10,156 matches
-
stă singur, în afara lui Boucher, încadrat de educația lui burgheză. Pe acel tapet albastru este pictat un obiect mic care nu pare a fi la locul lui, este diferit, ca și cum el singur poate scăpa de trecut, o povară încîntătoare. Obiectul, pictat cu aceeași culoare ca și restul tapetului, arată ca o etichetă de muzeu sau ca un plic cu o adresă pe el. (fig. 5) Pe acea etichetă se află un înscris. Pictat, nu sablat ca cealaltă scriere, scrierea de pe sticlă
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
au fost spuse multe povești. Acestea nu numai că o aprovizionează cu amintirile de care are nevoie ca să-și facă o părere despre sine pentru că, așa cum am menționat mai devreme, a povesti este un dar al vieții dar îi și pictează o imagine vizuală: "păși ușor în povestirea istorisită care i se așternea în fața ochilor pe cărarea pe care o putea zări de la fereastră". "Jocul" cu succesiunea, prea complex ca să fie urmărit pas cu pas, atrage atenția asupra sa deoarece contribuie
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
religia sunt toate emanații ale astralului superior al sferelor înalte. Se cunoaște trecutul și viitorul. În acestă lume imaterială, totul este grandios, triumfal. Nu se merge, se levitează. Paradisul verde al spațiului sideral este un loc al supercreației. Se poate picta și construi mental. În spațiul atemporal gândul, devine mijloc principal de comunicare și creație, pictând tablouri cu superbe game de culori. Imagini la comandă ca la televizor, câte vrei. Se aude muzica celestă divină, neascultată pe pământ. O zi în
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
În acestă lume imaterială, totul este grandios, triumfal. Nu se merge, se levitează. Paradisul verde al spațiului sideral este un loc al supercreației. Se poate picta și construi mental. În spațiul atemporal gândul, devine mijloc principal de comunicare și creație, pictând tablouri cu superbe game de culori. Imagini la comandă ca la televizor, câte vrei. Se aude muzica celestă divină, neascultată pe pământ. O zi în astral, în sferele înalte infinite, dacă s-ar măsura timpul, este ca o mie de
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
și altora ceea ce vezi... Dar oare nu asta e și predispoziția artiștilor? Am văzut mai târziu, prin albume și prin muzeele Europei, girafe în flăcări, nuduri deasupra orașelor, oameni care în loc de capete aveau un cuier de pălării, petreceri de coșmar, pictate cu o minuție halucinantă, iar la noi stranii himere ale pământului, ale văzduhului și ale apei. Nu m-am întrebat niciodată dacă toate acestea au vreun sens. Sensul lor e că există și ne uimesc, cum mă uimea atunci fostul
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
timp liber, căruia acesta se strădui să-i afle o întrebuințare. Și așa descoperi Jonas pictura. Pentru prima oară în viața lui se simți cuprins de un zel neistovit, de care nu se crezuse niciodată în stare; începu curând să picteze de dimineața până seara, și, tot fără nici cea mai mică osteneală, excela în acest domeniu. Nimic altceva nu părea să-l intereseze și numai printr-o minune se putu însura la vârsta cuvenită; pictura îl acapara cu totul. Ființelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
noii săi prieteni. Rateau însă nu venea decât după cină. Ziua era la slujbă, și apoi știa că pictorii lucrează la lumina zilei. Dar noii prieteni ai lui Jonas făceau aproape cu toții parte din tagma artiștilor sau a criticilor. Unii pictaseră cândva, alții voiau să picteze, iar alții, în sfârșit, se ocupau de ceea ce fusese sau urma să fie pictat. Toți, desigur, puneau mai presus de orice munca artistului și se plângeau de organizarea lumii moderne, în care această muncă, precum și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
nu venea decât după cină. Ziua era la slujbă, și apoi știa că pictorii lucrează la lumina zilei. Dar noii prieteni ai lui Jonas făceau aproape cu toții parte din tagma artiștilor sau a criticilor. Unii pictaseră cândva, alții voiau să picteze, iar alții, în sfârșit, se ocupau de ceea ce fusese sau urma să fie pictat. Toți, desigur, puneau mai presus de orice munca artistului și se plângeau de organizarea lumii moderne, în care această muncă, precum și exercițiul meditației, indispensabil oricărui artist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
lucrează la lumina zilei. Dar noii prieteni ai lui Jonas făceau aproape cu toții parte din tagma artiștilor sau a criticilor. Unii pictaseră cândva, alții voiau să picteze, iar alții, în sfârșit, se ocupau de ceea ce fusese sau urma să fie pictat. Toți, desigur, puneau mai presus de orice munca artistului și se plângeau de organizarea lumii moderne, în care această muncă, precum și exercițiul meditației, indispensabil oricărui artist, devin atât de dificile. Se plângeau așa după-amieze întregi, rugându-l pe Jonas să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
să învețe ceva. Mai adesea, dimpotrivă, te făceai discipol din plăcerea dezinteresată de a-ți învăța maestrul. Din acea clipă putu accepta, cu umilință, marea cinste ce i se arăta. Discipolii îi explicau lui Jonas, de dimineața până seara, ce pictase și pentru ce. Jonas descoperea astfel în opera sa o seamă de intenții ce-l surprindeau oarecum, și o mulțime de lucruri care nici nu-i trecuseră prin cap când pictase. Se crezuse sărac, și iată că, datorită elevilor săi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
îi explicau lui Jonas, de dimineața până seara, ce pictase și pentru ce. Jonas descoperea astfel în opera sa o seamă de intenții ce-l surprindeau oarecum, și o mulțime de lucruri care nici nu-i trecuseră prin cap când pictase. Se crezuse sărac, și iată că, datorită elevilor săi, se pomenea dintr-o dată bogat. Uneori, în fața atâtor bogății nebănuite, Jonas simțea parcă o ușoară mândrie: "E adevărat, totuși, își spunea el. Chipul acela din ultimul plan te silește să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
cu putință, laude. Trebuia doar să aibă grijă ca laudele să nu semene între ele. Jonas nu se mai mulțumi deci să fie doar binevoitor, așa cum fusese întotdeauna. Fu binevoitor cu ingeniozitate. Și astfel se scurgea timpul lui Jonas, care picta în mijlocul prietenilor și discipolilor, așezați pe scaune dispuse acum în rânduri concentrice în jurul șevaletului. Adesea, la ferestrele din față, apăreau și vecinii, mărind numărul privitorilor. Jonas discuta, schimba păreri, examina pânzele ce i se arătau, îi surâdea Louisei când aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
care voia să răspundă pe îndelete, adică pe acelea care-i fuseseră trimise de prieteni. De atâtea obligații uitase ce înseamnă să mai poți hoinări în voie, cu inima senină. Se simțea mereu în întârziere și mereu vinovat, chiar când picta, lucru ce i se mai întâmpla din când în când. Louise, din ce în ce mai ocupată cu creșterea copiilor, se lupta și cu acele treburi ale casei care, în alte împrejurări, i-ar fi revenit lui. Jonas era nefericit. La urma urmei pictura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
pictura, o iubea pe Louise, copiii, pe Rateau, pe încă vreo câțiva prieteni, și nutrea o mare simpatie pentru toată lumea. Dar viața e scurtă, timpul zboară ca vântul, iar energia lui Jonas avea și ea o margine. Era greu să pictezi lumea și oamenii și, în același timp, să trăiești în mijlocul lor. Nu putea nici măcar să se plângă sau să explice cuiva toate acestea, căci se pomenea bătut pe umăr: "Socotește-te fericit! Gloria se plătește!" Vrafurile de scrisori creșteau, așadar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
în mână, străbăteau coridorul, de la bucătărie până în încăperea cea mare, făceau apoi calea întoarsă și aterizau în cele din urmă în micul atelier în care Jonas, în mijlocul unui mic grup de prieteni și de vizitatori care umpleau camera, continua să picteze, până în clipa în care era nevoit să lase jos penelul și să ia, cu recunoștință, ceașca pe care o fascinantă făptură o umpluse, anume pentru el, cu ceai. Își bea ceaiul, privea schița pe care unul dintre discipoli tocmai o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
pe băiatul mijlociu care i se încurcase printre picioare, poza pentru o fotografie, și apoi: "Jonas, la telefon", flutura prin aer ceașca cu ceai, își croia drum, cerându-și scuze, prin mulțimea îngrămădită în coridor, se întorcea iar în atelier, picta un colț de tablou, se oprea din lucru spre a răspunde fascinantei făpturi că-i va face, neîndoielnic, portretul, și iar începea să picteze. Lucra, și deodată: "Jonas, trebuie să semnezi ceva!" " Cine-i, spunea el, factorul?" " Nu, ocnașii din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
își croia drum, cerându-și scuze, prin mulțimea îngrămădită în coridor, se întorcea iar în atelier, picta un colț de tablou, se oprea din lucru spre a răspunde fascinantei făpturi că-i va face, neîndoielnic, portretul, și iar începea să picteze. Lucra, și deodată: "Jonas, trebuie să semnezi ceva!" " Cine-i, spunea el, factorul?" " Nu, ocnașii din Cașmir." "Bine, vin îndată!" Alerga la ușă unde în aștepta un tânăr prieten al oamenilor înarmat cu un manifest de protest, voia să știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
ieșire era curmată de intrarea vijelioasă a ultimului predicator la modă, care ținea să fie prezentat marelui pictor. Jonas, încântat, nu întârzia să-i comunice acest lucru, apoi mai pipăia o dată teancul de scrisori din buzunar, apuca pensula, dădea să picteze, dar înainte de asta trebuia să mulțumească pentru perechea de prepelicari primiți chiar atunci în dar, se ducea să-i închidă în camera conjugală, se întorcea în atelier, accepta o invitație la masă din partea donatoarei prepelicarilor, ieșea din nou, la strigătele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
de căldură decât viața familiei Jonas. Într-o sâmbătă după-amiază, Rateau îi aduse Louisei un ingenios aparat de uscat rufe, care se putea fixa de tavanul bucătăriei. Apartamentul era tixit de lume, iar în cămăruță, înconjurat de cunoscători, Jonas o picta pe donatoarea câinilor, pictat fiind la rândul său de un artist oficial. Acesta, după cum spuse Louise, executa o comandă a statului. "Tabloul se va numi Artistul la lucru." Rateau se retrase într-un colț, de unde își privi prietenul care, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
colț, de unde își privi prietenul care, în chip vădit, era cu totul absorbit de treaba lui. Unul dintre cunoscători, care nu-l văzuse niciodată pe Rateau, se aplecă spre el: - Ce zici? Nu arată rău deloc. Rateau nu-i răspunse. - Pictezi probabil, continuă celălalt. Și eu. Ascultă ce-ți spun; e în declin. - Crezi? spuse Rateau. - Da. Așa-i succesul. Nimeni nu-i rezistă. E un om sfârșit. - E în declin, sau e sfârșit? - Un artist în declin e un artist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
ți spun; e în declin. - Crezi? spuse Rateau. - Da. Așa-i succesul. Nimeni nu-i rezistă. E un om sfârșit. - E în declin, sau e sfârșit? - Un artist în declin e un artist sfârșit. Nu vezi? Nu mai are ce picta. Îl pictează alții pe el, ca să-l agațe pe perete. Mai târziu, în toiul nopții, în camera conjugală, Louise, Rateau și Jonas, ultimul în picioare, ceilalți doi așezați pe marginea patului, tăceau. Copiii dormeau, câinii fuseseră trimiși la țară, Louise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
e în declin. - Crezi? spuse Rateau. - Da. Așa-i succesul. Nimeni nu-i rezistă. E un om sfârșit. - E în declin, sau e sfârșit? - Un artist în declin e un artist sfârșit. Nu vezi? Nu mai are ce picta. Îl pictează alții pe el, ca să-l agațe pe perete. Mai târziu, în toiul nopții, în camera conjugală, Louise, Rateau și Jonas, ultimul în picioare, ceilalți doi așezați pe marginea patului, tăceau. Copiii dormeau, câinii fuseseră trimiși la țară, Louise spălase un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
se vedea că e frântă de oboseală, le spuse că merge să facă un duș. Când cei doi prieteni rămaseră singuri, Jonas simți cum umărul lui Rateau îl atinge pe al său. Privind drept înainte, Jonas spuse: - Îmi place să pictez. Aș vrea să pictez toată viața, zi și noapte. Nu-i ăsta un adevărat noroc? Rateau îl privea cu dragoste: - Da, spuse el, e un adevărat noroc. Copiii creșteau și Jonas era fericit când îi vedea veseli și voinici. Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
frântă de oboseală, le spuse că merge să facă un duș. Când cei doi prieteni rămaseră singuri, Jonas simți cum umărul lui Rateau îl atinge pe al său. Privind drept înainte, Jonas spuse: - Îmi place să pictez. Aș vrea să pictez toată viața, zi și noapte. Nu-i ăsta un adevărat noroc? Rateau îl privea cu dragoste: - Da, spuse el, e un adevărat noroc. Copiii creșteau și Jonas era fericit când îi vedea veseli și voinici. Acum se duceau la școală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
noi tabieturi, și, împotriva tuturor speranțelor Lousiei, nu șovăiau, spre a putea flecări cu Jonas în tihnă, să se întindă pe patul conjugal, până când veneau și copiii, să-și sărute tatăl. "Arată-ne tabloul!" Jonas le arăta tabloul la care picta și-i săruta cu dragoste. Când îi trimitea din cameră simțea că inima lui le aparține, în întregime și pentru totdeauna. Fără ei viața lui nu ar fi fost decât pustiu și singurătate. Îi iubea tot atât cât își iubea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]