8,628 matches
-
Cu unchiul său, prințul Ch’un, drept ghid, Tung Chih a intrat în sală pentru prima dată în calitate de împărat al Chinei. La unison, mulțimea a căzut în genunchi și a făcut plecăciuni. An-te-hai, în robă verde cu imprimeu cu pini, pășea alături de mine. Îmi ducea pipa - fumatul era o pasiune nouă care mă ajuta să mă relaxez. Mi-aminteam că îl întrebasem cu câteva zile mai devreme ce își dorea cel mai mult; voiam să îl răsplătesc. El mi-a răspuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
rămâne aici cu dumneavoastră. Îngenunchind ca să-i întâlnesc ochii plini de lacrimi, încetez să mă zbat. Vom fi iubiți? îl întreb. — Nu. Vocea lui e sfioasă, dar nu hotărâtă. Dar mă iubești? — Da, doamnă! Nu respir decât ca să vă iubesc. Pășesc afară în lumină și aud trei bubuituri care vin din spatele nostru. Este zgomotul bilelor de piatră care se rostogolesc la locurile lor. În clipa în care apar în fața mulțimii, miniștrii se aruncă în genunchi și se lovesc nebunește cu frunțile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
vrei. Am tot dreptul să-mi caut singur drumul. Cu ideea asta Goilav fu de acord. - Destinul meu, zise el, a fost echilibrat. Am descoperit ordinea strămoșilor care, fiind veche, e perfectă. Cu milioane de ani în urmă bătrînul nostru pășea elastic și destins. Era un tînăr falnic, cu creștetul prea ascuțit ca să încapă acolo multă minte. Pe cît de bun observator, cu membre și mișcări agile, pe atât de încet era în cugetare. Și-a elaborat însă în sute de
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
la care, cu autoritatea sa de goarză comunală mă instalase Niță era un bărbat ce părea cu totul lipsit de griji. Cînd am picat, se amuza cu un elefant din porțelan care, tras la capăt de o ață cu plumb, pășea de pe-un picior pe altul, legănîndu-se pe masă. În fiecare seară nea Manalache se desbumba alene în fața focului și, lăsîndu-se gîdilat de dogoare, își scărpina fără jenă pîntecul păros. Fiind pîndar de noapte, treburile casei le făcea nevasta, o
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
scrie. Dealtfel chiar cea mai bună școlăriță de abia putea silabisi. Ce mă ului cu adevărat însă fu priveliștea celor trîntiți la podea care, în genunchi și-n coate, se zgîiau, răsucindu-și privirile la mine. Am dictat rar cuvintele, pășind printre mîini și picioare pînă la poponetele care. absent, ședea în bancă cu coatele îndoite la spate: n-avea caiet, condei, caiet, nici cărți, nici traistă. Doar puțea, ceea ce nu mă miră în școala în care chiar directoarea mirosea a
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
n-aveam vreme nici pentru pregătirea noastră? Nu eram muncitori de ședință, menirea noastră era să învățăm carte pe copii. Noroc că, sublime, frazele acestea n-au fost rostite niciodată. * Ușa se deschise larg. Cu chipuri buhăite, trei personaje îi pășiră pragul. În înaintarea lor elefantină, indivizii ne priveau sever ca și cum ne-ar fi zis: „Aha, v-am prins!” Directoarea le sări în întîmpinare și pentru întîia oară am zărit în splendizii săi ochi, pierduți într-un fumuriu mîlos, un zîmbet
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
are un domeniu mai vast decît sîntem noi în stare să ne închipuim. Cît timp nu și-a încheiat creația, de ce să fie secerat creatorul? Există opere care, odată începute, își continuă singure drumul. Umăr la umăr, cu îndîrjire, țăranii pășesc în urma sicriului. Pandele n-a reușit să-și vadă visul dar izbutise ceva mai măreț: să-i convingă pe ceilalți de adevărul visului său. Înmormîntarea secretarului adunase toate satele din comună. Se năștea solidaritatea acestui popor pînă mai ieri neîncrezător
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
cu răbdare, răsplata unei vieți irosită în trudă și lipsuri. Fusese strașnic de zgîrcit. Cumpănise îndelung orice cumpărătură, schimbînd țandură pe țandură, și-n cele din urmă adunase în fruntea țarinii vreo patru sute de prăjini. Datorită pămîntului, acuma bătrînul putea păși dincolo cu capul sus: își făcuse datoria de țăran. Și, iată, niște tercheaberchea care habar n-aveau de tot ce îndurase el veneau să-i spună: „Bicleanu Neculai, tu, om cinstit și muncitor, de azi înainte treci la cot cu
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
deodată întărîtat, izbucni cu o mînie năpraznică: - Lipsești din fața mea!... Eu te-am făcut, eu te nenorocesc! Cu umerii scuturați de hohote, tînărul și-ascunse fața în palme. Cu un gest de dispreț, tovarășul Șoptelea ne evacuă din încăpere. Tocmai pășeam pragul cînd, dintr-o dată, am simțit două brațe vînoase care m-au cuprins pe la spate. - Mulțămesc, omule! M-am întors mirat. - Mulțămesc că n-ai zis nimic... După arături, pe șesul dinspre Siret se întindea un suhat cu pîlcuri de
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
Gogoașă pentru scornelile lui nerușinate. Un vuiet se apropia de ei și un nor de praf „Ce dracu’ caută cireada colectivei astăzi pe centru?” se miră unul. Văcarii mânau vitele de la spate, iar În frunte, ca un conducător de oști, pășea Cap de Șobolan. Răcnea din adâncul bojocilor și-i Îndemna pe toți să nu se teamă. „CAP-ul trebuie desființat! E o rămășiță comunistă! Luați-vă vaci, oameni buni, că sunt ale voastre. Nu lăsați leprele comuniste să vi le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
la ora aia ciudată, incertă și lâncedă de până În prânz. Aveam de gând să beau o grămadă de beri la sticlă, dar ce-mi doream cu adevărat era să Întâlnesc pe cineva acolo, să vorbim despre fotbal, politică și femei. Pășeam drept și cu prestanță, Îmi țineam hangul, probabil că În ochii neînduplecați mi se putea citi demnitate și dârzenie. Și cum mergeam eu țanțoș, dar cu oarece aristocratică reținere - adică nu mă dădeam mare ca târlanu’, ci-mi struneam cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ca să nu cumva să ajungă prea devreme acasă și să strice totul cu patima lui de mânz nedus Încă la montă. Însă pe Cătănuță nu gândurile astea Îl Încurcau cel mai tare. Când Îi venise rândul să intre la fete, pășise cam cu șovăială În baracă. Cel care icnea și zgâlțâia patul celălalt nu apucase să-și dezbrace decât un picior, așa că jumătate de pantalon se bâțâia peste margine și se Înmuiase În ligheanul cu apă de clătit. Aproape că Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
dar În diafan joc ni se Învârteau sufletele. Cuvintele din versuri se așterneau tot singure Întru desăvârșire, iar eu nu mai știam decât lumina cea albastră ce-mi colora muncitele cărți de pe vechii pereți. Eram ușor și fericit cu totul; pășisem hotărât În Rai și-i mulțumeam Celui ce-mi hărăzise norocul de a nici nu mă fi făcut să simt că trec vreun prag ca să ajung Acolo. Eram, de mă-nțelegeți, ferice c-am murit. Dar blânda mea plutire a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
foarte departe, au apărut unii tocmai dinspre malul mării și au adus cu ei minunea minunilor: zeama de struguri. A fost tămbălău grozav, căci marfa era puțină, iar doritorii o grămadă: nefiind obișnuiți, după numai două-trei guri din licoarea fermecată pășeau Într-o lume a veseliei și a fericirii. Mintoșii era cât pe-aci să scape din mână echilibrul pieței. Dacă beau prea mult, unii se prefăceau În fiare, săreau la bătaie și nu le putea nimeni intra În voie, călcau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
nu izbuteau să se oprească asupra a ceva. Rânjeau prostește, cu Încântarea prefăcută a unuia căruia Îi pică musafiri pe nepusă masă. Halatul Veterinarului era Încheiat strâmb, o poală atârna mult mai jos decât cealaltă. În urmă, la doi pași, pășea Rândașul, ținând În brațe servieta. „Trusa!” ordonase gângâvit Veterinarul. Celălalt bețivan aproape că o scăpase pe un mușuroi de paie amestecate cu balegă. „Prinde un vițel și contenționează-l!” „Să-l prind și să-l ce?” se scărpinase celălalt În chică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
de foișorul În care ar fi trebuit să mă cațăr și trecea prin scheletul de fier, scuturând amarnic tablele de pe acoperiș. Nu vedeam aproape nimic, zăpada care gonea prin aer mă izbea și mă orbea. Nu-mi zăream vârfurile Încălțărilor, pășeam pe dibuite. În foișor nu voiam să mă cațăr, căci eram convins că urma să se prăbușească. Eram singur și orb În vijelia aia de sfârșit de lume. Dacă ar fi trecut un tanc la numai cinci pași de mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
o cheiță cu care le Înșuruba În tălpile minunatelor ghete de care, Într-o vreme, nu se despărțea. Cred că dormea cu ele. Când părinții lui au fost nași la o nuntă, el, nașul mic, era Îmbrăcat cam așa În timp ce pășea În fruntea alaiului: cămașă albă cu mânecă scurtă, cravată de pionier la gât, pantaloni cafenii din stofă, călcați cu grijă, și ghetele cu crampoane În picioare. Aluneca pe pietre la fiecare pas și parcă tot călca În bobote. Se chinuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
căci urmează rubrica intitulată Viața politică. „A trebuit să vină un om care să ne trezească temătoarele conștiințe; a trebuit să facă un gest și să rupă zăgazurile nemulțumirii și ale revoltei; a trebuit să sufere pentru ca noi să putem păși astăzi nu cu frunțile plecate către aspra țărână, ci cu ele scăldate În lumina binefăcătoare a cerului. În urmă nu cu multă vreme, acel om a spart buboiul ce cocea de Întregi decenii și v-a spus: «Nu vă fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
cursul lin al țărânii În gaura rotundă a unui cuib de păianjen ascuns În pământ. Pe lângă toate astea și Încă multe altele, e nevoie de cineva care să găsească semnele, care să nu se teamă de moartea În care va păși Îndată ce va ațipi, care să aibă și mintea, și sufletul aplecate către zămislirea de Întâmplări pe care să le trăiască alții. Iar pe un asemenea om să nu Îl caute nimeni, căci va fi În van: el singur se va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
nasul cu muci naturali, iar nu desenați, ca de obicei. Zidaru Îl trimite acasă și pe Îngrijitor. Din ce În ce mai neliniștit, Își consultă de zor ceasul Slava de fabricație sovietică. Se apropie din nou de ușa laboratorului. Chiar În momentul În care pășește Înăuntru, lumina - În conformitate cu politica de atunci În domeniul economisirii energiei - se stinge și totul se scufundă În cea mai neagră beznă. Eleva scoate un țipăt de surpriză și de teamă. Glasul blând al dascălului o liniștește, Însă. El Îi cere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
deși nu-i lega nici un fel de rudenie. Își pusese În cap ca În acea zi, pentru că nu avea prea mult de lucru la primărie - și chiar de-ar fi avut, nu-l trăgea cu nici un chip inima să mai pășească În nenorocita aia de clădire care Îi mânca viața -, să taie (adică să sacrifice, cum se spunea prin manuale) câțiva iepuri. De pe vremea când fusese elev la școala de croitorie, furase din atelier o bucată de gresie cenușie pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
sănii. Însă repede Îl zăpăceau și-l aduceau cu picioarele pe pământ aerul Încins, mirosul de miriște arsă și foșnetul nemaiauzit al ciupercii care creștea. Dacă n-ar fi fost beteag, l-ar fi Îndemnat și pe el gândul să pășească pe un drum mișcător; așa, Însă, se mulțumea să rămână lângă frământările scoarței și să privească la toți și la toate cu ochii din ce În ce mai puțin mirați. De la un timp Încolo chiar Îl apuca un fel de bucurie, amestecată cu mulțumire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
de potere - Înainte de a transmite Miliției, așa cum prevedea legea, situația cu abandonuri școlare, pentru ca părinții să primească amenzi pe care nu le-ar fi putut niciodată plăti - spre a-i convinge să-și trimită de bunăvoie copiii la Învățat carte. Pășeau cu greu prin noroaiele adânci și clisoase, iar din gura lui Foiște ieșeau niște mormăituri cu neputință de deslușit, bănuite de Director a fi Împotriviri la trudnica misie de a aduce pe făgașul cel bun pe rătăciții fii ai țiganilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
bolborosești acolo-n barbă? Înjură-mă mai pe de-a dreptul, nu-ți fie teamă să-ți exprimi opiniile critice!” „Nicidecum, nicidecum!” veni grăbit răspunsul. „Îmi recitam ca pentru mine versuri ce tocmai, singure, mi se alcătuiesc În minte. Să pășim, așadar, cu neînfricare pe drumul la capătul căruia ne așteaptă Înălțătorul sentiment al datoriei Împlinite!” „Lasă dracului prostiile și vezi-ți de drum!” se oțărî Directorul, Înțepat de zeflemeaua din cuvintele celuilalt. „Dacă ar fi după tine, profesorimea ar trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
tăcută și ne‐ ndurătoare. Din toți câți trec, nu‐ i nimeni să‐l aline ! și plânge ‐ năbușit copilul - ș‐adoarme în suspine ... Dar peste noapte‐o biruiește dorul - Din somnu‐i sare mama, și spre ungherul unde‐ i doarme‐ odorul Pășește‐n vârful degetelor numa ... Pe somnul lui cel lin Duioasă se ‐nclină; De‐al vieții sale chin Un zâmbet i‐anină. Zbucnește făr‐zăgaz Iubirea ei mută ‐ și plânsul lui obraz Plângând îl sărută. și mii de mângâieri Pe creștet
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]