KorAP: Find »[drukola/base=clătina & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...205 206 207 ...249 >

6,220 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336

Te rog să stai liniștită. Ți-o spun ca medic. Îți spun că nu ai absolut niciun motiv de îngrijorare. Ție îți e ușor să vorbești cînd ai deja trei copii, zise Emmy în sinea ei în timp ce zâmbi politicos și clătină din cap. Tu și Izzie și toți ceilalți ginecologi care au cârduri de copii sau care își etalează burțile alea imense îmi spuneți mie să nu mă îngrijorez. Izzie trebuia să nască de-acum — depășise deja termenul cu trei zile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
Adriana. Acum, că Leigh se despărțise de iubitul ei de o săptămână și Adriana îți găsise o nouă ocupație, se gândea că măcar una din ele o fi acasă, stătea bosumflată, sau scria, sau și una și alta, dar portarul clătină din cap că nu sunt. — Au plecat împreună, spuse el uitându-se la ceas. Probabil acum o oră și ceva. Emmy le trimise același mesaj la amândouă: P***!! Sunt la voi, în hol. Unde sunteți? și primi răspunsurile aproape simultan

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
maturizează! Cred că e atât de — Leigh se întrerupse deoarece începu să sune telefonul mobil. Adriana o privi cum scoate telefonul din geantă, se uită să vadă cine e și apasă pe butonul Respinge. — Tot Jesse? întrebă ea. Leigh confirmă clătinând din cap — Ai fi zis că până acum a înțeles mesajul. Nu i-am răspuns la niciun telefon de când s-a întors din Indonezia. — Da, querida? Și ce mesaj anume? Firește că nu putea fi atât de directă cu prietenele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
ca ar trebui să-mi continui studiile, spuse ea liniștită. — Cum? strigă Adriana. De unde oare îi venise ideea asta? Studiile? De ce naiba vrei să faci asta? Leigh zâmbi. Fiindcă întotdeauna mi-am dorit, spuse ea. — Da? întrebă Emmy. Leigh confirmă clătinând din cap. — Ca să-mi iau masteratul în literatură. Am vrut să-l fac imediat după ce am terminat facultatea — mai știți? — dar tata mi-a găsit postul ăla de asistent la Brook Harris și-mi tot spunea că niciun editor bun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
s-o omori fiindcă vroia să se bucure și ea? Nu se întâmpla prea des ca Adriana de Souza să fie luată în serios. — Ia să vedem. Vă spun povestea pe scurt. Știți deja de rubrica din Marie Claire? Celelalte clătinară din cap că da. — Ei bine, acum două seri am luat masa în oraș cu niște colegi de-ai lui Toby de la Paramount. El se lăuda că au fost acceptate articolele mele — trebuia să-l vedeți, era absolut adorabil — și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
a doua zi m-a sunat și mi-a spus că ar interesa-o — sunteți gata să auziți? — să facă un film după ideile mele! — Dumnezeule! făcu Emmy Leigh părea stupefiată. — Nu se poate! Nu, nu se poate așa ceva! Adriana clătină din cap fericită. — Ba da, ba da, ba da! I-am trimis pe e-mail probele pe care le-am dat la Marie Claire și ea m-a sunat mai târziu chiar în ziua aia. Zicea că vrea să le-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
a stat pe loc. Zici că trăiesc într-o buclă a timpului și— — Em, scumpo, te rog să nu mă înțelegi greșit, dar aș vrea să nu mai vorbești. Numai până când ajungem acolo, spuse Leigh. Emmy ridică o mână și clătină din cap. — Ai spus destul. Nicio supărare. Nici eu nu știu de ce sunt așa. Parcă din cauza oboselii simt nevoia să vorbesc întruna. Cu cât sunt mai obosită, cu atât mai vorbăreață— —Te rog. — Scuze. Îmi cer scuze. Telefonul lui Leigh

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
înțelepciunea să-l preia el pe Jesse și, așa cum numai un editor super-experimentat putea s-o facă, a reușit să-l convingă pe Jesse, fără să-l jignească, să mai lucreze la stil. Când a citit șpaltul, Leigh doar a clătinat din cap vâzând îmbunătățirile: cu siguranță Jesse avea în mâini încă un succes uriaș. Leigh reușise să nu se mai gândească la el până în ziua în care el i-a trimis un e-mail scris cu majuscule. N-avea subiect și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
de bogați la vila tatălui unuia, unde am chefuit o lună. Toate bune și frumoase până când unul dintre ei a luat o supradoză, iar în ziua următoare al Qaeda a aruncat în aer clubul ăla de noapte din Bali. Leigh clătina din cap. Își amintea asta. — Nu-ți mai spun că petrecerea s-a mutat în altă parte, dar pe mine ceva mă ținea acolo. Am plecat din Kuta, orașul bombardat, și m-am îndreptat spre munți și spre satele cultivatorilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
ei mai mare — dar în noua situație politică era imposibil. Aici am intervenit eu. —Te-ai însurat cu ea ca să poată obține viza? a întrebat Leigh stupefiată. Așa ceva se întâmplă numai în filme. — Da. Leigh n-a reușit decât să clatine din cap nevenindu-i să creadă. — Ți se pare un lucru chiar atât de îngrozitor? a întrebat Jesse. Vezi, de-asta n-am vrut să deschid subiectul ăsta până acum. Nu cred că îngrozitor este cuvântul pe care l-aș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
fetele erau în plină dispoziție. — Deci, care e planul? o întrebă Leigh pe Adriana pe care o abordaseră și salutaseră nu mai puțin de trei persoane în ultimele zece minute. — Parcă ai fi o celebritate locală, îi spuse Emmy Adrianei clătinând din cap. Nu că m-ar surprinde, dar, totuși... Adriana surâse dezvelind dantura ei perfectă și își dădu părul pe spate într-o mișcare sexy la care Leigh putea să jure că s-au auzit exclamații de admirație de la mesele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
de sashimi cu somon. — Ce-i cu Toby? întrebă Adriana căreia îi revenise zâmbetul acela „n-are niciun rost”. E un drăguț ca întotdeauna. Dar asta nu înseamnă că nu mai sunt și alții drăguți... — El știe? întrebă Emmy. Adriana clătină din cap că da. — E minunat, dulce, uneori chiar simpatic. I-am spus că aș vrea să ne mai vedem, dar nu în exclusivitate, dacă e de acord, și a fost. Chiar vrei ca o fată venită de curând într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
l-am cunoscut la Costes în Paris, prima călătorie după ce am început Turneul. E cel la care m-am dat eu și care m-a refuzat. Trebuia să se ducă la petrecerea fostei lui prietene. Vă aduceți aminte? Celelalte două clătinară din cap. — Asta era în urmă cu un an, spuse Leigh. Sunt sigură că nici măcar nu-și mai amintește că l-ai invitat în camera ta, doar conversația minunată pe care ați avut-o. — A-ha, continuă să-i spui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
informațiile de contact și practic te rugam să luăm legătura. L-am lăsat la recepție la Costes când am plecat a doua... Se opri și zâmbi dându-și seama ce se întâmplase. — Nu l-ai primit, nu-i așa? Emmy clătină din cap că nu. Bineînțeles că nu, spuse ea veselă. Era probabil cel mai bun lucru pe care îl auzise într-un an de zile. Paul oftă. — Ar fi trebuit să-mi dau seama. Se întoarse spre fete și, adresându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
au externat din spital și sunt cam speriați. Și obosiți. Eu, ăă, mai aveam niște zile de concediu și m-am gândit că aș putea să stau până târziu, așa că m-am oferit să am eu grijă de copil noaptea. Clătină din cap. E o dulceață. Leigh și Adriana se uitară una la alta. Pe fruntea tipului ăstuia ar putea foarte bine să scrie VIITORUL TATĂ AL COPIILOR LUI EMMY. — Oh, ce drăguț! făcu Emmy uitând imediat de toată furia și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
ai mare nevoie de ajutor. Paul zâmbi și chiar și Adriana își zise că arăta absolut fermecător. — Excelent! Mă duc să-mi iau haina și să le spun la revedere prietenilor mei. Ne întâlnim la ieșire în două minute? Emmy clătină din cap și îl privi întorcându-se la bar. — Doar n-ai de gând să te duci, nu-i așa? întrebă Adriana într-un fel care arăta că știa deja că răspunsul va fi Bineînțeles că nu. Doar nu se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
cu un gest larg în jur și le zâmbi fericită celor mai bune prietene ale ei — suntem experte de-acum. Și am reușit cu vechile metode. Adriana deschise gura să riposteze, dar păru să se răzgândească. Foarte bine, spuse ea clătinând din cap că a înțeles. Sunt de acord. Pentru noi, spuse Leigh ridicând paharul. Fetele au ciocnit, au băut și au zâmbit. Poate că pactul se sfârșise, dar, într-un fel, ele știau un lucru: partea frumoasă abia acum începea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335

venele groase cît degetul ieșeau În relief din carnea umflată a gambelor. Funcționari mărunți Împingeau biciclete Încărcate cu saltele, sobițe pe cărbuni și saci cu orez. Un cerșetor fără picioare, cu toracele prins Într-un uriaș corset de piele, se clătina prin labirintul de roți, avînd În fiecare mînă cîte un clopot de lemn. Scuipă și lovi cu putere În Packard, cînd Yang Încercă să-l oblige să se dea la o parte, apoi dispăru printre roțile trăsuricilor și ale ricșelor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
vizită protocolară atît de matinală, Jim se urcă pe pervazul ferestrei și se lipi de geam. Două bărci de pază plecară de la Idzumo, fiecare purtînd cîte cincizeci de marinari. Cele trei vase se Întîlniră În mijlocul rîului și opriră moroarele. Se clătinau printre flori de hîrtie și lăzi vechi de Împachetat. O joncă motorizată trecu repede pe lîngă ele, avînd pe punte cuști de bambus pline de cîini care lătrau, În drum spre piața de carne din Hongkew. La cîrmă stătea un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
Nici unul dintre ofițerii americani nu era la bord, după cum știa foarte bine toată lumea din Shanghai. Probabil că toți dormeau buștean În camerele lor de la Hotel Park. Bineînțeles de pe puntea dinspre prova apăru un chinez membru al echipajului, Îmbrăcat În șort. Clătină din cap spre barca de pază japoneză care se apropia și Începu să lustruiască balustrada de alamă, În timp ce marinarii se urcară pe pasarelă și se Îndreptară repede spre punte. Purtînd puști cu baionete, alergară de-a lungul punții, căutîndu-i pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
valizele. Doi motocicliști japonezi, fiecare cu cîte un soldat Înarmat În atașul camuflat, porniră În fața tancului. Stînd În picioare pe pedale, Încercau să-și croiască drum printre ricșe și cărucioare, printre căruțe cu cai și grupuri de hamali care se clătinau sub baloții de bumbac crud care atîrnau pe jugurile de pe umerii lor. Circulația În Bund era deja blocată. Încă o dată, zgomotul și freamătul Shanghai-ului Îi Înghițise pe invadatorii săi. Oare se terminase războiul? Prin geamul din spate al Packard-ului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
scaune. Jim zăcea pe podeaua din spate a cabinei pasagerilor, iar marginea ușii o lovise În cap pe mama sa. — Jamie, ieși din mașină... Jamie! Năucită, deschise ușa din partea ei și coborî pe stradă, luîndu-și geanta de pe bancheta care se clătina. În spatele lor, tancul japonez Își croia drum peste mașina Lincoln Zephyr, abandonată de dansatoarele chineze. Șenilele de metal sfărîmară aripa din spate a mașinii, apoi o Împinseră În spatele Packard-ului. — Ridică-te, Jamie... mergem acasă... Cu o mînă la obrazul rănit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
pe furiș și se Îndeletnicea cu depistarea avioanelor. Singur În salon, se gîndea la mama și tatăl său și spera că vor veni să-l viziteze curînd. Ascultă hidroavioanele care zburau de la baza aeriană navală de la Nantao. — ... Ah... ah... Soldatul clătină din cap, se aplecă din nou și cercetă podeaua imaculată În căutarea unui chiștoc. Pe coridorul aflat dedesubtul palierului, Jim putea auzi călugărițele misionare franțuzoaice dicutînd În contradictoriu cu poliția japoneză, care acum ocupa această aripă a spitalului. În ciuda saltelei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
Îl aștepta. Încă șocat de furia pe care o văzuse În ochii servitoarelor, Jim o porni spre blocul de apartamente al familiei Maxted, În Concesiunea Franceză. Își simțea tot capul umflat, iar un dinte din maxilarul de jos i se clătina. Dorea să-și revadă mama și tatăl și voia ca războiul să se termine curînd, chiar În după-amiaza aceea, dacă era posibil. Prăfuit și brusc foarte obosit, Jim ajunse la punctul de control Înconjurat cu un gard de sîrmă ghimpată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
rus, dar Verei nu - est-europenii și bielorușii erau chiar mai snobi decît englezii. — Bună, domnule Guerevici. Îi caut pe mama și pe tata. Dar cum ar putea să fie aici? Bătrînul rus arătă spre vînătăile de pe fața lui Jim și clătină din cap. — Toată lumea e În război și tu tot te mai Învîrți pe bicicletă... CÎnd ofițerul japonez Începu să-l Înjure pe unul dintre hamali, domnul Guerevici Îl trase pe Jim În spatele unui platan. Desfăcu ziarul ca să-i arate schița

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]