8,125 matches
-
depozitul nostru de jos. În luna fără poliție nu ne putem asuma riscurile decurgând din prezența indivizilor suspecți. Îi trebuiră vreo 20 de minute până să părăsească hotelul. Înserarea începuse să se lase când o porni agale pe strada aproape pustie. 2 "Aristotel.. foarte dotat... a fost cei caee, fără îndoială, a influențat cel mai mare număr de oameni care au suportat vreodată ascendentul unei singure personalități. Dramele noastre au început în momentul în care biologul "intensiv'' Aristotel l-a devansat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
Au venit chemați de fată? Ori sunt vreo bandă?". Demarajul violent al mașinii puse capăt speculațiilor lui neliniștile. 4 "Știința nu este decât bun simț și judecată sănătoasă" Stanislas Leczinski, regele Poloniei, 1763. Mașinile rulau către nord, în lungul străzilor pustii. Gosseyn băgase de seamă că erau două înainte și trei înapoia lor. Le vedea siluetele negre și mobile prin parbriz și în retrovizor. Patricia Hardie se afla într-una din ele; dar, cu toate eforturile sale, nu reuși s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
de coroanele unor copaci. Ajunse jos fără probleme și se strecură în patru labe pe lângă zid. Pe parcursul primelor sute de metri, nici măcar o singură data nu părăsi adăpostul tufișurilor sau boscheților. Ajunsese la vreo treizeci de metri de soclul aproape pustiu al Mașinii, când o duzină de automobile țâșniră din spatele unui șir de arbori, unde stătuseră la pândă; câteva arme deschiseră focul asupra lui Gosseyn urlă disperat la Mașină: ― Salvează-mă, salvează-mă! Izolată, indiferentă, Mașina îl copleșea cu imensa sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
să aterizezi la vreun kilometru, doi ― cum probabil o făcuse și el ― și apoi să vii pe jos către vilă. Dar sosirea pe cale aeriană până în acel punct era absolut necesară. Situația în sine nu era tocmai încurajatoare. Cerul cețos era pustiu, dar în orice clipă se putea trezi că un roboplan plin cu dușmani aterizând chiar pe terasă. Gosseyn inspiră profund. Aerul își păstrase prospețimea de după ploaie și-i dădu forța să accepte riscul pericolului. Atmosfera de pace a naturii îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
liber. Mai apucă să întrevadă, supliciul lui Tantal, farul atomic al Mașinii, apoi transportorul spațial plonjă în interiorul unei construcții gigantice. În crepusculul cețos, Gosseyn fu luat pe sus. Felinarele aprinse păreau slabe pete de lumină tulbure; curtea Palatului Prezidențial era pustie, dar se animă de zgomotul oamenilor din gardă, care coborau din mașinile de însoțire, înconjurându-l. Fu condus spre un lung coridor scăldat în lumină; apoi, urcând o scară, ajunse într-un hol luxos. Crang îl însoți până la o ușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
ani, cu gândurile în altă parte, absorbit de problemele sale științifice, psihiatrul, propabil că nici nu luase în seamă toate aceste anexe ale singurătății pe care și-o dorea. În mod sigur își continuase lecturile, plimbările meditative pe prundișurile plajelor pustii, iar oamenii întâlniți întâmplător rămăseseră niște simple siluete, cărora nu merii a să le acorzi atenție. Asta nu însemna, însă, că el, doctorul nu fusese remarcat. Șansele ca sosirea la cabană a doi bărbați imediat după asasinarea președintelui Hardie, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
fusese într-adevăr actul unui nebun, cu mult dincolo de posibilitățile unui Gilbert Gosseyn, om normal și cu frica legilor. Fără îndoială, va fi împiedicat să vadă Mașina. Dar nimeni nu-l opri. Largile bulevarde care duceau la Mașină erau aproape pustii, fapt absolut normal în cea de a douăzeci și noua zi a jocurilor. Peste 90% dintre candidați trebuie că fuseseră deja eliminați, și absența lor se făcea simțită. Într-o cabină din tipul utilizat pentru selecția inițială, Gosseyn apucă contactele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
ceasul. Era 2 fără 25. Agitația febrilă îi scăzu. Nava lui Prescott plecase pe Venus și nu se întâmplase nimic. Se duse și se uită pe ferestre. Imensa peluză care se întindea până la Mașină, agrementată ici-colo de tufișuri, era aproape pustie. Câțiva grădinari, aplecați deasupra florilor, îndeplineau ritualul profesiei lor. La capătul peluzei se înălța Mașina, enormă masă strălucitoare, dominată de farul său de patru mii tri-liarde de lumini. I-ar fi trebuit mai mult de cinci minute, ca să transporte distorsorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
n-avea destul timp la dispoziție ca să-l examineze și să-i blocheze pulsațiile neutralizante. Se înapoie în ascensor și apăsă un alt tub, care îl expedie într-un alt coridor necunoscut. Ca și cel dintâi și acest coridor era pustiu. Gosseyn "memoriză" schema structurii solului de lângă ușa elevatorului și-i dădu numărul de cod 1. Alergă vreo sută de metri pe coridor și se opri la prima cotitură. Mai făcu cîțiva pași după cotitură, memoriză și aici schema parțială a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
se mai vedeau acum decât mii și mii de grămezi de pământ murdar adus cu basculantele, pentru a șterge, fără îndoială, orice urmă a simbolului luptei unei întregi civilizații pentru o gândire sănătoasă. Nimeni nu lucra la nivelarea solului. Câmpia pustie, acoperită de cocoașele miilor de movile, părea uitată de lume. Negăsind nici un indiciu în Palat, mulțimea de oameni și mașini se îndreptă apoi spre locuința lui Dan Lyttle. Aceasta era intactă. Roboții menajeri o întreținuseră într-o stare de perfectă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
la deranjarea creierelor prin care ei receptau realitatea lumii lor. Câțiva oameni în uniformă apărură pe una din porți. Unul dintre ei i se adresă lui Thorson într-o limbă guturală, încărcată de consoane. Uriașul se întoarse spre Gosseyn: ― E pustiu. Gosseyn nu răspunse. Abandonat. Cuvântul rezonă în galeriile minții sale. Institutul de semantică fusese părăsit. Bineînțeles ar fi trebuit să bănuiască că așa va fi. Oamenii cu funcții de răspundere sunt, până la urmă, tot oameni și nimeni nu trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
minții sale. Institutul de semantică fusese părăsit. Bineînțeles ar fi trebuit să bănuiască că așa va fi. Oamenii cu funcții de răspundere sunt, până la urmă, tot oameni și nimeni nu trebuie să se aștepte să-i vadă rămânând în zona pustie ce separă cele două forțe combatante. Și, cu toate acestea, el n-o prevăzuse. Băgă de seamă că Thorson discuta cu manipulanții vibratorului. Pulsațiile acestuia, oprite până atunci, îl în-văluiră din nou. Thorson se întoarse către el. ― Vom opri vibratorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
fremătau cu putere, iscodind fiecare adiere de vânt, fiecare vibrație a eterului. Nu primi nici un răspuns. Complicatul lui sistem nervos nu înregistra nici o mișcare. Nimic nu vădea prezența acelor ființe, care erau unica lui sursă de hrană pe această planetă pustie. Corl se ghemui la sol - o gigantică siluetă felină zugrăvită pe fundalul de un roșu întunecat al cerului. Ai fi zis că-i caricatura unui tigru negru într-o lume de umbre. Ceea ce-l descumpănea era faptul că pierduse contactul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
bibliotecile lor ne vor da un indiciu. Ce s-a putut întâmpla, pentru că o întreagă civilizație să se prăbușească astfel? Un alt glas răsună în aparatul lui Grosvenor: - Aici Siedel. Ți-am auzit întrebarea, domnule Pennons. Un teritoriu poate deveni pustiu din două cauze. Una este lipsă de hrană, iar cealaltă - războiul. Grosvenor era bucuros că Siedel îi dezvăluise numele celuilalt interlocutor. Putea adăuga astfel încă un nume listei sale. Pennons era mecanicul-șef al navei. Acesta îi răspunse lui Siedel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
Gunlie Lester, îi spuse Morton. L-am auzit expunându-și teoria, înainte de a descinde aici. Astronomul cu numele de Lester răspunse numaidecât: - Trebuie să mai verific faptele, dar veți recunoaște că unul dintre ele este de la sine grăitor. Planeta asta pustie e singura care se rotește în jurul acelui Soare nenorocit. Alta nu există. Nici măcar o Lună sau un asteroid. Iar galaxia cea mai apropiată se afla la o distanță de nouă sute de ani-lumină. Iată de ce seminția care stăpânea această planetă ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
perete stâncos, începu să alerge, cu pași mari. Nu se mai gândea la nimic altceva decât la scopul urmărit, ca și cum creierul i-ar fi fost curățat de o perie miraculoasă, capabilă să șteargă amintirile și gândurile. Alerga așa pe străzile pustii, strecurându-se prin câte o spărtură din zidurile roase de vreme sau prin coridoarele lungi ale caselor în ruină. În cele din urmă se opri și se ghemui la sol. Căci simțise vibrațiile idului. Ascuns înapoia unei movile de pietre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
au rupt de solul planetei lor. Clădirile astea nu sunt doar împodobite, ci sunt ele însele niște podoabe. Avem aici echivalentul coloanei dorice, al piramidei egiptene și al catedralei gotice, însă într-o formă originală, profund autohtonă. Lumea asta acum pustie și dezolantă, a fost cândva o vatră fierbinte, care încălzea inimile băștinașilor. Străzile întortocheate întăresc și mai mult această impresie. Iar aparatura folosită de băștinași demonstrează că ei nu erau doar buni matematicieni, ci în primul rând artiști. De aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
teritoriul secției sale, pe care nu-l împărțea cu nimeni. Așezându-se la biroul lui, se apucă să întocmească o dare de seamă pentru director. Începu prin a analiza posibila structură fizică a felinei descoperite pe această planetă rece și pustie, subliniind că un asemenea exemplar viguros nu trebuie să fie considerat doar ca "o comoară pentru biologi". Nu trebuia să se piardă din vedere faptul că felina avea desigur instincte și nevoi, întemeiate pe un metabolism diferit de cel omenesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
conteniră. Un fum albastru întuneca aerul și o căldură înăbușitoare se răspândi pe coridor. Dar și fumul și căldura dispărură în câteva secunde. Era limpede că sistemul de ventilație, măcar el continua să funcționeze. Grosvenor privi cu luare-aminte: coridorul părea pustiu. Deodată, însă, îl zări pe Morton, pe jumătate ascuns într-o nișă, la câțiva pași mai încolo. Aproape în același timp îl văzu și Morton pe el și-i făcu semn să se apropie. Grosvenor șovăi, apoi își dădu seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
tem, însă, că teoria mea privitoare la ciclurile istoriei ar putea fi primejdioasă în actualul stadiu, când nu dispunem de nici un fel de fapte concrete. În cazul "pisicuței" aveam de-a face cu o făptură care trăia pe o planetă pustie și lipsită de hrană, printre ruinele unui oraș mort. Aici, însă, avem de-a face cu o ființă care trăiește în spațiu, la o distanță de un sfert de milion de ani-lumină de planeta cea mai apropiată, și căreia îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
întâmpla: nu mai simțea vibrațiile oamenilor. Aceștia părăsiseră nava! Ixtl se repezi spre cel mai apropiat perete, abandonându-și arma făurită cu atâta trudă. Singura lui speranță era acum să iasă afară, în noaptea spațiului. Începu să alerge pe coridoarele pustii, printre pereții strălucitori, care păreau să-și bată joc de el întreaga lume a acestei nave, atât de plină de făgăduieli până mai adineaori, devenise un cazan drăcesc, ale cărui flăcări puteau să țâșnească în orice moment. Răsuflă ușurat când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
un subiect foarte vast, domnule director! Dar cred că murmurul acela ar putea fi echivalentul undelor radio care se încrucișează în spațiul propriei noastre galaxii. Ar putea să fie doar niște semnale care vestesc bunăoară ieșirea noastră dintr-o zonă pustie și intrarea într-o regiune populată. Văzând că nimeni n-are nici o obiecție, Kellie continuă: - Nu uitați că și omul și-a lăsat pecetea de neșters pe propria-i galaxie. În efortul lui de a readuce la viață atâția sori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
se lăsau trași. Sania lui Petre opri în Grădina Filaret. Vizitiul coborî de pe capră și porni spre pomii care, în dreapta aleii principale, formau o adevărată pădurice. În preajma intrării erau câțiva oameni, cu copii, ieșiți la plimbare, însă restul grădinii era pustiu. Petre se pierdu printre copaci. Când vizitiul cofetarului reapăru pe alee, Nicu, dimpotrivă, se afla între copaci. O luă pe urmele din zăpadă. Și ajunse în locul în care urmele se opreau. Era sigur c-o să găsească ceva misterios, dar nu
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
făcut bine faimei lui Filipescu. Deși bucureștenii acestui sfârșit de secol se gândesc mult mai puțin la cele sfinte față de lumea începutului de veac, deși mulți, între care și el, se laudă că sunt atei, cerul lor nu e chiar pustiu și, la o adică, știu să-și amintească că omul e la fel de neînsemnat ca un vierme. Nicu Filipescu avea pe-atunci treizeci de ani și venise numai de vreo jumătate de an la Primăria Capitalei, pus pe fapte mari. Și
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
știu că ați fost Prefect de Poliție, iar despre dumneavoastră bărbatul meu vorbea cu respect, cei de-acum nu-mi mai spun nimic. Și, fără alte ocolișuri, în cuvinte puține și limpezi, îi povesti de ce a venit. 4 Strada era pustie și aerul tare. Fane Inelaru călca ușor, cu pasul lui de sălbăticiune. Bănuia că nu i s a dat degeaba drumul din arest. Sigur că n-aveau probe împotriva lui, niciodată n-aveau, lucra curat, cum se și lăuda, dar
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]