7,150 matches
-
care o căutam în scriitură pentru această temă. Limba persană este foarte specială, pentru că ne exprimă identitatea, reflectă spasmele spiritului nostru. De exemplu, folosim mult timpul trecut, dar foarte puțin viitorul, spre deosebire de limba engleză. Totul stă în trecut și în nostalgie. În același timp, este o limbă foarte metaforică, cu o poetică eliptică. Utilizez această fațetă a limbii mele, însă încerc totodată să mă debarasez de înclinațiile ei naturale. Utilizarea francezei îmi permite să dobîndesc o anumită intimitate. Povestea trupului este
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Prima ediție a Festivalului de Literatură și Traducere (FILIT, 2013) de la Iași a prilejuit întîlniri, dezbateri și descoperiri adesea surprinzătoare, cu certitudine incitante, dinamice și revigorante pentru o urbe ce dovedește, iată, că nu știe doar să vegeteze în provinciale nostalgii după glorii apuse, ci reușește, în cîteva zile, să regăsească și să transmită un entuziasm contagios pentru carte și frumos. Unul din aceste momente unice a fost și discuția cu și în jurul lui François Garde, laureat al premiului Goncourt pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
cuvînt e cîntărit, dorit, parfumat cu iz de lume pierdută. Căci ne aflăm într-un univers pe ducă, unde un mod de viață, cel a țără nimii autentice, se stinge, distrus de exodul rural, golit de substanță vitală, chircit în nostalgii păguboase. Un ținut în care nimeni nu vorbește pentru a glumi sau a înflori realitatea, căci totul e sobru, rugos, utiliar în "această lume primitivă, antică, antediluviană și destinată, prin urmare, unei morți lente pentru că a trăit prea mult, a
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
cîrcotașilor din domeniu, de douăzeci și unu de ani există o singură certitudine absolută a toamnei literare franceze, anume apariția, cu regularitate de metronom belgian, a unui mic roman al celebrei Amélie Nothomb, la Albin Michel. Cel mai proaspăt se numește La Nostalgie heureuse (Nostalgia fericită) și pare a fi unul din cele mai bune, păstrîndu-se pe linia autobiografică binecunoscută și reînnodînd firul experienței japoneze ce a marcat viața autoarei. Un alt ocnaș al literelor, coleg de editură și de țară adoptivă cu
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
domeniu, de douăzeci și unu de ani există o singură certitudine absolută a toamnei literare franceze, anume apariția, cu regularitate de metronom belgian, a unui mic roman al celebrei Amélie Nothomb, la Albin Michel. Cel mai proaspăt se numește La Nostalgie heureuse (Nostalgia fericită) și pare a fi unul din cele mai bune, păstrîndu-se pe linia autobiografică binecunoscută și reînnodînd firul experienței japoneze ce a marcat viața autoarei. Un alt ocnaș al literelor, coleg de editură și de țară adoptivă cu cea de
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
complexitatea caracterelor propuse, pe lîngă farmecul evocării unor locuri și vise a căror ancorare în realitatea comunistă de dinainte de '89 nu le știrbește dulceața aceea unică pe care doar tinerețea o poate conferi lucrurilor. Tonul pasajelor "românești" nu e dolorist, nostalgia e una firească pentru oricine se întoarce, după ani buni, asupra unei părți din sine învelită în misterul trecutului mereu reinventat și nu putem să nu ne amintim, noi, cei care ne-am trăit tinerețea în acele vremuri, că suferințele
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
noastre, fără partipriuri, fanatisme, sau încrîncenări de vreun fel, comentariile fiind mai curînd plasate sub semnul celebrului credo al Sfîntului Augustin (de fapt, al lui Tertulian), adesea invocat de d'Ormesson, "credo quia absurdum", totul cu o vioiciune, gratitudine și nostalgie care fac lectura nu doar plăcută și instructivă, ci fratern participativă la preocupări ce nu sunt nimănui străine. Volumul scapă, ca multe din creațiile autorului, convențiilor genului romanesc, amestecînd încă o dată, în stilu-i elegant și inimitabil, eseu și ficțiune, făcînd
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
două volume L'Heure grise et autres pièces, 1998, și Le Monstre et autres pièces, 2007. Mamă a trei copii, de două ori divorțată, Agota Kristof n-a încetat nici o clipă să-și exprime, în felul ei brut și voalat, nostalgia după țara părăsită fără voie. Experiența supraviețuirii, lupta cu frigul, suferința, răutatea omenească și duritatea evenimentelor au împietrit-o în acea formă marmorată în care cuvîntul gîfîie scurt, plesnește uscat și răvășește definitiv. Așa apare, în 1987, Le Grand cahier
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
boem, de sponta neitatea și dezinvoltura limbii române. Adultul parizian le regăsește cumva în magnifica impertinență a scăpărărilor sale ironice, în pasi unea sa pentru formulele corozive și paradoxale, în arta sa de a întreține echivocul, pe fond de incurabilă nostalgie a apropierii de divinitate. Pîrîul impetuos al munților transilvani s-a preschimbat în canal rafinat, seducător și ucigaș, însă cruzimea temperată de fer voarea anatemelor, enormitățile exasperante, contradicțiile vitale și salturile spectaculoase sunt tot acolo, sensibile sub suprafața netedă a
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
2003 * Nothomb, Amélie, Journal d'Hirondelle, Albin Michel, 2006 * Nothomb, Amélie, Ni d'Ève ni d'Adam, roman, Albin Michel, 2007 * Nothomb, Amélie, Le Voyage d'hiver, Albin Michel, 2009 * Nothomb, Amélie, Barbe bleue, Albin Michel, 2012 * Nothomb, Amélie, La Nostalgie heureuse, Albin Michel, 2013 * Oksanen, Sofi, Purge, Paris, Stock, 2010 * D'Ormesson, Jean, C'est une chose étrange à la fin que le monde, Paris, Robert Laffont, 2012 * Orsenna, Erik, Longtemps, Paris, Fayard, 1999 * Petrescu, Cornelia, Les Ecorces d'orange
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
aceea care ne va transforma în niște prizonieri ai trecutului"32. Charles Jencks 33 discută relația dintre trecut și prezent pornind de la discursul arhitectural, dar observațiile sale pot fi extrapolate întregului discurs postmodern. El găsește în această relaționare sursa parodiei, nostalgiei, pastișei și a ceea ce numește "alegoria enigmatică", prin intermediul cărora pluralismul interpretării justifică o multitudine de lecturi ale semnificațiilor divergente. Deși accentuează faptul că ironia și ambiguitatea au fost concepte-cheie în literatura modernă, iar ideea dublului sens și a coincidentia oppositorum
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
și din acest punct de vedere mulți interpreți i-au conferit postura de fază târzie a gândirii moderne. Paradigma nostalgică concepe postmodernismul ca pe o încercare de reconciliere cu trecutul, nu doar cu cel modern, ci și cu cel premodern; nostalgia este aceea după un trecut idealizat, probabil situat înaintea oricăror fisuri majore în societate și cultură. În acest sens, se caută în special ceea ce modernismul a pierdut în momentul în care a început să reprezinte o goană după nou, postmodernismul
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
nu reprezintă adevăratul sublim, care rezultă din combinația plăcerii și a suferinței), în timp ce "postmodernul ar fi ceea ce în modern invocă imprezentabilul în prezentarea însăși; ceea ce se refuză consolării formelor bune, consensului unui gust care ar permite resimțirea în comun a nostalgiei imposibilului; ceea ce se preocupă de prezentări noi, nu pentru a se bucura de ele, ci pentru a face să se simtă mai bine faptul că există imprezentabil"216. Lyotard include "mărturisirea" imprezentabilului în "războiul" pe care îl declară totalității, nostalgiei
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
nostalgiei imposibilului; ceea ce se preocupă de prezentări noi, nu pentru a se bucura de ele, ci pentru a face să se simtă mai bine faptul că există imprezentabil"216. Lyotard include "mărturisirea" imprezentabilului în "războiul" pe care îl declară totalității, nostalgiei unității și reconcilierii conceptului și sensibilului. Imprezentabilul este astfel înțeles și ca un procedeu de a se desprinde de pretinsa dorință a modernilor de a "furniza realitate", care este acum înlocuită cu inventarea aluziilor "la conceptibilul care nu poate să
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
o accentuată solicitare a producției, este prezentat în opoziție cu universul tradițional, care, susține autorul, nu este centrat pe "isteria" consumului fără limite, ci pe satisfacerea trebuințelor. Toate exemplele și analizele de caz pe care acest text le oferă transmit nostalgia unei lumi patriarhale pierdute în fața serializării, industrializării și artificializării crescute aplicate sistemului modern de obiecte. Se observă, așadar, că în opera baudrillardiană luată ca ansamblu, respingerea modernității este realizată printr-o dublă poziționare: nostalgia premodernității și critica din perspectiva postmodernității
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
care acest text le oferă transmit nostalgia unei lumi patriarhale pierdute în fața serializării, industrializării și artificializării crescute aplicate sistemului modern de obiecte. Se observă, așadar, că în opera baudrillardiană luată ca ansamblu, respingerea modernității este realizată printr-o dublă poziționare: nostalgia premodernității și critica din perspectiva postmodernității, ambele etape având elemente care indică o serie de limitări ale lumii moderne. Din perspectiva societății tradiționale, care dispune de o anumită aranjare a mediului cotidian ce-i transpune valorile sale de bază, mediul
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
semn și referent, salvând astfel organizarea sa internă, cu precizarea că, din punctul său de vedere, separarea sau distincția dintre semn și lume este o ficțiune. Comentându-l pe J.-M. Lefebvre, Jean Baudrillard expune transformarea referentului în simulacru, precum și "nostalgia" semnului de a-și găsi motivarea totală și de a depăși convenționalismul. Pentru sociologul și filosoful francez, teoria semnului ca metaforă a foii de hârtie este absolut idealistă. Din perspectiva unei economii politice a semnului, a considera în mod egal
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
dintre cheile analizei teoriei baudrillardiene, care se va întregi în opera sa mai târzie într-o adevărată viziune metafizică asupra lumii. Diviziunea istorică pe care o propune gânditorul francez între societățile simbolice și societățile productiviste, pe de o parte atestă nostalgia sa pentru organizările primitive, precapitaliste, iar pe de altă parte identifică alternativa revoluționară la valorile și practicile societății capitaliste în chiar schimbul simbolic. U. Santamaria 413 interpretează teoria schimbului simbolic pe mai multe paliere. La unul dintre ele, acesta încearcă
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
semne nu era posibilă, fiecare dintre ele având o difuzare restrânsă și o valoare bine definită, astfel încât arbitrareitatea era exclusă. Semnul modern timpuriu este "eliberat" din ierarhia feudală, dar va continua să imite natura și "chiar și astăzi este vie nostalgia unei referințe naturale a semnului, în pofida revoluțiilor care au spart această configurație, ca aceea a producției, unde semnele încetează să se mai refere la natură"456. Arta din această perioadă imită natura, Baudrillard enumerând creșterea importanței teatrului, a artei baroce
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
face distincția dintre real și hiperreal, luând hiperrealitatea drept măsura corectă și întreagă a realității. În același mod, dacă aplicăm această idee teoriei baudrillardiene, putem să-i găsim anumite justificări, având în vedere că Baudrillard relaționează constant acest stadiu cu nostalgia, melancolia sau cu o anumită formă de nihilism, dar acestea sunt departe de a fi considerate "mistice", în pofida valorizării, în anumite etape ale operei sale, a schemelor premoderne de existență. Teoria hiperrealității și a simulacrului a suscitat multe reacții și
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
circulă liber (free-floating signifiers). Spre deosebire de intelectualii europeni timpurii (Tocqueville, Weber, Adorno), care au încercat să ofere lecturi interpretative naturii americane prin intermediul unui contact extensiv cu persoane obișnuite și nu numai, Baudrillard evită adâncimea, descoperind un sens profund al păcii și nostalgiei în lumea de plastic pe care o privește insistent"492. În conturarea acestei lumi a simulacrului îndeplinit, Baudrillard utilizează imagini cinematice 493 și însăși scriitura sa încearcă să redea viteza și mișcarea cu care se schimbă lucrurile, astfel încât pentru prestația
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
este un model perfect inclusiv pentru simulacrul de ultim nivel, în calitatea sa de imaginar care nu este nici adevărat, nici fals, ci doar o "mașină de simulare". Dacă europenii au mania diferențierilor, americanii par a eluda distincțiile fără regret, nostalgia și melancolia fiind asumate doar ca tonalități ale culturii europene, drept rezultat al presiunilor finalităților induse de istorie, de apartenența la un cod axiologic. "Furioasa hiperrealitate" a Americii a mai fost descrisă și de către Eco în Travels in Hiperreality; americanii
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
este europeană și nu americană. În această direcție a interpretării, Vidich 505, de pildă, lecturează America sub forma unei teme mai largi aceea a pesimismului profund și uneori chiar a nihilismului lui Baudrillard în raport cu așteptările legate de viitor, combinate cu nostalgia pentru un trecut european care se vede acum erodat de noile forme ale civilizației americane, lipsite de sens și hiperreale. 5.4. Radicalitatea gândirii și violența interpretativă Teoria hiperrealității nu a rămas fără consecințe în ceea ce privește conceperea noțiunii de teorie, precum și
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
a se vedea, de pildă, conceptul de seducție, care poate fi considerat un termen metafizic "tare"), cât și în sensul criticii pe care Baudrillard a întreprins-o de multe ori societății contemporane, din care a rezultat un sentiment puternic de nostalgie, pe care și l-a exprimat de multe ori în lucrările sale (uneori acest centru nu ține de modernitate, ci de premodernitate, unde Baudrillard găsește multe elemente ale unei societăți simbolice față de care a fost mereu atras); * strategia fatală, care
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
să curgă, roșu, decât un provizoriu, metaforic sânge. Un provizoriu, numai, și metaforic sânge... De Ce De ce te-ai plânge de starea ta jalnică, - ar trebui să te liniștești. E firesc. Pentru ce atâta zarvă și sângerare? - Copia va avea întotdeauna nostalgia originalului - repetă amicul Platon dintr-un raft vecin. Ce-ar trebui acum să răspund? Că îmi sunt prea multe degetele? Că în loc de cap ar fi mai bine să am un cub? Da, de ani de zile, Luvrul mă înspăimântă, iar
Poezie by Ion Ivănescu () [Corola-journal/Imaginative/8441_a_9766]