5,267 matches
-
și să se dezvolte. Numai că acești cetățeni de mâna a doua, cu perspective reduse, sunt singurii care‑l ascultă pe Rainer la cluburile de jazz, când acesta ține vreo cuvântare lungă, fie despre Dumnezeu, fie despre muzica cool de jazz și structura ei. Colegii de școală fug imediat ce‑l zăresc pe Rainer, fiindcă știu deja: mă așteaptă un discurs plicticos, iar eu n‑o să apuc să deschid gura. Tipul ăsta e cumplit de plictisitor. Singura soluție e s‑o ștergi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
fata, fiindcă sub castan urmează să sărute gura unei fete, pe când fata va trebui să se apere. Orașul miroase a oraș, dar e oricum mai bine decât în câmpul deschis de care ai fugit. Orașul miroase a aventură, muzică de jazz, cafenele și gaze de eșapament. Hans învârte geanta în cerc, iar diseară se va învârti cu Sophie pe ringul de dans. Termosul e în pericol să se spargă, viața‑i frumoasă, dar acuși o să‑i strice mama tot cheful, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
floarea-soarelui se întinde până la munții din zare. O Alfa-Romeo neagră ne face semn cu farurile și oprește zece metri mai încolo. Alergăm. Suntem niște norocoși. Sabina urcă lângă șoferul blondin, la vreo patruzeci de ani. În mașină se aude un jazz stilat, cu mult saxofon și puțină trompetă. Șoferul îi spune Sabinei că face afaceri în Italia, că e după un divorț care îi luase jumătate din avere, că merge în capitală la o întrunire importantă, că afară secretul e să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
capitalul. Are cincisprezece perechi în portbagaj. Manichiura și frizura sunt iarăși foarte importante. Să transmiți stabilitate și fermitate e totul. Restul sunt prostii. Sabina îi spune că ea și cu prietenul ei au înclinații artistice, adică literatura, pictura, muzica. Uite, jazzul din mașină e chiar excelent. Draga mea - la apelativul ăsta ciulesc urechile-, toate astea sunt bune ca să te rafineze, să transmiți asociaților încredere. Perfect de acord cu tine. Nu trebuie să iei prea în serios arta, însă. O fire artistică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Era al naibii de frig. Curgea o lapoviță sau ceva. Am ezitat puțin înainte de a ieși în lumina viilor. Deodată ne-am luat inima-n dinți și ne-am aruncat afară din moarte. Fiecare pe drumul lui: unul spre rock, altul spre jazz. L XLVIII În București iar ninsese până la clanța ușii. Peste câțiva ani, troienele înalte cât un camion aveau să ajungă un mit, o ciudățenie din istoria geografiei moderne. Atunci însă, ieșeam cu o lopată de lemn lată cât fundul unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
stăpânește instrumentele de lucru și în latura lor teoretică. Un artist plastic printre poeți - Niu Herișanu: Ochelarii mamei mari Niu Herișanu (n. 1955, Sibiu) este un artist polivalent, cu pregătire și manifestări în mai multe domenii, de la muzică (rock, folk, jazz), până la ceramică, sculptură, design etc. și literatură (proză, poezie), ale cărui realizări, mai ales din artele plastice, sunt cunoscute și recunoscute în țară și în străinătate. Volumul de versuri Ochelarii mamei mari - Editura A.T.U., Sibiu, 2010 -, cu un
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
stropi asfaltul Încins din fața ferestrelor, răcorindu-l. Apoi intră În casă, Își făcu un duș și la urmă se Întinse pe canapeaua din sufragerie, fredonînd o melodie oarecare. Deschise aparatul de radio, prinse un post străin ce transmitea muzică de jazz. Ascultă, dar după zece minute Închise aparatul și camera reintră În liniștea molatică a zilei de vară. Își puse mîinile sub cap, privi tavanul, apoi perdelele lungi, nemișcate. - „Da, domnule judecător, grăi În sinea ei, sînteți cam Îngîmfat - și zîmbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
un cunoscut muzician, Marius Odagiu, ce-avea să fugă În Germania În ’86 și să dispară fără urmă prin ’92. Era un om deosebit, ne respectam unul pe celălalt, voia să-l Împuște pe Ceaușescu. Am Învățat ghitara clasică, apoi jazz, apoi Kierkegaard. Mi l-a Îndesat În mînă un prieten care-a plecat și el, de nouăsprezece ani, În Franța, Mihai, fiul profesorului Paul Simionescu. (Simionescu, nume benefic.) Tot el m-a Îndemnat să ascult primele discuri cu muzică clasică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
cu totul altă parte sensul explicit, trimițînd vizualul În zone nebănuite, forțînd multiple semnificații. La Leipzig l-am văzut pe Bach. Aproape toți preclasicii, gregorienii, apoi Beethoven, Schubert, Debussy, Csar Franck, rușii, și, venind prin lateral cu brațele-n sus, jazz-ul constituie suportul meu literar. Înainte de a mă așeza la masa de scris, am de obicei cîteva idei, vagi, sau una singură ori numai o jumătate de idee, și, așteptînd să se clarifice Într-o presupusă concordanță cu muzica, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
gîndesc la peisajele sonore potrivite și-mi pun la Îndemînă banda, caseta, CD-ul sau vinilul de ascultat În timpul textului. Pe care trebuie să le audă textul. Deschid instalația de zgomot hi-fi, dau drumul la sunet, și, fie că e jazz, rock sau clasic, cuvintele se transformă În note. În capul meu. Ideal fiind ca proza să ajungă În final să semene cu un portativ, să fie citită și auzită ca o partitură. Textul În Întregime ar trebui să se transforme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
cîine dac-ar fi pus să caute timp de două decenii cu ochii holbați o poziție mai confortabilă pentru a scrie. Improvizînd În permanență pentru a găsi timp fizic pentru scris. Partea neplăcută este că viața nu-i o improvizație, jazz-ul este. „Te-ai gîndit vreodată că viața ta sexuală este searbădă În comparație cu ce vezi prin filme? Vestea rea e că un IQ mare nu Înseamnă automat o viață sexuală satisfăcătoare. Mai există un motiv pentru care nu trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
și alto, c-un sunet răgușit, descompus, clarinet, oboi, muzicuță, pian, acordeon, vioară În solo-uri amintind de Grappelli, maracase și inedite ustensile de percuție, de Petit pays, unele refrene se fluieră, și cele mai impresionante piese au inflexiuni de jazz latino slow adînc albastru, pe care se grefează nisipul ce acoperă c-un murmur de minuscule sunete dezolate așteptările de pe nenumărate promontorii cu texturi sonore fără echivalent, o muzică care nu seamănă cu nici o alta și seamănă cu toate, Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
În casă lui Andrei, domn’ director, pentru că aruncă. Are un an și jumătate și, după cum se vede, e deosebit de muzical. Ca și mama lui, pe care-o aud cîntînd În norvegiană prin bucătărie. Îi ascult și pe cei de la Modern Jazz Quartet, cu Bluesology și recitesc Întrebările lui Ștefan Ion Ghilimescu pentru interviul ce va apărea În Calende. Prima, cu un semn de Întrebare plin de căldură bătut la mașină: „Ce era În mintea ta acum 12 ani?“ Intru În camera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
iar pe ecran, sincer să fiu n-am găsit ce semnificație are rozătorul, care mai este și „sîngeros”, ne spune Mickey căzut Într-un fel de incantație, n-am găsit dar pot presupune, pot improviza, pot recompune o temă de jazz sau iepurele din Alice În țara minunilor, din Alice nu mai locuiește aici că s-a săturat și-a emigrat la Polul Nord, sau pe acela Înnegrit, decedat ca efect colateral al radiologiei asupra unor plante de apartament, niște anemone, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
estetice, a ventilatorului e primul film În care banalul ventilator are un rol major În crearea și menținerea suspansului , și, accentuat, din pricina montajului. Un ritm excepțional, alternînd cu măiestrie planurile, woodoo, New York-ul, sudul american al violentei melancolii, absurdul, oceanul, jazzul absolut memorabile secvențele În contrapunct, unde se văd picioarele-n bascheți ale celor doi băieți bătînd step În ploaie pe asfalt, cuplate cu măcelărirea superbei mulatre propriul copil al lui Rourke (pe care-l cheamă, În rolul tînărului ce și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
doar pentru el, impresia a fost extraordinară”, spune Oistrach Într-un vechi documentar) uitînd de el, uitînd parcă și de noi, noi uitînd categoric de noi, Învăluiți doar de vrajă, de bucuria lui de a exista-cînta. „Pianistul și compozitorul de jazz Michel Petrucciani a murit ieri Într-un spital din New York.” Pe măsură ce-l ascultam Îmi dispărea din minte, În cercuri concentrice, imaginea lui reală, nici nu era greu printre sonurile sclipitoare plecate din Steinway-ul mirat el Însuși de atîtea nuanțe, micșorîndu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Roger Willemsen, un documentar În care apar Stephane Grappelli, Roy Haines, Charles Lloyd, Charlotte Rampling (strania soție a lui Petrucciani, venind din Angel Heart și pierzîndu-se În Asfalt Tango). Willemsen a parcurs Într-o oră, Împreună cu micul muzician, drumuri de jazz de la Paris la Hamburg, San Francisco și New York, ascultîndu-i pianul, gîndurile, cuceritoarea sa joie de vivre, tăietură de montaj „mi-e frică de moarte”, spune Petrucciani la un moment dat, fără nici o legătură cu restul filmului. „Nu mă tem de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
mi-a pus paltonul În brațe am făcut prezentările ea e soția mea, și m-am scuzat din nou, știi, eu scriu foarte mult de la o vreme. Ca Vian și Cortzar. Și lor le plăceau toamna la Pekin, șotronul și jazzul, aici eram egali, Însă lui Julio Îi plăcea În special Charlie Parker, de care mi-am amintit Într-una din zilele trecute În magazinul Muzica. În timp ce mă uitam cu jind la un Pat Metheny foarte scump, am auzit fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
nu pot interesa vreun spectator iubitor de muzică ori de altceva, În cel mai bun caz pot Întrista sau Înveseli pacienții din clinicile de dexintoxicare. Bird (1988) se vrea a fi povestea unuia dintre muzicienii ce-au influențat enorm istoria jazz-ului și nu-i decît ceva la fel de insipid ca analizorul politic Dan Pavel de Disneyland, de exemplu, fatal simbol al noului intelectual rasat pînă-n vîrful unghiilor pornind de la baza lor, simbol care, prin simplul fapt că ni se arată, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
fum din zbuciumul, angoasele, tristețea bebop mai adîncă pe alocuri decît bluesul, chinul, disperarea situată dincolo de propria ei Înțelegere ori căutările neîncetate, febrile, prin muzică și viața paralelă ei, ale artistului. Nici acea prietenie cu totul specială dintre muzicienii de jazz nu este redată, ce să mai zic imaginată, cum trebuie, de pildă, aici, prietenia dintre Charlie Parker și Dizzy Gillespie este ratată milimetru cu milimetru. Presupun că pistolarul actualmente pensionar al lui Leone este convins că a făcut un film
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
la doi ani după ce fusese rănit În Platoon și, după cum se vede, Încă nerefăcut), care se intoxică pînă crapă și spre bucuria spectatorului se termină filmul. Ce să priceapă un cinefil normal care nu-i obligat să fie amator de jazz dintr-un film cu un Parker la fel de mototolit ca Val Kilmer/Jim Morrison, chior de beat tot timpul și care, dacă e să judeci după coloana sonoră, nici măcar nu cîntă cine știe ce. Bine c-a mai scăpat lumea de-un bețiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
cîteva secunde și rămînÎnd În urletul de dincolo de octave al saxofonului, urletul nesfîrșit al destrămării și-al singurătății Într-o lume nu foarte bine fixată-n balamale. Peste cîteva luni intervine hazardul, și muzicianul, descoperit de o trupă americană de jazz aflată-n turneu, este cooptat pentru un concert. Oprit la un stop, taximetristul privește prin parbriz și, dincolo de semafor, Îl recunoaște deodată pe Sașa pe-un ecran uriaș de stradă, nu-i vine să creadă, se apleacă mult Înainte ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
-și dea seama-n gol, Întrezărește În sfîrșit acel ceva pînă atunci inaccesibil, nu mai are Încotro și Înțelege. Minune, strigă mulțimea dac-ar avea timp să strige, pentru că Întîlnirea dintre cei doi durează mai puțin decît o piesă de jazz, decît o minune. Dar s-a petrecut. Și se va mai petrece un timp În capilarele sufletului celor care Încă mai cred În copilăria lumii. Cu lacrimile acum șiroindu-i pe obraji, taximetristul intră În muzică cu Întreaga lui inocență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
o sută de ani. MAI IUTE CA BACTERIA E o zi Însorită de vară. Sună-mă la 89 89 869. O sun. Vrei să mă dezbrac pentru tine ? Sigur că vroiam, astfel Încît m-am dus la un concert de jazz anul trecut, piruetînd printre automobilele de lux ale unor oameni ce nu se duceau la concert. Mi-am lipit guma de mestecat pe parbrizul unui Audi A6 din care cobora o doamnă. Mirosea a colonie. „Se mințea cu turbare, dincolo de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
oameni fini, În maieuri, cu binocluri de infanterie, eu n-am binoclu și-ncerc să deslușesc cu mîna streașină la ochi chipul cu ochii-nchiși din dricul tras de cai Într-un swing de-nceput de secol New Orleans. E jazz funebru, iar nemăsurata mea jale c-a mai pierit un rrom mă aduce aproape de vertij, de familie, de pămînt, o bacterie ascunsă sub pămînt timp de 30 de ani a ucis un bărbat. Probabil un bătrîn cu păr În spikes
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]