7,995 matches
-
trebui să se certe cu tatăl, cu propriii frați, cu familia nevestei, cu propria nevastă. Fetițele știu deja că vor fi mărul discordiei. Ce avantaj amăgitor! Stilurile afective sociale influențează viața individului, lărgind-o sau micșorând-o. Ura, agresivitatea, invidia, neputința, trufia compromit societățile. Potrivit lui Fukuyama, În anii ’60 s-a produs o mare ruptură socială. A crescut delincvența, s-a generalizat fenomenul de dizolvare a familiilor și a scăzut Încrederea cetățenilor. Aceste trei fenomene proveneau dintr-o schimbare mult mai
Inteligența Eșuată. Teoria și practica prostiei by Jose Antonio Marina [Corola-publishinghouse/Science/2016_a_3341]
-
U.M.F. „Gr. T. Popa” Iași, clinica a VI‐ a medicală, Spitalul clinic recuperare, medic primar interne și pneumologie , împreună cu dr. Lăcrămioara Cebotaru, medic rezident M.F. semnează „O posibilă cauză de urticare cronică „la orice.” Prof. Gruia Novac realizează la „Arta neputinței de a rata” o cronică, de adâncă cunoaștere, a romanu lui Vânătoare de 381 umbre de Adrian Bușilă (Ed. Junimea, Iași, 1992 ) și Dicționar de iubiri ratate, tot de Adrian Bușilă (Editura Ex Ponto, Constanța, 2001); prof. Mioara Popa, referiri
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
împrumută" de la stăpâni. Așa că TRIBUNALIȘTII din Vaslui trebuiesc tratați neapărat jurnalistic, adică pe înțelesul publicului, cititorilor și împricinaț ilor ! De regulă, judecătorul interzice filmările în sălile de ședință. Mă întreb: de ce dacă acestea sunt publice? Ce au de ascuns ? Poate neputință, poate dezinteres, poate mirosuri urâte ? Păi, dacă e ședință publică de ce să nu se filmeze sau să se înregistreze fonic. Mai ales, să se scrie mai mult ! Tribunaliștii din Vaslui trebuie să facă și ei obiectul atenției presei ! (MERIDIANUL, An
MERIDIANUL by Dumitru V. MARIN () [Corola-publishinghouse/Science/1703_a_2970]
-
culturii În masele largi ale muncitorimii. Dar marea erezie a creării de genii prin fabricile de cultură, care sunt Universitățile și Academiile Începe a pierde din ce În ce mai mult teren. Cu foarte mare părere de rău Pontificii Înțelepciunii dogmatizate Încep să recunoască neputința lor de a crea altceva decât niște docili papagali intelectuali și niște gelatinoase nevertebrate etice. Școala oficială Începe să recunoască că toate doctoratele de știință și diplomele de artă ale lumii nu pot face dintr-o maimuță, cu dar suficient
Managementul calității În Învățământul superior by Valentin Ambăruş, Ciprian Rezuş, Gabriel Ungureanu () [Corola-publishinghouse/Science/1697_a_2974]
-
finanțare stabil, eficient și bine reglementat și nici un alibi pentru absența unei politici pentru Învățământ cu o viziune clar definită pe termen lung. Legea nu este, de fapt, decât un instrument de punere În practică a acestei viziuni. Puterea și neputința legii. Legea ar trebui să guverneze doar acele relații ce pot fi În mod adecvat reglementate prin acte legislative. Legea este un instrument de reglementare. Principala ei menire este aceea de a reglementa relațiile individuale Împărțind, pe de o parte
Managementul calității În Învățământul superior by Valentin Ambăruş, Ciprian Rezuş, Gabriel Ungureanu () [Corola-publishinghouse/Science/1697_a_2974]
-
unor consecințe legale, În timp ce normele programatice nu aduc nici o restricție ci doar surprind anumite direcții specifice de dezvoltare. Odată ce documentele programatice capătă o formă legală, legile Își pierd puterea legală și, odată cu aceasta, și rostul existenței lor. Pentru a evita neputința legii trebuie să se facă și să fie luată În considerare distincția dintre elementele ce pot fi reglementate și formalizate din punct de vedere legal Într-o lege și cele care țin de domeniul liniilor directoare și al strategiei și
Managementul calității În Învățământul superior by Valentin Ambăruş, Ciprian Rezuş, Gabriel Ungureanu () [Corola-publishinghouse/Science/1697_a_2974]
-
poate fi Înțeleasă dacă mai Înainte nu Îi Înveți limba și nu Înveți să recunoști semnele În care e scrisă. Ea e scrisă În limba matematică, iar semnele sunt triunghiuri, cercuri și alte figuri geometrice, mijloace fără de care e cu neputință să-i Înțelegem cuvântul omenește, fără de ele, te Învârți zadarnic Într-un labirint Întunecos”. Chiar Pitagora considera că realitatea ascunde proprietăți matematice care fac parte din Însăși esența ei. „Viața umană implică rezolvarea unor probleme matematice” . Orice știință este constituită
Medicina si psihologie cuantica by Valentin AMBĂRUŞ, Mariana FLORIA, () [Corola-publishinghouse/Science/1642_a_2904]
-
au fost traduse în SUA, Germania, Italia, Franța, Rusia, Portugalia, Spania, Polonia, Cehia, Lituania, Estonia, Letonia, Suedia, Belgia, Belarus. Cuvânt înainte Majoritatea textelor acestei cărți au apărut în revista Contrafort - publicație pe care am fondat-o acum 10 ani, din neputința de a asista fără replică la destinul „fără adresă” al Basarabiei. Este o cronică aproape fidelă a reacțiilor mele la cele ce s-au întâmplat în zona culturii și a scenei politice în ultimii 14 ani. Titlul volumului - Intelectualul ca
Intelectualul ca diversiune. Fragmente tragicomice de inadecvare la realitate by Vasile Gârneț () [Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
nu valeți ai unei puteri străine sau niște pigmei preocupați doar de ciolanul parlamentar/ministerial. Analiza sumară pe care am schițat-o mai sus reflectă, trebuie să recunosc, o încercare personală de a depăși starea amestecată de stupefacție, rușine și neputință care m-a cuprins după instalarea la putere a comuniștilor conservatori ai lui Voronin. Pentru ca aceste sentimente să nu se eternizeze, și pentru a învăța ceva din greșelile istoriei noastre imediate, o istorie mult prea convulsivă și dureros-experimentală, e nevoie
Intelectualul ca diversiune. Fragmente tragicomice de inadecvare la realitate by Vasile Gârneț () [Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
pentru că, teoretic, Într-un jurnal intim se poate truca absolut totul. Autorul poate să-și dea frâu liber fanteziilor paranoice. Poate să rescrie realitatea urmând niște impulsuri obscure, alterând sensurile evenimentelor. Poate să-și prezinte eșecurile drept mari triumfuri și neputințele drept superbe probe ale izbânzii apoteotice. Poate brava mascând lașitatea În curaj și spaima În vitejie. Însă el nu poate contraface sentimentul morții, Încâlcitele senzații care-l transformă din stăpân al textului În victimă a vieții. Orice Încercare de a
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
măcar obsesia lui. Ceea ce, În ultimă instanță, e unul și același lucru. Dorința sinuciderii nu poate fi trucată, pentru că ea se leagă prea direct de brutalitatea morții și de imposibilitatea revenirii la situația anterioară gestului funest. Sinuciderea conotează irevocabilul, marcând neputința Întoarcerii nu numai la existență, ci chiar la text. Sinuciderea curmă, așadar, simultan, atât urma vieții, cât și libertatea textelor jurnaliere de a prolifera. Ea devine, contrariind așteptările, o barieră În fața operei, mutilată și comprimată Între două decizii contrarii: la
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
persistă ambiguitatea asupra realei naturi a implicării sale. Drieu nu e un fanatic (fie și un fanatic iluminat, din familia Nietzsche). Nu e nici un semidoct cucerit de retorica plină de vorbe umflate a fascismului. El e, mai degrabă, fascist din neputința de a fi comunist. O și spune de nenumărate ori, după cum spune că admiră Germania pentru că nu poate admira (mai mult: pentru că Îi repugnă) Franța, pentru că e scârbit de politicianismul și eșecurile neputincioasei, debilei democrații galice. Drieu e destul de lucid
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
de văzut: „gândire de jurnalist rudimentar, avid de un senzaționalism grosolan”. Și totuși, nu va ezita vreo clipă - nici cu gândul, nici cu fapta - să intre În slujba ocupantului hitlerist. Îngrozitoarea boală de care suferă Drieu nu e, Însă, nici neputința de a-și accepta țara așa cum e, nici incapacitatea (mai mult enunțată decât reală) de a o iubi. Incurabila lui boală se numește luciditate. Scenariul dezastrului e clar În mintea lui de la bun Început. Nici o surpriză, nici o modificare, cât de
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
e un secret că, la prima ocazie, după ocuparea Franței de către germani, se va avânta iarăși În viața publică, uitând de sănătoasele gânduri de la Începutul lui 1940.) Dar această incapacitate de a reacționa satisfăcător e reflexul unor caracteristici temperamentale, al neputinței de a se raporta corect la agresiunea exteriorului: Fondul Întregii mele timidități și al lașității mele provin din faptul că nu sunt capabil de nici o reacție fizică. Sunt un limfatic nervos, la care Întreaga descărcare nervoasă se risipește În interior
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
argument suprem al predestinării - va și muri. Măcar pentru a adeveri că avusese dreptate când spunea că el aparține acelor scriitori din care rămâne poziția, nu opera. Sentimentul dominant al jurnalului lui Pierre Drieu la Rochelle e ricanarea. O furioasă neputință ce proiectează necontenit imagini În care el, triumfător, Își contemplă dușmanii prăvăliți În țărână. Previziunile sale istorice sunt de-o cumplită luciditate. Desfășurarea ulterioară a evenimentelor le-a confirmat Într-o proporție covârșitoare: „... ce-aș mai vrea să văd mutra
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
căzut, toate acestea Îi iscă o oroare și o mânie pe care nici măcar nu Încearcă să le ascundă. Țintă recurentă a urii și a dragostei sale, Franța a permis proliferarea monstruoasă a păcatului. Revolta lui e răspunsul neputincios la vechi neputințe, la ambiții niciodată atinse. „Ah, cum de n-am purificat această țară cu mâinile mele; n-aș mai fi obligat să accept astăzi pentru ea blestemul”. Și, din nou, Marele Păcat, blestemul metafizic Își găsește Întruparea În câțiva dintre cei
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
circumstanțială și unică. Ea e doar partea vizibilă a unei drame pe care Sylvia Plath a purtat-o cu sine Întreaga viață. Condiția de femeie i se pare frustrantă prin Însuși setul de interdicții pe care-l aduce cu sine: neputința de a rătăci de una singură pe străzi și de a se amesteca În mulțime, de a frecventa barurile, de a căuta compania „marinarilor și a soldaților”, de a fi, pe scurt, „parte a unei scene anonime”, bucurându-se În
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
ale demersului În care s-au angrenat: confruntarea cu sine, pericolul exagerărilor, primejdia perceperii greșite a deciziei de a ține un jurnal. În orice caz, orgoliul autoportretizării conduce, În viziunea lui Jean Rousset, la trei variante ale uneia și aceleiași neputințe: de a-ți descrie tu Însuți personalitatea, fie și sub forma, oarecum accesibilă, a portretului. Oglindă deformatoare, autoportretul redă, În scară, trei versiuni incomplete ale unei aspirații sortite să rămână veșnic pur teoretică: Ceea ce văd alții, sau ce Își imaginează
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Situat Între un perpetuu a fi și a nu fi, jurnalul Își relevă condiția hamletiană printr-o permanentă pendulare Între planurile sus-menționate. Copie a fantasmei creatoare ori a activității strict planificate, jurnalul depune mărturie atât despre prea-plinul, cât și despre neputința autorului. El se proiectează Într-o materialitate care, Înainte de a fi a paginii scrise, e a spiritului. O putem denumi etapa fantasmatică a spiritului creator, oscilând la granița dintre imaginar și realitate - ori, În terminologia lui de Biasi, „studiul activităților
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
iubire, În balta incoloră a unei vieți meschine și lipsite de țel”6, vorbește, de fapt, despre imposibilitatea construcției. Pentru că o construcție nu e doar un act, ci și un final de drum: e conștientizare a ceea ce există În tine. Neputința de a aduce la suprafață trecutul echivalează cu simbolica răsturnare a clepsidrei. Și, În acest sens, nu vom avea niciodată de-a face doar cu unicitatea actului confesiv, ci cu o obligatorie repetitivitate. Altminteri, un singur gest, un singur act
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
se potrivesc grozav eroului meu25. Mai mult decât intenționalitatea autorului, din astfel de mărturii se compune o hartă foarte sugestivă a gesticulațiilor sale creatoare. În suficiente cazuri lipsește conștientizarea propriu-zisă a mobilurilor scrierii jurnalului. Teren de luptă cu propriile insuficiențe, neputințe și Îndoieli, jurnalul e, adeseori, pus sub semnul Întrebării de Însuși autorul său. Autorul-standard, Amiel, n-a fost ocolit de dubiile ce Însoțesc nespectaculozitatea aparentă a notației cotidiene. „La ce Îmi servește acest interminabil solilocviu?”, se Întreabă el. Percepând identitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
trecutului, există și un viitor al jurnalului. Un timp corespunzător timpului recitirii. El obligă scrisul la o mai mare atenție, chiar În cazurile autorilor ce rămân „la prima mână”. Viitorul introduce o altă perspectivă. Răfuiala scriitorului nu mai vizează doar neputințele, vizează și virtualitățile. Vocația de addenda corrige a jurnalului Începe să acționeze În dublu sens. Rescriind, din perspectiva prezentului, evenimentele, el le și manipulează, sub presiunea unui viitor incert, dar presimțit. A unui viitor pentru care, În fond, scrie. Legând
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
readus, actualizat prin scris. Scrisul - În cazul jurnalului intim mai mult decât În oricare altul - este o formă de a reacționa, de a retrăi ceea ce n-a fost pe deplin trăit. O modalitate de a eterniza, de a construi din neputințe edificiul solid al amintirii. Scrisul nu se suprapune niciodată trăitului, pentru că e reflectarea unei realități. Un autor de jurnale care ar scrie necontenit nu ar avea de transcris decât gestul propriei mecanicități. Intervalul pus, Întotdeauna, Între acești doi poli obligatorii
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Nicolae Ceaușescu, elogiul necondiționat al regimului dispărea fără urmă din școli. În locul său se instala, la fel de acaparator, un blam total, extins asupra întregii perioade comuniste. De altfel, dincolo de nevoia unei negări în bloc, a existat și o senzație acută de neputință 2. Domina convingerea că această perioadă nu a fost studiată de istorici "în mod obiectiv", pe de o parte pentru că li s-a interzis acest lucru, iar pe de alta, pentru că nu avuseseră acces la informația corectă. Datele furnizate de
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
a se fi petrecut ele. Dar de ce să tot spunem vorbe? Rănile sunt mai grăitoare: rănile, chiar dacă le acoperim, cicatricea, chiar dacă o extirpăm, totuși credința n-o putem ascunde. Așa încât nu te poți lăuda că, tăindu-mi limba, faci cu neputință mărturisirea laudei. Destul L-am lăudat până acum pe Domnul prin cuvânt<footnote Din cuvintele unuia dintre cei șapte fii ai preotului Eleazar, ce au primit cununa muceniciei - n. n. footnote>; de acum încolo să-L lăudăm prin suferință<footnote Sf.
Atitudinea martirilor creștini ai primelor secole în faȚa morȚii. In: Medicii și Biserica. Medicină și Spiritualitate în abordarea pacientului terminal by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/121_a_138]