6,333 matches
-
a fi atât de limpede. Am fost mișcat, firește, și de deruta și melancolia depărtării, de nu și a „Înstrăinării” nedorite de țară, prin care trecusem și mai treceam eu Însumi. Știam ce Înseamnă brusca plonjare În neant, după neantul rutinei de acasă. Oricât de dură era situația În țară, aveai totuși senzația că făcea parte din destinul care ți s-a hărăzit. Libertatea brusc oferită În exil părea derutantă, chiar neliniștitoare, nu doar prin acutele incertitudini sociale ale strămutării, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
care cotidianul se Înlănțuie. Retrospectiv privind, rezultatele sunt relative, firește. Destui au fost scriitorii care și-au găsit, Într-adevăr, o nouă Înzestrare și misiune, Întregind-o pe cea anterioară, destui au eșuat Într-o ieftină exhibare pamfletară sau În rutina profitabilului comercialism. O anume senzație de zădărnicie pare greu de ocolit când recapitulăm vârstele jertfite În afara vocației. Complementarele angajări nu sunt, totuși, neglijabile. În momente privilegiate, scrisul convertește efemerul În durată, dar suntem definiți de tot ceea ce trăim și Înfăptuim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
după apariție, legată de confruntarea, avută la Washington, la o simandicoasă conferință dedicată Estului postcomunist, cu tovarășul profet Silviu Brucan. Nu ezitasem, În pofida prestigiului de „disident” cu care se prezenta vechiul-nou nomenclaturist, să luminez, În fața unei săli uluite, ticurile de rutină marxistă și partinică, În retorica Înnoită conjunctural a fostului diplomat. Nu știu dacă am publicat altceva, ulterior, În afară de două interviuri luate de Gabriela Adameșteanu, dar știu bine „momentul Eliade”, În 1992, când am Încetat orice legătură cu redacția. Ruptura a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
care lucrează cu oaspeții la DAAD. Prietena mea bibliografă intervine: „Să nu idealizezi. Dacă ar trebui să lucrezi, să trăiești viața zilnică, ai Întâlni repede și viclenia, și răutatea, și invidia”. Berlinul mă avantajează, probabil: nu sunt silit să descopăr rutina, pot căuta doar potențialitățile. * „Sperăm că v-ați mai Înseninat după zbuciumul dinaintea plecării și că va fi un an terapeutic”, scrie prietenul din Italia. „Situația este mai rea ca Înainte. Mama nu mai vede deloc. Are dese accese de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
de rudenie, beneficiase de egalizarea prin mască. Prezentul nu prea mai avea, Însă, ce bariere sociale sau morale să Înfrunte, masca devenise derizorie. Spectacolul comercializării cotidianului domina, oricum, imediatul, nu mai avea nevoie de vreun carnaval special, În afara celui de rutină, global, nici de măști diferite de cele pe care le ofereau chipurile, costumația și conversațiile esperanto ale contemporanilor noștri. Când blasfemia nu-și mai poate găsi sau inventa obiectul, carnavalul Însuși Își pierde legitimitatea. Nu m-a mirat să aflu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
povestirii, care debutează prin faptul Împlinit al metamorfozei, un alt proces, mult mai insidios, al schimbării, se desfășoară, cel În care ființa umană devine „altceva”, anume... celălalt, infernul sartrian. Mesajul narațiunii ține de această percepție a „celuilalt”, de felul cum rutina se poate brusc schimba, celălalt devenind, pe neașteptate, ceva insuportabil și Întruchipând, astfel, o șocantă declarație publică asupra inumanității omului față de om. Chestiunea centrală ar putea fi, eventual, căutată și În Întrebarea: fusese, oare, această „metamorfoză” o reală schimbare sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
cu clasa a devenit, curând, firesc. În ciuda unei anume inocențe culturale, majoritatea studenților erau inteligenți, deschiși la noutate. Fuseseră educați În și pentru libertate, deprinși cu spiritul critic, sfidând prejudecățile, fie și cele prestigioase. Treptat, noul rol Își modera propria rutină. Aproape de Încheierea semestrului, prin noiembrie, când În Europa de Est se spulbera, incredibil, de la o zi la alta, Zidul Berlinului și atâtea alte sinuoase ziduri, până atunci inexpugnabile, s-a Întâmplat, totuși, ceva mai puțin obișnuit și În clasa de la Bard College
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
dușmanul nostru suprem, cum credea Canetti. Moartea spulberă, printr-o funestă clipire, omul pe care abia l-am văzut, apoi generația din care făcea parte, apoi generația următoare, care Își mai amintea de cea abia dispărută, apoi și pe aceasta. Rutina ucigașă a Naturii... un „serial killer” gata mereu să-și Împlinească rostul de a asigura „rotația” muritorilor pe Terra Incognita. Pe Paul Schuster l-am revăzut În martie 2004, la Berlin. Slăbit, nervos, ca În ultimii ani, dar Îndârjit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
interioară intermitentă și vivace. Nina, colega mea, traducea italiana oaspeților și engleza noastră, a Cellei și a mea, dar curând aveam să constat că franceza „minimalistă” pe care o mai posedam, după anii de Încetățenire anglo-saxonă, ajunge pentru comunicarea de rutină. Și nu numai, s-ar zice... Programasem, la cererea musafirului, traducători pentru toate Întâlnirile cu studenții: În clasa despre Pessõa traducerea urma să se facă din portugheză, de către o audientă din afara colegiului, o doamnă de origine cehă (doctorandă la Columbia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
păpuși mari, supradimensionate marionete ale unui spectacol Încheiat, Într-o magazie de vechituri”, cadavrele de la morgă ordonaseră deja, Într-un fel, realitatea În jurul misterului morții. Criza provocată de cadavrul identificat, În cele din urmă, drept Carlito anulează mecanismele protectoare ale rutinei. La finele romanului, Spino visează un vis din copilărie. Întoarcere În universul prim, infantil, al pre-conștiinței, al preexistenței. Studenții americani au fost atrași de felul În care narațiunea Îi plonja, fără minime repere orientative, cum se Întâmplă frecvent În scrisul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
a spus niciodată În poemele sale și făcându-l să afirme ceea ce gândise dintotdeauna: „Singurele emoții pe care le am sunt simulări autentice. Supremul adevăr este să pretinzi, să simulezi”. Faptele biografiei și interpretările lor devin, astfel, simple trucuri de rutină ale criticii, pe care un romancier ca Tabucchi le va refuza cu obstinație, refuzând să lucreze cu ceea ce este dat, decis să expună sau să inventeze „partea ascunsă, cu adevărat semnificativă”, a realului sau irealului. Un serial al interogațiilor nesfârșite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
gena infinitezimală din lentila microscopului, În mașina de zburat și Înotat, În guma de mestecat, În semnul de circulație și, inevitabil, În semnul de Întrebare. Saul Steinberg jonglează, cu o vivacitate mozartiană, cum el Însuși a spus, cu toate emblemele rutinei contemporane, ascunzându-se sub clișeu și dezvăluindu-se prin mască, pentru a regenera, cu seriozitatea și ușurința nepăsătoare a harului de copil ingenuu și genial, gravele dileme nerezolvabile ale comediei umane. Celebrele sale „hărți” ale lumii pornind din Manhattan și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
creator. Nimic „natural” nu pare să-i solicite atenția, doar natura „artificială”, creată de om, În același fel În care și artistul creează, demiurgic, obiecte situate parodic În raport cu modelul lor (când au un model). Un fel de scamatorie continuă cu rutina. Jonglerul realității conștientizează pentru public, prin artă, lucrurile comune. Făcându-le celebre, le face și, cu adevărat, populare. Acel proces „mimetic și integrator” pe care profesorul de artă Lake, de la Saint Bard School din romanul lui Nabokov Pnin Îl va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
fiu doar un ajutor în culisele teatrului său politic. * Pe când Jiang Ching încearcă să-și facă intrarea pe scena lui, Mao lansează o mișcare numită Îndreptarea stilului de muncă. E anul 1942. La început, e considerată o examinare politică de rutină, apoi se transformă în teroare. Dintr-o dată, peste tot sunt prinși „trădători”, „reacționari” și „agenți ai lui Chiang Kai-shek”. Ceea ce-i va surprinde mai târziu pe istorici este că mișcarea e inițiată de Mao și desfășurată de Kang Sheng - doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
De ce să creadă mai degrabă în testele lor decât în mine? Sunt prudenți, atâta tot. —Sora mea nu m-ar fi lăsat niciodată să putrezesc aici. Începea și ea să-și pună întrebări. Chiar dacă o schimbare cât de mică de rutină îl descumpănea, Mark începea să redevină treptat el însuși. Vorbea mai clar, încurcând mai puține cuvinte. Putea răspunde la mai multe întrebări despre trecutul lui de dinainte de accident. Pe măsură ce devenea mai rezonabil, ea nu se putea abține să nu încerce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
pentru un articol în literatura de specialitate, măcar pentru un studiu de caz obsedant. Aici nu mai putea face mare lucru. Era timpul să plece acasă, să-și reia rondul de colocviu, sală de clasă, laborator și masă de lucru, rutina care-i oferise, la maturitate, un grad total nemeritat de reflecție productivă. Dar înainte să plece, mai trebuia doar s-o întrebe pe Barbara Gillespie despre schimbările lui Mark din ultimele săptămâni. Desigur, avea observațiile doctorului Hayes și ale lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
caute firele. O singură izbucnire de furie confuză și ea n-ar mai fi nimic. Cain și Rupp îi țineau în frâu furia. Învățară cum să-l ia: îl lăsau să se descarce, apoi îi vârau iar joystick-ul în mână. Rutina asta devenise parte a sărbătorii generale. De Ziua Independenței, toată lumea se adună ca să vadă artificiile. Băieții începură devreme, umplând o canistră cu bere la gheață și frigând la groapă un sfert de vițel adus de la abator. Când apăru Karin, ascultau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
nu fuseseră încă eutanasiate după debarcarea Wal-Martului. Avea să se ivească la doisprezece fără zece și avea să se îndrepte spre Home Style Cafe, pentru masa de prânz. Patru ani n-aveau cum să schimbe lucrurile. Robert Karsh era întruchiparea rutinei. O minte de primă mână știe ce vrea. Restul era haos. Ieși din birou împreună cu doi colegi. Haină perfectă gri și cravată vișinie, pantaloni negri Brooks - un om de afaceri care supralicita, ca și cum Kearney urma să fie noul Denver. Ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Mark nu ne-a plăcut niciodată prea mult Ziua cârtiței ca film. Ideea unei zile repetate la infinit până când eroul duce la sfârșit ziua cum trebuie este inteligentă, dar nu ni s-a părut amuzantă. Cred că repetarea continuă a rutinei zilnice semăna un pic cam prea mult cu viața noastră domestică încât să ne facă să râdem. Dar, cu siguranță, Mark a depistat o ironie a ridicolului situației în care se afla. Dormea din nou în camera de oaspeți. Împărțeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
în acea noapte nu din cauza vreunei jene, ci din cauză că eu încă aveam dureri îngrozitoare, iar Mark suferea de o indigestie groaznică, fiind nevoit să stea nemișcat pe spate ca să-l mai lase răul. M-am trezit prima, derulându-mi noua rutină de verificare a locului în care mă aflam, a locului în care se afla Mark și a statutului actual al căsniciei noastre. Am băgat capul pe ușa camerei pentru oaspeți doar ca să mă asigur că era acolo cu adevărat, nemaiavând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
mine, îngenunchind în fața fotoliului și punându-și mâna cu blândețe pe părul meu transpirat. —Fac toate astea doar pentru că cei mici sunt supărați din cauza divorțului. Toate schimbările astea le fac rău. Am vrut doar să le ofer puțină stabilitate și rutină, măcar pentru o oră și ceva. În fine, cobori la micul dejun? Îmi doream atât de mult. Nu-l puteam lăsa singur cu Rachel încă o dată, mult mai mult decât era necesar, dar trupul meu mă lăsase baltă. Am început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
așa se întâmplase, și nu era poliția. Probabil că fuseseră și ei pe aici, dar ei nu operează așa. Dacă s-ar fi uitat cu adevărat după ceva, ar fi rupt în bucăți totul. Iar dacă făceau un control de rutină după ce proprietarul a murit, nu ar fi căutat în cutiile deschise din dulapurile din bucătărie. M-am gândit la spațiul care se găsește într-o pungă de zahăr sau într-o carte. Droguri, în cantități mici. Puteam să tai asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
prima oră a dimineții și părea să nu existe probleme. Cum a reacționat poliția? am întrebat. —Deloc rău. I-au spus lui Harriet că a fost o bleagă, dar nu era ceva nou pentru mine sau pentru ea. Totul părea rutină. —Ei cred că nu o să recuperăm nici o pictură, a adăugat Harriet pe un ton supus. Dar nici nu vrem asta, a spus Shelley înviorată. Decât dacă le găsesc imediat, bineînțeles. Dar dacă luăm banii, o să trebuiască să plătim înapoi agenția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
am fost fericită. Era ca și cum mă ajuta. A doua oară a fost și mai ușor. Și mai e unul despre care tu nu știi. Unul de Petra Debray. Am luat în total trei. La ultimul ajunsese să fie ca o rutină. Și-a suflat nasul. — Apoi totul s-a petrecut așa cum ai spus. Shelley a spus că urmează să facă un inventar mai devreme și m-am speriat. L-am sunat și mi-a spus să-mi păstrez calmul, că ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
o patroană de bordel. Sînt zeci de mii ca ea, pe tot cuprinsul țării. JENI: Dar nu plîng pentru ea. MINISTRUL: Atunci de ce? JENI: Pentru că va trebui să chem poliția. Și procuratura. MINISTRUL: Ah, dar asta e o chestie de rutină. Și poate fi lăsată pe mîine. Doar n-o să deranjezi oamenii de ziua Europei pentru atîta lucru. JENI: Dar mîine tot o să trebuiască să-i chemăm. MINISTRUL: O să-i chemăm, dacă vrei. Deocamdată adu-i nenorocitei o lumînare. Vezi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]