5,222 matches
-
economică difuzează natural (se poate propaga singură), rata de reproducere a informației este mai mare decât rata de consum și, informația nu suferă schimbări în cadrul tranzacțiilor (poate fi numai partajată, folosită în comun). În același timp, informația este compresibilă, atât sintactic cât și semantic. Calitatea ei de a se substitui altor resurse economice, transportabilitatea cu o viteză foarte mare, și abilitatea ei de a da un avantaj celui ce o deține, stau la baza remodelării unor industrii sociale (cum ar fi
Informație () [Corola-website/Science/296885_a_298214]
-
cu prepoziție: "S-dusi n Sărună" „Se duse la Salonic”. "Tse / tsi" este în principal pronume interogativ-relativ. Ca atare se folosește mai mult decât "cari/care", atât în funcție de subiect ("ficiorlu tsi vini" „feciorul care vine”), cât și în alte funcții sintactice, dar tot fără prepoziție: Fu dus tu odălu tse era shi feata" „Fu dus în odaia în care era și fata”. Acest cuvânt mai poate îndeplini în frază și funcția de legătură a adverbului relativ ("avea trei anj [...] tsi ira
Limba aromână () [Corola-website/Science/296849_a_298178]
-
Japoneza () este principala limbă vorbită și scrisă în Japonia. Japoneza prezintă asemănări sintactice cu limbile altaice, și posibile influențe de vocabular și morfologie din limbile malaio-polineziene. Pe durata ultimelor aproximativ 15 secole, în urma contactului cultural cu China, un număr important de cuvinte au pătruns în limba japoneză, împreună cu scrierea ideografică. În afară de caracterele chinezești
Limba japoneză () [Corola-website/Science/296903_a_298232]
-
limba maghiară au aceeași funcție ca cele din română. În gramaticile limbii maghiare, particula este considerată cu totul diferit de accepțiunea ei din gramaticile românești. Este „un cuvânt gramatical care nu poate primi afixe, nu alcătuiește raporturi nici morfologice, nici sintactice cu alte cuvinte, nu poate fi parte de propoziție [...]. Are funcția de a efectua operații asupra afirmației din propoziție [...]; exprimă un raport modal, atitudinea vorbitorului (raportarea sa afectivă, volitivă, axiologică), sau marchează reacția vorbitorului la situația de comunicare, respectiv la
Limba maghiară () [Corola-website/Science/297059_a_298388]
-
de interacțiune este folosit pentru a interacționa cu destinatarul comunicării. În această categorie intră formule de salut ("szervusz" „salut, bună”), cuvinte afirmative ("igen" „da”), cuvinte negative ("nem" „nu”) și cuvinte injonctive ("rajta!" „hai!”). Cuvântul modalizator nu se află în raport sintactic cu nicio parte de propoziție, ci caracterizează atitudinea vorbitorului față de conținutul întregului enunț în care este folosit. Asemenea cuvinte sunt: "talán" „poate”, "valószínűleg" „probabil”, "esetleg" „eventual”, "állítólag" „zice-se” etc. Prezentăm sintaxa limbii maghiare cu ajutorul terminologiei maghiare traduse în română
Limba maghiară () [Corola-website/Science/297059_a_298388]
-
Statele Unite ale Americii, Palestina și America de Sud, unde s-a exportat și limba idiș. Graiurile contemporane sunt rezultatul unor procese de adopție și respingere de termeni, dintr-o anumită limbă, de inovații fonologice, de modificări semantice și de mutații morfologice și sintactice. "Componentele limbii idiș", ca limbă de fuziune lingvistică (germană Schmelzsprache) : Limba Idiș este scrisă în alfabetul ebraic. La recensământul din anul 1930 au fost înregistrați în Regatul României 518.754 de vorbitori de idiș ca limbă maternă, reprezentând 2,9
Limba idiș () [Corola-website/Science/296712_a_298041]
-
II-a, un pronume personal. Singura excepție este cea a modului imperativ, la care pronumele se folosește numai pentru scoaterea în evidență a persoanei. Părțile de vorbire neflexibile din limba franceză sunt aceleași ca cele din română. Adverbul are funcție sintactică, iar prepoziția și conjuncția sunt cuvinte gramaticale. Interjecția nu are funcție gramaticală în propoziție, putând doar constitui singură o propoziție neanalizabilă. La fel pot fi folosite și unele cuvinte considerate în mod tradițional adverbe. Astfel de cuvinte mai pot avea
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]
-
de asemenea o chestiune complexă cea a locului atributului adjectival față de substantiv și a atributelor subordonate unui același substantiv față de acesta, și al unui atribut față de celălalt/celelalte. În ceea ce privește propoziția, nu sunt diferențe esențiale între franceză și română în analiza sintactică, deși sunt diferențe de interpretare a părților de propoziție între gramaticile celor două limbi. În schimb sunt diferențe esențiale în procedeele (topică, prozodie, construcții) prin care se exprimă rolul de temă și de remă al diferitelor părți ale propoziției și
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]
-
regex derivate din Perl nu sunt identice și, de obicei, implementează un subset al facilităților găsite în Perl 5.0, lansat în 1994. Perl încorporează uneori caracteristici găsite inițial și în alte limbaje, de exemplu, Perl 5.10 implementează extensiile sintactice inițial dezvoltate în și Python. În Python și în alte implementări (de exemplu, Java), cei trei cuantificatori fecvenți (codice 9, codice 16 și codice 14) sunt implicit , deoarece aceștia se potrivesc cu cât mai multe caractere posibil. Regexul codice 98 aplicat asupra șirului se
Expresie regulată () [Corola-website/Science/317028_a_318357]
-
poate fi numită topică pragmatică. În funcție de limbă, topica gramaticală poate fi mai mult sau mai puțin liberă. Topica liberă nu se supune vreunor reguli, vreunei restricții, fiind la latitudinea vorbitorului sau a scriitorului, schimbarea ei neavând ca urmare modificarea raporturilor sintactice, pe când cea fixă presupune reguli și restricții a căror încălcare duce la schimbarea raporturilor sintactice. Nu există limbi cu topică total liberă, și nici limbi cu topică total fixă la toate nivelurile: și la cel al sintagmei, și la cel
Topică () [Corola-website/Science/317846_a_319175]
-
puțin liberă. Topica liberă nu se supune vreunor reguli, vreunei restricții, fiind la latitudinea vorbitorului sau a scriitorului, schimbarea ei neavând ca urmare modificarea raporturilor sintactice, pe când cea fixă presupune reguli și restricții a căror încălcare duce la schimbarea raporturilor sintactice. Nu există limbi cu topică total liberă, și nici limbi cu topică total fixă la toate nivelurile: și la cel al sintagmei, și la cel al propoziției și la cel al frazei. Altfel spus, în orice limbă sunt cazuri în
Topică () [Corola-website/Science/317846_a_319175]
-
și la cel al propoziției și la cel al frazei. Altfel spus, în orice limbă sunt cazuri în care topica este total fixă și altele în care este relativ liberă. În general se observă că în limbile în care raporturile sintactice se exprimă în primul rând prin afixe adăugate părților de vorbire nominale, adică cele flexionare și cele aglutinante, topica este mai liberă decât în cele care nu prezintă această caracteristică, exprimând raporturile sintactice în primul rând prin topică. De exemplu
Topică () [Corola-website/Science/317846_a_319175]
-
observă că în limbile în care raporturile sintactice se exprimă în primul rând prin afixe adăugate părților de vorbire nominale, adică cele flexionare și cele aglutinante, topica este mai liberă decât în cele care nu prezintă această caracteristică, exprimând raporturile sintactice în primul rând prin topică. De exemplu, în limba latină "Agnum est lupus" și "Lupus est agnum" au același sens gramatical, „Lupul mănâncă mielul”, dar în limba franceză numai "Le loup mange l’agneau" are acest sens, nu și "L
Topică () [Corola-website/Science/317846_a_319175]
-
atributul adjectival nu se acordă cu substantivul determinat, acesta urmează totdeauna atributul, dar în latină, limbă în care între cele două entități există acord în gen, număr și caz, ordinea lor este liberă. Topica joacă un rol în tipologia lingvistică sintactică a limbilor din mai multe puncte de vedere, dintre care unul este locul subiectului, al predicatului și al complementului direct al predicatului unele față de altele într-o propoziție enunțiativă, independentă sau principală, cu subiectul și complementul direct exprimate prin substantiv
Topică () [Corola-website/Science/317846_a_319175]
-
și conclusive ("Am promis, deci vin), al subordonatelor atributive propriu-zise ("A trimis observatori care să-i relateze tot) sau al consecutivelor propriu-zise ("Erau atâția călători, încât n-aveau loc). În unele cazuri topica este liberă, fără să existe vreo diferență sintactică, semantică, stilistică sau de reliefare între variante: "elevul cel mai bun" / "cel mai bun elev", "celălalt om / omul celălalt". În alte cazuri schimbarea locului unui termen modifică și caracteristicile sale din unul dintre punctele de vedere de mai sus:
Topică () [Corola-website/Science/317846_a_319175]
-
directă: "Quand arrivez-vous? Dites-le-nous au plus vite!" „Când sosiți? Spuneți-ne cât mai repede!”. După locul unde se află referentul lor, pronumele personale de persoana a III-a pot fi: Pronumele personale pot să-și schimbe forma conform funcției lor sintactice, cel puțin în limbile flexionare și în cele aglutinante. Numărul formelor variază în funcție de limbă. De exemplu în limba engleză este mai redus decât în franceză sau română. În engleză, persoana a II-a are o singură formă, "you" (unică și
Pronume personal () [Corola-website/Science/317818_a_319147]
-
-a, verbul asociat cu ele fiind tot la această persoană. În limba spaniolă pronumele de politețe pentru destinatar este unul singur, tot de persoana a III-a: "usted" „dumneavoastră” sg., "ustedes" „dumneavoastră” pl.. Pronumele personal îndeplinește în esență aceleași funcții sintactice ca substantivul. Există diferențe între limbi în ceea ce privește necesitatea folosirii pronumelui personal. În limbile în care flexiunea verbului este dezvoltată, adică există desinențe care disting bine persoanele, folosirea pronumelui personal cu funcția de subiect nu este obligatorie, acesta fiind utilizat numai
Pronume personal () [Corola-website/Science/317818_a_319147]
-
general cu infinitivul, uneori cu subjonctivul. Exemple: În limba sârbă, verbele modale sunt urmate de verb la infinitiv sau de conjuncția "da" + verb la indicativ prezent, această construcție fiind corespunzătoare conjunctivului românesc. De multe ori cele două construcții sunt echivalente sintactic. Exemple: În limba maghiară, verbele modale se construiesc cu infinitivul. Exemple:
Verb modal () [Corola-website/Science/317827_a_319156]
-
antichambre" (calc lexical) și întreaga expresie (calc frazeologic). Un exemplu de calc morfologic este verbul românesc "a se teme", de origine latină, limbă în care era verb activ, devenit reflexiv sub influența lui "bojati sę" din limba slavă veche. Calcul sintactic este mai rar. Unii scriitori români influențați de franceză au creat calcuri sintactice care nu s-au generalizat: El locuiește un măreț palat de vară" (Vasile Alecsandri), după fr. "habiter un palais", vs. "a locui într-un palat", conform normelor
Calc (lingvistică) () [Corola-website/Science/317870_a_319199]
-
este verbul românesc "a se teme", de origine latină, limbă în care era verb activ, devenit reflexiv sub influența lui "bojati sę" din limba slavă veche. Calcul sintactic este mai rar. Unii scriitori români influențați de franceză au creat calcuri sintactice care nu s-au generalizat: El locuiește un măreț palat de vară" (Vasile Alecsandri), după fr. "habiter un palais", vs. "a locui într-un palat", conform normelor limbii standard actuale. Prin acest tip de calc au apărut, în română, de
Calc (lingvistică) () [Corola-website/Science/317870_a_319199]
-
sigla și acronimul. Trunchierea este explicată prin influența unor împrumuturi din limba franceză. Exemple de trunchieri: "disco"←discotecă, "porno"←pornografie, "hi-fi"←high fidelity, "retro"←retrograd, "bac"←bacalaureat, "prof"←profesor etc. Acronimele și siglele reprezintă compuse realizate prin abreviere din grupuri sintactice mai mult sau mai puțin stabile. În primul caz sunt reținute silabe inițiale ale cuvintelor care compun o sintagmă; în cel de-al doilea sunt selectate numai inițialele fiecărui termen din formația sintactică de bază. În afara acestor tipuri principale, există
Abrevierile în limba română () [Corola-website/Science/319625_a_320954]
-
reprezintă compuse realizate prin abreviere din grupuri sintactice mai mult sau mai puțin stabile. În primul caz sunt reținute silabe inițiale ale cuvintelor care compun o sintagmă; în cel de-al doilea sunt selectate numai inițialele fiecărui termen din formația sintactică de bază. În afara acestor tipuri principale, există și compuse prin abreviere care combină cele două procedee, asociind inițialele cu fragmente de cuvinte și cuvinte întregi. Exemple de acronime: Publirom, Romlux, Alro, Mefin, Asirom, Optimed, Aprozar etc. Exemple de sigle: CDR
Abrevierile în limba română () [Corola-website/Science/319625_a_320954]
-
și ele, spre exemplu ordine „latină”, cu verbul la sfârșitul prepoziției, trăsătura împărtășită cu celtiberică. Sunt atestate și prepoziții cu verb la început, acestea însă au caracter imperativ, emfatic sau de contrast. Iată un exemplu a ordinii neobișnuite: O regulă sintactică a limbilor celte insulare, așa zisă restricția lui Vendryes, care impune că pronumele enclitice folosite ca obiectul unui verb să fie atașate la el, se aplică și la galică. Considerând că această limbă urmează și principiile legii lui Wackernagel, ceea ce
Limba galică () [Corola-website/Science/316656_a_317985]
-
pauză în vorbire. Amplasarea sa nu este determinată de fonetică, ci de o serie de reguli gramaticale. Virgula se folosește în următoarele cazuri. Atunci când o parte de propoziție este multiplă, adică exprimată printr-o enumerație de cuvinte cu aceeași funcție sintactică, separarea acestora se face ori cu o conjuncție („"și"“, „"sau"“), ori prin virgulă, atunci când conjuncția este clară din context sau neimportantă: Cuvintele din cadrul enumerației pot fi la rândul lor însoțite de determinanți: Apoziția simplă sau dezvoltată se izolează prin virgulă
Virgula în limba română () [Corola-website/Science/316214_a_317543]
-
poate fi format prin derivare cu un sufix lexical ("járkál „umblă de colo-colo”) sau/și să aibă un prefix (kirohan" „se năpustește afară”). Verbul factitiv exprimă faptul că subiectul persoană pune altă persoană să efectueze acțiunea. Din punct de vedere sintactic, agentul efectiv poate fi exrpimat printr-un complement cu sufixul "-val/-vel", care are sensul primordial „cu” ("Jolánnal fésültette a haját" „O punea pe Jolán să-i pieptene părul”) sau obiect: "Jolánt olvastatta egész órán" „A pus-o pe Jolán
Verbul în limba maghiară () [Corola-website/Science/316230_a_317559]