6,274 matches
-
coord.), Yugoslavia in the Cold War, Institute for Contemporary History, Ljubljana, 2004; C. Popa, Între tentația imperiului și alianța strategică, URSS și Europa Centrală și de Est (1941-1953), Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2012. 2 Vladimir Tismăneanu, Stalinism pentru eternitate, O istorie politică a comunismului românesc, Editura Polirom, Iași, 2005, M. Anton, Ieșirea din cerc, Politica externă a regimului Gheorghiu-Dej, INST, București, 2007; Dan Cătănuș, A doua destalinizare, Gh. Gheorghiu-Dej la apogeul puterii, Editura Vremea, București, 2005. 3 N.D. Smirnova
Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă () [Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
112. 12 Vezi Steaua, Cluj, 1960, nr. 1, p. 103; idem, nr. 5, p. 111. 1 Paul Cornea, Ce a fost. Cum a fost, Paul Cornea de vorbă cu Daniel Cristea-Enache, EdituraPolirom-Cartea Românească, Iași, 2013. 2 Vladimir Tismăneanu, Stalinism pentru eternitate. O istorie politică a comunismului românesc, traducere de Cristina Petrescu și Dragoș Petrescu, postfață de Mircea Mihăieș, Editura Polirom, Iași, 2005, p. 109. 3 Ibidem, p. 117. 4 Eugen Barbu, Facerea lumii, Editura pentru Literatură, București, 1964, pp. 78, 79
Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă () [Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
se pot reconstrui, cele mai vechi credințe privitoare la existența post-mortem se aseamănă cu două tradiții amplu atestate în lume: lăcașul morților era fie subteran, fie celest, mai exact stelar. După moarte, sufletele se uneau cu stelele și le împărtășeau eternitatea. Cerul era imaginat ca o Zeiță-Mamă, iar moartea echivalată cu o nouă naștere, altfel zis, cu o renaștere în lumea siderală. Maternitatea cerului implica ideea că mortul trebuia să fie născut a doua oară: după renașterea sa celestă, el era
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
anumit număr de menhiri au fost ridicați independent de sepulturi. Foarte probabil, aceste pietre constituiau un fel de "substitute ale corpurilor", în care se întrupau sufletele morților 5. La urma urmei, un "substitut" de piatră era un trup clădit pentru eternitate. Uneori se află menhiri împodobiți cu figuri umane; altfel spus, ei sunt "locuința", "trupul" morților. Tot astfel, figurile stilizate, desenate pe pereții dolmenelor, precum și micii idoli exhumați din mormintele megalitice ale Spaniei, reprezentau, probabil, strămoși, în anumite cazuri, se poate
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
după asta, ea deschide misterioasa cutie și toate relele se răspândesc în lume. Când Pandora pune la loc capacul, numai speranța se mai găsea pe fundul vasului. Remarcă Sechan și Leveque: "este exact ceea ce dorea Zeus iritat, să-1 supună pentru eternitate pe orn "trudei" (Munci, 91), de aceea el a pus în vas și Speranța "pentru ca ea să hrănească vanele eforturi ale muritorilor"" (Simonide, l, 6): Leș grandes divinites de la Grece, p. 54. 19 Hesiod este categoric: din ziua când s-
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
insuflat "suflu" sau "spirit" (mați), dar existența sa este scurtă, în plus, în vreme ce Dumnezeu este spirit, omul este carne (basar). Această opoziție nu implică deprecierea religioasă a trupului; ea subliniază precaritatea și caracterul efemer al existenței umane, în contrast cu atotputernicia și eternitatea lui Dumnezeu. Distanța incomensurabilă între aceste două moduri de a fi se explică prin faptul că omul este o creatură a lui Dumnezeu. El se distinge totuși de alte creații, deoarece a fost alcătuit după chipul și asemănarea lui Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
prelungi aproape la infinit. Este uneori spirit protector al textelor sau al autorilor pe care îi aduce în discuție și, alteori, aruncă anatema asupra lor. Ca să rămânem în limitele metaforei inițiale, este și ea asemenea lui Mefistofel: pune pariu cu eternitatea în încercarea de a stabili durabilitatea operei, dar nu e inocentă, se implică în acest pariu într-o tentativă de a influența rezultatul final (prin crearea sau prin modificarea unui orizont de așteptare). Facilitează accesul cititorului la semnificațiile operei și
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
măcar prin inovațiile stilistice, prin retorismul adresării. Astfel în Anna-Mad se revalorifică vechi motive romantice, există o oarecare prospețime a limbajului poetic atât în exclamațiile retorice ("o, melancolia atlasului geografic!", "Ce echinocțiu nesperat/ între zi și noapte,/ Anna-Mad,/ Ce resemnată eternitate" - fie ele și sub forma unor avertismente: Sunt îndrăgostitul algelor, Anna-Mad,/ îți spuneam atunci, sunt spărgătorul de visuri/ teme-te de mine!"), cât și în secvențele în care erotismul se realizează prin aglomerarea elementelor descriptive ("Anna-Mad, părul tău despletit era
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
echipe redacționale de la Ecoul, unde Ștefan Petică este apreciat pentru convingerea că artistul trebuie să fie un cunoscător și un cântăreț al poporului. Într-un alt articol, semnat Maria Radu, se califică drept ridicolă pretenția poeților de a crea pentru eternitate, eliberându-se de prezent 202. Articole asemănătoare semnează și Paul Scorțeanu care amintește curentele de avangardă ce introduseseră în literatură citadinul, dar le reproșează faptul că "trădează viața", considerând, în consecință, futurismul și dadaismul mișcări literare ratate și pledează pentru
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
revin și aici obsesiv. Eul poetic se proiectează în ipostaza unei "păsări salbatice a Timpului" pe care neantul poate să o zdrobească (dorul de dispariție este mai mult decât un simplu reflex bacovian, pentru că ezitările, aspirație către un ținut al eternității, dar și tentația disoluției creează impresia unei trăiri autentice). Regele Fără-Timp reprezintă tocmai reușita distanțării de civilizația supusă degradării temporale, dar izolarea într-un tărâm al veșniciei echivalează cu moartea, cu durerea și cu întunericul, zorile sunt aici mai palide
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
rând pe rând, e o demitizare a arsenalului poetic, dar făcută fără răutate și avându-se conștiința imposibilității renunțării la el, " Două aripi vor fi probabil și urechile,/ fruntea cutată - o scară către infinit,/ buzele, arc perfect, vor reprezenta pentru eternitate/ obsesia roșie a sărutului-mit". Se blufează pe marginea clișeelor literaturii și a ideii de perfecțiune. Strofa finală pare a căpăta caracter de concluzie, dar mărcile caracteristice sunt înlocuite cu un modalizator care sugerează plictisul ("în fine"), textul poetic e ambiguu
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
n-am auzit pe vreunul dintre ei că vizitează cimitirele. în ultimele decenii, acest gen de curiozitate romantică pare să fi dispărut. Ea mai exista încă în studenția mea, cînd unii dintre colegi, de mînă cu iubitele, se plimbau prin „Eternitatea” ieșeană aproape tot atît de des ca și prin parcul Copou. Tinerii din generațiile anterioare o făceau, desigur, și mai natural. Versurile citate la începutul glosei arată că Bacovia nu ocolea astfel 158 Constantin Călin de locuri „crude”, vorba lui
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
spre cimitir/ Trist, una cîte una,/ Și destrămînd al vieții fir/ Se duc pe totdeauna.// Și-acolo, încet, molcomitor,/ Se-adună în suspine -/ Cu un dor de «mîine» sora lor,/ Cu-un dor de mine” 7). O încercare „Cu cuvîntul eternitate se poate face multă retorică”, susținea Blaga. „Mai puțină poezie”, adăuga el imediat 1). Bacovia e dintre cei care au încercat. E drept, însă, că îl folosește foarte tîrziu, în Stanțe burgheze, și numai o dată: „Cîntec deasupra cetății,/ îmbătrînire?!/ Eternității
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
eternitate se poate face multă retorică”, susținea Blaga. „Mai puțină poezie”, adăuga el imediat 1). Bacovia e dintre cei care au încercat. E drept, însă, că îl folosește foarte tîrziu, în Stanțe burgheze, și numai o dată: „Cîntec deasupra cetății,/ îmbătrînire?!/ Eternității i-am zis:/ La muzica asta frumoasă,/ Sunt lipsuri/ în sîngele meu”2). „Eternitate” sună, aci, familiar: ea e cerul sau, poate, neantul, încorporat de mult în sensibilitatea poetului. Blaga avea totuși dreptate. Iată un exemplu care i-ar putea
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
1). Bacovia e dintre cei care au încercat. E drept, însă, că îl folosește foarte tîrziu, în Stanțe burgheze, și numai o dată: „Cîntec deasupra cetății,/ îmbătrînire?!/ Eternității i-am zis:/ La muzica asta frumoasă,/ Sunt lipsuri/ în sîngele meu”2). „Eternitate” sună, aci, familiar: ea e cerul sau, poate, neantul, încorporat de mult în sensibilitatea poetului. Blaga avea totuși dreptate. Iată un exemplu care i-ar putea ilustra afirmația, scos din Aderca: „L-aș fi dezlănțuit cu crăngi/ din vîrf de
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Iată un exemplu care i-ar putea ilustra afirmația, scos din Aderca: „L-aș fi dezlănțuit cu crăngi/ din vîrf de munte/ să spulbere umanele duhniri/ tîrîte de pămînt-/ să lunece pe imensitate/ doar aripa de vînt-/ o punte/ pe eternitate”. Ce vrea de fapt autorul? Să provoace un „ciclon de răzvrătiri”3). Inevitabil, într-un asemenea discurs, „eternitate” e mașinal, rece. „Imensitate, veșnicie” Un sinonim pentru „infinit”, „imensitate” e uneori un cuvînt mai expresiv decît el. în fața lui conștiința dezarmează
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
din vîrf de munte/ să spulbere umanele duhniri/ tîrîte de pămînt-/ să lunece pe imensitate/ doar aripa de vînt-/ o punte/ pe eternitate”. Ce vrea de fapt autorul? Să provoace un „ciclon de răzvrătiri”3). Inevitabil, într-un asemenea discurs, „eternitate” e mașinal, rece. „Imensitate, veșnicie” Un sinonim pentru „infinit”, „imensitate” e uneori un cuvînt mai expresiv decît el. în fața lui conștiința dezarmează: „Imensitate, veșnicie, -/ Tu, haos, care toate-aduni.../ în golul tău e nebunie, -/ Și tu ne faci pe toți nebuni
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
corpul meu de plumb/ Să simt cum morții aspre molatec eu sucumb”. (Ibidem, p. 243) Și: „Căci plumbu-n veci nu-i aur...” (Idem, „Icoană și privaz”, loc. cit., p. 274. Și: „-Eu, zise umbra încet, simt întunecîndu-se și pierind conștiința eternității mele; simt îngreuindu-se ca sub plumb cugetările mele...” (Idem, „Sărmanul Dionis”, în Geniu pustiu, ediție citată, p. 56). 4. Iată un fragment din poemul „Ce cer de plumb”, de Mihail Săulescu, expresie a unei stări de spirit care îi
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
pot zice așa, de o putere atomică! Prima parte a poemului „Idei” e o foarte discretă pildă despre bătrînețe, ca zbatere între dorință și neputință. Simțurile sînt încă vii, dar lipsește energia care să le susțină: „Cîntec, deasupra cetății,/ îmbătrînire?!/ Eternității i-am zis:/ La muzica asta frumoasă,/ Sunt lipsuri/ în sîngele meu...” Deși ar vrea, Bacovia, fostul amator de baluri, recunoaște că nu se mai poate mișca după ritmurile unei melodii. „Ideea” e mai veche în poemele sale, căci pe
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
χρόνος). Paul Plass este de părere că prăpastia (the gulf) dintre Creator și creatură este acoperită parțial epistemologic. Gândind despre Dumnezeu, suntem obligați să ne utilizăm categoriile extinse și, procedând astfel, acoperim prăpastia extinzându-ne extensiunea finita în extensiune infinită: eternitatea este, din punctul nostru de vedere, o extensiune temporală infinită în ambele direcții, întinzându-se spre eternitatea adevărată a lui Dumnezeu dincolo de orice „dimensiune”. În această perspectivă, timpul nu este o extensiune tout court, ci extensiunea și eternitatea sunt extensiune
Conceptul de „diastima” (διάστημα) în gândirea teologică a Sfântului Grigorie de Nyssa. Câteva. In: Adversus haereses. Filosofie creştină şi dialog cultural (IV) by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/150_a_65]
-
epistemologic. Gândind despre Dumnezeu, suntem obligați să ne utilizăm categoriile extinse și, procedând astfel, acoperim prăpastia extinzându-ne extensiunea finita în extensiune infinită: eternitatea este, din punctul nostru de vedere, o extensiune temporală infinită în ambele direcții, întinzându-se spre eternitatea adevărată a lui Dumnezeu dincolo de orice „dimensiune”. În această perspectivă, timpul nu este o extensiune tout court, ci extensiunea și eternitatea sunt extensiune necuantificabilă. De asemenea, ne amintim și de „participarea” platonica. Lucrurile create „participa” întotdeauna, si nu „posedă” niciodată
Conceptul de „diastima” (διάστημα) în gândirea teologică a Sfântului Grigorie de Nyssa. Câteva. In: Adversus haereses. Filosofie creştină şi dialog cultural (IV) by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/150_a_65]
-
extensiune infinită: eternitatea este, din punctul nostru de vedere, o extensiune temporală infinită în ambele direcții, întinzându-se spre eternitatea adevărată a lui Dumnezeu dincolo de orice „dimensiune”. În această perspectivă, timpul nu este o extensiune tout court, ci extensiunea și eternitatea sunt extensiune necuantificabilă. De asemenea, ne amintim și de „participarea” platonica. Lucrurile create „participa” întotdeauna, si nu „posedă” niciodată. Astfel, ele nu sunt niciodată sfârșituri, ci doar începuturi; ele se află la granița dintre ceea ce nu se schimbă niciodată și
Conceptul de „diastima” (διάστημα) în gândirea teologică a Sfântului Grigorie de Nyssa. Câteva. In: Adversus haereses. Filosofie creştină şi dialog cultural (IV) by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/150_a_65]
-
of Being, Cambridge, 1936, 248f; Paul Plass, „Transcendent time and eternity în Gregory of Nyssa”, în Vigiliae Christianae, Nr. 34, 1980, p. 184. 12 Conform Daniélou (supra, n. 6) 160. nesfârșit spre Dumnezeu 13. „Crește” spre sursă să „în toată eternitatea eonului nesfârșit”; ochiul sau nu L-a văzut niciodată pe Dumnezeu, desi privește mereu spre El, iar în această stare se află în fiecare moment de la începuturile sale14. Dumnezeu e dincolo de timp. Neavând nici început, nici sfârșit, Dumnezeu este continuu
Conceptul de „diastima” (διάστημα) în gândirea teologică a Sfântului Grigorie de Nyssa. Câteva. In: Adversus haereses. Filosofie creştină şi dialog cultural (IV) by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/150_a_65]
-
prezent, viitor - care implică întinderea în timp. Ci Dumnezeu este ἀδιάστατος, ceea ce înseamnă că nu are întindere. Creația poate fi măsurată în timp, dar Dumnezeu nu poate fi măsurat. Acest aspect este adus în prim-plan în textele care discută eternitatea vieții lui Dumnezeu. Dumnezeu este dincolo de spațiu. Nu are întindere spațială; El este ἀδιεξίτητος. Sfanțul Grigorie gândește la fel cu Aristotel, care menționează că trăsătură a infinității că este imposibil să o traversezi dintr-o parte în alta (Physica 204a
Conceptul de „diastima” (διάστημα) în gândirea teologică a Sfântului Grigorie de Nyssa. Câteva. In: Adversus haereses. Filosofie creştină şi dialog cultural (IV) by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/150_a_65]
-
Sfanțul Grigorie se gândește aici mai curând la actul suveran al creației, a cărui unitate radical neextinsă reflectă distanțarea lui Dumnezeu de orice categorie pe care o cunoaștem noi. Aceeași problemă se manifestă și în discuția îndelungată asupra timpului și eternității în critică Sfanțului Grigorie la Eunomiu. Ce este creat există conform unei ordini secvențiale și este măsurată prin „extensia eonilor”; ce este necreat nu are nici „succesiuni temporale” (chronikē akolouthia), nici nu aparține categoriei extensiunii (διαστηματικον νόημα). Nu începe de la
Conceptul de „diastima” (διάστημα) în gândirea teologică a Sfântului Grigorie de Nyssa. Câteva. In: Adversus haereses. Filosofie creştină şi dialog cultural (IV) by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/150_a_65]