5,163 matches
-
tinere au apreciat în măsură mai mare fertilitatea ilegitimă ca un model alternativ de familie. Situația reflectă realitatea că tot mai multe cupluri preferă coabitarea neoficializată în locul căsătoriei legale, uniunea consensuală fiind de fapt un simbol al dragostei în societatea postmodernă. Acordul total cu faptul că nașterea unui copil în afara căsătoriei este un model alternativ de familie crește odată cu nivelul de instruire. Cei cu nivel de instruire scăzut au apreciat în mai mică măsură o lipsă de responsabilitate prin fertilitatea ilegitimă
by Rada Cornelia, Tarcea Monica [Corola-publishinghouse/Science/1094_a_2602]
-
înfășori cu răbdare pe mosor / firul de sânge / vei ajunge până la suflet”). Expresie a disperării existențiale și metafizice, versul lui P. sfârșește - cu mențiunea că acesta e un „sfârșit continuu” - în experiența integrării cosmice și a salvării. În plină epocă postmodernă, lirica lui hieratică reabilitează virtuțile fondatoare ale marii poezii. SCRIERI: Furnicile și oglinda, pref. Constantin Abăluță, București, 1993; Războinicul cu ciorapi de piele, București, 1996; Ultimele pătrate de frig, București, 1998; Camera de subsol sau Răscumpărarea, București, 2001. Repere bibliografice
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288915_a_290244]
-
literatură a muntelui, iar pe de alta - cu exigențele propriei generații, preocupată de strategiile narative de ultimă oră. În livada de cremene face față acestei provocări prin autenticitatea pasiunii montane, ca și prin preluarea, în cunoștință de cauză, a scriiturii postmoderne. De aici provine și factura personală a cărții, ea însăși o construcție de Ianus bifrons: cu o față privește candid către grandoarea și solemnitatea peisajului montan, având nostalgia paradisului natural, cu cealaltă scrutează eseistic misterele logosului, întorcându-se totodată detașat-ironic
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288669_a_289998]
-
cinci decenii”. Începută cu investigarea lui Caragiale, abordarea pragmatică a literaturii ocupă întregul spațiu al cărții Literatură și comunicare. Relația autor-cititor în proza pașoptistă și postpașoptistă (1999). Mai mult decât în oricare dintre textele anterioare, P. adoptă aici o perspectivă postmodernă, de la ideatica schemelor de reconsiderare detașat-implicată și „ironic-afectuoasă” (Livius Ciocârlie) până la ultimele ei erupții de amănunt în stilul „simpatetic” și totodată „bășcălios” și „«haios»” (Paul Cornea). Comentatorul declară că nu ține să „salveze” proza în discuție, totuși, prin noua optică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288669_a_289998]
-
prefixului postdenotă sentimentul că trăim Într-un timp interstițial”. Termenul avea o oarecare utilitate când descria lumea reală (postbelic, postimperial și, mai recent, postindustrial), deși nu lămurea anume ce urmează. Dar aplicat categoriilor gândirii (ca În postmarxist, poststructuralist și meteoricul postmodern), n-a făcut decât să accentueze și mai tare obscuritatea unor vremuri confuze. Cultura anilor ’60 fusese raționalistă. Dacă lăsăm la o parte drogurile ușoare și reveriile utopice, gândirea socială a vremii, ca și muzica, se plasa Într-un registru
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În scurt timp a ajuns la modă În multe locuri. Rezultatul acestor tendințe a fost, firește, un scepticism crescând față de orice argument social rațional. Filosoful francez Jean-François Lyotard, care rezuma perfect l’air du temps În eseul său La Condition postmoderne (Condiția postmodernă, 1979), a surprins exact situația: „Postmodernitatea este neîncrederea În metanarațiuni”. Ca de atâtea ori În deceniile trecute, sursa profundă (adesea nemărturisită) a influențelor intelectuale predominant franceze era... germană. Scriitorul italian Elio Vittorini observa cândva că, de la Napoleon Încoace
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
timp a ajuns la modă În multe locuri. Rezultatul acestor tendințe a fost, firește, un scepticism crescând față de orice argument social rațional. Filosoful francez Jean-François Lyotard, care rezuma perfect l’air du temps În eseul său La Condition postmoderne (Condiția postmodernă, 1979), a surprins exact situația: „Postmodernitatea este neîncrederea În metanarațiuni”. Ca de atâtea ori În deceniile trecute, sursa profundă (adesea nemărturisită) a influențelor intelectuale predominant franceze era... germană. Scriitorul italian Elio Vittorini observa cândva că, de la Napoleon Încoace, Franța s-
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Însă noua tendință de a critica optimismul ideii de progres, fundamentele raționalismului luminist și efectele sale politice și epistemologice a creat o afinitate Între criticii modernității și progresului tehnologic de la Începutul secolului XX, ca Heidegger, și scepticii blazați ai erei „postmoderne” (iar Heidegger și alții au fost „spălați” astfel de conotațiile anterioare). Când filosofia germană, după ce trecuse prin gândirea socială franceză, a ajuns În criticismul cultural englez (formele sub care le era cunoscută celor mai mulți cititori din acea vreme), vocabularul său inerent
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Carné În 1938. Dar filmul lui Carné a fost turnat integral În studio. Conservarea unei clădiri (sau a fațadei unei clădiri) care nici măcar nu apăruse În film poate fi privită, după gust, fie ca un subtil exercițiu francez de ironie postmodernă, fie ca un simptom al faptului că orice amintire Împăiată oficial capătă fatalmente un caracter fictiv. Mitterrand a avut o contribuție distinctă la patrimoniul național: nu atât prin conservare sau clasificare, cât prin fabricarea lui În timp real. Nici un șef
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
precaute și conservatoare. Era de ajuns să vezi Die Zauberflöte la Viena sau la Budapesta pentru a sesiza contrastul. În perioada postcomunistă, deși s-au făcut nu puține experimente cu buget redus (Sofia a devenit un adevărat focar de experimente postmoderne teribil de căutate În coregrafie și teatru), resursele erau minime și cei mai buni muzicieni, dansatori și chiar actori au plecat În masă În Vest. Intrarea În Europa putea Însemna și acest lucru: riscul de a deveni provincial. Alt motiv
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
care nu erau neapărat familiarizați cu clasicii (și cu limba originală), sau de a comanda lucrări artistice inedite și accesibile pentru o nouă generație. Pentru cei care le gustau, producțiile actualizate de operă, trupele de dans experimental și spectacolele artistice postmoderne ilustrau metamorfoza scenei culturale europene: tinerească, inovatoare, impertinentă și, mai ales, populară - cum Îi stătea bine unei industrii dependente de mărinimia spectatorilor și care avea, prin urmare, datoria de a atrage și a mulțumi un public cât mai larg. Însă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
amânare - sau irigate intermitent de eros târziu, Poeme lasă la vedere frecventarea dependentă a manierei lui Nichita Stănescu. Prozaicul cotidian, fabulosul anodinului, bricabracul citadin, desacralizarea miturilor, intersectarea textelor străine în textul, devenit apocrif, al propriei memorii, toate ecouri ale contextului postmodern al deceniului al nouălea, traversează versurile din Păsări apocrife, dar nu renovează în substanță scrisul lui O., rămas fidel unei poetici moderne retro, cu aluzii insistente la G. Bacovia, dar și la momentul Geo Dumitrescu, Constant Tonegaru. SCRIERI: Roata, București
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288500_a_289829]
-
illustration évidente, un argument indispensable ou un tribut à să métaphysique, car l'œuvre littéraire a son existence propre. En effet, philosophie et poésie forment, au XXe siècle, " un couple infernal "882, parce que le langage de la littérature moderne et postmoderne ne sait plus " obéir " aux rigueurs de la pensée. Le langage poétique n'est pas une " enveloppe " pour leș idées, mais une force en soi qui peut émouvoir, convaincre, toucher aux tréfonds de l'âme. La création poétique de Blaga est
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
à la fin le sonnet vers l'absolu chemine 1139 Voilà donc un sonnet classique qui illustre, à travers des figures de langage, l'idée que la poésie ne parle que d'elle-même. À la différence du courant moderne et postmoderne, le poète Paul Miclău ne ressent pas la forme comme une contrainte, mais comme un cadre stimulant, propice à exprimer șes idées poétiques. En ce qui concerne l'influence exercée par la poésie de Blaga, elle est présente premièrement au
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
seulement en apparence des vers libres ; en réalité, îl s'agit de vers très structurés : " leș strophes șont volontiers construites de façon à s'appuyer sur une symétrie des ictus "1305. Par conséquent, traduire Blaga à la manière de la poésie postmoderne signifie une altération irrémédiable de son vers élaboré : " Blaga a été très novateur en șont temps, mais îl serait erroné de le traduire à la façon des poètes français des années '60, qui ont renoncé à toute contrainte de la forme
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
et français n'avait pas encore renoncé à toute contrainte de la forme. Par conséquent, ce serait une erreur de traduire la poésie de Blaga, qui est une osmose entre le verslibrisme et la prosodie classique, à la façon de la poésie postmoderne des années '60 ou '70. Cette poésie, au moment de șa parution, a été considérée assez hardie, assez novatrice par leș contemporains de Blaga, familiers de la poésie d'Eminescu : cette modernité formelle devrait se retrouver également dans la traduction. La
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
rândul lor compromisul moral sau refuzul lui, iubirea născută din iluzii sau refuzul ei. Jocul proiectării eului în trecut, al imaginației care pornește de la real deformându-l, reacțiile cititoarei profesioniste rafinează scriitura, fără a o încărca cu analize insuportabile cititorului postmodern. Câteva reflectări ale situațiilor morale din societatea contemporană sunt remarcabile: adolescenta care descoperă că părinții i-au ascuns, prin omisiune, adevărul despre opoziția reală față de lumea în care trăiește; adolescenta care descoperă, pe rând, ipocrizia părinților prea bine adaptați și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286861_a_288190]
-
T. cercetează cu bonomie malițioasă comportamente de navetiști, stagiari, pensionari, poștași, funcționari sau muncitori pe șantiere, ființe care evoluează mecanic și stereotip într-o lume derizorie și mediocră, apăsătoare, chiar și atunci când nu este neapărat zguduită de evenimente tragice. Scriitor postmodern, el reunește într-o formulă omogenă, ce nu îi obturează originalitatea, procedee narative de dată recentă și altele mai vechi. Configurează un mediu, creează o tipologie, dă identitate fermă personajelor. Împreună cu ceilalți textualiști optzeciști, dar mai puțin insistent, scrie „la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290138_a_291467]
-
versul liber înlocuiește formele prozodice clasice, conferind poeziei un caracter prozaic, anecdotic. Demitizarea rolurilor decadente, prozaismul și intertextul subliniază ecartul ironic față de o estetică simbolisto-decadentă resimțită ca epuizată și al cărei instrumentar este exhibat demonstrativ în felul unei mutatis mutandis postmoderne denudări a procedeului. XI.2. Salomeea în arta plastică Salomeea este o figură de frontieră, între istorie și mit, o figură cu o tradiție îndelungată în arta plastică, asociată uneia dintre imaginile obsedante din literatura și arta decadentă aceea a
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
cultural, în ciuda șovăielilor începuturilor. Există însă și o fascinație în ceea ce-i privește pe "oamenii începutului de drum", cum îi numea Paul Cornea. Mircea Cărtărescu, în Postmodernismul românesc, atribuie fascinația pentru genurile minore, periferice, paraliterare drept o trăsătură a sensibilității postmoderne. Minorii alcătuiesc rama în care se văd cel mai bine marii artiști, există o întreagă fosforescență crepusculară, o stare de confuzie, de tatonare, de ezitări, o aranjare la linia de start, pe care mulți nici nu o mai părăsesc. În
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
exagerare dacă se afirmă că existența omului este legată de divinitate, dincolo de aceasta nu e nimic. Controversele În valuri născute și din postulatul lui Andre Malraux demonstrează odată În plus că Într-un viitor nu prea Îndepărtat, lumea așa zisă postmodernă ori transmodernă, va fi atât de derutată de ideologii, Încât va fi nevoită să privească spre cer, să-și facă, pentru mântuirea sufletului, semnul crucii. Mihai Eminescu, contemporan cu Nietzsche, filosoful german, pare mult mai rafinat În ceea ce privește libertatea individului, relativitatea
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
era În centrul atenției, iar aspirația creatorului era aceea de a relata „adevăruri” (Rolland Barthes le spune minciuni) posibile. Tot ce se plăsmuia sub semnul posibilului era credibil și În deobște apreciat. Din perspective actuale, ca să nu le spun totuși postmoderne, faptul acesta nu mai este demn de luat În seamă, dimpotrivă, este considerat cu desăvârșire desuet ori apare doar ca o inserție Întâmplătoare. Cu toate acestea există o literatură realistă de valoare exemplară care nu poate fi ignorată, dimpotrivă, ne
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
b) direcția reflexivă-europenistă, înscrisă pe linia unei istoriografii debarasată de încărcătura ideologică naționalistă. Centrală în această direcție este orientarea explicit europenistă, manualele aderând entuziast la filosofia Europei Unite; c) o a treia breșă s-a deschis în direcția unui discurs postmodern, racordat la avangarda reflecție istoriografiei critice, care conține elemente iconoclastice la adresa mitologiei naționale. iii) perioada postnaționalizării (2004 prezent), marcată de apariția celei de-a treia generații de manuale fundamantate pe noile programe școlare adoptate în 2004. Reflectând intensificarea eforturilor de
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
Burke, 1992, p. xvi) ca sursă primă a erorii interpretării istorice, a fost finalmente renegat. "Cronofonismul", ca paradigmă fundată pe ideea că timpul este cronologic și liniar (cf. Rosenau, 1992, p. xi, 67), este răsturnat și înlocuit cu o înțelegere postmodernă a temporalității. Meta-povestirea națiunii române (desfășurarea în timpul istoriei a "duhului" românesc), susținută de o periodizare cronologică a istoriei, este astfel destructurată, odată cu intrarea discursului istoriografic în condiția postmodernă. Implicațiile pentru ideologia naționalistă sunt majore: "căderea în desuetudine a dispozitivului metanarativ
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
Rosenau, 1992, p. xi, 67), este răsturnat și înlocuit cu o înțelegere postmodernă a temporalității. Meta-povestirea națiunii române (desfășurarea în timpul istoriei a "duhului" românesc), susținută de o periodizare cronologică a istoriei, este astfel destructurată, odată cu intrarea discursului istoriografic în condiția postmodernă. Implicațiile pentru ideologia naționalistă sunt majore: "căderea în desuetudine a dispozitivului metanarativ de legitimare" (Lyotard, 1993, p. 15), adică a periodizării cronologice a istoriei, antrenează mai departe prăbușirea funcției narative a istoriei, care înseamnă că istoria își "pierde functorii, marele
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]