6,787 matches
-
a curmeziș. Îl ocoli. La zece metri însă alt copac prăvălit închidea drumul. Apoi puțin încolo se izbi de niște sârmă ghimpată, întinsă și împletită între tulpinele brazilor. Încercă să se strecoare prin gardul de sârmă. Nu izbuti. Vrând să ocolească, o luă în stânga. Făcu vreo treizeci de pași și găsi loc de trecere. Dincolo de sârmă porni la dreapta și înainte, să se întoarcă la cărare. Nu mai dădu de ea. Merse totuși înainte și nimeri iar într-un gard de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
unei râpe care se ridica spre cer ca un zid. Bologa stătu acolo să răsufle o clipă și să se răcorească. La poalele râpei găsi altă cărare. Ușurat și odihnit porni în vale și coborî poate cinci minute. Apoi cărarea ocoli o stâncă și se îngustă ca un coridor între peretele râpei și tulpinile brazilor. De-abia acuma începea Bologa să simtă aievea oboseala. Îl dureau picioarele, și genunchii parcă-i erau străini. Se dezvățase de marșuri și azi a umblat
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și acolo să coboare în vale, să-și piarză urmele. În pădure ar putea chiar aștepta să se facă ziuă... ferit și adăpostit... Totuși, își continuă drumul ca și cum gândul de întoarcere ar fi privit pe altcineva, nu pe el. Cărarea ocoli iar un picior de stâncă și Apostol Bologa se ciocni piept în piept cu un om care, sărind brusc înapoi, strigă înfundat: ― Halt! Wer da? Lui Apostol i se păru cunoscut glasul și răspunse: ― Offizier... Urmă o tăcere scurtă, gâtuită
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
dar în tonuri de toamnă și de pădure, tivită cu o dantelă de Bruges care-i dădea o gravitate religioasă. Primarul se împotmolea în nămolul de pe străzi. Dar ea, ea pășea cu picioarele ei micuțe pe pământul îmbibat de apă, ocolea bălțile și rigolele. Ai fi putut spune că se juca, sărind ușor, trasând în noroi urmele unui animal blând, iar sub trăsăturile ei netede, de femeie tânără ghiceai copilul jucăuș care trebuie să fi fost până nu de mult, lăsând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
către un băiat care vâslea într-o luntre cioplita dintr-un trunchi de salcie. Ea îl privește atent peste ochelari, imitând îngrijorarea tânărului care îi zâmbește în colțul gurii. O ciocârlie își cântă trilul între trestii, în timp ce băiatul ocolește cu barca un pâlc de papura. O clipă privirile lor se întâlnesc; lumea lor, din dimineața aceea, devine deodată una comună. Băiatul se apropie cu barca de mal și îi întinde ușor mâna: -Andrei!.. -Încântată, Lăură... O mai privește cu
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
crezi că fac vreun efort deosebit pentru asta...Pur si simplu am o memorie fenomenala căreia nu-i scăpa nimic...Îmi place mult să citesc, să fiu mereu informată cu tot ceea ce se întâmplă în lume și informația nu mă ocolește niciodată, vine singură către mine... - Ce altceva mai citești? - Absolut orice. Acum de exemplu, îi citesc pe mării clasici ruși în original. Sunt de-a dreptul vrăjita de Pușkin și de Lermontov, dar și de Dostoievski și Tolstoi... L-am
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
toarne puțin whisky, arucând pe furiș o privire înapoi. Ea era complet absorbita de flăcările din sobă, având gândul dus departe. Avea o notă plăcută de mister în toată ființă ei, deși el avea în permanență sentimentul că ea îi “ocolea”anumite lucruri, că nu putea să o “supună” legilor nescrise ale profesiei lui și presimțea clar că nu o va cunoaște deplin niciodată...niciodată. O privea în cotinuare cum se uită atentă la foc, apoi și-a ațintit privirile în
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
la școală. Ce situație, întreb eu surprinsă, ce s-a întâmplat? Ea spune, dar cum, nu ți-a povestit? Este cât se poate de singură, fetele râd de ea și spun că se îmbracă asemenea unui băiat, iar băieții o ocolesc din cauză că este fetiță; strâng receptorul cu putere, de ce nu îmi spune nimic, lacrimile mi se înnoadă în gât, iar mama nici măcar nu încearcă să își ascundă mândria, ca nu cumva să mă gândesc pentru o clipă că aș fi o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
se repede spre mine, scuturându-mi trupul cu putere, din tălpile late ale picioarelor, până în creștetul capului înfierbântat de razele soarelui, ți-a spus ea? Ți-a spus ea sau poate i-ai spus tu? Am discutat despre acest lucru, ocolesc eu subiectul, era de așteptat din partea ei, nu crezi, dar ea mă întrerupe brusc, obrajii ei căzuți tremură precum fălcile unui buldog înfometat, nu are absolut nici o importanță ce cred eu, Naama, dar nici ceea ce crezi tu nu are nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
din categorii onorabile: medici, judecători, procurori. Desigur, ei invocau omenescul motiv de a nu-și periclita libertatea sau poziția profesională. Nu ne convine ca, reflectând dincolo de carte, să ne dăm seama că vinovați suntem și cei care, profesori fiind, am ocolit în educație subiectele referitoare la sexualitate și reproducere ca „nedemne” de înalta cauză a educației socialiste. Cele mai multe femei care au mărturisit despre avorturi au mărturisit și faptul că nu aveau cea mai elementară educație reproductivă. Gail Kligman nu ne acuză
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
rămân surprins de calmul și siguranța de atunci. Gândul însă îmi era acasă: nu voiam să lipsesc de la Evenimentul inevitabil, care zguduise Estul nostru trist și, firesc, România nu putea face excepție, nu putea și nu avea cum să fie ocolită. Mă întorceam acasă cu o certitudine, o mare și așteptată certitudine, dar, când am împărtășit-o unor prieteni, am fost socotit deplasat sau chiar provocator, fapt care nu m-a mirat: pentru lașități și ignoranță se găsesc totdeauna mii de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2257_a_3582]
-
afirmau că praful era viu, că se ascundea și aștepta ca să se deschidă ușile și ferestrele pentru a se năpusti înăuntru, iar gospodinele se gândeau nu fără umor cum era mai bine: să spele sau să perie hainele? Russ Jorden ocoli câteva stânci și-și făcu loc printre crăpăturile pantei. Eforturile lui erau încurajate de piuitul regulat al localizatorului ― o muzică plăcută pentru el. Bipurile se amplificau pe măsură ce se apropiau de punctul de origine al perturbației electromagnetice, dar Russ nu voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
transmise de camerele exterioare și ea trecu pe pilotaj automat, lăsând ordinatorului de bord grija evitării coliziunii cu pereții, în funcție de informațiile pe care i le transmiteau de douăzeci de ori pe secundă telemetrele laser. Nu încetini, știind că mașina va ocoli toate obstacolele. Gorman încetă urmărirea ecranului din postul de operații pe care defilau o succesiune neclară de pereți, își desfăcu chingile și merse spre cabina conductorului clătinându-se, lovindu-se de-o parte și de cealaltă atunci când blindajul hotăra rapid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
de care se prinse, ca un respingător păianjen, înainte de a sări din nou asupra victimei sale. Părea împinsă de un resort puternic. Ripley se dădea înapoi secerând toiul în preajmă. Căută să ridice o baricadă înaintea acestei grozăvii, dar aceasta ocolea, se urca și se strecura pe sub cel mai mic obstacol întâlnit în cale. Picioarele articulate se mișcau cu o iuțeală nebună. Niște gheare se prinseră de gheata lui Ripley și porniră în sus pe picior. Femeia înlătură încă o dată monstrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
bâlbâi Nora Aron, ca Sese Seko Koko Ngbendu Wa Za Banga, alias Joseph-Désiré, ufff!, Mobutu. (Continuarea în numărul următor) Crepusculul civil de dimineață Îmi vine din ce în ce mai greu... Emil Brumaru Îmi vine din ce în ce mai greu să răspund la interviuri. Am tendința să ocolesc întrebările pe care mi le pun alții, în fond binevoitori, afectuoși chiar (iar femeile, promițând dulce... cumva... prin vocea cu intonațiile calde, prin gesturile moi ale mâinilor ce-și mângâie îmbietor propriul trup, prin surâsurile arcuite din senin de buzele
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2166_a_3491]
-
vor controla mult și bine ținuturile din jur. Nu ți-e cald? - întrebă într-o doară Cosette. Drept răspuns Broanteș își dezbrăcă repede surtucul. în mișcarea emoționată, bruscă, un nasture de alamă abia aținat se rupse, se rostogoli pe podea, ocoli tălpile trandafirii ale Cosettei, trecu printre picioarele trainice ale unui fotoliu, se auzi duruind pe sub pat, ieși la iveală plin de scame și se opri lovindu-se cu un clinchet de un lighean. Din lighean zbură o muscă mare, verzuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
aer, întâlnindu-l pe primul, țâșnește din gură, și astfel unite, formează un singur curent care, din două-n două secunde, mișcă perdelele patului, făcând o deschizătură pe care tocmai intrase musca. Aceasta pășește acum fără grijă pe platoul frunții, ocolind broboanele de sudoare și căutând un loc mai uscat unde să se oprească și să se întindă. Eroare însă! Fulgerător, mâna grea a spătarului făcu un frumos arc de cerc și-și plesni cu putere capul. Surprinsă de rapiditatea mișcării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
procesul complex ce-a dus la ivirea acestor vorbe aparent neutre: „Călătorului îi șade bine cu drumul!”. Căci iată-i din nou pe bunii noștri călugări, rotofeiul Metodiu și rășchiratul Iovănuț, pășind cu tristețe peste hotarele Moldovei și luând-o ocolit spre Râm, prin deluroasele ținuturi polace. De ce pe-aici? O vom afla mai încolo. Era o zi cu soare. Stârnind în mod pașnic colbul drumului și ascultând cu luare-aminte apelurile impetuoase prin care sub forma unor sunete laice, stomahurile lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
într-un dolce far’ niente picior peste picior, eventualul mic neg poznaș de pe năsucul în vânt, ci și de ecourile întretăiate pe care le trezeau în el trecerea molatecă și rău prevestitoare a motanului negru al gazdei, strunga imposibil de ocolit cu privirea din dantura tatălui fetei, carpeta de pe perete cu BUCATE BUNE EU GĂTESC PENTRU SOȚUL CEL IUBESC etc. întrebări chinuitoare frământau mintea sa fragedă: ce legătură există între lucruri? Sunt ele dispuse la întâmplare? Să nu existe nici o relație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
aceasta se apropie, văzu că era sclav. îi porunci s-aducă vin și când sclavul se întoarse cu spatele, văzu că era sclavă. „Poante de-ale lui Caesar”, gândi Toto, uitându-se după sclav sau sclavă. Se îndreptă spre grădină, ocolind o coloană, când deodată auzi strigăte groase în urmă. Se întoarse iute, dădu colțul și văzu senatorii stând în cerc, ridicând și înfigând pumnalele în ceva mare și moale prăbușit la picioarele lor. Brutus, roșu la față de efort, ridică privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
acceptabila maimuță, încurcase borcanele și-l extrăsese din cine știe ce specie grea la vedere, hohotind prin peșteri. Episodul 173 BOIERUL RADU STOENESCU-BALCÂZU (IIIÎ Hidosul copil crescu. Nu se juca nimeni cu el. Fetițele, găinile, caprele - ființe care fac deliciul copilăriei - îl ocoleau de departe. Dacă nimerea întâmplător într-un lan de cânepă, zeci, sute de vrăbii, de sticleți zurbagii se ridicau lărmuind și a doua oară nu se mai dădeau pe-acolo. Recoltele boierului crescură. Când urâțelul împlini nouă ani, fu adus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
intrarea unor personaje în Cetatea Eternă zugrăvesc o vreme frumoasă, eu cer senin și soare puternic, acum ploua mărunt, câinește, ploaie mocănească, ce te pătrundea până la os. Călugării intrară în oraș prin Porta Capenna. Mergeau repejor, zgribuliți, cu capetele plecate. Ocolind o băltoacă, Metodiu ridică privirea și zări la câțiva pași în fața lor, venind din direcție opusă, alți doi călugări. își dădu imediat seama după îmbrăcăminte, nu fără o ușoară tresărire, că sunt iezuiți. Iezuiții îi zăriră și ei și, tresărind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
te duci acasă în Moldova? - întrebă ienicerul. — Cu voia dumneavoastră, acolo m-aș duce - răspunse Metodiu. — Ei, ce m-aș mai duce și eu!... - oftă turcul. Parcă mă și văd strecurându-mă noaptea prin spatele casei, printre straturile de tutun, ocolind catârii și apărând deodată în prag. „Am venit!” Ce-ar mai țipa nevestele! Cum s-ar speria tata! M-am întors o dată așa pe neașteptate dintr-o campanie în Pocuția și i-am luat ca din oală, nici n-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
îndepărtată amintire pe care o păstrez e legată de faptul că tata nu mă lăsa niciodată să mă duc să mă joc cu catârul de-a dreptul, adică să ajung la catâr în linie dreaptă, ci mă lua de mănuță, ocoleam grajdul și-i cădeam catârului în spate. înțelegi? — Nu prea - recunoscu Metodiu. De ce? — Cum să-ți spun eu, bre? - se scărpină turcul în cap. Noi suntem educați militărește de mici. La un an, când începem să umblăm în picioare, suntem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mă crească pentru atacul prin învăluire. — Extraordinar! - recunoscu Metodiu. — Păi da - zise turcul - așa a fost. Toată copilăria mea eu numai asta am făcut. Nu mergeam, să zicem, să beau apă la fântână direct, pe drumul cel mai scurt, ci ocoleam grajdul, săream prin grădină și-i cădeam fântânii în spate. Dar nu numai fântânii, ci și mamei, tatei, mai târziu primei neveste, tuturor. Trebuie să recunoști, bre, că până la urmă mișcarea asta îți intră în sânge. De-o pildă, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]