7,814 matches
-
În orice caz, total nepotrivit pentru alăptat, am petrecut multe ceasuri citind tot ce am putut găsi privitor la curenții telurici. Întorcându-mă la birou, am vorbit despre asta cu Agliè. A făcut un gest din cale-afară de plictisit: „Niște biete metafore pentru a face aluzie la secretul șarpelui Kundalini. Și geomanția chineză căuta În pământ urmele dragonului, dar șarpele teluric era menit doar să semnifice șarpele inițiatic. Zeița se odihnește În formă de șarpe Încolăcit și-și doarme letargia eternă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
arhitecții babilonieni făcuseră greșit socotelile, pentru că, așa cum demonstrase părintele Kircher, dacă turnul ar fi fost construit până la vârf, prin greutatea lui excesivă ar fi făcut să se rotească cu nouăzeci de grade, și poate chiar mai mult, axa terestră, iar bietul nostru glob s-ar fi trezit, nu cu o coroană ithyphallică ce țintea În erecție spre Înalt, ci cu un apendice steril, cu o mentulă fleșcăită, o coadă de maimuță care se bălăbănea În jos, o Tchekunach pierdută În abisurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Acum Îi Întrecem câștigând timp.“ Într-adevăr, ce anume Îi oprise pe Templieri, odată aflat secretul? Trebuiau să-l fructifice. Dar de la a ști până la a ști să faci, mai va. Deocamdată, instruiți de diabolicul sfânt Bernard, Templierii Înlocuiseră menhirele, biete implanturi celtice, cu catedrale gotice, mult mai sensibile și mai puternice, cu criptele lor subterane populate cu fecioare negre, În contact direct cu straturile radioactive, și acoperiseră Europa cu o mică rețea de stații de transmisie-recepție care-și comunicau reciproc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
erau pe cale să construiască uriașul, puternicul calculator electronic care ar fi trebuit să tragă o concluzie din talmeș-balmeșul răbdător și centenar al tuturor crâmpeielor de adevăr și de minciună pe care ei le adunau. „Iezuiții“, zicea Diotallevi, „Înțeleseseră ceea ce nici bieții templieri de altădată, de la Provins, nici aripa baconiană nu intuiseră, și anume că reconstituirea hărții putea fi obținută pe cale combinatorie, altfel spus cu procedee ce le anticipau pe cele ale creierelor electronice moderne! Iezuiții au fost primii care l-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
toată acea aerostatică demnitate să se dizolve, așa Încât, invitând subiectul să-și scoată susmenționatul dop, Îl condamni să-și urmeze propria-i fleșcăire ireversibilă, nu rareori Însoțită de un fluierat foarte ascuțit și de reducerea involucrului supraviețuitor extern la un biet nimic, o imagine descărnată și o exanguă fantasmă a vetustei maiestăți.“ „Nu te credeam așa de vulgar.“ „Acum o știi.“ Lorenza ieșise, simulând iritare. Știam că Belbo suferea și mai mult În felul ăsta: o mânie adevărată l-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
toți au fondat brigăzile SS, se gândeau la o organizație asemănătoare cu aceea a Asasinilor... Puneți-vă Întrebarea de ce În primul război mondial Germania și Turcia sunt aliate... „Dar dumneavoastră de unde știți lucrurile astea?“ „V-am mai spus, cred, că bietul tata lucra pentru Ohrana rusească. Ei, bine, mi-aduc aminte că pe vremea aceea poliția țaristă era neliniștită dinspre partea Asasinilor, cred că prima intuiție a avut-o Racikovski... Pe urmă au abandonat pista, pentru că dacă ar fi fost amestecați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
obișnuiau În acel timp și am găsit că pentru denier sau dinarium se foloseau semne ciudate, unul care pare un delta și altul un teta, un fel de cerc deschis În stânga. Scrie-l greșit și În grabă, așa cum scrie un biet negustor, și iată că un exaltat ca acest colonel Îl poate lua drept un a, pentru că citise el undeva povestea cu cei o sută douăzeci ani, tu știi mai bine că putea s-o citească În orice povestire despre adepții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Sicilia pe vremea Burbonilor, un câine mare negru se așezase drept În drum, ca și cum n-ar fi văzut niciodată un automobil. Belbo Îl lovise cu bara din față, părea un fleac. Însă Îndată ce coborâseră din mașină Își dăduseră scama că bietul animal avea abdomenul roșu de sânge, cu ceva ciudat și roz (părțile rușinoase, viscerele?) ieșindu-i În afară, și schelălăia lăsând bale. Alergaseră Într-acolo câțiva săteni, se crease o adunare populară. Belbo Întreba cine era stăpânul, voia să plătească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Agliè, dacă am Înțeles bine, suferă pentru că dumneata nu vrei să-i spui unde se află o hartă, o hârtie, un mesaj sau mai știu eu ce, pe care dumneata Îl ai și cu care nu faci nimic, În timp ce, probabil, bietului Agliè Îi servește din motive de studiu. Ne aflăm În serviciul culturii, mă Înșel? Deci dă-i odată harta asta, atlasul ăsta, planul ăsta topografic, despre care eu nu vreau nici măcar să știu ce este. Dacă el ține atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
că un om aflat pe moarte nu trebuie supus la stresul acela. Belbo ieșise, și aceea fusese ultima oară când Îl văzuse pe Diotallevi. Bine-bine, scria el, eu sunt căutat de poliție din aceleași motive pentru care Diotallevi are cancer. Bietul meu prieten, el moare, dar eu, eu, care nu am cancer, ce mă fac? Eu mă duc la Paris să caut regula neoplaziei. Nu se dusese imediat. Rămăsese Închis În casă timp de patru zile, Își pusese În ordine toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
mari, albi. „Gemenii Fox, Îi cunoașteți bine, domnule conte. Theo, Leo, Geo, luați loc și pregătiți-vă.“ În acel moment reapărură uriașii din Avalon, ținându-l de brațe chiar pe Jacopo Belbo, care abia le ajungea celor doi până la umeri. Bietul meu prieten era pământiu, cu barba nerasă de multe zile, avea mâinile legate la spate și o cămașă descheiată la piept. Intrând În arena aceea plină de fum, clipi. Nu păru să se mire de adunarea aceea de hierofanți pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
don Tico, care aștepta rușinat În fața comandantului. Și În momentul acela, Jacopo, Întrezărind În aureola amiezii imaginea suavă a Ceciliei, spusese: „Dacă-mi dă el trompeta, mă duc eu“. Lumina recunoștinței În ochii lui don Tico, transpirație de ușurare a bietului trompet titular. Schimb de instrumente, ca Între două sentinele. Iar Jacopo Înaintase În cimitir, condus de psihopompul cu panglicuțe luate la Addis-Abeba. Totul În jur era alb, zidul bătut de soare, mormintele, pomii Înfloriți de pe margine, patrafirul parohului gata să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
putut să fie totul altfel? Ești Înțelept. Dar cea mai mare Înțelepciune, În momentul acela, este că știi că ai aflat prea târziu. Înțelegi totul când nu mai e nimic de Înțeles. Acum știu care este Legea Regatului, a acelui biet, disperat, deșucheat Malkuth În care s-a exilat Înțelepciunea, mergând pe dibuite pentru a-și regăsi propria luciditate pierdută. Adevărul lui Malkuth, unicul adevăr ce strălucește În noaptea sefiroților, e că Înțelepciunea se descoperă goală În Malkuth și descoperă că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
un ton aproape religios. Soția mea și cu mine avem rezervări la Marlene’s... Aud că face cu crabul cam ce face Perlman cu vioara. În drum spre casă, Wakefield nu putu scăpa de imaginea lui Chef Marlene torturînd un biet crab pentru a extrage muzica din el. În noaptea aceea s-a visat Într-un cazinou, Într-o mulțime de oameni care se uitau cu toții la un soi de tablă. Numai că nu era nici o tablă, și nici acoperiș; mulțimea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
o să o proiectez În spatele siglelor care se transformă! Efectul subliminal va fi fenomenal! Wakefield Își imaginează bebelușii grunjoși străfulgerînd printre sinistrele sigle metamorfozate și se chircește de oroare. Nici Mariana nu este foarte impresionată, așa că pleacă oarecum brusc, lăsîndu-l pe bietul artist să se simtă Încă și mai singur. Fiecare pavilion național este Înconjurat de castani și arțari fără frunze, cu zăpadă Înghețată pe ramuri și, pe măsură ce Înaintează, lui Wakefield Îi devine din ce În ce mai clar că nimic nu poate micșora distanța dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
continuat să se plîngă, poc! Pinkertonii Cerurilor au tras asupra lui, toți deodată. Și acum iată aici, asistînd la o nouă tentativă de limitare a libertății sale. Muie! De ce totul trebuie să fie atît de complicat? Nu mai poate un biet diavol să savureze o halcă de stupiditate zdrăngănindu-și lăuta sau mestecînd un fir de iarbă cu o nimfă descreierată Învîrtindu-se morișcă pe burta lui? Primul punct pe ordinea de zi abordat de consiliul demonic este problema reproducerii pe cale sexuală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Wakefield Îl străbate un gînd cu adevărat Înspăimîntător - un spermatozoid Încăpățînat, chitit pe rele este focul de pistol pe care Îl aștepta? Un foc din pistolul Diavolului care ar putea da semnalul unei noi vieți pentru el, pentru Maggie, pentru bietul copil pe care l-ar fi putut crea. — Mai bine, nu, Majestatea Ta Scabroasă, sau Pactul cade, de tot! strigă Wakefield cu voce tare. Nu știe exact ce vrea să spună cu amenințarea asta; poate că se oferă voluntar să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
de conflicte sînt capabili să genereze aceste lucruri pentru noi. Urmează un uriaș moment de tăcere demonică uimită, care seamănă cu tăcerea care precede Împărțirea Împărtășaniei. Demonii din adunare așteaptă să cadă și celălalt pantof. Coborîndu-și vocea la nivelul unei biete șoaptă, Diavolul Îl aruncă: — Nu putem lua astfel de decizii În lipsa lui Dumnezeu. De aceea, am găsit necesar să-L trezesc din somn. Se dezlănțuie iadul. Diavolul nostru se retrage În peștera lui. Lasă-i să se dea de ceasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
să supraviețuiască numai cu carnea asasinilor pe care regele Îi trimitea cu regularitate să-l ucidă. Nebunul de alături construiește un labirint, Își dă seama Wakefield, iar creatura captivă În miezul lui sînt eu. Zace toată noaptea treaz, gîndindu-se la biata și trista bestie cretană. Poate că Întreaga arhitectură neagă natura, drept pentru care cere jertfă de sînge. Își amintește Înfiorătoarea poveste spusă de doamna Petrovici, cea despre meșterul care și-a zidit fiica În zid pentru ca moscheea să nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
noi am depus așa un efort. Zece minute mai târziu se auzi soneria și Sophie și mama ei se îndreptară în același timp spre ușă. — Treci înapoi la turnat în pahare, îi porunci maică-sa, trimițând-o iarăși în salon. Bietul om își petrece întreaga viață aducând pe lume copii, nu cred că vrea să vadă ce ajung când cresc mari, s-ar putea să se apuce de altceva. Henrietta îi luă haina oaspetelui și îl împinse foarte ceremonios în salon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
putea să se apuce de altceva. Henrietta îi luă haina oaspetelui și îl împinse foarte ceremonios în salon. — Bun, toată lumea e atentă, dați-mi voie să vi-l prezint pe omul serii, domnul doctor Laurence Westcott. Fran îl compătimi pe bietul om pentru prezentarea odioasă, dar el nu părea câtuși de puțin tulburat. Îl studie pe îndelete, ascunsă de spatele masiv al lui Simon, fascinată de cât de mult se deosebea de persoana pe care și-o închipuise ea. Primul lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
uimită și chiar puțin descumpănită. O asemenea generozitate era ieșită din comun. — Și de data asta a funcționat. Cred că e bărbatul cel mai minunat pe care l-am întâlnit vreodată. Fran auzi pe cineva, probabil soțul, comentând în fundal. Bietul om se săturase probabil să tot audă de minunatul doctor Westcott. Dosarul de extrase care-i fu trântit pe birou era surprinzător de voluminos, conținând mai ales articole despre eforturile secției de-a obține fonduri sau despre nașteri miraculoase. Ronțăindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
să întreb. Cum a fost drumul spre casă aseară? Fran îi evită privirea, sperând cu disperare că Stevie n-avea habar despre ce se întâmplase și că nici n-avea să afle vreodată. — De fapt am vomitat în mașina lui. — Bietul Jack. Sper că nu pe prețioasele banchete de piele. — Nu-ți face griji pentru prețioasa mașină a bietului Jack. Mi-a golit poșeta și mi-a întins-o pe post de pungă în care să vărs. Stevie hohoti. — Îmi place
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
n-avea habar despre ce se întâmplase și că nici n-avea să afle vreodată. — De fapt am vomitat în mașina lui. — Bietul Jack. Sper că nu pe prețioasele banchete de piele. — Nu-ți face griji pentru prețioasa mașină a bietului Jack. Mi-a golit poșeta și mi-a întins-o pe post de pungă în care să vărs. Stevie hohoti. — Îmi place! Băiatul ăsta are stil! Cunoscând-o foarte bine pe Fran și ținând extrem de mult la ea, Stevie își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
greșit la treizeci și patru de ani, când nu mai aveai aceeași scuză. Mai ales dacă, întâmplător, un copil era singurul lucru la care visaseși și pe care ți-l închipuiseși, până când devenise aproape o obsesie. — Francesca Tyler, ce ți-a făcut biata mașină ca să merite așa un tratament? întrebă Stevie, atrasă în biroul lui Fran de zgomotul asurzitor al clapelor lovite și de înjurăturile repetate ale lui Fran în timp ce izbea în ele atât de tare, încât câteva rămăseseră prinse într-o îmbrățișare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]