12,214 matches
-
mic, ca alternativă la suspendarea resemnată a acțiunii 40. Cu greu s-ar putea spune că lumea în care a trăit Kant ar fi fost mai bună decât cea de astăzi. Se poate însă presupune că experiența de viață a filosofului l-a scutit de o confruntare frontală cu întreaga ei răutate. Să ne gândim la situațiile cărora trebuia să le facă față, uneori, în acea vreme, un domnitor, un ministru, un conducător militar sau un administrator, la unele din deciziile
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Op. cit., pp. 73-74. 2. Ibidem , p. 74. 3. Ibidem, p. 79. 4. Persoana cea mai apropiată de Kant, în ultimii ani ai vieții sale, Ehrgott A.Ch. Wasianski, consemna, în amintirile pe care le-a pus pe hârtie după moartea filosofului, că acesta repeta adesea o propoziție, care devenise aproape deviza lui: „Credeți-mă că nenorocirea supremă este - de a prefera viața onoarei, și pentru a-ți prelungi viața să-ți pierzi toate motivele pentru a trăi”. (Vezi E.A.Ch. Wasianski, Immanuel
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Königsberg, Kant a resimțit nu puține din vicisitudinile timpului sub fața lor cea mai suportabilă. Trupele rusești de ocupație le-a cunoscut prin ofițerii instruiți care îi frecventau cursurile, iar autoritățile statului i s-au înfățișat mult timp în relația filosofului cu admiratorul și protectorul său, ministrul Zedlitz. 42. Immanuel Kant, Op. cit., p. 377. Christine Korsgaard dezvoltă această temă, sugerând următorul raționament al lui Kant: „Dacă a minți pentru un scop bun sau a ne revolta pentru a avea un guvern
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
simțul realității. El era conștient de fragilitatea (fragilitas) și de șubrezenia (Gebrechlichkeit) firii omenești. Subliniind contrastul dintre ceea ce prescrie legea morală a rațiunii și puterea covârșitoare pe care o exercită înclinațiile opuse datoriei, chiar și asupra celor mai buni oameni, filosoful observa în scrierea sa asupra religiei: „Legea spune: «Fiți sfinți (în purtarea voastră), precum părintele vostru ceresc!Ă Căci acesta e idealul Fiului Domnului și ne este indicat drept model. Însă distanța dintre Binele pe care se cuvine să-l
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
opoziție cu o „voință pură”, voința noastră de a face binele este unul din acele lucruri care se obține doar cu prețul unor mari sforțări, Kant admitea că „omul divin” nu va putea fi dat drept pildă „omului natural”2. Filosoful vedea în „natura umană sensibilă” o piedică de netrecut în calea înfăptuirii depline a idealului moral. Adresându-se celor care sperau că o colectivitate umană ar putea deveni vreodată o comunitate etică, Kant scria: „Însă cum ne putem aștepta ca
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
ne dăm seama mai bine cât de mult șubrezesc vitregiile vieții, nenorocirile personale, bolile și sărăcia capacitatea oricum slabă a oamenilor de a urma poruncile rațiunii. Cu prilejul morții unui coleg de la Universitatea din Königsberg, profesorul de drept L’Estag, filosoful și-a exprimat scepticismul prin cuvintele: „A fi în același timp om și înțelept este prea mult pentru muritori”. Kant, care a făcut eforturi mari și continue pentru a trăi în acord cu acele convingeri care susțin filosofia sa morală
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
legea morală din el”8. O observație convergentă cu alta, din Crp, observația că „legea morală umilește inevitabil pe fiecare om, când acesta compară cu ea tendința sensibilă a naturii lui”9. Pornind de la asemenea premise, se poate aprecia că filosoful din Königsberg a propus o concepție austeră, chiar eroică asupra vieții bune. Este îndeobște recunoscut că această concepție este una austeră. Voi încerca să arăt în ce sens poate fi ea calificată drept eroică. Trăsăturile distinctive ale idealului de viață
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
mai înalt bine pentru om este de a atinge starea de deplină mulțumire de sine - fericirea - prin îndeplinirea datoriei. Cât privește conturarea idealului moral al lui Kant prin raportare la morala creștină convențională trebuie, mai întâi, să se sublinieze că filosoful aprecia religia creștină ca fiind acea religie istorică care se apropie cel mai mult de religia rațiunii. Cu toate acestea, el s-a distanțat în mod clar de răspunsul pe care îl dă religia creștină, în prezentarea și înțelegerea ei
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
dat de convingerea că adevărata mulțumire a omului va fi obținută numai prin efortul încununat de succes de a face lucruri pe care de multe ori nu suntem înclinați să le facem. Contrastând iubirea, ca înclinație, cu binefacerea din datorie, filosoful scrie că spre cea din urmă „nu ne îndeamnă nici o înclinație, ba chiar există o aversiune firească și irezistibilă care i se opune”. Ea „se găsește în voință, și nu în înclinația senzației, în principiile acțiunii, și nu în compasiunea
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
mă rușinez 26. Din punctul de vedere al unei mentalități răspândite, asemenea cuvinte vor fi interpretate drept o încercare de a se consola a unuia care nu a știut și nu a putut să guste din plin bucuriile vieții. Mesajul filosofului pare să sune mohorât, ascetic. A-l recepta astfel înseamnă însă a nu-l înțelege pe Kant. Pentru el nu nesocotirea pornirilor naturale, reprimarea satisfacțiilor și plăcerilor simple ale vieții, era miza controlului rațiunii, ci dobândirea unui grad cât mai
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
alții, în primul rând pentru ambițioșii lipsiți de scrupule. Chiar și cel care se ferește de emfaza moralizatoare nu va putea să nu bage de seamă că lumea de astăzi nu răspunde, cel puțin în anumite privințe, speranțelor și așteptărilor filosofului luminării, care scria acum mai bine de două sute de ani că, în calitate de subiect al unei rațiuni moral-practice, orice persoană „posedă o demnitate (o valoare lăuntrică absolută), prin care constrânge toate ființele raționale din lume să-i poarte respect, putând să
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
-l propune propria noastră rațiune 30. Ehrgott Wasianski, care nu poate fi învinuit că ar fi schițat un portret idilic al marelui său prieten pe care l-a văzut aproape în fiecare zi, în ultimii ani ai vieții, evidențiază repulsia filosofului față de prefăcătoria și artificialitatea, atât de răspândite, atunci ca și astăzi, în relațiile dintre oameni, cu deosebire în straturile mai înalte ale societății. Kant nu ura nimic mai mult decât flatarea ieftină. El îi încuraja, dimpotrivă, pe cei apropiați să
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
calitatea voinței lor de a decide și de a acționa în toate împrejurările pornind de la îndatoririle față de sine și față de alții. Considerațiile lui Kant asupra „principiilor teoriei virtuții” oferă, așadar, criterii și repere clare care ne permit să apreciem dacă filosoful a trăit sau nu potrivit învățăturii sale morale. Să ne întrebăm, mai întâi: poate fi pusă la îndoială consecvența modului în care a trăit Kant cu cerința de a munci din toate puterile pentru propria perfecționare? Înzestrat cu o constituție
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
o recunoaștere publică cât mai grabnică și mai largă. Cine ar fi fost, prin urmare, mai îndreptățit decât Kant să vorbească despre efortul de autoperfecționare, ca o datorie față de sine însuși? S-ar putea obiecta și s-a obiectat că filosoful nu ar fi fost întotdeauna la fel de scrupulos în ceea ce privește datoria de a contribui la fericirea celorlalți. Se relatează, de exemplu, că profesorul Kant nu și-a vizitat mulți ani surorile de condiție modestă care trăiau în același oraș, ceea ce ar indica
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
cu prisosință în timpul vieții și prin ceea ce le-a lăsat în mod generos după moartea lui, din banii pe care i-a adunat printr-un trai exemplar de sobru, moderat și cumpătat pentru o persoană cu poziția și reputația lui. Filosoful a crezut că este mai potrivit să-și petreacă timpul liber în societatea unor oameni de la care putea învăța mai mult și cărora le putea oferi ceva semnificativ din resursele spiritului său. Acele reflecții după care pare să se fi
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
prioritate obligațiilor sale de profesor și îndeosebi înfăptuirii, în spiritul celei mai înalte responsabilități, a proiectelor sale de gânditor. Programul său zilnic inflexibil, preocuparea lui pentru sănătate, care a putut fi resimțită ca excesivă de unii dintre cei apropiați, opțiunile filosofului în alegerea prietenilor și în relațiile cu autoritățile pot fi cel mai bine înțelese din această perspectivă. Consacrându-și toate aptitudinile și forțele construirii unui sistem filosofic de proporții grandioase, Kant a dus o viață exterioară caracterizată printr-o uniformitate
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
baronului von Zedlitz, protectorul lui Kant. Iritat de ceea ce a auzit despre noua scriere a lui Kant, regele i-a cerut ministrului său să intervină. În octombrie 1794, a fost promulgată o ordonanță de Cabinet în care i se reproșa filosofului lipsa de respect pentru religia statului și i se cerea în mod imperativ să renunțe la a se mai pronunța în public și în scris în această materie. Demersul ministrului constituia, fără îndoială, o gravă ofensă adusă lui Kant ajuns
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
imperativ să renunțe la a se mai pronunța în public și în scris în această materie. Demersul ministrului constituia, fără îndoială, o gravă ofensă adusă lui Kant ajuns deja la o vârstă foarte înaintată pentru acele vremuri. În răspunsul său, filosoful a afirmat că obiectul cărții sale a fost religia rațiunii, și nu creștinismul, ca religie istorică. Scrierea lui - sublinia Kant - este, de fapt, inaccesibilă marelui public. Ea se adresează doar învățaților, care au dreptul examenului critic al ideilor. Din .punctul
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
să facă referiri la religia naturală sau revelată, atât în scrieri, cât și în prelegeri pentru studenți. Judecățile asupra reacției lui Kant sunt destul de diferite. Unul din biografii săi, Karl Vorländer, formula îndoieli cu privire la consecvența purtării omului Kant cu principiile filosofului, remarcând că în prima parte a scrisorii sale de răspuns Kant încerca să-și prezinte vederile asupra religiei ca fiind în acord cu cele ale autorității care îl acuza. Vorländer aprecia de asemenea că modul cum a justificat Kant mai
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
nimic despre religie - promisiunea a fost făcută regelui Friedrich Wilhelm al II-lea și el nu s-a mai socotit legat de ea după moartea regelui - nu ar fi în armonie cu standardele de moralitate înalte și severe formulate de către filosof 40. Contemporanul lui Kant, Erich Bister, fost secretar al ministrului von Zedlitz și editor al revistei Berlinische Blätter, un organ al filosofiei luminării, formulează judecăți nuanțate asupra acestui episod, într-o scrisoare din decembrie 1974, adresată filosofului. Pe de o
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
severe formulate de către filosof 40. Contemporanul lui Kant, Erich Bister, fost secretar al ministrului von Zedlitz și editor al revistei Berlinische Blätter, un organ al filosofiei luminării, formulează judecăți nuanțate asupra acestui episod, într-o scrisoare din decembrie 1974, adresată filosofului. Pe de o parte, el consideră răspunsul drept „nobil, bărbătesc, demn, temeinic”. Pe de altă parte, Bister își exprimă regretul că filosoful s-a angajat să nu se mai pronunțe public asupra temelor discutate în noua lui carte: Pregătiți prin
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
un organ al filosofiei luminării, formulează judecăți nuanțate asupra acestui episod, într-o scrisoare din decembrie 1974, adresată filosofului. Pe de o parte, el consideră răspunsul drept „nobil, bărbătesc, demn, temeinic”. Pe de altă parte, Bister își exprimă regretul că filosoful s-a angajat să nu se mai pronunțe public asupra temelor discutate în noua lui carte: Pregătiți prin aceasta dușmanilor luminării un mare triumf și cauzei bune o pierdere sensibilă. Și mi se pare că nu ar fi fost necesar
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
de a-și înfăptui proiectele, vor trebui să fie păstrate „cu cea mai mare atenție și grijă”. Consecințele probabile ale unei împotriviri fățișe ar fi fost scoaterea din circulație a cărții și, mai ales, punerea în gravă primejdie a capacității filosofului de a se concentra asupra muncii sale. Ca persoană privată, bătrânul Kant nu ar fi avut de ce să se teamă, dar ducerea până la capăt a operei sale ar fi putut fi pusă sub semnul întrebării. Or, Kant a apreciat că
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
să se teamă, dar ducerea până la capăt a operei sale ar fi putut fi pusă sub semnul întrebării. Or, Kant a apreciat că elaborarea sistematică a unor implicații ale filosofiei sale critice constituie prima sa îndatorire. Modul cum a acționat filosoful în această împrejurare era în spiritul învățăturii sale despre îndatoririle față de propria persoană și față de semeni. În ultimii ani ai vieții, Kant le-a spus odată prietenilor săi apropiați: Domnii mei, nu mi-e frică de moarte, voi ști să
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
toate obstacolele.” (Leçons, d’étique, p. 80.) 23. Vezi Ibidem, p. 211. 24. Ibidem, p. 205. 25. Ibidem, p. 227. 26. Karl Vorländer, Kant’s Leben (1911), Felix Meiner Verlag, Hamburg, 1974, p. 226. 27. Metafizica moravurilor, Hamburg, p. 306. Filosofii stoici subliniau că a trăi în acord cu rațiunea înseamnă a trăi în seninătate și voioșie. Iată o însemnare, în acest sens, a împăratului-filosof Marcus Aurelius: „Eu mă simt voios ori de câte ori îmi păstrez sănătoasă rațiunea conducătoare și cu o astfel
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]