui () [Corola-website/Science/297504_a_298833]
-
areal montan cu altitudine medie, variații anuale de nivel de pană la 25 - 30 m, existența unei stratificări termice datorate stagnării îndelungate a apei în cuveta lacului în prezența unor adancimi mari și, denudarea periodică a unei mari din suprafețe areal - cca. 1.500 ha — pe o durată de pană la jumătate de an. Zona aparține treptei climatice montane moderat de caldă (temperatura medie anuala de 7 ÷ 7,5 °C), cu ierni blande (temperatura medie a lunii ianuarie -4 ÷ -5 °C) și
Lacul Izvorul Muntelui () [Corola-website/Science/297504_a_298833]
-
La nivelul său, a fost declarată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000 (privind aprobarea "Planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a III-a - arii protejate"), o arie protejată cu statut de rezervație acvatică, de 150 de hectare. Arealul se află pe malul drept al acumulării, în zona Izvorul Alb Fauna apelor lacului cuprinde specii precum: babușcă, clean, lostriță, moioagă, mreană, oblete, păstrăv (indigen, de lac și curcubeu), porcușor, plătică, scobar. Există pe malul stâng, opus celui al rezervației
Lacul Izvorul Muntelui () [Corola-website/Science/297504_a_298833]
-
Boian V - Gumelnița I - Sălcuța IV, specifice eneoliticului și perioadei de tranziție spre epoca bronzului, aspectul cultural Chilia - Militari (sec. II d.Hr. - IV d.Hr.). În perioada de tranziție dintre eneolitic și epoca bronzului (2500 î.Hr. - 1800 î.Hr.), în arealul Slatinei s-au așezat comunități aparținând culturii Coțofeni, care exprimă prima sinteză etnică între autohtonii neolitici și comunitățile indo-europene sosite din stepele nord-pontice. Așezării de pe valea Sopotului, i se adaugă locuiri similare, semnalate în cartierul Clocociov, punctul “La Tufani”. Nivelul
Slatina, România () [Corola-website/Science/296713_a_298042]
-
similare. Acestea aparțin culturii Ipotești - Cândești - Ciurel, creată de populațiile autohtone în secolele V - VII. Descoperirile din așezarea de pe Valea Sopotului evidențiază ocupațiile și meșteșugurile unei populații sedentare: agricultura, creșterea animalelor, olăritul, fierăritul, torsul sau țesutul. Mărturiile creștine existente în arealul de locuire (de exemplu opaițul de factură bizantină) argumentează continuitatea de locuire și legături strânse cu civilizația romano-bizantină și apoi bizantină, centrul de difuzare a creștinismului. Apărută din timpuri străvechi, așezarea de pe Valea Sopotului, datorită sporului natural al populației și
Slatina, România () [Corola-website/Science/296713_a_298042]
-
III Ghica în 1766 când a încuviințat actuala sinagogă de lemn. Zonele au fost declarate arie protejate prin "Legea Nr.5 din 6 martie 2000" (privind aprobarea "Planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a III-a - zone protejate"). În arealul orașului sau limitrof acestuia, s-au identificat 4 zone fosilifere: Cozla, Cernegura, Pietricica și Agârcia, reprezintând zone de interes paleontologic situate în Oligocen pe fundul Mării Paratethys. Aici, în stratele de rocă moale alcătuită din conglomerate de marne, gresii și
Piatra Neamț () [Corola-website/Science/296700_a_298029]
-
de noroi sub streșini sau în preajma altor structuri similare, de obicei în colonii. Pasărea este vânată de șoimul rândunelelor ("Falco subbuteo") și este afectată, ca și alte păsări, de paraziți interni, precum și de păduchi și purici, dar populația mare și arealul larg de răspândire o țin departe de pericolul dispariției. Apropierea de om a dus la unele referiri culturale. Specia lăstunului de casă, pe atunci "Hirunda urbica", a fost descrisă pentru prima dată de naturalistul suedez Carl Linné în 1758, cu
Lăstun de casă () [Corola-website/Science/317234_a_318563]
-
însă au spatele negru-gri, fără luciu, și burta de o nuanță albă-cafenie. Lăstunii năpârlesc o singură dată de an, în schimb procesul este îndelungat, cuprinzându-se între lunile august și martie. Toamna își schimbă puful, iar primăvara penele. În limitele arealului său de viețuire lăstunul poate fi confundat cu rândunicile și cu alți reprezentanți ai acestei familii - rândunica de casă, lăstunul de apă, rândunica roșcată. Deosebirea constă în burta albă a lăstunului de casă, vizibilă în timpul zborului. În Africa seamănă mult
Lăstun de casă () [Corola-website/Science/317234_a_318563]
-
lat.N în bazinul râului Lena, 70° lat.N în bazinul râului Alazeia și 69° lat.N în bazinul Kolîmei. Pe țărmul pacific este întâlnit până la cursul mijlociu al râului Anadîr și litoralul nordic al Mării Ohotsk. Limita sudică a arealului trece prin Siria, Iraq, sudul Iranului, sudul Afganistanului și munții Atlas. În sălbăticie lăstunul de casă își face cuib de regulă în peșterile luminoase sau în fisurile din rocile sedimentare, cel mai des pe malul râurilor de munte. Arareori ocupă
Lăstun de casă () [Corola-website/Science/317234_a_318563]
-
duc un mod de viață nomad, fiind observați mai rar decât rândunicile de casă și zburând la înălțimi mari. În regiunile tropicale, cum ar fi Africa de est și Thailanda, preferă locurile ridicate. Lăstunul este o specie migratoare în tot arealul său de viețuire. Populațiile vestice iernează în Africa mai la sud de Sahara, iar cele estice — în sudul Chinei, pe podișurile himalayene și în Asia de Sud-Est. Zboară în stoluri mari, de regulă ziua (unii indivizi preferă să călătorească noaptea). În locurile
Lăstun de casă () [Corola-website/Science/317234_a_318563]
-
de mii de corpuri neînsuflețite; lăstunii nu au rezistat gerului și ninsorii abundente. Pe vreme rea, lăstunii se strâng grămadă într-un loc dosit și devin lâncezi, mișcările le sunt foarte lente. Perechile se formează în timpul zborurilor migraționale sau în arealul de bază și se păstrează până la moarte. Masculii sunt, de regulă, monogami, însă uneori copulează cu alte femele; din această cauză specia este considerată poligamă. Cercetările duse de ornitologii scoțieni au scos la iveală faptul că 15% din pui nu
Lăstun de casă () [Corola-website/Science/317234_a_318563]
-
la altitudine joasă nu prevestește numaidecât ploaie — în serile calde de vară, când aproape de sol se strâng mai multe insecte, lăstunii vânează și ei mai jos. În timpul ploii nu vânează, ci așteaptă la dos — în cuib sau sub alt adăpost. Arealul de hrănire se întinde, de obicei, până la maxim 450 m de la cuib, de regulă într-un spațiu deschis (pășune, vâlcea, câmp, panta unui munte). În arealul de iernare lăstunii se hrănesc la altitudini mult mai mari — aprox. 50 m deasupra
Lăstun de casă () [Corola-website/Science/317234_a_318563]
-
În timpul ploii nu vânează, ci așteaptă la dos — în cuib sau sub alt adăpost. Arealul de hrănire se întinde, de obicei, până la maxim 450 m de la cuib, de regulă într-un spațiu deschis (pășune, vâlcea, câmp, panta unui munte). În arealul de iernare lăstunii se hrănesc la altitudini mult mai mari — aprox. 50 m deasupra solului — și nu se stabilesc pe un teritoriu anumit. Rația alimentară este alcătuită, în linii mari, din insecte mici — gândaci, diptere (muște, țânțari, tăuni, diferite gâze
Lăstun de casă () [Corola-website/Science/317234_a_318563]
-
inclusiv o căpușă caracteristică anume lăstunilor de casă, "Ceratophyllus hirundinis". Dintre endoparaziți poate fi evidențiat "Haemoproteus prognei" (malaria aviară, purtători ai căreia sunt insectele sugătoare de sânge, precum țânțarii). Lăstunul de casă ocupă o parte însemnată a Palearcticii de nord, arealul său de viețuire întinzându-se până la 10 mln. km². Conform estimărilor specialiștilor, Europa găzduiește 20-48 mln de indivizi. Numărul de indivizi în toată lumea nu a putut fi aflat cu exactitate, în schimb se știe că este încontinuu supus fluctuațiilor. Datorită
Lăstun de casă () [Corola-website/Science/317234_a_318563]
-
casă, din care cauză în Regatul Unit starea de conservare a fost modificată în VU (vulnerabil). La fel ca și alte câteva specii de animale, lăstunii de casă au numai de câștigat în urma conviețuirii cu omul — defrișarea pădurilor le lărgește arealul de alimentație, iar orașele sunt un loc sigur pentru reproducere. Mai mulți factori influențează variația numărului populației, de exemplu construirea clădirilor noi și înăsprirea legilor privitoare la poluarea aerului conduc la prosperarea lăstunilor. În același timp, vremea rea, folosirea pesticidelor
Lăstun de casă () [Corola-website/Science/317234_a_318563]
-
Subdiviziunea unei țări se referă la diviziunea unui stat suveran cu scop administrativ, descriptiv sau pentru alte scopuri. Unitățile astfel rezultate sunt cunoscute sub denumirea generală de subdiviziuni ale unei țări. <br> Diferit față de arealele geografice sau geomorfologice ca bazine, deșerturi, văi, etc., subdiviziunile unei țări sunt creați abstracte, realizate cu scopul de a facilita guvernarea teritoriului național. Există mai multe tipuri de subdiviziuni, printre care: diviziuni administrative, diviziuni electorale, diviziuni de recensământ, regiuni de
Subdiviziune a unei țări () [Corola-website/Science/318045_a_319374]
-
constituie un areal etno-lingvistic care cuprinde estul Republicii Moldova, Ucraina centrală și estică, Rusia, Belarus, statele din Caucaz și Asia Centrală. Datorită localizării lor la est de râul Nistru (destul de neobișnuită pentru restul românilor care trăiesc la vest de Nistru), aceștia sunt numiți uneori români
Românii de la est de Nistru () [Corola-website/Science/319524_a_320853]
-
a prizonierilor de război. Românii din Belarus fac parte din diaspora modernă, și nu istorică ca și ceilalți români din regiunile de la est de Nistru. Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului ale Republicii Moldova sunt locuite de români transnistreni și incluse în arealul etno-lingvistic al românilor transnistreni. Cea mai mare parte a teritoriului aceste formațiuni administrativ-teritoriale este sub controlul separatiștilor transnistreni. Minoritatea românească din Ucraina este presărata pe tot teritoriul ucrainean, în special în regiunea Odessa , existând comunități românești la est de râul
Românii de la est de Nistru () [Corola-website/Science/319524_a_320853]
-
este un sit de importanță comunitară (SCI) desemnat în scopul protejării biodiversității și menținerii într-o stare de conservare favorabilă a florei spontane și faunei sălbatice, precum și a unor habitate naturale de interes comunitar aflate în arealul zonei protejate. Acesta este situat în estul Transilvaniei, pe teritoriul județului Covasna, în partea central nord-estică a Depresiunii Brașovului. Aria naturală se află în partea sud-vestică a județului Covasna, pe teritoriile administrative ale comunlelor Ozun și Reci, în imediata apropiere
Mestecănișul de la Reci () [Corola-website/Science/319549_a_320878]
-
și 1868. Zone masive de teren au fost folosite pentru agricultură si alte scopuri, defrișarea pământurilor a avut consecințe negative asuprea naturii și aceasta a afectat grav australienii indigeni, prin reducerea resurselor de hrană, adăpost. Acest progres a forțat micșorarea arealelor și a redus numărul lor.Majoritatea au murit de boli nou-introduse și lipsa de resurse. Luptele împotriva coloniștilor a fost larg răspândită, și lupta a durat între anii 1788 și 1930 și a dus la moartea a cel puțin 20
Euro-australian () [Corola-website/Science/319559_a_320888]