6,619 matches
-
nu reușești să plângi cu adevărat. Câteva hohote, apoi te oprești.“ Se întoarse, verifică dacă ușa era bine închisă. „Am deschis ochii când am scăpat din ghearele febrei și am văzut-o pe ea. Acum luna iunie e atât de senină și blândă, dar ea n-o vede. Însă dacă Împăratul arată ce simte e ca și cum s-ar deschide porțile unei cetăți asediate.“ Cu câteva zile înainte, în liniștea aceea, pașii Drusillei se auziseră, ușori, dincolo de ușa aceea. Nimeni nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Zeița Mamă, și pentru fiica acesteia, zeița copilă Bastet, al cărei animal sacru era pisica. Munții și câmpiile din Miazănoapte erau acoperiți de zăpadă; nu se putea călători. Împăratul, Milonia și fetița petrecură o iarnă liniștită la Lugdunum, cu vise senine în timpul nopții și soare strălucitor dimineața. Împăratul înțelese - însă nu putea spune nimănui - de ce Tiberius considerase Roma un loc sălbatic și doisprezece ani nu mai călcase acolo. Zeii voiau însă ca el să se întoarcă. Și se întoarse la sfârșitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
bucurie de a trăi, așa cum ar trebui să fii tu pentru toți oamenii... fără să fii ajutată de băutură și Împinsă de ea... Dragoste, supremă bucurie a vieții, tu trebuie să fii beată doar din cauza puterii tale. Fii simplă și senină, dar clocotind de vise, așa cum numai cerul și speranța pot fi. 23 septembrie 1964 Nu mă-ntreba spre care culmi albastre mă poartă pasul. Nici nu mă-ntreba ce-aștept, atunci când stau privind departe... Nici eu nu știu ce am, dar am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
apa fântânilor, atunci trebuie să vii. Când oamenii or să mănânce lacom și-or să se-njure la gura fântânilor, degeaba vei veni. Când cerul era copleșit de nori și torturat de Încleștările trăsnetului, atunci trebuia să vii. În zilele senine, când bucuria oamenilor se va Împleti cu sfânta lor ignoranță, atunci, degeaba vei veni. Mi se pare Însă c-a venit vremea să-ți spun, oricând vei veni, „Prea târziu!“. 23 mai 1965 (duminică) Lui E. Naivule... ce-ai trăit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
mereu să vă sfideze gândul cel albastru a-l meu și doar al meu. 5 august 1965 E trupul tău, dar tu ești prea departe, e mâna ta gesticulând străin, e râsul tău, ecou plecat aiurea, e gândul tău agonizând senin. Nu te găsesc, oricât de mult te-aș strânge, printre femei, nebun, te fugăresc. Ascunsă-n trupul lor, tu fugi scârbită, când ele, din instinct, te murdăresc. 6 august 1965 E numai turbare gestul oamenilor de a urca spre esențe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
și îl pierdu din vedere. O porni atunci spre locul în care îl văzuse, răsucindu-și în permanență capul în căutarea suspectului. Realiză că se simțea neliniștită, la fel ca în acea dimineață la școală, în ciuda faptului că cerul era senin și soarele strălucea, peisaj deloc asemănător cu decorul gotic al interiorului școlii. Înfricoșător... Știa care era cauza acestei stări. Sârma. Când patrulai pe străzi, fie aveai sârmă, fie nu aveai. Era o expresie a polițiștilor. „A avea sârmă” însemna să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
obicei, ca un profesor excentric. Sau așa cum ar trebui să arate unul. Avea sprâncenele ca niște smocuri zbârlite de o uimire permanentă: ondulându-se la colțurile exterioare, într-un soi de evadare sălbatică, deasupra ochilor săi ridicol de albaștri și senini. (Obiceiul lui de a-și răsuci și de a-și încreți sprâncenele în sus cu vârfurile degetelor câtă vreme studia vreun dosar sau citea ziarul mă enerva: dar pe vremea aceea mă enervau atât de multe lucruri.) Acum, brațele ochelarilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
atât de delicat să descrie beatitudinea noii mele existențe?) să trec doar prin zile și să trăiesc în serile petrecute în compania ei. Nu pot să-mi dau seama cum de-am reușit să-mi păstrez slujba atâta vreme. Bucuria senină de-a o vedea pe Stacey făcea totul suportabil, desigur, dar logistica nu era niciodată ușoară și cred că am fost tot timpul conștient că va trebui să dispară ceva. În primele săptămâni, când stăteam în hotelul acela mic și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
conducă la birou — nici măcar nu-i mulțumise pentru masă! Habar n-avea cum o să se descurce cu omul ăsta care avea un așa orgoliu imens. Putea să fie mai diplomată și să-l ia cu binișorul, dar abordarea aceea blândă, senină, sunt-atât-de-impresionată-de-inteligența-dumneavoastră-domnule-Bestseller nu era genul ei. Nu este și nici nu va fi și cu siguranță nu cu cineva atât de nesuferit ca Jesse Chapman. Fir-ar să fie, probabil că Adriana s-ar descurca mai bine cu el, deși n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
Ținea mâinile încrucișate la piept și capul sprijinit de speteaza scaunului. De undeva venea miros de usturoi și pâine coaptă. Ce faci aici? — Te admiram cum dormi. — Cum dorm? — Am urcat să te chem la masă, dar arătai atât de senină. Eu nu prea pot să dorm, așa că întotdeauna îmi place să mă uit la cineva care doarme. Poate e cam ciudat, dar sper că nu te superi. — E o ironie fiindcă nici eu nu pot să dorm decât aici. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
triste amintiri, disperate, ca și imaginea aceea a omului contemplând pe marginea prăpastiei, frumusețea unui golf la Mediterană. Gaspar David Friedrich? O disperare romantică. Dincolo de natură, care există prin aspectul ei exterior, trebuia percepută lumea individuală, a omului, de la contemplarea senină până la limitele disperării. Dar cui să spună toate astea? El, zburând gol pușcă pe deasupra orașului, pe deasupra tuturor, urmărit de toate unitățile de pompieri, pentru imoralitate, brusc reîntors din vis. Cum poate omul să zboare, să plutească, și este atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
și se așază la masa din bucătărie. Privește pe fereastră Îndelung. Tăcerea nu se urnește din loc, se Încleștează cu disperare de lucruri, de haine, contaminându-le pielea, trupurile, chipurile. Apoi, Într-un târziu: „Am sentimentul că este o dimineață senină de vară și că dincolo de grădini și de blocuri aș putea să văd răsărind, munții. Până atunci am să scriu pentru aia mică o poveste cu doi delfini care se iubeau.” Privește În continuare pe fereastră la blocurile sinistre și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
trist cu nume de medicament: Politehnică. Pe tine nu te bate nimeni cu biciul, iar medicamentele pe care le Înghiți au un nume vesel: polivitamine. Tu nu prea știi ce se Întâmplă cu tine. Trăiești pe acolo, În Îmbrățișările caracatiței. Senin, cuminte, sărac și trist. Ba Îți aduci aminte de primul șarpe pe care l-ai văzut În viața ta, semănând cu un băț, și ai vrut să-l ridici și el a sâsâit la tine din iarbă, și sâsâitul ăla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
de cripton. Afară plouă. Tu ești Încă În vacanță. Stai În șură și te joci cu verișorii tăi. Vă jucați cu o vârtelniță veche, de-a tractorul și tractoriștii. Și de-a batoza. Deodată Îi Încremenești. Le spui cu voce senină că nu există Dumnezeu. Fug speriați și se ascund prin grajd și prin fân. Rânjești. „Proștilor, uite, eu Îl Înjur pe Dumnezeu” și ieși afară În ploaie. Tună și fulgeră, te uzi până la piele și urli către cer că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
Blajului, la cât de adâncă este pădurea, la lumina pădurii, cum curge lumina prin pădure, cum mai sare câte un iepure când șuieră trenul departe. La Copșa Mică, te gândești la crestele Înzăpezite ale Făgărașului care se văd În zilele senine de pe dealul Cheslerului spre Micăsasa, la locul strigăturii de unde l-a strigat Anica pe Toader care era tocmai În Sibiu, să vină acasă, să vină acasă că s-o prăpădit moșuso’, și el a auzit de acolo de departe și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
măsură, viziunii și curajului președintelui Ceaușescu În a arăta ce poate realiza o țară mică și independentă, o națiune aflată la Încrucișarea drumurilor civilizațiilor În Europa. Tu, urcând dealul, muntele, gâfâind. Dimineață de august cu iarbă udă de rouă. Cerul senin. Aerul tare și curat. Ca la munte. Roșii frunzele de arțar. Peste puțin timp intrând În incinta sacră de la Sarmisegetuza Regia. Tu, singur, În această cetate adormită de veacuri. Ceva asemănător cu Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
50 taică-su Îl lega de scaun și Îl bătea cu biciul, nu degeaba spuneai că fiecare om are un Costel al lui, ca un fel de Înger păzitor, ca un fel de cavaler al dreptății. Ca și atunci, trăiești senin, cuminte, sărac și trist În Îmbrățișările „orașului caracatiță”. Mai complicat este cum de poți fi senin, cuminte, sărac și trist fiind În același timp violent și de nestăvilit și cu ideea fixă că Îl ai pe Veroiu la degetul mic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
fiecare om are un Costel al lui, ca un fel de Înger păzitor, ca un fel de cavaler al dreptății. Ca și atunci, trăiești senin, cuminte, sărac și trist În Îmbrățișările „orașului caracatiță”. Mai complicat este cum de poți fi senin, cuminte, sărac și trist fiind În același timp violent și de nestăvilit și cu ideea fixă că Îl ai pe Veroiu la degetul mic. Te dai mare și vei plăti amarnic pentru asta. Concubinezi și pe urmă te Însori cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
Cu etichete pe care scrie: Prodexport. Tu te uiți, viu, la ei, ei se uită, Împușcați, la tine. O țigancă se pălmuiește singură prin sala de așteptare. E beată. Bufnitura tampoanelor sfarmă gerul, undeva pe linia de manevră. Cerul este senin și plin de stele, dar nu poți ști care sunt capriciile vremii. Vagoanele rapidului calcă lin ácele printre semafoare albastre, iar de la cișmeaua gării care țârâie, un fir de apă, printre sloiuri, clipește spre tine, ca și cum și-ar freca mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
părea să nu mai fi fost pieptănat sau spălat de ceva vreme, era prins la spate cu un moț. Purta un trening vechi Juicy Couture și o cârpă cu vomă Închegată atârnând pe umăr. În brațele ei stătea un Connor senin și adormit. Ruby se uită la el și la smocul lui de păr negru - leit Saul - cum Își sugea două degete În somn. Da, da, știu pare numai bun de pupat acum, sări Fi până să apuce Ruby să zică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
ăsta mamei tale. Îi mai dădu un ou. —Mulțumesc, Ben. Știu c-o să-i placă. Ruby Își puse oul În buzunarul de la pantaloni. — Și tu ai o mămică Înfiorător de umflățică cu burtică și vergeturi blestemate? Era clar din mina senină și liniștită că doar repeta cuvintele lui Fi și nu știa ce Însemnau. Fi apăru la timp pentru a auzi ce spusese. Pe față i se Întipări panică instantaneu. —O, Doamne! Acum Ben se ia după fricile mele, Îi șopti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
încet. Telefonul suna la ore neobișnuite. Elsa ridica receptorul și nu spunea nimeni nimic. Știam că era ea. Speram să spună ceva, orice. O insultă, un vaiet. Mama ta punea jos receptorul și își așeza din nou mâna pe burtă, senină. Telefonul suna din nou. — Răspund eu. Dar nici mie nu-mi spunea nimic. Vorbeam eu. — Tu ești? Ai nevoie de ceva? Mă așezam din nou lângă Elsa, ținând-o de mână în melasa așteptării tale. Aș fi putut să merg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
-mi dai o mână de ajutor. Îmi dădu ascultare și se apropie de capul Italiei. — Să nu pierzi din vedere monitorul și fii gata să defibrilezi, dacă va fi nevoie. Afară se vedea o lumină albăstruie. Italia avea o expresie senină. Mă simțeam puternic, neașteptat de puternic, Angela. Era o scenă pe care o mai văzusem, cine știe unde, poate în somn. Trăisem momentul acela și poate că îl așteptasem. Aveam acea întâlnire. Și mi se păru că îmi pătrund în sfârșit viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
mă-nțelegeți... — Liduvina! Liduvina! — E mai bine să faceți dumneavoastră socotelile cu ea. — Mă duc acum. XVIII — Bună, Rosarito! - exclamă Augusto de cum o văzu. — Bună ziua, don Augusto - și glasul fetei era senin și limpede, și nu mai puțin limpede și senină privirea ei. — De ce n-ai rezolvat cu Liduvina, cum faci alteori, când nu sunt acasă la venirea ta? — Nu știu! Mi-a spus să aștept. Am crezut că vreți să-mi spuneți ceva... „E naivitate sau ce-o fi?“, gândi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
de exaltare. Simțea că timpul pierdut nu mai aduce înapoi prilejurile irosite. Fu cuprins de furie împotriva lui însuși. Fără a ști ce face și ca să-și umple timpul, o chemă pe Liduvina și, văzând-o în fața lui, atât de senină, atât de durdulie, surâzându-i malițios, sentimentul ce-l invadă fu atât de puternic și de neobișnuit, încât, îndemnându-l: „Du-te, du-te, du-te!“, plecă în oraș. Se temuse o clipă că nu s-ar mai putea stăpâni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]