5,377 matches
-
a cutreierat toată fața pămîntului, fără să se atingă de el; țapul acesta însă avea un corn mare între ochi. 6. A venit pînă la berbecele care avea coarne, și pe care-l văzusem stînd în rîu, și s-a repezit asupra lui cu toată puterea lui. 7. L-am văzut cum s-a apropiat de berbece, s-a aruncat încruntat asupra lui, a izbit pe berbece, și i-a frînt amîndouă coarnele, fără ca berbecele să i se fi putut împotrivi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85076_a_85863]
-
crezând că se mai poate Îndrepta ceva. Se poate. „Lasă că-ți cumpără mama ție altă oglindă!“ Încetarea plânsului. Surâs infantil fericit. (vineri) Sunt amenințat de o primejdie concretă În vis. Mă asaltează torentul apei, care sparge digurile vâjâind, se repede cu furie pe urmele mele, nu mai este mult și mă va ajunge din urmă. Iată, calc pe ultima palmă de uscat; Îmi fac elan, o bătaie ca la triplu salt, Înșurubarea mâinilor În aer, apoi ridicarea lină, Încă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
se scrie acum. Dacă ar fi mai puțin boem, ar deveni un prozator important. (seara) „Știi că M. se Însoară cu F.?“, mă ia În primire azi O. de la intrarea În aulă. „Nu mă interesează cine cu cine se...“, Îl reped scurt. „Stai să vezi cum a fost, continuă el, a adus-o la el acasă și ea i-a spus că e fată; cretinul n-a crezut-o și atunci ea s-a dus la doctor, care i-a dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
mare descoperire. Eu eram foarte atent, să nu scap nimic din explicațiile lui. Atunci Paul s-a apropiat barbar, Într-o ceată zgomotoasă de băieți de vârsta sa. Nu știu cum, dar, În mod bizar, ei rămăseseră la vârsta copilăriei; s-a repezit și a distrus obiectul acela prețios pentru mine cu o singură lovitură de picior. Atunci, Înfuriat, eu l-am bătut, mi-am Însângerat pumnul drept de fața lui de copil. Când am văzut sângele curgându-i pe față, am Început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
căscat lângă ochiul tău, aici, pe drumeagul surpat de sub cimitirul de la Clocociov; ceilalți n-au văzut și n-au auzit nimic, nici nu se cutremură de spaimă când le povestești cum, brusc, În urcușul acela ți s-a... (sâmbătă) Mă reped Într-o mașină ce trece ca un fulger pe lângă mine, nu știu unde merg; e un drum pe care parcă Îl cunosc din altă viață. Coborâm sau urcăm vertiginos: Între timp, a venit un prieten sau o prietenă; alergăm, nu pot să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Mă Întreb de ce nu am intrat cu ei În acel spațiu care mă refuză, dar Îi observ și parcă vor să pună ceva la cale, au acea mimică ascunsă a celor ce complotează; „haide să mergem“, Își spun, și se reped Într-un autobuz intergalactic ce se oprește numai cât să urce cei doi; mă arunc pe urmele lor, nu reușesc decât să mă agăț cu o mână de ușa vehiculului care mă târăște cu o viteză halucinantă; la un moment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
dintr-un colț al camerei În celălalt În diagonală; este cuprins de o anumită nerăbdare, se poate deduce din felul neuniform În care se mișcă, face câțiva pași măsurați, ca unul ce nu se grăbește, apoi, dintr-odată, parcă se repede ca un resort ce nu este reglat bine, având avansuri neprevăzute; pe urmă, frânează apăsat, se apropie de teancul de hârtii pe care le-a scos la Îndemână, pe masă; ia o vedere alb-negru, o Întoarce pe fața adresei; „Salutări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
de bucurie la vederea violenței pe care o Întețesc inconștienți sau o practică ca pe un spectacol crud. În copilărie, simțeam o satisfacție sadică să asist cum Leul, câinele nostru de o ferocitate sălbatică, sărea de sub mâna mea și se repezea fără să latre către alți câini ce treceau pe strada noastră și-i murseca Într-o bolboroseală de fiară furioasă ce se dezlănțuie; nu se mai vedea decât o rostogolire de corpuri, care devenea uneori un singur corp Însângerat, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
său, câinele. A ridicat capul și m-a văzut; atât i-a trebuit ca să mă schimbe În acel ceva ce trebuia mușcat. S-a aruncat bezmetic spre mine. Am avut timp să-mi duc mâinile În fața ochilor, căci s-a repezit să mă apuce de față, ridicându-se pe picioarele de dinapoi, precum un urs când atacă. Mâna mea stângă i-a intrat cu pumn cu tot În gură, până la Încheietura palmei, unde și-a Înfipt caninii ca două bisturiuri. Mușcătura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
te vor repartiza la mama dracu’, dar, mai ales, fă-ți prieteni, cât mai mulți prieteni, fără de care nu răzbești În literatură oricât ai fi de talentat“. Îngăim un „Bună seara“, „Mai treci pe la mine“, spune el cu generozitate. Mă reped În stradă. Simt o forță galvanică urcând În mine. Am stat de vorbă 6 ore cu Marin Preda. De mâine nu mă mai duc la cursuri. Ce să mai Învăț acolo? (martie) Nu mai pot să dorm, sunt obsedat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
mine“ (mâna mea așteaptă); „am să mă pierd definitiv, am să mă predau ție“ (mâna mea lovește); „nu te mai iubesc, acum sunt lucidă“ (mâna mea coboară); un vacarm de voci, vocile ei, de azi, de ieri, de acum, se reped În auz, se-ncaieră, se anulează, se continuă; nu mai aud nimic decât voci, vocea ei Într-o mie de variante sughițând, scrijelind, nechezând, râșgâind, șoptind, urlând, silabisind, bubuind, demarând, frânând, lovind, tăind, Înjunghiind, mângâind, mârâind, mototolind, morfolind, psalmodiind, dorind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ar fi Paolo Malatesta și Francesca da Rimini. Și În cazul acestora, deși nu se scrie În cărți, probabil că Încornorații aud un asemenea strigăt sfidător de plăcere și, geloși că acest lucru nu li se Întâmplă și lor, se reped În mare grabă (simțind cu al șaselea simț acel miorlăit straniu) ca să omoare pe preafericiții parteneri, incapabili să se mai apere, Înmuiați de voluptatea plăcerii. Hai, recunoașteți și voi, ipocriților, că vă enervează la culme miorlăiala asta a neamului pisicesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
pielii Îmbibându-se de sânge, văd sânul umflat de viață și nu căzut ca de obicei, simt arcurile șoldurilor adiind când trece pe lângă mine ațâțătoare; nu se mai zguduie casa când calcă, baletează ușor, e nimfa ce așteaptă faunul; mă reped s-o Înhaț. (sâmbătă) Ziua nu facem niciodată dragoste, căci trebuie să citesc; acum lecturez din Moby Dick tocmai pasajul În care Ahab se-nfruntă cu destinul său În pofida rezistenței celorlalți; forța aceasta demonică aureolează doar naturile ce-și depășesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
toate fetele smulg foi din caiete, confecționează bărcuțe minuscule În care scriu ce vor: un nume, o propoziție amoroasă, un cuvânt cifrat. Toți colegii se prind În capcana jocului, le strălucesc ochii, așteaptă Încordați să vadă cine mai comunică, se reped În Întrecere să prade apa de darurile Închise În forme de hârtie. Cine ajunge primul În posesia cuvântului scris, iată proba; apa are aici mari gropi rotitoare, vârtejuri din care, odată intrat, nu prea se mai iese. Se spune „a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
decât un fel de mercenari, Întreținând ideea de război prin armurile impunătoare și prin campamentul hărmăluitor specific acestei muște la fel de sâcâitoare ce se numește soldat. Musca de pe acoperiș are o culoare neagră-lucioasă și scoate un bâzâit intermitent, precum Achile mâniat repezindu-se asupra lui Hector; ea se repede Însă asupra unor imondiții minuscule ce populează invizibil suprafața Înclinată. Mă concentrez s-o urmăresc: firișoarele, firește, numite picioare, se alertează infinitezimal de orice asperitate, se agită cu repeziciune Într-un limbaj neînțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
de război prin armurile impunătoare și prin campamentul hărmăluitor specific acestei muște la fel de sâcâitoare ce se numește soldat. Musca de pe acoperiș are o culoare neagră-lucioasă și scoate un bâzâit intermitent, precum Achile mâniat repezindu-se asupra lui Hector; ea se repede Însă asupra unor imondiții minuscule ce populează invizibil suprafața Înclinată. Mă concentrez s-o urmăresc: firișoarele, firește, numite picioare, se alertează infinitezimal de orice asperitate, se agită cu repeziciune Într-un limbaj neînțeles. Cine va scrie despre acest „drum“ al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
pierdută În problemele ei vitale... — A doua zi, m-am dus la Doru. I-am căzut la picioare. Nu l-am rugat să mă ierte. I-am spus doar că accept orice condiții, numai să nu mă lase. M-a repezit. Am plecat urlând de disperare. A treia zi m-am dus iar. M-a avut și m-a gonit. Acceptam orice. A patra zi mi-a și vorbit. Mă trata cu „scumpa mea cocotă ordinară“. Am tăcut. La facultate, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
pe care am vânat-o la ștrand, e madame Bovary, pot s-o posed, e a mea, mi s-a abandonat, e aici, În brațele mele; dar ce se aude: zgomote puternice schimbă brusc În teroare penumbra răcoroasă, repede, mă reped În haine, „ieși pe ușa aceasta, aleargă, s-a Întors!“, nu am timp să văd pe unde trec, În stradă beznă; ce s-a Întâmplat, unde am fost, era ziuă, soare când am intrat, dar ce caut eu pe strada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
se deschidă Încet. Am sărit În picioare. În fața mea stătea Ea, femeia aceea cu care cel pe care-l iubesc uitase de mine. Era foarte frumos Îmbrăcată. Era frumoasă. Puțin palidă, puțin stranie... N-am știut ce fac. M-am repezit la ea și, fără o vorbă, am Început să o lovesc. Era În mine atâta turbare, pe care nu aveam dreptul să mi-o Înfrânez. Cum oare a putut să se simtă el fericit cu tine? Treceam cu mâna peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
mult, trădând acele prime senzații care mi-l făcuseră familiar. Mă reîntorc spre ceea ce mi se părea mai autentic și nu descopăr decât cuvinte, o plasă deasă de cuvinte care mă acoperă treptat, pe măsură ce vorbesc, descriu, scriu. Cum sosesc, mă reped spre foaia albă, să spun ce mi s-a mai Întâmplat, ce-am vorbit, cu cine am vorbit. Ce a zis astăzi prietenul meu Bazil, când i-am aplicat noua mea formulă: „Degeaba trăiești!“? Unde anume privea? Cum arătau ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
de vânătoare În mâini. Iată, cel mai apropiat ține un arc mare pe umeri cu săgețile prinse În tașca de la spate, are un grosolan cuțit vânătoresc la cingătoare; cu dreapta, strunește doi dulăi, două bestii feroce care trag să se repeadă spre noi; mai mult spre ea, a cărei carne albă s-a aprins acum ca o torță. Nu am putut observa când i-au sfâșiat veșmântul, cu toții se aruncă spre ea s-o sfâșie: e o scenă mută, dar de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Iuga, clipind din ochi cu mare bucurie. Dar văd că sosim... Să trăiești, cucoane, și să-ți trăiască părintele, că-i un om și jumătate! Îi scutură mâna încă o dată și, apucând un coșuleț la care ținea mai mult, se repezi afară, în coridor, mormăind în treacăt către căpitan: "Salut, salut!" Modreanu, cu geamantănașul în mână, așteptase nerăbdător să isprăvească arendașul, ca să poată ieși. Pentru că nici el nu făcuse cunoștință cu Iuga, dădu indiferent din cap și se strecură după Rogojinaru
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
sfială. După viața molcomă de la moșie, forfoteala aceasta îl obosea și-l întrista, cel puțin în primele momente, până se reobișnuia cu ea. Pe bulevardul Colței, aproape de întretăierea cu strada Argintari, unul din caii trăsurii alunecă și căzu. Birjarul se repezi întîi cu sudălmi, apoi cu biciul. Degeaba. Trebui să sară de pe capră, să dea drumul ștreangurilor... Cum nu mai erau decât vreo sută de metri până acasă, Grigore coborî, plăti și continuă drumul pe jos. A doua casă din strada
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
se scuză doamna Gavrilaș, trăgând cu ochiul spre Marioara care zâmbea șiret. Că zicea că e moartă de foame și că ea nu mai așteaptă nici pe prințul... Titu se simțea atât de fericit, că trebuia să se răcorească. Se repezi deci la Marioara, o luă în brațe și începu s-o sărute pe gură, pe ochi, pe obraji, până ce toată o ciufuli, ba-i mai răsturnă și ceașca de cafea pe fața de masă, spălată și călcată de însăși doamna
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
lui, după ce deschisese ușa, își aruncă pălăria pe masă. Sunt singură. Jenică, sărăcuțul, s-a dus la minister... Vino, vino, n-ai frică! Jenică nu-i gelos, cu toate că mă adoră... Își aduse aminte de pat, văzu niște adâncituri și se repezi să le netezească, murmurând cu o satisfacție plină de mîndrie: ― Uite ― așa-s bărbații de neastâmpărați... Parcă poți scăpa de insistențele lor? Titu se simți jenat și, ca să schimbe vorba, se grăbi să-i spuie că diseară va veni acasă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]