5,680 matches
-
a conținutului informațional. Urmărind modul în care se manifestă exigențele generale ale discursivității performative la nivelul discursului politic, Constantin Sălăvăstru realizează o descriere contrastivă a acestuia, prin raportare la discursurile juridic, religios, științific și didactic. Pornind de la premisa existenței unor retorici speciale, delimitate în funcție de natura domeniului în care se manifestă discursul, autorul vizează stabilirea raportului dintre convingere și persuasiune în cadrul discursului politic, fiind interesat de "mecanismele (de ordin logic-rațional, estetic-emoțional etc.) pe care le utilizează cu preponderență pentru a-și atinge
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
discursive, prin raportare la finalități. Într-o lucrare dedicată analizei discursului politic, Mirela Arsith apreciază: "trăsăturile fundamentale ale acestuia sunt compoziționalitatea, conectivitatea, o structură profundă determinată de raporturi logico-formale, sintactico-sintactice, sintactico-semantice și sintactico-pragmatice, toate acestea inițiind, la nivel structural, o "retorică" a discursului în atenție, purtătoare de sens și de efecte asupra realului"114. Din perspectiva logicii, "articulațiile discursului retoric (discursul politic fiind o specie a acestuia) se manifestă în jocul combinatoriu dintre constantele și variabilele logice"115. Constantele logice operatorii
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
retoric (discursul politic fiind o specie a acestuia) se manifestă în jocul combinatoriu dintre constantele și variabilele logice"115. Constantele logice operatorii logici precum negația, implicația materială, conjuncția, echivalența, disjuncția etc. se regăsesc la nivelul discursului, în calitate de conectori argumentativi și retorici. Identificarea structurii profunde a manifestărilor discursive din câmpul politicii se realizează prin raportare la logica predicatelor și la logica propozițiilor. Considerăm că investigarea logicii subiacente a limbajului politic oferă informații importante privind structura formală a acestuia, susținând analizele semantice și
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
stânga, centru, portocaliu); d) deschiderea spre împrumuturi neologice; e) predilecția pentru cuvinte aparținând unor câmpuri semantice particulare: domeniul războiului, domeniul religios, cel sportiv etc. Majoritatea mutațiilor semantice înregistrate de limbajul politic se datorează procedeelor retorice utilizate. Relația discursului politic cu retorica este veche și ea rezidă în primul rând în dorința locutorului de a plăcea și de a convinge publicul. Spre deosebire de filosofie și literatură, discursul politic exploatează resursele retoricii în mod diferit, datorită funcțiilor pe care le îndeplinește și tipului de
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
de limbajul politic se datorează procedeelor retorice utilizate. Relația discursului politic cu retorica este veche și ea rezidă în primul rând în dorința locutorului de a plăcea și de a convinge publicul. Spre deosebire de filosofie și literatură, discursul politic exploatează resursele retoricii în mod diferit, datorită funcțiilor pe care le îndeplinește și tipului de public pe care îl vizează. Adresându-se unui public extrem de larg și eterogen, limbajul politic valorifică potențialul figurilor de discurs, stabilind conexiuni între categoriile ideologice și cele ale
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
îl vizează. Adresându-se unui public extrem de larg și eterogen, limbajul politic valorifică potențialul figurilor de discurs, stabilind conexiuni între categoriile ideologice și cele ale gândirii comune, în perspectivă pragmatică. În acest sens, prosopopeea, metafora și personificarea devin constante ale retoricii politice, care nu omite însă nici resursele celorlalte procedee. De-a lungul timpului, se remarcă preferința pentru unele sau altele dintre acestea. Astfel, limbajul politic românesc din secolul al XIX-lea manifestă interes deosebit pentru prosopopee, prin intermediul căreia, se atribuie
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
de atitudine față de soarta țărănimii, numai autorul Clăcașilor preocupându-se atât de mult în scrisul său de starea acestei categorii sociale. Înscriindu-se diacronic în continuarea fenomenului publicistic pașoptist, Eminescu trasează noi repere în discursul jurnalistic al epocii. Îmbinarea dintre retorica de amvon și retorica publicistică 234, specifică limbajului jurnalistic pașoptist, excesul și emfaza discursului, oscilația între registrul laic și cel sacerdotal, sensibilă la nivelul expresiei, sunt depășite în publicistica eminesciană prin stăpânirea deplină a limbajului, prin simbioza realizată între mijloacele
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
țărănimii, numai autorul Clăcașilor preocupându-se atât de mult în scrisul său de starea acestei categorii sociale. Înscriindu-se diacronic în continuarea fenomenului publicistic pașoptist, Eminescu trasează noi repere în discursul jurnalistic al epocii. Îmbinarea dintre retorica de amvon și retorica publicistică 234, specifică limbajului jurnalistic pașoptist, excesul și emfaza discursului, oscilația între registrul laic și cel sacerdotal, sensibilă la nivelul expresiei, sunt depășite în publicistica eminesciană prin stăpânirea deplină a limbajului, prin simbioza realizată între mijloacele expresiei jurnalistice. Fără îndoială
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
discurs metatehnic cu valoare explicativă, prin intermediul căruia își dezvăluie obiectivele și mijloacele de semnificare folosite. Pentru accesibilizarea mesajului jurnalistic, Eminescu sensibilizează concepțiile și ideile prezentate, prin cultivarea unei logici a exemplului, care conferă coloratură familiară realităților prezentate. Adept declarat al retoricii lucid și conștient orientate pragmatic, jurnalistul recurge la o " Logică a exemplului care se bizuie pe Auctoritas și a cărei armă redutabilă este Citatul"351. Autoritatea modelelor prezentate susține campania persuasivă a gazetarului, conferind greutate și prestigiu verbului jurnalistic. Într-
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
integrare a unor instrumente variate de cercetare, inclusiv a mijloacelor informatice, oferă șansa unei perspective superioare asupra limbajului politic cultivat de Eminescu în presa vremii. Demersul semiotic relevă distanțarea publicisticii eminesciene de stilul jurnalistic al perioadei pașoptiste, individualizat printr-o retorică greoaie, tributară construcțiilor lexicale fixe și "frazelor sforăitoare". Desfășurându-și activitatea într-o perioadă de tranziție, atât la nivelul realităților politice și sociale, cât și la nivelul mijloacelor de exprimare ale limbii, Eminescu impune în epocă un limbaj jurnalistic original
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
a improvizațiilor în abordarea temelor de politică, justiție, cultură, armată, învățământ etc., pledând pentru un discurs documentat și argumentat. Astfel, încă de la publicarea primelor articole în 1870, se conturează personalitatea unui jurnalist cu o gândire politică bine consolidată, cu o retorică impecabilă și cu o scriitură care depășește oscilațiile și pauperitatea mijloacelor de expresie din presa vremii. 5.1. Sintaxa Analiza sintactică vizează identificarea elementelor de conținut (teme, probleme, concepte-cheie), fragmentarea textelor în unități de semnificație (cuvinte, simboluri), recunoașterea unor tipuri
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
textelor vulgarizatoare în sens etimologic, modalitățile discursive dominante sunt narațiunea și descrierea, referentul fiind construit după model analogic, iar accesul la el fiind mediat de cunoașterea ostensivă și discursivă. Conștient de potențialul performativ al cuvântului, Eminescu este adeptul declarat al retoricii lucid și conștient orientate pragmatic. Printre mijloacele cultivate de jurnalist, în vederea persuadării publicului cititor, remarcăm: folosirea exemplelor menite să confere o coloratură familiară ideilor politice prezentate; tehnica citatului revelator; susținerea demersului argumentativ cu date statistice; explicitarea mecanismelor discursive în cadrul unui
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
noile realități politice ale timpului. Datorită circulației de care se bucură și a accesului la categorii largi de public, presa joacă un rol decisiv în constituirea și promovarea limbajului politic. Abordarea unei tematici particulare, cultivarea unui vocabular specific și eludarea retoricii de amvon, specifică epocilor anterioare, sunt câteva din tendințele pe care le manifestă discursul publicistic al vremii. Înregistrând diverse coloraturi ideologice (liberale, conservatoare, independente), presa de factură politică cunoaște în această perioadă o dezvoltare considerabilă, favorizată, în mare măsură, de
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
o primenire a lexicului politic, prin împrumuturi masive din limbile latină, franceză și italiană. Constituirea unei clase politice contribuie la preluarea din afară a unei terminologii capabile să denumească noile realități ale timpului. Limbajul politic al epocii trădează încă semnele retoricii pașoptiste, marcată de patosul exprimării, o "retorică de amvon"493, care abundă în cuvinte și metafore religioase, cu finalități persuasive. Dincolo de amestecul de vechi și nou, de proliferarea unor clișee de expresie și de conținut, care obligă discursul politic al
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
masive din limbile latină, franceză și italiană. Constituirea unei clase politice contribuie la preluarea din afară a unei terminologii capabile să denumească noile realități ale timpului. Limbajul politic al epocii trădează încă semnele retoricii pașoptiste, marcată de patosul exprimării, o "retorică de amvon"493, care abundă în cuvinte și metafore religioase, cu finalități persuasive. Dincolo de amestecul de vechi și nou, de proliferarea unor clișee de expresie și de conținut, care obligă discursul politic al acestei perioade să intre într-un fel
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
accentului de pe funcția referențială a limbajului publicistic, de reprezentare a realităților sociale ale secolului al XIX-lea, pe funcția interpretativă, de evaluare a actelor și actorilor politici ai vremii. Conștient de potențialul performativ al cuvântului, jurnalistul Eminescu pledează pentru o retorică lucid și conștient orientată pragmatic. Dintre mijloacele de persuasiune folosite cu predilecție de gazetar reținem: ponderea și impactul exemplelor, tehnica citatului revelator, pasiunea pentru datele empirice, dimensiunea metadiscursivă a limbajului publicistic, adresarea directă și dramatizarea. Complementaritatea celor trei niveluri ale
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
2002), Istoria presei, Institutul European, Iași. Andriescu, Alexandru, (1979), Limba presei românești în secolul al XIX-lea, Editura Junimea, Iași. Andriescu, Alexandru, (1990), "Publicistica eminesciană operă de asanare morală", în Cronica, nr. 13, pp. 1-8. Arhip, Odette, (2003), Teoria argumentării. Retorica modernă. Structuri și strategii argumentative în discursul juridic, politic și literar, Editura Sedcom Libris, Iași. Antip Const., (1964), Contribuții la istoria presei române, Uniunea ziariștilor din Republica Populară Română, București. Arsith, Mirela, (2005), Semiotica discursului politic, Editura "Ștefan Lupașcu", Iași
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
p. 21. 39 Patrick Charaudeau, Le discours politique. Les masques du pouvoir, Librairie Vuibert, Paris, 2005, p. 30. 40 Michel Foucault, Ordinea discursului, traducere de Ciprian Tudor, Eurosong&Book, București, 1998, p. 34. 41 Constantin Sălăvăstru, Discursul puterii. Încercare de retorică aplicată, Editura Tritonic, București, 2009, p. 37. 42 Rodica Zafiu, Limbaj și politică, Editura Universității din București, București, 2007, p. 14. 43 Henrieta Mitrea-Șerban, Limbajul politic în democrație, Editura Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale, București, 2006, p. 9
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
74 Francoise Thom, Limba de lemn, traducere de Mona Antohi și Sorin Antohi, Editura Humanitas, București, 2005, p. 83. 75 Cele trei instanțieri ale lui logos semantikos sunt tratate de Aristotel în Poetica (logosul poetic), Despre interpretare (logosul apofantic) și Retorica (logosul pragmatic). 76 Aurel Codoban, Filosofia ca gen literar, Idea Design&Print Editură, Cluj Napoca, 2005, pp. 56-57. 77 V. în acest sens Dumitru Irimia, Structura stilistică a limbii române contemporane, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1986. 78 Ibidem, p. 186
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
101 Dumitru Irimia, Structura stilistică a limbii române contemporane, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1986, pp. 214-215. 102 Apud Simina Mastacan, Discursul implicit al dreptului, Editura Junimea, Iași, 2004, p. 55. 103 Ibidem, p. 56. 104 Odette Arhip, Teoria argumentării. Retorica modernă. Structuri și strategii argumentative în discursul juridic, politic și literar, Editura Sedcom Libris, Iași, 2003, p. 17. 105 Dumitru Irimia, Limbajul poetic eminescian, Editura Junimea, Iași, 1979, p. 12. 106 Ibidem, p. 17. 107 Delia Marga, Repere în analiza
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
Postmodernismul în conversație cu modernismul / 112 2.3.3.4. Între modernism și postmodernism / 116 2.3.4. Alte apropieri ale termenului / 119 2.4. Puncte de reper pentru o schiță a postmodernismului / 125 Anexă / 137 Capitolul 3. Discurs și retorică în postmodernism / 139 3.1. Caracteristici ale retoricii postmoderne / 139 3.2. Discurs sau scriitură? / 147 3.2.1. Scriitură și scriere / 149 3.2.2. Scriitură, text, discurs / 152 3.2.3. Perspective ale scriiturii / 160 3.2.3
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
3.4. Între modernism și postmodernism / 116 2.3.4. Alte apropieri ale termenului / 119 2.4. Puncte de reper pentru o schiță a postmodernismului / 125 Anexă / 137 Capitolul 3. Discurs și retorică în postmodernism / 139 3.1. Caracteristici ale retoricii postmoderne / 139 3.2. Discurs sau scriitură? / 147 3.2.1. Scriitură și scriere / 149 3.2.2. Scriitură, text, discurs / 152 3.2.3. Perspective ale scriiturii / 160 3.2.3.1. Scriitură textuală și scriitură non-textuală / 160 3
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
ritual, magie și ceremonial / 318 6.2.2. Etapa estetică a seducției. Seducție și provocare / 319 6.2.3. Etapa politică a seducției. Seducția ca practică / 321 6.2.4. Apoteoza lipsei de seducție: transpoliticul / 322 6.3. Seducție și retorică / 324 6.3.1. Legitimitatea seducției / 331 6.3.2. Seducție și minciună / 333 6.3.3. Seducție și manipulare / 334 6.3.4. Logica seducției / 335 6.4. Seducție, scriitură și performanță discursivă /337 6.5. Seducție și deconstrucție
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
satisfăcător în ceea ce privește distincția între postmodernism și modernism, Camelia Grădinaru socotește că, dat fiind scopul cercetării sale, i se pare că "abordarea [postmodernismului] ca modalitate proprie de a vedea și de a concepe lumea prin intermediul discursivității" este cea mai pertinentă, drept care retoricii și limbajului li se rezervă un spațiu pe măsura importanței rolului pe care îl dețin într-un demers angajat și efectuat din perspectiva discursului. Preferința postmodernă pentru retorică s-ar datora faptului că Nietzsche i-a acordat acesteia o mare
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
și de a concepe lumea prin intermediul discursivității" este cea mai pertinentă, drept care retoricii și limbajului li se rezervă un spațiu pe măsura importanței rolului pe care îl dețin într-un demers angajat și efectuat din perspectiva discursului. Preferința postmodernă pentru retorică s-ar datora faptului că Nietzsche i-a acordat acesteia o mare demnitate, spre deosebire de poziția marginală ocupată de-a lungul istoriei, de la Platon la Descartes și până la romantici, pentru vina de a fi căutat aflarea adevărului prin metode subiective, pe
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]