6,725 matches
-
pe picioarele de dinapoi, precum un urs când atacă. Mâna mea stângă i-a intrat cu pumn cu tot În gură, până la Încheietura palmei, unde și-a Înfipt caninii ca două bisturiuri. Mușcătura nu m-a durut: am reținut doar mirarea față de adâncimea celor două găuri, făcute perfect, cum ar fi fost forate cu o bormașină fină, și priveam curios, ca și cum n-ar fi fost vorba despre mine, cum alveolele acelea se umpleau treptat de sângele gâlgâind. Leul a mușcat o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
pas, Încă unul; nisipul e Încins aici, sunt tufișuri verzi, le ating cu mâna, sunt reale, nu mi se pare doar? „Ce faci, bă?“, zice Marius, „ce te uiți așa la mine ca un cretin?“. Mă uitam la el cu mirare că el există acolo și că poate să mă vadă și să-mi vorbească. Nu mai e nicio Îndoială: iată, el, Marius, e martor că sunt viu, că nu m-am...; ah, era să mă... „Mariuse, era să mă Înec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
s-ar juca cu păpușa. Se dezbracă fără să Întârzie, are acum o lascivitate, o Încetineală senzuală În gesturi pe care nu i-o notasem Înainte; Își pune ceva transparent pe ea; se mișcă unduitor, mă provoacă; o privesc cu mirare, identitatea nouă pe care și-o adoptă acum Îi schimbă și-i Împlinește corpul; carnea ei nu mi se mai pare doar o șuncă rubensiană ci, acum, observ rozul pielii Îmbibându-se de sânge, văd sânul umflat de viață și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
la olimpiada de literatură de la Pitești Împreună cu două colege, fiice ale unor iluștri profesori din liceul nostru, am fost singurul care a luat un premiu, ceea ce l-a mirat pe profesorul Însoțitor, care a avut grijă să-și exprime această mirare jignindu-mă: „De data aceasta, n-am ieșit prea bine“, a spus el uitându-se spre noi; apoi a adăugat, aproape iritat, privindu-mă pe mine: „Ai luat dumneata un premiu“. L-am urât, pentru că n-am Înțeles de ce premiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
această durere insuportabilă? Nu. Știu doar atât: că În noaptea asta Îmi voi face lecțiile mai conștiincioasă ca totdeauna, ca să răzbun visurile În care m-am scăldat după-amiază, În loc să Învăț. În mine clocotește ceva crud, ceva strivit prea mult, o mirare, o uimire, o revoltă, nici eu nu știu. Am primit vestea destul de calmă, dar i-am simțit din plin efectul. Nu mă zbat, nu disper, e de prisos. Nu credeam că o să se Întâmple, dar iată că s-a Întâmplat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
că nu știam ce să-i fac ca să mă răzbun; scorpie mică, neîmblânzită, ea simțea jocul și se Întorcea spre mine, privindu-mă cu prefăcută naivitate, iar eu o fulgeram cu o uitătură distrugătoare, la care ea răspundea cu falsă mirare de inocentă martirizată de obsesiile unui Othello bolnav de sine. Privirile noastre deveneau acum, când tandre chemări corporale spre ceva bănuit, dar Încă interzis din frică și timiditate, când cuțite de Înjunghiat pe la spate. Priviri inocente, priviri tandre, priviri cochete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Încolo, cerul se colorase din albastru Într-un negru tulbure; se vedeau burțile umflate ale norilor, niște sădile imense din care, ca din ugerul gigantic al unei vaci cosmice, se deșertau puhoaie de apă, nu aveam frică, ne uitam cu mirare la căderea, surparea aceea de ape, admirând fenomenul natural ca pe ceva ce ni se releva numai nouă. S-a auzit un bubuit năprasnic: „să vedeți fulgerul“, zice cineva de lângă noi. Un boldur de foc străbate orizontul și se Înfige
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
foarte precis și eu sunt incapabil, sunt nepregătit să răspund la nivelul așteptărilor ei. Pe acest sentiment penibil de neputință, a venit una dintre mătuși, a bătut În geam cu discreție: „Ce faceți pe Întuneric? De ce nu aprindeți lumina?“. Cu mirare, ne-am dat seama că se făcuse atât de târziu, se Întunericise, iar noi stăm fără a face altceva decât să ne uităm muți unul la altul. Sau poate că am făcut și altceva, dar nu Îmi mai aduc aminte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
acolo; Întindeam mâna să mă mângâi pe obraz, să mă pipăi, dar e curios că nu atingeam oglinda, ci propriul meu corp real; senzația era de mare satisfacție: convins Însă că Întâlnesc pe cel dinaintea mea, ce mă privea cu mirare că exist, că arăt așa, că am ochi, gură, nas, mâini etc. Operația aceasta de oglindire mă răpea oricărei alte preocupări și eram În stare să uit de joacă, de foame și de somn, numai să fiu lăsat să stau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
adevărat, procesul textualizării de-abia de aici capătă consistență, restul nefiind decât niște preparative. Dar, Întrucât nu atât calitatea informației pusă În joc interesează, cât metamorfozele celor două texte În drumul lor spre roman, practica semnificantă, adică, nu e de mirare că cele mai bune pagini le dă Marin Mincu În capitolele teoretice („Un posibil Început de roman“ și „Un posibil sfârșit de roman“), În care naratorul se autosupraveghează, ironizând toate clișeele consacrate ale genului, dând cu tifla cititorului dornic de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
plăcerile prea-mărunte ale studenției („«Ce faci, Martine? Nu mergi la dans?Ă «Nu. Mai am de citit trei volume și termină“ - sic! -, p. 369; altădată, M. declară: „N-am timp, trebuie să citesc!“, p. 173). Tip „dur“, nu e de mirare că-i place Jack London (cf. pp. 25-27). Altfel, Își alege destul de grijuliu lecturile și preferă să noteze În jurnal despre Barthes și Eco. Incomod, obraznic, uneori cinic, M. e destul de greu de suportat. Mai mereu teatral fără voie, Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
întins, ascultând vocea criptică a maestrului de ceremonii, câteva idei începură să i se formeze în cap și ocazia de a dormi dispăru așa cum apăruse. În scurt timp, era pe deplin treaz, pierdut printre gândurile sale. Gânduri care, deloc de mirare, erau legate de circ. Târizu în dimineața următoare, Thom intră în dormitor și descoperi că Rhyme are un musafir. - Bună, îi spuse lui Jayene Williams, care era așezată pe unul dintre noile scaune de lângă pat. - Thom. Îi strânse mâna. Asistentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
un alt ciudat fascinat și provocat de dimensiunile uriașe ale acestei fete extraordinare. Oare asta eram? Oare sucombam în fața unei fantezii primitive, declanșate de suplețea ocupată a lui Judy? Nu. De la bun început, din clipa în care examinarea inspirată de mirare a lui Stacey la casă crescuse, devenind dorința neașteptată și irațională pe care o simțeam acum pentru fata asta, am știut că la baza ei stătea ceva mai mult decât o simplă nevoie fizică. Indiferent câți alții fuseseră în viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
pricepea și-mi tot șoptea crochete de pește, Stacey sau albă feliată, draga mea, parcă eram idioată. Dumnezeu știe cum de-am păstrat slujba aia, da’ când văd cât se chinuiește s-aducă personal nou, cred că nu-i de mirare. Vedeți, știu că au nevoie de mine-acuma. Dacă se uita azi la mine cum s-a uitat atuncea, doamna Peters avea necazuri mari. Vacă proastă. Charlie a stat la cafea cu noi atuncea, în prima seară. Mama i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
ceva mai minunat, draga mea. Sunt îngerul tău. Pentru totdeauna. Sally L a început nu reușeam să-mi dau seama ce face. Probabil că deschisesem ușa foarte încet, pentru că încă nu privea în jur, deși cred că nu e de mirare dacă te gândești că o strigasem prin ușă și nu-mi răspunsese. Era... distrasă. De ceea ce făcea. Am mers până în spatele ei, cu un sentiment oribil de frică - nu frică de ceea ce avea să se întâmple, nu la asta mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
altă lume, una în care soția lui e mai prevenitoare și mai cinică, unde încrederea mai are mult până să-și facă loc. Și mai e un mic colțișor bântuit din el unde nu pot eu ajunge: nu e de mirare că e plin de remușcări și de vinovăție - și nici nu pot spune că îmi pare pe deplin rău că e așa, dar simt că în ultimul an s-a întâmplat ceva care i-a lăsat lui o povară teribilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
Leigh se uită la pantalonii groși din frotir și hanoracul de pe ea și ridică din umeri. — Nu te simți bine? Ți-e frig? — Nu știu; cu asta am găsit să mă îmbrac. Ce contează? — Nu contează, doar că e de mirare că o persoană atât de, cum să zic, sensibilă la temperatură, nu moare de cald. Leigh n-avea de gând să recunoască faptul că ei chiar îi era cald — prea cald — dar că existau circumstanțe atenuante. Chiar dacă Adriana a întrebat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
Hayek la premiile Oscar, șopti ea. Femeia ridică iute capul și se uită surprinsă la Adriana. — Vai, dar văd că te pricepi la bijuterii, nu-i așa? Nu prea, spuse Adriana râzând, dar mă pricep la bijuteriile voastre. Era de mirare — nu, era de-a dreptul surprinzător — cum de Toby și-a amintit că ea admirase într-o revistă mai veche cerceii pe care Salma i-a purtat la premiile Oscar. Numai asta și era deja incredibil, dar faptul că el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
Își imagina filme de război. Fragmente din visele lui Îl urmăreau pe Jim prin oraș; În holurile magazinelor universale și ale hotelurilor, imagini de la Dunkirk și Tobruk, Barbarossa și Dezastrul de la Nanking ieșeau la iveală din mintea lui Învălmășită. Spre mirarea lui Jim, chiar și vicarul catedralei din Shanghai se echipase cu un antic aparat de proiecție. După slujba din dimineața de duminică, 7 decembrie, În ajunul atacului japonez de la Pearl Harbor, băieții de la cor au fost opriți să plece acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
trebuie să fi semănat cu una din acele cocioabe pe care cerșetorii din Shanghai le ridică În jurul lor, din ziare și salteluțe de paie. Adesea, Îi păruse probabil doamnei Vincent un fel de animal Într-o cușcă. Nu era de mirare, reflectă Jim În timp ce răsfoia un exemplar din Life, că o enervase atît de tare pe doamna Vincent, care Îi dorise moartea. Jim stătea culcat pe salteaua ei, adulmecînd mirosul trupului ei, potrivindu-și șoldurile și umerii În culcușul Îngust pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
să-ți spun io ce i-or făcut. L-or gonit ca pe nimica și am rămas cu rușinea asta. Acum suntem În Republică, așa să știi tu! Populară! Da, Bertha dragă, populară! TU, În casă, În lumea plină de mirări a pruncilor, nici nu știi unde te afli, te-or adus acasă la Făget să te arate lu’ Moșu și bunicii tale, dormi și vei dormi și când va trece popa cu diaconul să stropească, dormi și nu știi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
văzut la Parcul Pake pe fratele tău Însoțit de Lefonel, copilul măcelarului Mardare. Peste ani și Valerică va deveni măcelar. Și frigotehnist. Au fugit de acasă. Lefonel și fratele tău Vali. Ca niște dromomani ce sunt. Nici nu-i de mirare În balamucul ăsta. Mai este și vârsta care le permite. Șase și respectiv, patru ani. Mama se suie disperată Într-o birjă. Este mai ieftină decât un taxi Pobeda. Să aducă acasă oaia rătăcită. O aduce. Totul se Întâmplă ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
am cunoscut-o mi s-a părut că era nițel dezechilibrată emoțional, dar de-aici și până la a face ceva atât de rău și de-o așa cruzime... Femeia trebuie să fie dusă cu pluta de-adevăratelea. Nu-i de mirare că fostul ei soț Încearcă să-i ia custodia lui Avocado la tribunal. Nu știam de asta, spuse Hannah. Ruby ridică un număr din Daily Mail și i-l arătă. Titlul de pe prima pagină spunea: „Planchette mamă denaturată - susține fostul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
înlocui în ele prin gest ceea ce nu se exprimă prin accent și intonație. Și uită-te, dragă Víctore, la ziarele extremei drepte, ale așa-numitului integrism, și-ai să vezi cum abuzează de cursive, de capitaluțe, de majuscule, de semnele mirării și de toate expedientele tipografice. Pantomimă, pantomimă, pantomimă! Iată simplitatea mijloacelor lor de exprimare sau mai degrabă iată părerea lor despre simplitatea naivă a cititorilor lor. Ei bine, trebuie să isprăvim odată cu naivitatea asta.“ Alteori l-am auzit pe don
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
în 1914 în Biblioteca „Renacimiento“, și de ea s-a ales praful și pulberea. Se pare că mai există una, din 1928, dar nu o cunosc decât dintr-o referință bibliografică. Nu am văzut-o, și nici nu e de mirare, deoarece la vremea aceea era la putere dictatura, și eu în exil, ca să nu mă supun ei, în Hendaya. În 1914, după ce fusesem îndepărtat - mai bine zis dezîncușcat - din prima mea funcție de rector al Universității din Salamanca, am intrat într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]