KorAP: Find »[drukola/base=groază & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...205 206 207 ...239 >

5,954 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602

daltă. Acasă, pereții, patul, scaunele, toate erau reci. Până am cumpărat niște lemne am crezut că înnebunesc. Îmi blestemam zilele. Și nici atunci nu s-a schimbat mare lucru. În lipsa mea, aerul redevenea ca de peșteră încât seara îmi era groază să mă apropii de casă. Umblam pe străzi și visam la plăji cu nisipul dogoritor. Nu-mi mai suportam nici trecutul cu care trebuia să împart mereu mâncarea și să dorm în același pat, într-atât mă loveam întruna de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
nesomn. Pe lângă noi a trecut un tren fără să ne avertizeze. Neatentă, o femeie a alunecat și trenul i-a smuls o parte din brațul drept. Nu pot să uit cum își privea femeia aceea, mută de disperare și de groază, bucata de braț care rămăsese între șine. Era uluită înainte de a începe să urle. După ce-au luat-o de-acolo, a apărut un nebun pe care niște vlăjgani, care-l urmăreau, l-au înhățat. Privindu-l, m-am gândit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
trapezul, te-ai ras. Nu mai e nevoie să te vindeci”. Și mi-a întors spatele. Am simțit că mi-a trecut temperatura, că nu mai aveam amețeli. Mă stăpânea numai frica. În seara următoare mi-am făcut numărul cu groaza în suflet. A fost un succes imens. A treia seară, a patra, a cincea, la fel. Îmi era continuu frică și nu mai aveam nici o migrenă. Până ce am început să mă obișnuiesc. Când mi-a trecut frica, a revenit boala

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
vezi cumva ridurile. Asta ar putea să-l irite și de ce ai nevoie să riști? Încât aștepți. Când întoarce, neglijent, capul spre tine, treci printr-o clipă de gheață și foc. Surâzi ca să-ți semnalezi astfel respectul și-ți e groază că acest surâs nu va fi destul de bine observat și înțeles. Și, vai, ai avut dreptate! Jupiter se întoarce fără să-ți răspundă la surâs. Intri într-o ușoară panică, fiindcă nu știi dacă nu cumva l-ai supărat. Îți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Augusta astfel? m-am întrebat - dar am continuat acest bouche à bouche cu disperare până am simțit că-și revine. Atunci m-am ridicat. M-am șters de sudoarea care îmi curgea pe față, o sudoare provocată mai ales de groază decât de efort, și am tresărit violent când am văzut pe batistă pete de ruj. Parcă îmi sărutasem nevasta. Am plecat, strivit de o mare umilință, hotărât să nu mă mai întorc niciodată acasă”. După aceste însemnări urmau mai multe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
de energie ca să cioplești piatra”. Îmi venea s-o omor. Ce vroia de la mine? Să-i cer iertare că o respinsesem? Îi zâmbeam însă, ori treceam mai departe ca să-i arăt, măcar astfel, că nu gustam gluma ei. Așteptam cu groază venirea serii. Cum începea să coboare soarele spre asfințit, intram în panică. Știam ce mă aștepta. Aveam plumb topit în picioare, în mâini, în pleoape, dar pe măsură ce marea se înnegrea, panica punea stăpânire pe mine. Uneori mă retrăgeam în cameră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
pietrele. Trunchiul unui arbust care crescuse lipit și, pe alocuri, chiar înfășurat ca o frânghie groasă de un gard metalic începuse să îndoaie și să roadă fierul. Am vrut să mă apropii, să privesc mai bine și am descoperit cu groază că nu mă mai puteam mișca. Gleznele mele erau cuprinse de iarba care creștea în jurul meu. 14 Mi se poate reproșa, bineînțeles, că sunt un monstru de subiectivitate; că sunt un caz monstruos de egoism. Și nu țin să evit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
roșie, cufundându-se într-o tăcere absentă. Reflecta parcă asupra hotărârii pe care trebuia s-o ia în privința mea. Am stat așa o vreme, apoi, cu prudență, ca să nu-l deranjez, am încercat să mă ridic și am constatat cu groază că nu mă puteam desprinde. El râse. 21 Când m-am trezit, era spre amiază. Afară soarele strălucea puternic, incendiindu-mi fereastra. „O baie ar fi minunată acum, mi-am zis, apa trebuie să fie foarte caldă”. Apoi mi-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
scluptor» că te nenorocesc, auzi? Și nu mai sunt «domnule sculptor» acum. «Stăpâne» să-mi zici de-acum înainte și să nu te mai încurci că o pățești, ai înțeles?” Aș fi putut, dacă aș fi avut chef, să vâr groaza în toți, să-i oblig să mă salute ca portarul, aplecându-se din șale. Și întregul timp care mi-ar fi rămas aș fi putut să mi-l consacru, cioplind pe țărmul mării un monument care să-mi fie închinat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
îi răvășea trăsăturile. Lângă el, tremurând de încordare, cu bale de sânge pe buze, un buldog voinic, de culoarea vulpilor, se smucea, uitându-se fix spre oglinzile din capătul sălii. Am ridicat privirea intrigat și m-au trecut fiori de groază. În oglinzi eram eu! Bătrânul ținea strâns câinele și îi șoptea ceva la ureche, întărâtându-l. Împreună, alcătuiau o singură ură. Se auzi apoi un ordin scurt: „Ucide-l!”. Câinele țâșni, ajunse din câteva salturi la oglinzile în care mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
de sub pături, pe frigul ăsta, văd că nu renunță, bate întruna, fără să se descurajeze. Parcă e surdă. Dacă muream, mă obliga să vin de pe lumea cealaltă, să-i deschid, să-i răspund, ce-o fi vrând? Și-mi e groază numai de podeaua care, sigur, arde de înghețată ce e. Câinoasă iarnă... „Așteaptă, femeie, să pun ceva pe mine!” ...Hai, ușurel, Daniel Petric, pregătește-te să cobori în era rațiunii... s-ar putea să-ți clănțăne puțin dinții, dar e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927

fost acolo ulcioare care să strălucească. Am vrut să mă apropii și chiar atunci mi-a spus un rob: "Nu te duce!" Și mi-a spus ce s-a întîmplat ieri. - Și nu te-ai dus? Tela îl privi cu groază: - Cum să mă duc? Zeul m-ar pedepsi cine știe cum. Am venit să-ți spun ție. Auta asculta încordat. După fața vrăjitorului vedea că acesta nu minte. Își freca pleoapele de zor, uitîndu-se la Tela. Apoi luă puțină apă și bău

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
abia atunci pricepu tot ce ascultase. Sări numaidecât în picioare și zise grăbit: - Tela, poate că tu minți, dar eu mă duc să văd. Tela îl apucă de braț și-și vîrî fața în obrazul lui Auta. Ochii vrăjitorului arătau groaza cea mai cumplită. Nu mai era același Tela care-și bătea joc de toți oamenii din țarc după venirea atlanților. Îi țipă în ureche: - Nu te duce. Auta, nu te duce acolo: ai să mori! Dar Auta se smulse din

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Ceea ce credea era numai ceea ce îi spusese Auta, o dată, când se aflau în Ta Kemet. Firește, nici Auta n-a intrat și nu putea să intre în acest templu fără lacăte sau zăvoare, păzit mult mai bine de credință și groază. Dar Auta știa unele taine de la Marele Preot, și i le-a spus. Una din ele era ciudățenia din mijlocul templului: pe un trunchi de piramidă din marmură neagră, înconjurat de cinci havuzuri din piatră străvezie albastră, era așezată o

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
coboare de pe zid, neștiind nici el bine de ce, dar în aceeași clipă scaunul preotului fu oprit în poartă și preotul se întoarse în scaun spre soldat, privindu-l cu ochi de foc. Soldatul se cutremură. În ochii lui se ivi groaza. Mâna tremurătoare ridică lancea și o înfipse în ceafa unuia din robi. Robul gemu și, când lancea îi fu smulsă din rană, se prăbuși horcăind și muri în câteva clipe, apucând cu mâna văzduhul. Celălalt rob își aruncă uneltele și

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
cu mâna văzduhul. Celălalt rob își aruncă uneltele și vru să fugă. Preotul privea. Atunci soldatul își înfipse îngrozit lancea udă de sânge în robul rămas viu. Apoi și-o trase îndărăt, cu mișcări încete, privind-o cu jale și groază. Preotul plecă fără a rosti vreun cuvânt, decât făcîndu-le robilor săi semn cu nuiaua. Iar soldatul se sprijini de lance cu fruntea și începu să hohotească de plâns. Era un soldat aproape bătrân. Iahuben îl privi cu milă. Simți descleștîndu-i-se

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
capul spre peșteră. Le era milă de câini. Când ajunseră în tabără era amiază. Slujbașul regesc nu se mai aștepta să-i vadă. Totuși veniseră, și nu era nimic de făcut. Când văzu soldații dezarmați și auzi întîmplarea, îl cuprinse groaza. Sutașul zise că se va duce numaidecât la liman, să se încarce în corabie cu cincizeci de soldați ca să aducă sclavi de pe țărmul Țării Nisipurilor. Altceva mai bun mintea lui nu găsea. Slujbașul regelui ar fi încuviințat bucuros, căci dacă

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
să vezi! Ușa se închise. Mai-Baka văzu uimit o roată de văpaie vâjâind deasupra și când luntrea, pe care el o socotise întîi butoi și apoi căruță, începu să se urce lin în văzduh, drept în sus, arcașul schimonosit de groază se trânti cu fața la pământ și începu să se roage zeilor puternici și buni care i-l aduseseră pe Auta. Apoi deodată îl fulgeră un gînd: dacă și Auta e zeu și numai s-a prefăcut în om negru ca să cunoască

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
avu putere să fugă și se trânti cu fața în țărână. Poate că era mort. Iahuben se apropie de el și-l zgâlțâi de umăr. Soldatul își ridică fața palidă și plină de praf spre sutaș și îl privi cu groază. Nu murise. Iahuben îl întrebă de ce fugeau ceilalți. Soldatul bîigui: - Ne-au trimis de la peșteri, stăpâne. - Cine v-a trimis? - Căpetenia. Iahuben se supără. Era obișnuit ca soldații să-i răspundă limpede și scurt. Îi porunci să se scoale în

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
și ieși în față buimac, gata să se răstească la corăbieri, apoi, ridicând ochii în sus și văzând pasărea cu creastă de foc, căzu în genunchi și-și lipi fruntea de scândurile ude ale punții. Auta strigă din nou, spre groaza oamenilor de pe corabie. Toți ceilalți din micul liman regesc fugiseră din întîile clipe. - Cârmaci al regelui, fie el veșnic viu, sănătos și puternic, zeii lumii îți poruncesc să duci corabia pe lângă țărmul din dreapta, spre miazăzi. Meșterul pânzei să aibă grijă

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
altă corabie îl adusese pe Auta, trimis să afle dacă în câmpia de la miazăzi coborâseră cu adevărat zeii. Același glas tunător le porunci corăbierilor să aștepte, și luntrea zburătoare se opri deasupra unei tabere de măgari. Paznicii asinilor, cutremurați de groază, fură bucuroși că zeii nu le cereau mai mult decât să adune toate frânghiile câte le aveau și să mâne cele câteva sute de măgari încotro voiau zeii. Drumul dură destul de mult, dar nerăbdător părea Auta, tocmai cel care era

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
alte câteva mai mari, militare. Întinseră pânzele și plecară, mai apucând să vadă cum din tot ținutul părăsit părți întregi se prăbușeau în mare și numai coamele munților rămâneau deasupra apei, ca niște ostroave. Privind în zare, călătorii vedeau cu groază cum felii întregi de țărm se frâng, cu oameni pe ele încă alergând înnebuniți și strigând după ajutor, și cum se răstoarnă apoi în apele mării turbate. Alți oameni, suiți pe munți, ședeau acolo așteptîndu-și moartea. Numai puțini dintre aceia

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
se clătina, deși luntrea zbura mai lin decât fulgul în văzduhul nemișcat de vânt. Apoi capul i se lasă într-o parte; și femeia neagră care trecuse prin multe împrejurări cumplite, și muncă, și bici, și robie, și foame, și groază, și chiar potop de flăcări și de ape, și care cunoștea pe Auta ca pe un zeu în care avea încredere nemărginită, de la o vreme nu se mai putu ține tare și își pierdu cunoștința. Mehituasehet privi mirată copacii cât

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196

ca orice subiect inventat să pară banal. Citi În Întregime manuscrisul unui alt roman neterminat, intitulat provizoriu Sentimentul trecutului, după care o trimisese pe Theodora Bosanquet la Lamb House pe la Începutul anului, cu speranța că acest amestec de povestire de groază și literatură de epocă avea să se dovedească mai ușor de reluat, dar Îi lipseau voința și puterea pentru a reîncepe lucrul la el. La sfârșitul lui noiembrie trecu iar printr-o perioadă de nopți succesive neliniștite, fără somn, care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
ne-a stat inima iar... În timp ce băteam În sus și-n jos strada celui mai puțin frumos oraș, bătuți de vântul de la răsărit, gândindu-ne la ce ne aștepta, ne-a cuprins un fior de moarte și un val de groază s-a abătut asupra noastră...“ Îi amintea de prima seară la Southport și părea să se fi Încheiat În mod asemănător, cu ovații Încurajatoare. Vedea, Într-adevăr, o asemănare Între drumurile lui Du Maurier spre săli de conferință Îndepărtate și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]