14,805 matches
-
mult, să strângă cât mai multe „nimicuri valoroase”, o sumedenie de lucruri pe care le consideră utile, dar care sunt, de fapt, la fel de inutile ca și o lanternă aprinsă sub lumina Soarelui, spre a lumina, în absurd, ceea ce este deja luminos, mai cu seamă pentru a încerca să lumineze o minte întunecată, în ale cărei colțuri nu a pătruns încă lumina orbitoare a Soarelui. Inutilitatea averilor strânse pe pământ este arătată și în Evanghelia lui Matei, capitolul 6, versetul 19: Nu
Un urât frumos în societatea contemporană. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Ionela Alexandra Răstoacă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_950]
-
minat. Nu dintr-odată, cel puțin. —Spune-mi Sam, am zis imediat. „Samantha“ suna prea a genul de persoană care are fotografii cu ea în bikini de plasă, strălucind de la stratul gros de ulei de corp și cu un zâmbet luminos. Nu înțeleg moda asta ca fetele să își scurteze numele, lătră Sir Richard, dar într-un fel prietenos. Ale mele sunt amândouă cu moda asta, iepe prostuțe, deși au nume frumoase cu care să se mândrească. Unde sunt Susan și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
sau mai târziu. Chestia III, alias Planeta plutitoare, atârna maiestuos în centrul atriumului, într-un raport de proporții perfect cu pereții octogonali din jurul ei. Chiar deasupra ei se afla balconul construit mai sus, de care erau atârnate mănunchiuri de fascicule luminoase, răspândind valuri de lumină pală pentru a surprinde diferitele unghiuri ale obiectului decorativ, lăsând unele părți neluminate, precum craterele Lunii. Inelele argintii din jurul ei străluceau și, de la distanța la care mă aflam, plasa de sârmă părea o rețea misterioasă ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
se potrivește un personaj care nu consumă alcool în romanele lui Hemingway. Singurul lucru frumos al atriumului era balconul, care s-a dovedit un loc bun pentru agățat obiectul. Și totuși, balustrada curbată din bronz a balconului, cu spoturile sale luminoase, ca să nu mai zic de podeaua placată cu marmură verde și albă, și ea încrustată cu bronz, precum pardoseala unei catedrale opulente, nu mergeau deloc cu Planeta Plutitoare. Dacă ar fi vrut să se potrivească, mi-ar fi cerut ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
pentru a le da prietenilor fiori. Am mers direct printre ei și am ieșit fără să mă mai uit înapoi. Afară, seara era mai caldă decât atmosfera întreținută de aerul condiționat din bancă și, chiar dacă soarele apusese, cerul era încă luminos, un albastru levănțică intens, pătat cu mov. Unde trebuie să ajungi? întrebă Sebastian ajungându-mă din urmă. — În Farringdon. — Acolo locuiești? Vreau să spun, ai vrea să te duc acasă? Am clătinat din cap. E OK, mulțumesc. Am să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
Suki, sărindu-i imediat în apărare. Belinda i-a făcut semn să nu-și facă griji. Nu te îngrijora, Suki. După mine, poate să întrebe ce vrea. Păi, ce este? S-a uitat fix la mine, iar ochii îi erau luminoși, provocându-mă. Era ca și cum știa ce am de spus și se amuza anticipând asta. —Sora ta a încercat din greu să-i convingă pe toți că Charles era cel care te-a corupt la lucruri necurate, nu? i-am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
nedreptățile. Cu toate cedările unora ca mine. Dar am scris și iată că acel timp al ticăloșiilor se poate justifica și prin cărțile noastre de atunci. Noi am dat ceva care cu adevărat va rămâne. Pagina noastră de istorie este luminoasă. Dar doar împreună. Altfel, așa, pe paragrafe, pot fi pete. Nu înseamnă nimic petele când pagina toată strălucește. Aș fi vrut să-l evoc, totuși, pe Radu. Este cel care m-a readus în literatură, după ce am publicat Coșul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
tainele cuanticii. Doar le văd uneori, părându-mi-se bizarerii ale vieții mele, crezând că sunt doar jocuri ale cuvintelor, răsfățuri ale îmbinării lor. Sunt, de fapt, proiecții ale fantei prin care timpul umple textul, revărsându-se peste mine, glob luminos, desăvârșit, închis în sine și nemărginit. Simt doar. Simt cum coborârea în text te-adună din nisipuri de risipiri. Și înțeleg acum ceea ce odinioară mi se părea stupid, ridicol. Multul Lumii ți-a fost dat din începuturi și nu l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
că și eu am tăria spovedaniei, deși sunt daco-roman, nu slav, cum mă învățaseră în primele clase și cum mă dezvățaseră mai târziu, în anii de liceu, cărțile pe care trebuia să le rumeg pentru a-mi face cât mai luminos falnicul drum în viață, deschis de socialismul care tot umbla la originile noastre, mutându-le dintr-o groapă în alta, dintr-un sit arheologic în altul. Simțeam dacic în acei ani, chiar mai profund, pelasgic, cu bucăți de suflet part
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și celelalte. Aproape în capătul celălalt al sălii, o blondă în tricou negru, cu pieptul descoperit, privește spre mine. O zăresc când ridic ochii de pe foaie. Din cauza ochelarilor nu-i pot zări chipul. Îmi scot ochelarii și o văd bine. Luminoasă, blondul părului pare aur în umbra încăperii. O privesc stăruitor, mă privește și ea indiferentă. De la distanța meselor, privirile noastre se întrepătrund ca un joc. Știe că o privesc și, la fel de bine, știe că puțin îi pasă. Un burtos care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
un sfârșit firesc. Neplăcută este însă povara conștiinței că ai trăit alandala, bucurându-te doar de risipire. Deși, iată, și din risipă se poate umple golul... 31tc "31" E prima zi de Paște. Ascult la radio cântece de temniță, povara luminoasă a unor suflete chinuite pe nedrept. De fapt, nu sufletele au fost chinuite, ci trupurile lor au fost batjocorite, rănite, umilite, sfârtecate, date nimicului și risipite în hăul gropilor comune. Mă întristează dintr-odată ascultarea acestor poezii scrise în temnițe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
întâlneam câteodată un domn burtos, înalt, cu o barbă colilie, deasă. Avea o manta vișinie, decolorată și cizme de cauciuc înalte, verzui. Mereu în jurul lui erau câțiva gură-cască, iscodindu-l. Se adunau, de obicei în înserat, când se pornea jurnalul luminos de pe clădirea Cercului Militar. L-am ascultat și eu de câteva ori, pierdut între acei pierzători de vreme. Spunea că fusese agent de circulație, prin anii ’3o, chiar acolo, în intersecție. Încă nu se instalase semaforul electric. Povestea cu haz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pentru alta, fiindcă ea era ca un cîmp părăginit și sterp care nu rodea, fiindcă nu era femeie. În absența lui Zacarías (pe care Îl luase drept un emisar al cerului, căci, Îmbrăcat sau nu În negru, era un Înger luminos - și cel mai frumos bărbat pe care Îl văzuse ori Îl visase vreodată), Jacinta vorbea cu Dumnezeu de una singură, pe la colțuri, fără să-l vadă și fără să spere că el se va deranja să-i răspundă, pentru că pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
adevărul ultim și adevărul absolut ce ar sălășlui În om. Îi vorbise despre adevărul orb, despre adevărul șchiop și adevărul surd, despre adevărul gras și adevărul slab, despre adevărul bogat și adevărul sărac ce hălăduiesc noaptea pe străzi. Despre adevărul luminos și adevărul Întunecat, despre adevărul tare și adevărul moale. Despre adevărul mascul și adevărul femelă, care umblă mereu cu fusta sumețită, arătându-și goliciunea oricărui trecător. Despre supremul adevăr și adevărul ultim ce animă atât omul, cât și subomul. Toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
genunchi, se târa spre ea, zdrelindu-și Încheieturile de traversele mai mult sau mai puțin Închipuite, pe care, În loc de păcură sau motorină, picurau lacrimi de ceară, Întinzându-se În așternut. La orizont, dincolo de nori, se ițeau sânii ei rotunzi și luminoși ca niște faruri. Dar oare de ce, atunci când fruntea sa Îi atingea pantofii purpurii cu toc Înalt cât catedrala, imaginea Mathildei se prăbușea pe pat asemenea unui sfinx clădit din cenușă și nisip, astfel că brațele sale, În loc să atingă carnea trecătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
pe șine spiralate - cu o viteză imperceptibilă chiar și pentru un melc - spre un anumit punct unic, un fel de gaură neagră, a cărei menire e să scoată toată această omenire aflată Într-un stadiu de descompunere spre un liman luminos, binecuvântat de cel Atotputernic. (În treacăt fie spus, omullocomotivă, ce se afla În Îngrijirea profesorului Jan Perjovski și era respectat, cu mici excepții, aproape de toți pacienții din azil, avea, la rândul său, o viziune limpede asupra lumii, pe care și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Masându-le, masterandul Lawrence le Întinse pe tot corpul, care deveni fosforescent. Era ca și cum mii, răs-mii de licurici i s-ar fi lipit pe scoarță, mișcându-se În ritmul gândurilor sale... Înaintând pe străzi, masterandul lăsa În urma lui o dâră luminoasă. Tot vorbind de unul singur, fără să-și dea seama, Oliver ajunse În salon. Arțarul stătea proțăpit la locul lui. Masterandul Îi luă halatul de pe umeri și-l duse Înapoi În parc, apoi, revenind În salon, se așeză ghemuindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
și nici nu se sfârșea cu ea. Noimann apucă din nou sticluța și, rotind-o În bătaia soarelui, sorbi câteva picături din ea. O căldură plăcută, ca un bulgăre de lumină, Îi cuprinse stomacul, răspândindu-se În tot trupul. Stropi luminoși de foc Îi străfulgerau venele, urcând de la stomac la creier și la tâmple, care Începură să palpite. Iradiind bucurie și lumină, stropii coborâra de la creier În inimă și de aici Înapoi În stomac, după care se rostogoliră În jos, răspândindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
urcând de la stomac la creier și la tâmple, care Începură să palpite. Iradiind bucurie și lumină, stropii coborâra de la creier În inimă și de aici Înapoi În stomac, după care se rostogoliră În jos, răspândindu-se În mii de șuvițe luminoase În palme și În tălpi. Făcând câțiva pași, Noimann transpiră din plin. Bucuria de a trăi pe care o resimțea Îl potopi cu totul. Stomatologul, călcând peste interdicția pe care și-o fixase În minte, mai trase un gât. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
și viorele, brebenei și toporași Ce răzbat prin frunzi uscate și s-arată drăgălași! Ce razbat prin frunzi uscate i s-aratA dragaIai! PRIMAVARA “Eu sunt fiica cea mai frumoasă. Pe mine mă mângie soarele cu razele lui călduțe și luminoase. Eu trezesc la viață întreaga natură. Aici flori, dincolo verdeață, pomi în floare, zumzet de a1bine,ciripit de pasarele. Ogoarele răsună de duduitul tractoarelor. Câtă frumusețe, cată viață și veselie peste tot locul! P0VESTITOR IV Primăvara a plecat! Cine oare
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
visători, P 7: E Crăciun unde bătrânii încărunțesc răbdători, P 8: E Crăciun unde pacea, ca un porumbel în zbor, Se rotește peste câmpia unde vitejii mor. Toți:Peste tot, peste tot e Crăciun! P 6:Crăciunul este cea mai luminoasă și mai generoasă perioadă a anului Crăciunul înseamnă iertare, împăcare și dăruire ... P 1: Dăruiește speranță celor ce n-au și întărește-i! P 2: Dăruiește voință și putere pentru a depăși greutățile vieții! P 3: Dăruiește pace și bunăstare
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
Iată, anul s-a-mplinit De când nu ne-am întâlnit... Și acum când am sosit M-am mirat de ce-am zărit: Sate electrificate, Noi orașe ridicate, Blocuri pân la cer de-nalte, Cu străzi largi și spațioase Cu școli mari și luminoase.... Legenda crăciunului (SCENETĂ) Prezentator 1: Știți, dragii mei, cine e Moș Crăciun? ...Să vă spunem noi! Prezentator 2: Ehei, povestea lui își are începuturi străvechi, însemnate în texte biblice. Pentru români, Crăciun este numele păstorului în al cărui staul s-
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
mâinile la loc! (Se închină și fuge la Crăciun.) Iată, Crăciune, că în locul păcătoaselor mele mâini, pe care tu mi le-ai tăiat, fiul Mariei, Împăratul cerurilor, mi-a dat altele mult mai frumoase, mai albe ca zăpada și mai luminoase decât soarele! Crăciun: Vai, ce minune! Ai avut dreptate. Iartă-mă, Maica Domnului, pentru ce-am fost și pentru ce-am făcut! Acum cred în Dumnezeu. Ce pot face ca să-mi spăl păcatele? Un înger (sau amândoi): De azi înainte
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
care a apărut? Melchior: Cred că da, magule Caspar. Baltazar: După cum arată steaua și proorocirile, pruncul care s-a născut va fi un mare împărat. Melchior: Proorocilor Baltazar și Caspar, haideți să-l preamărim împărătește! Vom merge spre steaua cea luminoasă. Se îndreaptă spre iesle. Pauză muzicală de trecere spre scena V - 2 minute Scena V - Scena ieslei Păstorul 1: Cine sunteți voi? Păstorul 2: Dar au coroane pe cap. Steaua: Sunt cei trei magi de la răsărit. Magii înaintează și îngenunchează
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
Prin geamul murdar (cine să spele geamurile Într-un internat de băieți?) pătrunde lumina lăptoasă a unei zile care nu se arată a fi Însorită. Se văd vârfurile plopilor Încă neacoperiți de frunze și se ghicește printre ei firma cândva luminoasă a hotelului Pescăruș care are 11 etaje. Aparatul rămâne multă vreme neclintit pe acestă imagine ștearsă. Se aude un șuierat subțire de vânt și din când În când zgomotul făcut de autobuzele liniei 4312. Aceasta face legătura Între fostul sat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]