5,326 matches
-
ale noului regim, prin care se urmărea socializarea societății românești prin impunerea modelului sovietic. Campania de socializare a debutat prin naționalizarea industriei și planificarea centralizată a economiei (instituirea economiei de comandă). Partitura politică era scrisă. În economia românească urma să răsune simfonia oțelului. A urmat adoptarea Constituția Republicii Populare Române (1948), prin care s-au fixat jaloanele juridice ale noii orânduiri sociale. Procesul a continuat prin reforma învățământului din același an, urmată în 1949 de lansarea programului de colectivizare a agriculturii
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
responsibility in studies of Chaucer's Prioress's Tale, în „Texas Studies in Literature and Language”, spring 2002, vol. 44, nr. 1, p. 74. 503 Geoffrey Chaucer, op. cit., p. 449. 135 cunoască și să le interpreteze”.504 Devin voci care răsună cu putere în literatura Evului Mediu, sunt personaje memorabile ale galeriei feminine ficționale. 504 Elaine Tuttle Hansen, art. cit., p. 408. 136 V. Moralitatea personajului feminin V. 1. Etica în universul diegetic boccaccesc și în cel chaucerian Pătrunzând în universul
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
miloasă/ și-n suflet pătrundea așa de bine,/ C-o îndrăgea îndată orișicine.// Nu numai la Saluce în cetate/ Se răspândise faima ei cea bună,/ Ci și-n ținuturi hăt îndepărtate,/ O proslăveau noroadele mpreună,/ și-așa departe lauda-i răsună/ Că spre Saluce toți cu mic cu mare,/ Călătoreau s o vadă fiecare.”791 Noua soție se implică în viața cetății, iar în absența lui Valter este cea care face dreptate, dovedind discernământ, măsură și înțelepciune: „Încât din cer părea
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
lui Eminescu, de o amintire atât de tragică, dorim a demonstra că politica păcătoasă din trecut în zadar a pus față în față, ca vrăjmașe, două popoare, între cari viclenia politică a voit să sape o prăpastie de ură. Parcă răsună cu bucurie corul minunat al celor două popoare: la melodia melancolică a doinelor răspunde ecoul străbun al baladelor săcuiești, rotunjoara cuvântului maghiar cu iubire se îmbrățișează cu iedera proaspătă a limbii române. Și atât aici cât și acolo, doi mari
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
integrat în cotidian, ca remediu al uitării, înstrăinării sau al destrămării lăuntrice: "Acolo-n vale, la pârâu, / Spală mândra dorul meu; / Tot îl spală și-l albește / Și-n izvor îl limpezește, / Tot pe mine mă iubește. "173; Auzi cum răsună valea / Și mândra cântându-și jalea; Auzi cum sună izvoru / Și mândruța-și cântă doru: / Turturică de pe baltă, / Vină, puică, și te scaldă, / Că apele s-o-ncălzit, / Dorurile s-o-nvăluit. / Leagă doru-ntr-o năframă / Și-i dă drumul pe Suceavă, / Și-i dă
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
probabil, Ludovic a încurajat întotdeauna aristocrații să își joace averile, să riște și, de cele mai multe ori, să piardă. Din nou, prințesa palatină descrie atmosfera care anima sala de joc:„Unul urlă, altul lovește masa cu pumnul cu atâta forță, încât răsună toată sala. Al treilea înjură atât de urât, încât ți se ridică părul în cap.“ Regina era încântată de pariuri. Jocul său preferat se numea„l'hombre“, era originar din Spania, se juca în trei cu un pachet de cincizeci
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
Cât despre forma rugăciunii, aceasta poate porni de la simpla aspirație către Dumnezeu și ajunge până la contemplare, poate porni de la cuvintele simple, rostite de țăranca oprită înaintea troiței aflate la răscrucea drumurilor și ajunge până la măreția cântecului de slavă ce răsună sub bolțile Bisericilor. Solemnitatea, măreția și frumusețea omenească nu sunt obligatorii pentru eficiența rugăciunilor. Puțini oameni au știut să se roage cu atâta simplitate ca sfinții (Sfântul Bernard de Clairvaux este o pildă în acest sens). Nu trebuie să convingem
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
depuse într‐un muzeu din Israel, pentru a servi la „clarificarea și precizarea caracterului de luptători evrei antifasciști a foștilor întemnițați de la Vapniarca.” Dar iată și Vapniarca în poezia scrisă de Lebel Moshe: Un vuiet lugubru și aspru / În noapte răsună / Sun t vânturi și geruri ce bat împreună / Internatul lungit pe scândura / Ce pat se numește. / Se zbate, se zbate și nu ațipește / Mintea de gând uri mereu frământată, / Stomacul otrăvit de lintea mâncată / Iarnă gero asă, / Iarnă de război
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
Sturza, și încă vr-o doui sau cel mult trei bărbați în viață. 237 Din generația actuală nu putem cita pe nimeni, viitorul ne va proba. N-a lipsit ocaziune pentru ca vocea autorizată a ilustrului nostru decedat Ioan Popescu, să nu răsune pentru apărarea naționalității noastre, a religiunei noastre și a drepturilor celor dezmoșteniți de soartă. Locul de onoare pe care Ioan Popescu îl are în istoria noastră politică și națională, e locul obținut prin muncă, prin jertfe, prin merit, prin dovada
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
în teatru”, „Teatru în provincie”. „Rubrica femeii”, „Sport”, „Note”, „Cronica modei”, „Cronica muzicală”, „Rubrica filmului”, „Viața în aer liber”, „Cronica mondenă”, „Vitrina cărții românești”, „Cronica zilei”, „Rampa în provincie” ș.a. Se publică versuri semnate de Octavian Goga (Atât de veche, Răsună toaca, Moș Crăciun, Coboară toamna), Tudor Arghezi (Peisaj, Monotonie creștină), Lucian Blaga (În marea trecere), Ion Barbu (Panteism), G. Bacovia, Ion Minulescu, Ion Pillat, Nichifor Crainic, V. Voiculescu, Adrian Maniu, Ștefan Petică (inedit, în numărul 2558/1926), Demostene Botez, B.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289125_a_290454]
-
Dacia Literară la disciplinata perioadă a Junimii, dela vijelioasa acțiune a Sămănătorismului și pînă astăzi, și pînă cît va dăinui vre-o noțiune de popor care se respectă și tinde tot spre-o mai înaltă cultură și desăvîrșită civilizație - va răsuna aceeaș sfîntă treime de atribute caracteristice unui adevărat și trainic progres: etnicul - eticul - esteticul, acestea două din urmă numai în funcție de cel dintîiu". Preocupările etice și estetice vor fi, în perioada postbelică, cadrul în care își vor susține afirmațiile Virgil Ierunca
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
și ranița mică pe spate, cu părul de culoarea grâului copt Împletit În două cozi, picioarele lungi și zvelte ascunse În blugi, tenișii albi sub care scrâșneau pietricele În care mortierele spărseseră șoseaua. Pe măsură ce se apropiau de front și bătălia răsuna mai aproape, pasul Îi părea mai viu și mai ferm, de parcă se străduia pe neștiute să ajungă la vreme la Întâlnirea inevitabilă care o aștepta peste trei zile pe șoseaua ce ducea la Borovo Naselje. Urcând pe costișa care Îi
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
să mai Încerce, Faulques admirase fresca aceea enormă aproape o jumătate de oră, trântit pe spate pe o bancă lângă Olvido, până Își Întipărise În memorie toate amănuntele. Și am văzut asta Înainte, a spus deodată, iar glasul i-a răsunat În ecoul boltei pictate. Am fotografiat-o de multe ori, și niciodată n-am putut obține o imagine care s-o exprime cu atâta precizie. Uită-te la fetele astea. Bărbatul care ucide și moare, supărat, orb, legat de dușmanul
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Încă Încă șiroind pe el, a intrat În peisajul nocturn cu pași lungi și molcomi, cu mâinile ude În buzunare, pe când briza mării Îi răcorea fața și torsul gol, iar greierii, asurzitori, chicoteau prin tufe și pădurici Întunecate. Zgomotul resacăi răsuna jos, printre pietrele golfului invizibil. S-a dus spre buza falezei - s-a oprit puțin mai Înainte, precaut, Încă orbit de strălucirea reflectoarelor halogene - și a stat acolo până când retina i s-a obișnuit cu Întunericul, privind licărul Îndepărtat al
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
mai fi niciodată alt război ca ăsta, spusese melancolic și surâzând ciudat. Îl sărutase pe obraz, repetase „niciodată” În șoaptă și plecase În urma ostașilor pe când, printre toate siluetele ce păreau suspendate pe mantaua de ceață care acoperea malul, Începeau să răsune, Întâi unul izolat, apoi două-trei și, În fine, Înmulțindu-se În jur, trăgacele armelor, care ciocăneau. Tonuri portocalii și aurii se insinuau pe cer, spre răsărit, când intraseră până la brâu În apă, trecând peste molozul podului cu ajutorul frânghiilor montate Întreaga
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
E mai mult o chestiune de imaginație decât de optică, zisese. Apoi tăcuse, uitându-se la locul acela sumbru, ținând camera foto deschisă În mâini, cu rollfilmul pe jumătate Încărcat. Închisese zgomotos capacul motor de arrast a obiectivului, făcuse să răsune antrenarea automată și Îi zâmbise lui Faulques distrată, ca și cum tot ce avea atunci În minte ar fi fost departe. Tipii ăia, adăugase brusc, Géricault și Rodin, aveau dreptate: numai artistul e cinstit. Fotografia e mincinoasă. Mai târziu, tot În acea
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
urmelor, gândea, ceea ce urma să se Întâmple se Întâmpla de patru sute cincizeci de milioane de ani. Era ceva la fel de comun ca viața și universul. Și era târziu pentru orice, a mai gândit. Mai ales pentru el. Vocea lui Markovic a răsunat stinsă, gânditoare. În loc să stea de vorbă, părea că-și exprima un gând cu glas tare. Farul și-a arătat iar conturul, În racursiu. Croatul se ridicase un pic. - Când am venit să te caut, domnule Faulques, Îmi spuneam că o să
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
İNTRODUCERE Un drum greu și plin de suferință a avut de Îndurat neamul nostru. De mult, din adîncimea vremurilor al căror ecou Încă mai răsună astăzi, poporul român și-a deschis un drum nou În istoria omenirii, ocrotit fiind de mîna providenței și condus de oameni mari,ce au luat naștere din sînul lui.Vremuri grele s-au abătut peste capul lui,dar credința lui
Monografia comunei Cătunele, județul Gorj by Păunescu Ovidiu () [Corola-publishinghouse/Science/1828_a_3163]
-
unui vis romantic, din decorativismul plin de subînțelesuri al unor proiecții adolescentine hrănite cu clișeele cinematografiei interbelice: Îmi aduc aminte de plaja rece a unui râu și de o noapte de mai cu ploaia venind din norii Îndepărtați, scântei lunatice răsunând deasupra apei, și umiditatea apropiată, grea, a vegetației verzi. Apa, la picioarele mele, era rece, iar mâlul mi se scurgea printre degetele de la picioare. El alerga prin nisip, iar eu am Început să alerg după el, cu părul lung și
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
le declar (sau atât de puțin: prin ce să-mi Înscriu interpretarea În cursa imaginarului). Titlul acestei colecții (X despre el Însuși) are o latură psihanalitică: eu prin mine? Dar acesta e chiar programul imaginarului! Cum reverberează razele În oglindă, răsunând spre mine? Dincolo de această zonă de difracție - singura asupra căreia pot arunca o privire, fără a reuși totodată să-l exclud pe cel căruia va vorbi despre ea - există realitatea și mai există simbolicul 20. Așadar, autoportretizarea, asemănată cu un
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
călătorie înfipt de tanti Mița, că "așa țin bărbații biletul". Vezi ce bine-i șade lui zice mam'mare cu costumul de marinel?" (I. L.Caragiale, D-l Goe...) (e) "Iat-o sanie ușoară care trece peste văi... / În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi." (Vasile Alecsandri, Iarna) (f) "Cucoana atunci, cu toată bunăvoința ce avea, se lehămetește și de binefacere și de tot, zicând: Oameni buni, faceți dar cum v-a lumina Dumnezeu!" (Ion Creangă, Povestea unui om leneș) (g) "Și
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
joase, / Mă roade dor de șesuri adânci”. Acum poezia parcurge o adevărată renaștere, în sensul de întoarcere la păgânătate. Senzuale încă din Destin, eroticele devin cu timpul adevărate explozii de patimă, și niciodată în lirica românească de neoavangardă nu au răsunat „strigări” mai „trupești” (nici chiar în placheta astfel intitulată a lui Camil Baltazar) ca în Cântec pentru dezbrăcare, Fericitul gâde sau ca în postuma Plugărie. O fuziune de extaz și senzualitate spiritualizată e poezia din Ultimele sonete închipuite ale lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
cum a fost denumită uneori, nu se învață din cărți. Când suntem cufundați într-o cultură diferită de a noastră, ea ne informează și ne formează mult mai mult decât memoria conștientă și organizată care ne dă de gândit. Ea răsună în noi mai mult decât raționăm noi asupra ei. Este ceea ce se numește cunoaștere prin familiarizare sau prin impregnare o cunoaștere care abia atinge conștiința, dar care se traduce prin impresia intimă că știm scenariul evenimentelor care se derulează în jurul
Antropologia by Marc Augé, Jean-Paul Colleyn [Corola-publishinghouse/Science/887_a_2395]
-
aterizat" în spațiul lingvistic al francezei. Și nu numai scriitorilor. Nu e lipsit de interes să vedem, în acest sens, reacția filosofului Jacques Derrida, care este, la rîndul său, un evreu născut la Alger, practicînd deci o franceză în care răsună ecouri de ebraică, ladino, spaniolă, arabă, și care este totuși autorul unei adevărate Legi a limbii, potrivit căreia " Nu poți vorbi decît într-o singură limbă". (1996) Dialogînd cu "monolingvismul celuilalt", Derrida afirmă că locuiește și se lasă locuit de
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
și trupuri, mecanisme și sudori, respirații acre și parfumuri obosite peste praful gros, e ceva animal și mineral totodată ; e mai degrabă murdărie și ea se scufundă în această clisă, se așează și se inserează în curgere. Pasul ei hotărît răsună pe pămîntul tare, ghetele ei cu șireturi și tocuri groase sunt lustruite ca saboții unei iepe de gală. Orașul se învață prin corp și se regăsește prin el, pașii răsună și trosnesc așa cum nu ar putea-o face pe pămîntul
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]