21,807 matches
-
fac legătura între real și imaginar, palpabil și transcendent, liniaritate și spectralitate, se succed în alternanțe perceptive ce facilitează reconstruirea mesajului per ansamblu. Dacă în aparițiile editoriale anterioare ale lui Cornel Boteanu predomina atmosfera calmă a introversiunii-reflexive, a meditației, arhitectura poetică realizându-se ca într-un veritabil joc de suprafețe orizontale, în prezentul volum (mai ales în a doua parte - teodikeia) se produce o înrolare graduală în spațiul existenței, acolo unde istoria pulsează viu și conștiința omului resimte fiecare seism al
NOI APARIŢII LITERARE LA EDITURA ARMONII CULTURALE de GHEORGHE STROIA în ediţia nr. 1086 din 21 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/383145_a_384474]
-
constata respirația unei anumite rigori etice, urmărită de o culpabilitate imanentă - fond obsesional prezent în opera multor scriitori moderni - ceea ce implică întemeierea substratului pe valoarea imediată a concretului, pe forța lui de a reconstitui ambianța materială a vieții, o valență poetică manifestată și în creațiile lui Uuno Kaillas, care, în „Casa”, mărturisea: Casa mea crește în beznă./ Cine a clădit-o, știe Dumnezeu./ Poate că-ntunecatul Axeman/ va fi înălțat-o// Casa mea e rece, pustie,/ ferestrele ei dau spre noapte
NOI APARIŢII LITERARE LA EDITURA ARMONII CULTURALE de GHEORGHE STROIA în ediţia nr. 1086 din 21 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/383145_a_384474]
-
clasice microdioramelor lirice de o frumusețe evidentă, iar acolo unde rima lipsește, se intuiește prin ritm și cantabilitate. Prin suplețea cuvântului, atent selectat, insinuând trăiri ce emană romantism, prin detaliile fin inserate în versul, prozodia și stilul alternativ al arhitecturii poetice, Apostu Panaitache Vultureanu este, fără rezerve, una dintre vocile importante ale poeziei românești contemporane. Din nefericire, nu atât de cunoscută pe cât ar merita, poezia sa rămâne, în esență, una valoroasă, reiterând armoniile și dizarmoniile vieții, și închinându-se singurei divinități
NOI APARIŢII LITERARE LA EDITURA ARMONII CULTURALE de GHEORGHE STROIA în ediţia nr. 1086 din 21 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/383145_a_384474]
-
seminariilor teologice sau pentru erudiții facultăților de profil și, de ce nu, ar putea aduce alinare muritorului de rând, care s-ar împărtăși mai ușor din puterea harului coborât de la Dumnezeu și rostit prin gura proorocilor săi, transformat în dulce cânt poetic prin versurile lui IOAN CIORCA. Mai mult decât atât, prin amploarea unei astfel de lucrări -1468 de pagini în format A4, ediție princeps, copertă din piele și texte filigranate cu foiță de aur - cântărind aproximativ 4 kilograme - se statutează un
NOI APARIŢII LITERARE LA EDITURA ARMONII CULTURALE de GHEORGHE STROIA în ediţia nr. 1086 din 21 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/383145_a_384474]
-
prezentat ultimele două romane “Un ocean de deșert “ și “ Răzbunarea gemenelor“ din ciclul de șapte romane “Insula Viscolului “. O surpriză plăcută, în cadrul acestui context, a fost când actorul Claudiu Pintican de la teatru Ararat din Baia Mare a susținut un impresionant recital poetic cu versurile poetei Titina Nica Țene, răsplătit cu vii aplauze, iar autoarea a vorbit, apoi, despre volumele sale. Și-au mai lansat cărți: Ioan Radu Văcărescu, Silviu Guga Virgil Șerbu Cisteianu, Victor Știr, Andrei Moldovan Sorin Lucaci, Ștefan Veșcari, În cadrul
SCRIITORI CLUJENI LA FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE TEATRU ȘI LITERATURĂ LIVIU REBREANU de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1795 din 30 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383216_a_384545]
-
scântei în versurile pentru Eminescu este o iubire care nu cunoaște timp și spațiu, o iubire care s-a născut din lacrimile gliei și cele divine. Iar din iubire se poate naște numai iubire. Sandu Cătinean abordează în discursul său poetic și condiția geniului, mereu singur, trist și neîmplinit. “ Printre iubiri, mereu e-o lume cruntă / Iar Geniul Trist mereu a fost pustiu / El a iubit cum doar un geniu poate / Iar ce-a iubit, de-acuma toți o știu...” Tristetea
SANDU CĂTINEAN, “CEL CARE VINE DIN BRAZI” de ALEXANDRA MIHALACHE în ediţia nr. 1795 din 30 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383219_a_384548]
-
mâna În jos. Spițerul urmărise cu atenție acel raționament chinuit. Nu părea jignit de tonul său arogant. Dimpotrivă, părea bucuros. — Dante Alighieri, zise el, deschizându-și brațele. Cât de fericit mă face vizita neașteptată a domniei tale! Dumneata, maestrul cuvântului poetic, În prăvălia mea! Îți amintești de mine? Sunt Teofilo Sprovieri. Ne-am cunoscut ca studenți, cu câțiva ani În urmă, la Bologna... Îți aduci aminte? repetă el cu un dram de dezamăgire, văzându-l perplex. Dante nu Își amintea nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
grămada de file la care lucrase pe timpul nopții, Înainte să intre În Împărăția tenebrelor. Dizertația pe care voia să o supună senatului universității din Padova, când avea să Își termine mandatul, se intitula: Întrebare despre apă și pământ. După laurul poetic, această mică lucrare avea să Îi ofere glorie eternă printre Înțelepți. O scrisese pentru a combate afirmația ilogică și nelegiuită că, În orice punct al globului, apele s-ar putea ridica deasupra pământurilor ieșite la suprafață și că, În emisfera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
dorința reginei din Saba, și a făcut-o fără să șovăie și fără să-și piardă nimic din propria-i slavă, interveni Iacopo, arhitectul, pe un ton aluziv. Poate că aici vei găsi alte sugestii spre a-ți Îmbogăți laurul poetic. — Dacă asprimea dregătoriei mele nu m-ar ține, cu Îndatoririle ei, departe de dulceața conversațiilor despre iubire, răspunse Dante. — Dar nu numai despre iubire sunt subiectele noastre, interveni senin Cecco d’Ascoli. Un rod al științei e dezvăluirea a ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
chip mulțumitor. Dumnezeu doar a creat lumea, n-avem nici un argument indubitabil că a și Înțeles-o, deși El a fost atât arhitectul, cât și furnizorul materiei prime din care a confecționat-o: propriul sine. Oamenii pot elabora doar versiuni poetice asupra istoriei, cu atât mai valoroase cu cât sunt mai convingătoare. Dar asta ține de talentul autorului, de adâncimea și subtilitatea demersului - adică, fundamental, de expresie, de formă, nu de substanța propriu-zisă. Cea mai interesantă, cea mai captivantă cronică a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
având ca bibliografie obligatorie lucrările mele sau...? Și ce legătură are ce-am scris eu Într-un articol de revistă cu fizica? - Are foarte mare legătură, oricât ți s-ar părea de ciudat. Într-un limbaj și o manieră mai poetică - istoric, deh... -, domnul profesor Adam Adam reiterează anumite considerații privitoare la Univers și la Dumnezeu... ale cui crezi? Fii mândru: ale lui Albert Einstein, nici mai mult, nici mai puțin. Explicabil: marile spirite se Întâlnesc, nu? A spus-o, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
luând și dânsul loc. Noi, precum vezi, am pornit de la foarte puțin. Ce zic eu? De la zero. Acum judecă și dumneata: puteam eu lăsa versul liber? O mare poezie trebuie să aibă ritm. Unde nu e ritm, acolo nu e poetică și o poezie va să zică ceva fără poetică? — Pricep, grăi Metodiu. Pricep și mă minunez. Să-ți dea Dumnezeu sănătate! — Lăsați... se jenă tătarul, plecând ochii. în sănătatea dumitale! — Bogdaproste! - răspunse Metodiu și deșertă cupa. Episodul 8 îN CARE SE ADUCE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
am pornit de la foarte puțin. Ce zic eu? De la zero. Acum judecă și dumneata: puteam eu lăsa versul liber? O mare poezie trebuie să aibă ritm. Unde nu e ritm, acolo nu e poetică și o poezie va să zică ceva fără poetică? — Pricep, grăi Metodiu. Pricep și mă minunez. Să-ți dea Dumnezeu sănătate! — Lăsați... se jenă tătarul, plecând ochii. în sănătatea dumitale! — Bogdaproste! - răspunse Metodiu și deșertă cupa. Episodul 8 îN CARE SE ADUCE CURATĂ MULȚĂMIRE CETITORIULUI ȘI RĂSAR NOI CHIPURI
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ce acoperea o distanță cosmologică revoltător de mare. Un clitoris zerovalent, refringent. O pizdă John Johnsonică. Din ea sosea Lumina, a cărei vedere Clossettino o plăti scump, stingându-se, căci nimeni nu poate vedea fără a muri explozia a ceea ce poetic am putea numi Sintaxa Stelară. Apoi nu mai văzu nimic, ci simți numai, frapat de precizia cu care înțelegea tot ceea ce i se întâmpla. Solouri abrupte și interminabile ale unor interminabile instrumente cu coarde îi defrișară aproape imediat ultimile licăriri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
tot respectul pentru însemnata dumneavoastră operă, domnule Maro, cu tot respectul pentru talentul și dăruirea dumneavoastră, eu nu cred că faceți exact diferența între un delincvent și un talent de talie mondială, un adevărat estet, vizionar și inovator al limbajului poetic!! V-aș recomanda să vă puneți la curent cu ultimile direcții ale poeziei universale, domnule, stabilite de altfel, știți foarte bine, de cei din cercul domnului Giordano, altminteri mă tem că nu vom mai putea lucra împreună! În ochii lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
s-a impus ulterior Roman s kokainom (Romanul cocainei) și fără subtitlul Din însemnările unui bolnav. Critica romanului înregistrează noi nume, printre care cel al slavistului V.Veidle care, în revista Krug, nr. 2, 1936, întreprinde un examen tematic și poetic al cărții, semnalându-i stângăciile de stil, dar și punând în valoare „sinceritatea“ cuceritoare a autorului care „poate să nu placă, dar pe care nu-l poți uita ușor“. Nu tot atât de favorabil cărții proaspăt publicate se dovedește a fi poetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
de judecăți directe și de moralizări totdeauna banale, ba chiar, uneori, și vulgare“. Același critic, însă, se declară cucerit de „sinceritatea“ cărții, ceea ce numește puțin lucru, pentru că, implicit, această mărturisire atrage atenția că miza scrierii poate sta în aspecte ale poeticii pe care nu trebuie să le căutăm în romanul „bine scris“. În sfârșit, „descoperitorul“ lui Agheev, Gh. Adamovici, care, încă din 1934, își propusese să scrie un articol amplu despre Romanul cocainei, cu ocazia publicării lui în volum, intervine în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
avea sorgintea În Platon și care se putea reduce la cîteva vorbe: arta și morala se Întemeiau pe două premise divergente, fiind, așadar, incompatibile. S-ar putea spune, după cum susținea Franckel, că Întreaga operă a lui Ben Haas, și cea poetică și cea filosofică, nu urmărea decît această demonstrație care să accentueze, o dată În plus, incongruența celor două concepte. Deși el căuta să tempereze acel „sau-sau“ kierkegaardian, exemple din istoria ideilor și Îndeosebi din literatură vor dovedi că dilema era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
o povestioară moralizatoare. În anul 1892 Ben Haas, care deja purta titulatura de Maestru, va Întîlni În acel cartier rău famat un tînăr care-l va ruga să poarte o discuție cu el. Maestrul, ezitînd Între principiul etic și cel poetic - căci după primul l-ar fi respins, iar după al doilea l-ar fi ascultat - va sta cu el Într-o crîșmă Întunecoasă și va comanda două votci pascale, pare-se, conform ritualului. Jeshua Krohal, căci așa se numea tînărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
dispăru. Își va petrece o noapte Întreagă aplecat peste textul Drumului În Canaan, a cărui zădărnicie Îi va dezvălui propria greșeală, anume că, dacă În acea noapte din urmă cu nouă luni ar fi Îmbrățișat principiul etic, iar nu cel poetic (și cine mai știe dacă există o delimitare netă!), nu ar mai fi avut pe conștiință o existență umană, pe care acum trebuia, constrîns de legea morală, s-o salveze din hăul În care se găsea. Și ca tînărul zdravăn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
făcut decît să se retragă. Acel ultim cuvînt părea Însă să aibă un anume tîlc, poate chiar o semnificație nefastă față de cel din Vară și pustie. (Dacă nu te hazardezi să Îmbini cele două forțe contradictorii, cea morală cu cea poetică, atunci retrage-te. Cultivă-ți grădina cu varză, iar trandafirii Îngrijește-i doar În cimitir. Pentru că trandafirii dăunează sufletului.) Cel căruia i se spunea Maestru, va scoate atunci din buzunarul interior al caftanului de mătase manuscrisul limpezit și Îl va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Între Plenitudine și Aparența plenitudinii, și că, deci, nimănui nu-i era dat să judece ce era una și ce era cealaltă (aici concepția sa se deosebea de cea a Maestrului), fiind vorba tot de valoare, că era morală sau poetică, și-n ultimă instanță doar o chestiune de abilitate sau șansă, o formă goală. Ben Haas bănui gîndul ascuns al discipolului său, căci cel numit Maestru deosebea Adevărul de Minciună și atunci se decise să-i dezvăluie ucenicului hotarul dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
trei sute de ani“, spunea el. „Ea este punctul vieții, iar viața este singurul ei judecător. Viața și moartea.“ Așadar, arta ar fi semnificația poeziei „Limb“, pe marginea căreia, În treacăt fie spus, doamna Nina Roth-Swanson a bătut cîmpii. „În limbaj poetic un torent de apă semnifică anume refulări onirice, iar asociația cu o apă curgătoare, mai degrabă presimțită - este expresia sunetului abisal ce sugerează deopotrivă murmurul vorbelor și susurul urinei.“ (Aici, Într-adevăr, s-a Întrecut pe sine.) Deci domnule, Mendel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
lui Amory s-au ridicat spre volumul din mîna colegului său. A descifrat, literă cu literă, numele autorului și titlul, ce i se Înfățișau cu susul În jos. Marpessa, de Stephen Phillips. Titlul nu-i spunea nimic, Întrucât educația sa poetică se mărginea la Vino În grădină, Maude și la fragmentele din Shakespeare și Milton pe care fusese obligat să le citească recent. Îmboldit să i se adreseze celui de vizavi, a simulat un moment interesul pentru cartea acestuia, după care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
stârnea râsete blajine printre ceilalți boboci, care i-au poreclit „Doctor Johnson și Boswell“. Alec Connage, un alt musafir frecvent, Îl simpatiza vag, dar se temea de el, fiindcă era un erudit. Kerry, care știa să-i vadă, dincolo de flecăreala poetică, adâncimile solide, aproape respectabile, ale ființei, se amuza imens și-l punea să recite poezie cu orele, În timp ce el stătea Întins pe sofaua lui Amory, cu ochii Închiși, ascultând: „Dar adormită e sau trează? Gâtul ei De-aproape sărutat, ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]