5,733 matches
-
apă, el traversează verticala centrală care în imaginea frontală proiectivă îl separă pe Învățător, în jumătatea stângă a tabloului, de discipolii din dreapta, cărora li se adresează. Din moment ce a doua și a treia dimensiune spațială nu se exclud reciproc în percepție, persistă ceva din miracol în ambianța lumească. Menționam mai înainte că scena proiectată posedă avantajul perceptiv al expunerii compoziției cu precădere în planul frontal cu care linia de vedere a privitorului face un unghi drept. Totuși, fiind vorba de o proiecție
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
zonă a misterului 1, atingând tardiv expresionismul în "Cadavre în vid". Totuși, remarcăm că în cele două volume, "Imn către zorii de zi" și "Întoarcerea fiului risipitor", încearcă ancorarea în real, deși imaginea unei tristeți legate de chemări de amurg persistă. Poetul caută spectrul pașilor pe mari distanțe învăluite în ceață. Nu există poem în care să nu apară ceața ca motiv, înăuntrul căreia personajele nu sunt, ci le bănuim că ar exista, păsările rămân fără cânt, un anume hieratism domină
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
fac păpuși./ Strigăm la ei: Tată și Mamă,/ strigă la noi: Tată și Mamă./ Ne-amestecăm, ne zăpăcim/ și nu mai știm care ne naștem/ și nu mai știm care murim.". În volumul "Cel pierdut" (1968), universul din "Câmpia Eternă" persistă. "Pustiul" lui Ioan Alexandru și "Araratul" locul de purificare al lui Lucian Blaga ("Munte jumătate-n lume, jumătate-n infinit") apare și la George Alboiu 1. Deslușim motivul dorului, al șarpelui, al comorii, al strămoșilor, al casei părintești care și-
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
însingurat să caute marea Câmpie pierdută. În "Tristul edict" nu-și clamează ca altădată nemurirea prin operă: "Scriind mă înfrățesc cu morții/ deși nici unul nu e vrednic să-l ador." Moartea are o față clară ca o icoană de foc. Persistă și în acest volum iconografia, elemente de univers grațios; astfel, toamna își scutură cerul de îngeri, și strămoșilor, când deasupra pământului florile se scutură, încă le mai tremură palma: "Ca tă-i doamne, după acest tremurat/ pe cei care stau deasupra
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
un Rollinat trecut prin expresioniști: "Morții râd, ascultați-i: unii ies din morminte/ cu viermii pe buze, dar râzând, râzând./ Ies în cumpăna nopții jucându-se fiecare cu ce poate." În "Cântec de lună", exploziile romantice cu implicații folclorice mai persista. Cerul sună, frunza sună/ unde-i dragostea nebună/ când zvârleam cuțite-n lună/ și tot dam morții arvună." Volumul "Clopotul nins" (1971) reia metafora focului: "Puterea mea e că mă mistui, iluzie de aur,/ iluzie a tot ce-ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
al verii deșănțate/ Culoarea ei de ruguri, străvechiul ei păcat." Descoperim în versurile poetei un sentiment al belșugului și al bucuriei, un sentiment de plenitudine. Chiar atunci când luciditatea începe să-i cenzureze exploziile, suflul emoțional, o anume trăire senzorială mai persistă ("Vârstele anului" 1957): "Tot o să treacă iubirea... nici n-o să știm/ Fără de veste o să treacă... Pe aprinsul nostru chilim/ Se lasă o lumină săraca." Liberul joc al sentimentelor, infinitul, vagul, aducerile aminte devin stări afective care rarefiază simțurile, ca în
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
în această lume este generat de căutarea purității pierdute. Neînvinsa nevoie de puritate explică și înfățișarea sărbătorească, strălucitoare a satului, la anumite date. Astfel, în zilele lui de sărbătoare, la lăsata secului, satul are ecoul cel mai înalt și gerul persistă, lumea se află într-o stare de încremenire și poetul deapănă întâmplarea. "E ger, noaptea e sticloasă/ și salcâmii de pe coastă, clăile de fân toate pătulele și/ Magaziile vergeluțe, sunt ca limba de clopot, gata să facă/ Bang./ Satul devine
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
rămâne decât să încerc a-mi fi propriul început prin a recunoaște: Sunt vinovat! A intervenit între timp căința? Cred că da, chiar dacă nu întru totul! Aș fi fost parcă, pe deplin vinovat, dacă sistemul mi-ar fi permis să persist în asta și ca adult. În plus, în momentele de slăbiciune, mă scuz prin faptul că doream să schimb sistemul penetrându-i structurile. Sunt aproape singurul care știe asta dar nu este suficient pentru a-mi scuza comportamentul. În plus
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
nostru s-a obișnuit să "împacheteze" altfel lucrurile. Peisajele au un alt aspect: unul rezumativ, departe de perspectiva contemplației, mai aproape de prezentările TV. * Există o crimă, comisă îndeobște de politicieni, ce nu este pedepsită: cea împotriva cuvintelor sau a limbii. Persistă senzația că în domeniul cuvintelor se poate face orice, se poate promite orice, fără nicio pedeapsă. Rigoarea, dacă se dorește a se impune un stat de drept, ar trebui să se așeze mai ales în acest domeniu. * Putem spune despre
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
pe baza datei lor de naștere, spre exemplu. Începutul oricărui totalitarism poate fi zărit în această primă încercare de uniformizare, ce intervine în donarea sensului existenței cotidiene chiar și în vremurile actuale. Poate că fără imensa doză de iraționalitate ce persistă în plin avânt al științei, politica n-ar mai fi posibilă, alegerile făcute pe baza rațiunii conducând la anularea oricărei tentative de a conduce. * Într-un anume sens folosim cu prea multă ușurință termenul șarlatan atunci când ne referim la persoane
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
Într-o modalitate ideală a moralei, în care mergem pe firul cauzal până la capăt, suntem vinovați pentru toate gândurile pe care le vehiculăm în mintea noastră ce contravin regulilor. Este posibil ca răsunetul pe care-l stârnesc în cuget să persiste până în momentul în care sunt create circumstanțele pentru o faptă imorală sau chiar ilegală. * Politica este medierea rațională a unei dispoziții afective specifice faptului-de-a-fi-cu. * Mare problemă a definirii prin intermediul propriilor copii o constituie continua amânare a sentinței finale; ceea ce-i
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
Este cu totul altceva. Ea reprezintă În primul rând rezolvarea conflictului nevrotic al individului care a suferit un eșec În cadrul cuplului său. Cauzele care au dus la ruperea si dizolvarea cuplului trebuie făcute inteligibile Întrucât În caz contrar ele vor persista ca acuze reciproce Între foștii parteneri ai cuplului, iar aceștia le vor proiecta asupra unor alte persoane cu care vor veni În contact. este un proces dublu: pe de o parte este lichidarea terapeutică a conflictului, iar pe de altă
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
prin a mă „Închide”, obligându-mă să-mi asum responsabilitatea pentru consecința actelor mele. Consecința tentației este persistarea În Rău. A ceda ispitei semnifică, de fapt, acceptarea răului, a faptului, gândului, intențiilor nepermise care sunt imorale, periculoase, rele. Dacă voi persista, mă voi „obișnui” cu Răul care, În final, prin repetiție va Înlocui Binele. Se va produce o răsturnare a sistemului de valori morale, dar concomitent și o schimbare a ființei mele. Ceea ce este mult mai grav. Se poate vedea, din
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
și un suflet pur? Iar dacă acest lucru este posibil, Eul meu personal din timpul vieții nu Îl poate Înțelege, pentru că el Înțelege numai prin conștiința reflexivă, care-i revelează această stare. Viața este existență, iar dacă după moarte sufletul persistă, putem vorbi despre o postexistență sau despre o experiență de dincolo de moarte. Dar aceasta nu este decât o simplă presupunere, care nu a fost confirmată. O dublă existență În trup și În afară de trup rămâne o simplă reprezentare imaginară. Refuză oare
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
legate de definirea conceptelor, în special a celui de abuz emoțional, definiții ce se aplică apoi în diferite cercetări. O mare parte a copiilor abuzați sau neglijați nu intră în atenția oficialităților din diferite motive. Controversele legate de acest fenomen persistă în majoritatea statelor europene, diferențe semnificative între state existând în privința serviciilor și a programelor sociale dezvoltate. Studiu de caz: politica socială a statului Iowa în privința abuzului asupra copilului Sursa: University of Iowa Aspecte sociale și legislative. Responsabilitatea evaluării și investigării
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
propunerii de finanțare sau a serviciilor sociale oferite. Un alt aspect ce trebuie menționat este că la evaluarea cererilor de finanțare se verifică, în primul rând, unitățile de asistență socială și abia apoi tipurile de servicii oferite, ceea ce face să persiste, la nivelul ONG-urilor, confuzia că se finanțează unitățile de asistență socială, și nu serviciile acestora. Deși unele organizații nonguvernamentale au stabilite anumite standarde de performanță pentru serviciile pe care le oferă, statul nu dispune de un set minim de
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
protecție a victimelor violenței; - dezvoltarea mecanismelor sociale și legislative de sancționare a violenței; - profilul social al rolurilor femeii și bărbatului; - starea societății. Sursa: Modelul abordării ecologice a violenței adaptat după Heise (1998). Specialiștii în domeniu apreciază că violența în familie persistă în ciuda dezvoltării programelor și a serviciilor de intervenție, întrucât structura socială a relațiilor interpersonale continuă să furnizeze condiții propice pentru violență. Patternul violenței este atât de profund fundamentat în structura relațiilor interpersonale, încât violența poate fi exprimată chiar prin culturi
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
îmbunătăți stabilitatea economică” (Yoshioka et al., 2001, p. 921). Deși afirmăm în nenumărate rânduri că relațiile familiale, rolurile, normele, valorile și comportamentele se schimbă odată cu evoluția societății, în unele țări, mai mult ca în altele, tradițiile familiale „au tendința să persiste” (Segal, 1999). Un astfel de caz este și India. Dependența, supremația bărbaților asupra femeilor, vârsta asociată statutului sunt încă elemente definitorii ale relațiilor familiale și de rudenie. Acest lucru se explică foarte bine prin faptul că „sistemul familiei tradiționale indiene
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
cade victimă slăbiciunilor sale, atât de deplin încât nu mai există nici un rând din această confesiune lucidă, discretă și cu atât mai patetică, care să nu pară admirabil de verosimil 31. Yourcenar a surprins implicațiile acestei expresii și urma să persiste în această identificare încă șase decenii de aici încolo. A preluat conducerea de la Flaubert, cel mai mare maestru francez al romanului, care fusese atât femeie cât și bărbat, iubit și amantă în același timp, în crearea romanului Madame Bovary. Acesta
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
derivată, din coexistent în trăirile sufletești a factorilor cognitivi cu cei afectivi și de personalitate (ex. particularitățile temperamentale, nivel de aspirație individuală, însușiri moral-voliționale etc.). Fenomenul de „stres” urmează, de regulă, stărilor de conflict și frustratie, mai ales atunci când acestea persistă, o perioadă mai lung de timp, sau când ating un anumit grad de complexitate și de intensitate. Nu putem nega, însă, și posibilitatea ca stresul să stea la originea fenomenelor de conflict și frustrație ca, de exemplu, în acele împrejurări
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
diferite feluri la aceeași situație: „Dacă oamenii ar fi fost, capabili de un singur mod de reacție, în orice situație, n-ar mai fi avut experiența conflictului” (op. cit., p. 411). Sunt situații când „conflictul” nu poate fi rezolvat ușor, când, persistând o lungă perioadă de timp, acesta se înserează în comportamentul individului, destrămându-l serios și determinând simptome de stres. I.P. Pavlo a fost primul care, studiind comportamentul animalelor plasate în situații experimentale de conflict, a dovedit că „conflictualitatea” produsă de
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
de personalitățile flexibile, sensibile la schimbări, caracterizate printr-o adaptare promptă la noile situații și printr-o schimbare rapidă a păcerilor și preferințelor anterioare (desigur, dacă acestea nu se potrivesc situației apărute), personalităților dogmatice, rigide, orientate doar spre sine însăși, persistă în vechile păreri și principii, devenind intoleranță față de persoanele care sunt în dezacord cu sistemul lor de gândire. Inclinate mai mult spre respectarea „statutului” și a „autorității”, decât spre întreținerea unor relații de colaborare și decizii colective, aceste persoane tind
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
posibilităților proprii de a atinge un anumit nivel de performanță, „eșecul” repetat determină o scădere a aspirațiilor, iar „succesul”, considerat o manifestare concludentă a capacităților proprii, constituie un imbold spre ridicarea „aspirației”. Unii indivizi mențin, însă, cu încăpățânare același scop, persistând în încercările lor, deși eșecurile repetate îi avertizează asupra faptului că scopul fixat este prea înalt. Alte persoane, sub influența performanțelor dobândite de membrii grupului căruia ele aparțin, cu care se compară și pe care năzuiesc să-i depășească, își
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
supraîncordări interioare, unor atitudini de „rezistență” din partea elevului față de orice formă de autoritate socială. Prin opoziția pe care o declanșează față de exigențele conviețuirii într-o colectivitate, această „rezistență interioară” devine un important factor de conflict interindividual. Când situația afectogenă (conflictuală) persistă / se permanentizează, ca urmare a sensibilizării organismului la situații de acest gen, stările emotive sporesc în intensitate devenind factori ai „anxietății”, „surmenajului” și „nevrozelor”. Prin epuizarea „personalității”, prin scăderea tensiunii psihice și oboseala pe care o produc, „emoțiile” au o
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
învățarea joacă un rol important în determinarea felului de comportament ca răspuns la frustrare: „Agresiunea este un răspuns instrumental care poate avea diferite consecințe; când agresiunea poate elimina sursa frustrației sau minimaliza efectele ei, aceasta se întărește și tinde a persista. S-a constatat, însă, că atunci când șoarecii sunt în mod repetat frustrați, ei învață să tolereze frustrația fără să fie agresivi” (Basic Psychology, Methuen, 1963, p. 397). V. Pavelescu, Examenul critic..., p. 41. Prima „topică” se referă la diferențierea „aparatului
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]