5,788 matches
-
atac pruna singuratică din ceașcă și fiertura de orez, am fost atenționat că trebuie să aștept ca Întâi să dau socoteală de cât am muncit. Și În zen se practică zicala: nu muncești, nu mănânci, chiar dacă uneori munca ia forme invizibile. În plus, așteptarea era legată de un exercițiu al răbdării, care impunea ca toți (În jur de o sută) să fie serviți Înainte să Începem și apoi să mâncăm În același tempo, pentru a lua ultima Înghițitură simultan. După masă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
văzut un exemplu mai viu și mai concret a ceea ce creștinismul numește „Imitația lui Cristos“. În concluzie, prin imitația exemplului, Maestrul și Margareta ajung să pună Împreună, să unească cele două lumi. Pe ei Îi unește dragostea și substanța ei invizibilă. Am pus de două ori În scenă romanul, ca să văd dacă prin teatru ideile pot să devină experiență. La Public am realizat propria mea adaptare și, În consecință, am avut o relație mai subiectivă, mai intimă și sensibilă cu textul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
a desenului - o mișcare fluidă -, nu de acest impact greoi. Ce contează e fragilitatea emoției, nu trebuie apăsat pe semne ca și cum În sală ar fi un public de surdomuți sau cvasihandicapați. Stanislavski spunea că „cea mai bună regie e regia invizibilă“, pentru că semnele trebuie să fie subtile. Dacă sunt prea evidente, devin banale, de unde pericolul de a găsi ce e știut deja. Și de acest păcat mă simt și eu vinovat câteodată, căci din dorința de a crea un pod Între
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
că Între timp a fost contactată de Studiourile Disney să producă pe Broadway marele eveniment comercial Lion King, unde a folosit, pe lângă multe alte tehnici, și cele descoperite În lucrul Împreună la Regele cerb. În Egipt, uitându-mă fix la invizibil We are such stuff as dreams are made of... recitindu-l pe Shakespeare, descopeream odată cu Prospero că dilema legată de locul pe care Îl ocupăm În univers trebuie mereu reexaminată. Lucrul la Gozzi În explorarea multiplelor realități Îmi oferise o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
artei obiective impersonale. Vedeam ce spunea Brâncuși: „Proporțiile sunt foarte mari, dar atât de perfecte, că nu ne zdrobesc. Par În același timp mari și mici“. În fața mea se ridica un colos impozant, dar care În același timp Îmi părea invizibil. Nu avea nimic anecdotic În expresie, era și nu era: deși prezent, cioplit În piatră, se pierdea În neant. Am meditat din nou la diferența față de cultura noastră de azi, marcată de goana după reputație și expresie personală. La vechii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
și după ce ieși din teatru. Spectacolul era ca și cum ar fi fost regizat de Moni Ghelerter, cu moderație, cu gust (se urma strict ce era indicat În text). Era un spectacol de actori cu o punere În scenă discretă, poate chiar invizibilă. De aceea am fost surprins să primesc felicitări pentru „regia“ mea, pe care unii au apreciat-o tocmai pentru că nu Își propunea să „rupă gura târgului“. Comisarii de la Beckett Estate, faimoși pentru strictețea cu care apără până la virgulă indicațiile autorului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
suspendat În aer. Alinierea trupului se armoniza Întocmai cu brațul ridicat ce continua linia perfect dreaptă de la călcâie până În vârful degetelor: gestul spre cer devenea una cu sentimentul, cu personajul, cu momentul, dovadă a prezenței spiritului, a ființei unite cu invizibilul - gestul psihologic era acolo, În acea expresie unică de adevăr, ce-ți rămânea Întipărit În minte ca o gravură. Decembrie 1989... Eram din nou la ART, În Cambridge, cu câteva zile Înainte de premiera cu A douăsprezecea noapte. Lucram din nou
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
În sânul lor, Întreaga realitate vizibilă- de la atomi la galaxii. Fizicianul nu poate demonstra existența unei componente spirituale În vibrațiile naturale, dar artistul probează acest fapt prin actul său creator, Într-o complementaritate surprinzătoare a lumii vizibile și a celei invizibile. Contactul lui Andrei Șerban, În 1970-1971, cu Centrul Internațional de Cercetări Teatrale condus de Peter Brook a fost cu siguranță benefic și chiar determinant, deschizându-i și revelându-i propria sa cale. Unele tehnici teatrale, precum exercițiile de pregătire ale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
originea sacră a teatrului, muzicii și dansului. Spiritualitatea prezentă În creația lui Andrei Șerban este o spiritualitate vie, fără frontiere, singur liant al unei umanități dezorientate. Fundamentul său este esența Însăși a mișcării, a perpetuei transformări a realității vizibile și invizibile. Înțeleasă astfel, spiritualitatea semnifică prezența unui limbaj universal al trecerii dintr-o lume Într-alta, al armoniei diferitelor niveluri de Realitate. Spectatorul resimte instinctiv că ceea ce el crede a fi banal, haotic sau tragic când este raportat la lumea sa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
HYPERLINK \l " Toc133741196" De la belcanto la operetă PAGEREF Toc133741196 \ h 226 HYPERLINK \l " Toc133741197" Turandot la Covent Garden PAGEREF Toc133741197 \ h 229 HYPERLINK \l " Toc133741198" Anul Gozzi PAGEREF Toc133741198 \h 236 HYPERLINK \l " Toc133741199" În Egipt, uitându-mă fix la invizibil PAGEREF Toc133741199 \ h 242 HYPERLINK \l " Toc133741200" Un fel de swing PAGEREF Toc133741200 \ h 244 HYPERLINK \l " Toc133741201" Miracol de moarte și de naștere PAGEREF Toc133741201 \h 249 HYPERLINK \l " Toc133741202" Figaro cu Superman PAGEREF Toc133741202 \ h 252 HYPERLINK \l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
pe mama să-l scuze. Una din ferestrele dinspre apus ale sufrageriei dădea spre o porțiune a aleii de lângă intrarea principală. Se vedeau vârfurile tufelor de caprifoi din fața verandei. Din direcția aceea ajungea la urechile noastre zumzetul glasurilor de țărani, invizibili pentru noi, dându-i politicoși binețe tatei, și el invizibil pentru noi. Parlamentările ulterioare, duse pe un ton obișnuit, nu se auzeau, Întrucât ferestrele sub care aveau loc erau Închise ca să nu intre căldura În casă. Era probabil vorba de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
ale sufrageriei dădea spre o porțiune a aleii de lângă intrarea principală. Se vedeau vârfurile tufelor de caprifoi din fața verandei. Din direcția aceea ajungea la urechile noastre zumzetul glasurilor de țărani, invizibili pentru noi, dându-i politicoși binețe tatei, și el invizibil pentru noi. Parlamentările ulterioare, duse pe un ton obișnuit, nu se auzeau, Întrucât ferestrele sub care aveau loc erau Închise ca să nu intre căldura În casă. Era probabil vorba de o solicitare de mediere a tatei În vreun conflict local
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
alb de vară, umflat de vânt, desfășurându-se superb În văzduh, cu membrele Într-o postură ciudat de degajată și cu fața lui frumoasă, imperturbabilă, Întoarsă spre cer. De trei ori zbura astfel, În strigătele puternice de hei-rup ale bărbaților invizibili care-l aruncau În sus și a doua oară se ridica mai sus decât prima dată și apoi Îl vedeam În ultimul și cel mai Înalt zbor, Înclinându-se, parcă definitiv, pe fondul albastru de cobalt al amiezii de vară
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
localității În care n-am mai călcat de atunci, nu reușesc să deslușesc nici o aripă, nici o fluturare de aripă, nici o licărire de azur, nici o floare Împodobită cu fluturi, de parcă o piază rea s-ar fi abătut asupra coastei adriatice, făcând invizibile „lepidele“ (după cum se exprimă argotic unii dintre noi). Exact așa s-ar putea simți Într-o bună zi un entomolog, când tropăind alături de un botanist ce jubilează, deja fără cască pe cap, În mijlocul hidoasei flore a unei planete paralele, n-
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
cu tot cu chelnerii care se Împleticeau, În timp ce peisajul Însuși era supus unui sistem complex de mișcare, luna de pe cerul de zi ținea pasul cu farfuria ta, pajiștile din depărtare se deschideau ca niște evantaie, copacii din apropiere se balansau pe leagăne invizibile spre șine, o șină paralelă se sinucidea brusc prin anastomoză, un mal cu iarbă se ridica Într-o clipă tot mai sus, tot mai sus, până ce micul martor al acestor velocități combinate era silit să-și verse porția de omlette
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
iulie, ea și-a vârât mâna În scobitura unui fotoliu căutând un ac de păr care-i căzuse acolo și a scos la iveală un micuț cuirasier, fără cal, dar strângând Încă Între picioarele lui crăcănate un cal de luptă invizibil. Când a sosit pentru o vizită de o săptămână În iunie 1914 (având acum șaisprezece ani și jumătate față de cei cincisprezece ai mei, și diferența Începea să se observe), primul lucru pe care l-a făcut Îndată ce ne-am aflat
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
vară sub pom, provocând un zgomot asurzitor. Mai să sar din pat, complet aiurit timp de câteva secunde de această malițioasă surpriză. * Într-o noapte de vară a anului 1984, am simțit suflarea de gheață a zidului Berlinului, rămas altfel invizibil. Ne aflam, așteptând trenul ce urma să ne ducă la Heidelberg, „la Sami”, într-o gară din sectorul de est al orașului, și, plictisindu-mă, am început să mă plimb pe peron. Distrat, oricum fără nici o intenție temerară, am făcut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
-mă, am început să mă plimb pe peron. Distrat, oricum fără nici o intenție temerară, am făcut, probabil, la un moment dat, prea mulți pași în direcția interzisă, astfel încât m-am pomenit „împușcat”, de undeva de sus, de pe un pod, aproape invizibil și el, de un aspru și poruncitor zurück. Un cuvânt - două sisteme (ambele totalitare) căci somația santinelei suna, nu te puteai înșela în această privință, foarte comunisto-fascist. Am făcut cale întoarsă cu un acut sentiment de jignire personală. Rareori regimul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
al Doinei (născută în 1945). Cu guleraș alb, pantalonași trei sferturi, ciorapi și pantofi de culoare închisă, stă în picioare pe un fotoliu de lemn astfel încât e aproape la fel de „înalt” ca mama lui, pe care o îmbrățișează cu mâna stângă (invizibilă în fotografie). Emoția momentului o trădează degetele mâinii drepte, care atârnă pe lângă corp; degetul mare încearcă să se ascundă, „rușinat”, următoarele două sunt încovoiate: se mișcau probabil cuprinse de o explicabilă nervozitate când fotograful a „înghețat” clipa. În centrul fotografiei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
la atac îndepărtându-se tot mai mult de obiectiv până ce devine aproape minuscul. Atunci răsună salva inamicului și soldații cad rigid ca niște bucăți de lemn, ca niște pioni pe o tablă de șah. Inteligența care le calculează mișcările rămâne invizibilă. O lumină crudă se revarsă asupra întregului păienjeniș de relații care se creează între călăi și victime. Unui grup de prizonieri i se cere pe un ton potolit, lipsit de asprime, aproape prietenos, să-și scoată cămășile, cizmele. Sadism? Poate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
să se potolească. * Pe stradă, lângă Livada cu nuci, după lăsarea întunericului trec pe lângă două doamne în vârstă îmbrăcate în negru care însoțesc un băiețel foarte mic, de vreo trei-patru ani, exact în clipa în care un pui de pisică invizibil începe să miaune sfâșietor. Lamentația îl amuză însă pe copil, care râde înveselit, pare a se distra copios: „l-a părăsit mama lui”, ține să explice una dintre femei, cu vizibilă intenție de a corecta reacția surprinzătoare, „cinică” a omulețului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
așa am rămas de-atunci. Poate că eram pregătit pentru asta chiar de considerațiile lui Eliade din Oceanografie și din Revista Fundațiilor. Tot din Oceanografie am aflat prima oară de Unamuno și de Samuel Butler, aceste două spirite antitetice dar invizibil congenere și, amândouă, spirite precursoare. Despre Samuel Butler a scris Eliade și mai târziu, în Revista Fundațiilor regale, un eseu de 16 pagini, cules apoi în Insula lui Euthanasius. În Oceanografie îi consacră doar o pagină și jumătate, ca introducere
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
recurge aproape niciodată la distincțiile post-kantiene între rațiune și intelect, și nici la termenul „spirit” cu care filozofia clasică rezolvă totul, ci numai la „inteligență” și „vedere noosică”.) Vederea noosică e prelungirea percepției prin inteligență (ceea ce înseamnă și imaginație), realitățile invizibile nefiind mai puțin obiective decât cele vizibile. Dar ce e, în definitiv, substanța? Ce e substanțialitatea ? Se vede bine că accepția termenului e fundamental diferită de cea a substanței spinoziene, care era Natura naturans, sau Deus sive natura. Camil spune
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
Melinescu 1990tc "1990" 1 ianuarie M-am trezit deodată cu senzația ciudată că sunt singură în lume. Oare acum sunt cu adevărat singură? Dureros de liberă, așa cum cineva din mine mereu și-a dorit? Hărțuită de curenții de răcoare ai invizibililor, de puterea morților asupra celor vii? Chiar și „admiratorii mei” au acum „mână liberă” să mă atingă obscen, necunoscuții mei cunoscuți îndrăznesc mai mult, fără să bănuiască o secundă că ei au fost și sunt îngăduiți în preajma mea ca „obiecte
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
Un sac de sânge, umori hormonale, organe palpitând. Se știe prea bine cum acești vor sfârși acești trandafiri. Prietene, cât timp îți vei irosi viața iubind aceste miraje? Lasă toate astea amorezaților distrați! Adevărata frumusețe e ascunsă. Caut-o în invizibil.” Convorbire (telefonică) cu Andrei (Bart) despre forma spirituală a lui Dumnezeu în arbori și pietre. Apoi, brusc, revenim pe pământ, vorbind despre „căderea” unui prieten într-o nouă pasiune din tinerețe. Andrei spune că dorința bărbaților e fără sfârșit și
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]