6,346 matches
-
să ciordească din saloane. Cretinul ăsta ar putea măcar să împuște ciorile care croncăne prin preajmă, sau câinii să-i căsăpească, să-și dovedească bărbăția, dar cred că n-a tras un glonț în viața lui. L-am întrebat: aveți pistol, dom’le? Vai de mine! Și e încărcat? Merge? Piedica aia, dacă se descarcă piedica? Un dialog absurd, care l-a flatat cu asupra de măsură. Mi-a răspuns, aferat, ceva de genul: măi, țâcă, atunci când io trăgeam cu pistolul, tu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
e o victorie, chiar dacă o tratase cu un fel de greață superioară. Nu vreau să spun că îmi făcuse o cronică proastă. Nu, nu e cazul absolut deloc, dar o tratase cu un aer de superioritate deranjant, de tipul: ia, dom’le, cine morții mă-sii e nea Caisă ăsta? O citise sceptic, pregătit să demoleze, apoi, deși văzuse că nu era cazul, nu abdicase pe de-a-ntregul de la planul inițial și o tratase puțin în zeflemea. Așa cum era cam orice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
i se pune frecvent pata. Îi detestă pe toți. Nici măcar pe sine nu se suportă. Între cele două războaie, un ploieștean angajase un vagabond care, de câte ori îl vedea trecând pe bulevard, trebuia să strige cât îl ținea gura: „Să trăiți dom’ senator!“. Pentru a-i crește acțiunile escrocului. La fel, bețivii provinciali, pentru că le-au murit lăudătorii, se gratulează reciproc. Își laudă unul altuia producțiunile, conform unui contract de reciprocitate. Trebuie spus că ploieșteanul nu era defel senator, la fel cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
dar atât. De-aia m-a impresionat, adică uite, domnule, cum un individ cu o infirmitate probată sau nu, asta nu mai contează, dacă ceilalți cred despre tine că nu ai coaie, atunci te porți ca și cum nu ai avea, uite, dom’le, ziceam, dacă un om cu o infirmitate reușește nu să supraviețuiască, ci să aibă și un statut, apăi și io, în ciuda auzului, aș putea să fac o treabă pe lumea asta. Odată plecam împreună cu el de la școală. În curte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
capul tău. Așa e numai bună. Arată a praștie. Câțiva bolovani, rotunzi, nu lespezi, să nu o ia razna. Să nu plece aiurea din praștie. Să devieze de la traiectoria pe care tu o dorești. - Hai, alege! - P-ăsta a lu’ dom’ profesor! Hai să-i facem, le-am promis că le-o tragem. Îi frigem! Pe bani! P-o ladă de bere! Hai dă-vă dracu!... O bere de căciulă!... Zgârciții dracu’!... Vă ofticați că vă facem! Fără opțaid, că suntem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
fetița operată de apendicită. Se operase. Ca și cum se operase singură. Chiar am fost nesimțit să mă duc peste ei, așa. Dar aveam o scuză, un alibi. Descinderea asta era omenească. Plus că eram într-un hal de nervi de nedescris. Dom’le, le-am zis, să admitem că le-am adus un prejudiciu. Cum să-l repar, merg la fiecare din sat, deja am discutat cu câțiva, afară de câțiva nefrecventabili, dar care pentru Farmacistu erau niște autorități literare. Dau fiecăruia cartea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
sta biliment, inter mediara „cucoanelor bogate“ din oraș În căutare de băieți dotați pentru temperamentul lor prea excesiv și neglijat În viața con jugală, sau chinuit de nimfomanii și obsedat de lascivități târzii, proprii vârstei lor critice. Când te gândești, dom’le (Îmi zic eu astăzi), În ce atârnă soarta carierei unui june prodig cu tinerețile lui la 17 ani! Un lapsus, cât de cât, În acel „liber-arbitru“, cât putea să-l aibă la această vârstă un mucos ca mine, și
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
aleasă pentru comicul ei, era acea manie a lui de a schimba Încălțămintea din picioare la fiecare ceas, aținându-ne brusc calea și punând piciorul pe un scaun ca să-i admirăm bocancii sau cizmele: — Ha! Ce ziceți?... Bizon?... Pune mâna, dom’le, și pipăie! Ce stai?... Bizon de Lyon! Era capabil să te Împuște dacă nu puneai mâna pe căpută și nu dădeai din cap admirativ. — Bizon de Lyon, domnule colonel! [...] Comandamentul nostru de etape nu și-a aflat rostul decât
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
fusese brancardier pe front, dar nu din cei care des puiau de verighete, bani și ceasornice răniții și morții - și pentru care, după asemenea fapte, se găsea totdeauna vreun glonț rătăcit și ispășirea cuvenită: Fiindcă, să vedeți dum neavoas tră, dom’le plutonier, răul la rău trage!“ Într-o luptă l-a fugărit de aproape un neamț cu amăgelile lui: — Predai, romanski mic, dai la tine țuica! și i-a răspuns Turcu Ion ostășește, În felul lui Cambronne la Waterloo: — Du
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
celor mai mulți de a depăși Întotdeauna con diția lor inițială. De aceea, stau și răsfoiesc acum aceste liste de sub scripție: una, de 73 de lei, a funcționarilor serviciului tehnic Botoșani; alta, de 10 lei, a funcționarilor penitenciarului din Constanța („Veselă pușcărie, dom’le!“, spune un personaj din Liliacul); alta, de 20 de lei, a profesorilor liceului din Pitești și mulți alți sub scriitori de 2, 3 și 5 lei, cu nume unele mai amintind ceva ure chilor noastre de azi, altele nici atât
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
de improprie tăvălelilor, Îngri jit călcată, fără nici o cută, și după care tânăra văduvă venită fără intenții culpa bile suspina acum, zbătându-se pe fatala dormeuză și implorân du mă cu toată inocența de care mai era capabilă: „Ah! rochia, dom’le Beldie, ah, rochia!“ Vremuri fericite, când te puteai bucura, ca un despot oriental, de toate femeile tale, cărora nici că le trecea prin minte a-ți face scene, a se gelozi, a se părui Între ele ca să scoată din
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
ce vrem la ora asta târzie, de ce facem atâta tărăboi. Intimidat de înfățișarea lui complet diferită de mutrele cel mai adesea banale ale locuitorilor orășelului nostru, Mircea caută să explice cu glas pierdut: Nea Tomiță, sunt io, Mircea, băiatu lu dom Popescu... Aaa, zice nea Tomiță. Și ce doriți la ora asta? Biță, care e mai deștept, aduce lămuriri: Am căzut când ne dădeam cu sania, băiatu ăsta și-a rupt ghetele și nu are cum să se întoarcă așa, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
deplasat împreună cu tovarășa Cameniță în orașul Serenite. Tocmai fusese înscăunat prim-secretar pe regiune și era prima vizită în noua funcție. Programul cuprindea: o ședință cu factorii de răspundere din raion, dimineața (timp în care doamna Cameniță a mers la dom Toma, marele meșter pantofar, pentru a-și comanda sandale pentru sezonul de vară...), iar după-amiaza, participarea la o mare serbare pionierească, la Casa de Cultură, urmată de o chermeză tovărășească. Ziua de 8 Martie devenise o sărbătoare foarte importantă - aceasta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
inginerul Vrabie -, că nu-i nimeni obligat să curețe după dumneata!“ Inginerul Vrabie s-a oprit ca trăsnit și, în loc să se enerveze că era certat ca un neisprăvit și că aude toată scara, s-a scuzat: „Dar nu e gunoi, dom’ profesor, e un os de supă!“. Diferența dintre profesor și vecinii lui era în privința concepției despre murdărie. „V-ați murdărit cămașa“, i-a zis domnul Popa domnului Ceapă, care pleca la serviciu cu o pată mare pe guler. Domnul Ceapă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
nebunul nostru face curățenie și la alte blocuri. Unde o s-ajungem? Zi-i să se potolească, să nu încălcăm naibii vreo lege!“ Nu numai inginerul s-a impacientat. S-au dus la Spiridon și alții din bloc, de la scara B. „Dom’ administrator, râde oamenii de noi. Ce-i, mă, la voi, e casă de oameni sau spital? La ce vă trebuie, mă, atâta curățenie?“ S-a făcut chiar și o ședință, unde s-a vorbit despre o trimitere la psihiatru. Cine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
Pacientul meu însă nu poate să spună: «Am fost mort, dar mi-a trecut». Și nici nu-i nevoie să-l sperii pe politicianul vostru cu doamna în negru. E suficient să fiu îngândurat. Și să-l iau pe ocolite. «Dom’ deputat, operația-n sine nu-i cine știe ce. Da’ știți cum e, exact ca la voi, în politică. Una cauți și alta găsești. Să de Dumnezeu să fie bine!» Când parlamentarul vine la chirurg și acesta îl pasează lui Dumnezeu, îți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
era să iasă un scandal monstru la CC? Baritonul nu era un solist oarecare, iar în Comitetul Central avea o mulțime de admiratori. „Noi, cei mici - s-a scuzat securistul pensionar -, ne făceam treaba, dar nu știu ce i-a venit lui dom’ colonel Panțâru. Cred că era beat și avea ciudă pe dumneavoastră că plecați mereu, și el nu fusese decât în delegații la ruși și la redegiști.“ Explicația însă era alta. Colonelul, mai ales când se îmbăta, îl ura pe bariton
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
ai afla că mă-ta te-a făcut cu un soldat rus?“. Islandezul, deși maică-sa a dus cu ea secretul în mormânt, s-a uitat lung la genetician și i-a tras o înjurătură de origine dacică. „De ce înjuri, dom’ senator - s-a mirat în doi peri colegul, care intuia, la oricine îi cerea o consultație neplătită în afara cabinetului, o frustrare îndelung tăinuită -, că doar ai nas de cuceritor roman, nu de ciolovec?“ Seara și dimineața, politicianul din mamă islandeză
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
corect problema și o rezolvi.“ Ionescu a fost de altă părere și Popescu și-a dat seama că trebuie s-o lase mai moale cu prietenia dintre ei. Cât despre invitațiile la masă, aleluia, să-l mai cheme și alții. „Dom’le - a zis Ionescu -, orișicât, nu vorbești despre râie ca neamul prost, în gura mare. Te ține minte lumea, nu scapi de gura lumii toată viața.“ „Ce de dobitoci!“, și-a spus plin de ciudă Popescu și și-a programat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
oamenii, dacă le ceri să se spele.“ Inspectorul de la Direcția Sanitară gândea la fel: „Fiți mai discret, ce, vreți să afle toată Europa ce-i la noi în casă? Noi nu raportăm niciodată cazuri de râie. Paraziți, da, raportăm. Dumneata, dom’ Popescu, ești om destupat la minte, ești inginer, ai cunoștințe superioare, știi ce eforturi face statul să ne integrăm. Ce tot o ții cu râia asta a matale?! Fă-mi o sesizare pentru paraziți și luăm toată grădinița la spălat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
ar fi fost nimic. Dar cine nu avea cap de delator avea cap de spion străin, iar cine până atunci avusese o față de mocofan din Bărăgan avea dintr-odată cel mai odios cap de terorist arab. „Păi, ce mare lucru, dom’le - a zis făcând-o pe specialistul în treburile Serviciilor Secrete domnul Ceapă -, ce mare scofală deghizarea? Îl crezi pe unul om ca și tine, îl vezi la piață cu căruciorul și seara, ca toată lumea, la o bere, iar când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
greu era odată / Viața noastră în armată / Toată ziua stam flămânzi / Iarna de frig tremurând / Echipați la întâmplare / Cu efecte seculare. // Azi situația-i schimbată / Nu mai e ce-a fost odată / Drepturi noi avem fixate / Foarte multe și bogate / Dom majur nu dovedește / Toate când ni le-mpărțește / Iară noi nu izbutim / Pe de rost ca să le știm // Hrana astăzi e destulă / Toată lumea e sătulă / Căci ni se dau calorii / Trei mii două sute-n zi / Ulei, paste, marmeladă / Zahăr, fără să
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Vasile I. Schipor () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93273]
-
mână kafkiană l-a metamorfozat pe fiul domnului Avram Iancu din Roman în Mihai Florescu, ministrul Învățământului și Culturii. Într-o zi de 24 ianuarie, când jucam Hora Unirii împreună cu alți studenți, obligați să participăm cu entuziasm spontan la paradă, dom nul ministru Florescu, așezat undeva la tribuna ofi cială, m-a recunoscut. Nu mă mai văzuse de câțiva ani. R.P. Avea ochi buni, domnul ministru. A.R. Ochi de vultur de pradă. M-a chemat la minister, mi-a explicat
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
birja cu trei cai. Părinții pe bancheta din spate și eu pe băncuța din fața lor. Strada mare era bătută toată în mici prăvălii, stră moașele buticurilor de azi. Iar pentru mine nu mele patro nilor se identificau cu firmele prăvăliilor. Dom nul Ru leta ținea merceria. Domnul Modern era patronul cinematografului și al hotelului. Domnul Marcațării era patronul feroneriei La Marca Țării. Nume de om avea numai domnul Blecher, pa tronul mirificului maga zin de sticlărie unde o însoțeam pe mama
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
criminal, dacă-i dai 1.000 de ani temniță grea - cum s-a întâmplat de curând în Texas - nu mai rămâne nimic din crimă, iar condamnatul devine mai degrabă simpatic pentru că te face să râzi și devii mucalit: cum adică, dom’le, unul - tot un texan - violează o femeie și pentru asta-i dai 800 de ani pușcărie? Chiar și femeia violată nu văd de ce ar mai plânge... Asta nu mai e crimă, nu mai e pedeapsă, nu mai e viol
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]