64,222 matches
-
șlefui cu fiecare dintre cărțile lui veritabile; dar la o aceeași intensitate dramatică. Deși publicată târziu, în 1985, Logica, prin conținutul de viață, vine în succesiunea imediată a gestului schițat de autor la Conferința din aprilie 1956 a tinerilor scriitori. Teoria ,adevărului integral" îi aduce imprudentului care o formulează o promptă radiere profesională și socială (eliminări, excluderi, interdicții); dar celui ce va pune pe hârtie ciclul Supraviețuirilor ea îi furnizează o mică și prețioasă perlă de curaj personal. Atât de prețioasă
Spovedania unui convins by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10761_a_12086]
-
tomberoane, una din victimele care-au suferit fiindcă nu se găseau Kitikat, Whiskas și nisip absorbant. Colorați și gălăgioși sînt ceilalți, Coșuță, Cristos, Florin, Angelica, Nicoleta, Stăneasca, de matematică, Marineasca, de română. Unii au pase trăznet și iubiri clandestine, alții teorii sforăitoare și idealuri șifonate. Unii se luptă pe (lîngă) stadioane, ceilalți predau patriotismul. Lumea lor, a acestora din urmă, o destramă titluri de capitole în răspăr: Tata n-a mers pe tractor, sau Patria e-un borș cu știr. Însă
Orășelul copiilor by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10782_a_12107]
-
cărți, și nu citindu-le, și tocmai de aceea, cantitativ vorbind, ei au putut citi mult mai mult decît cei pentru care lectura înseamnă să citești cărțile din scoarță în scoarță. Întrebarea firească pe care ți-o pui este în ce măsură teoria lui Bernhard poate fi aplicată lui însuși. Altfel spus, în ce măsură Vechi maeștri poate fi supusă unei lecturi prin răsfoire și spicuire. Răspunsul este afirmativ: oriunde vei deschide cartea, vei da peste un eșantion reprezentativ din proza lui Bernhard, o proză
Tehnica repetiției by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10930_a_12255]
-
Ion Simuț Neînchipuit de greu a demarat ediția critică Hasdeu! Începută în 1986 la Editura Minerva de către Stancu Ilin, după zece ani de cercetare în cadrul Institutului de Istorie și Teorie Literară , G. Călinescu", a înaintat foarte lent. Nu e cazul însă să judecăm cu ușurință această situație. Cea mai importantă dintre cauze a fost, fără îndoială, dificultatea cuprinderii unei opere enciclopedice, foarte complexe și foarte întinse. Vor fi existând, probabil
Mersul ediției Hasdeu by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10927_a_12252]
-
Desțărarea lui Petru Vodă Rareș. Merită reținute și prozele satirice din revistele ,Aghiuță" și ,Satyrul", pentru schimbarea de tonalitate. IV, Dramaturgia, ediție critică de Stancu Ilin și I. Oprișan, Academia Română, Fundația Națională pentru Știință și Artă, Institutul de Istorie și Teorie Literară ,G. Călinescu", 2003. După cinci ani de la volumul anterior, s-a schimbat editorul. Sunt cuprinse trei piese din volume: Răzvan și Vidra, Trei Crai de la Răsărit și Femeia, una din periodice: Răposatul postelnic, plus scenete și dialoguri tot din
Mersul ediției Hasdeu by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10927_a_12252]
-
Basarab, Centenarul lui Heliade, Școala Carp-Maiorescu etc. Note și comentarii de indubitabilă utilitate întregesc ediția. Cu volumul VII se revine la matcă: Folclor literar, ediție critică de I. Oprișan, Academia Română, Fundația Națională pentru Știință și Artă, Institutul de Istorie și Teorie Literară , G. Călinescu", 2004. Cuprinde un foarte divers folclor tradițional în versuri (ghicitori, descântece, balade etc.) și proză populară (basme, legende și povestiri fantastico-superstițioase), însoțite de un impresionant aparat critic, de 230 de pagini. Într-o notă din pagina 2
Mersul ediției Hasdeu by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10927_a_12252]
-
curând am primit vestea îmbucurătoare că ediția critică a operei lui Mihail Kogălniceanu a încheiat editarea oratoriei parlamentare cu ultimul volum, apărut în 2004 la Fundația Națională pentru Știință și Artă, în colaborare cu Academia Română și Institutul de Istorie și Teorie Literară , G. Călinescu". Meritul aparține Georgetei Penelea Filitti, care trudește din 1977 pe paginile oratoriei lui Kogălniceanu. Nu știu să fi semnalat cineva această victorie. De felul nostru sceptici, preferăm să ne deplângem înfrângerile și să ne cultivăm resemnările. Ar
Șantierul unei ediții by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10947_a_12272]
-
Leibniz nu numai că sînt numeroase, dar ele au un accent critic a cărui severitate depășește tonul observațiilor pe care profesorul din Koenigsberg le face pe marginea gîndirii altor filozofi. Iar locul unde critica lui Kant țintește cu precădere este teoria lui Leibniz despre timp. Pentru Leibniz, timpul nu poate să existe fără lucruri, ceea ce nu înseamnă că timpul este ceva de ordinul unei substanțe reale. Și pentru că nu este real și perceptibil în sine însuși, timpul are, în opinia lui
Despre timp, împreună cu Leibniz și Kant by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10949_a_12274]
-
ceea ce nu înseamnă că timpul este ceva de ordinul unei substanțe reale. Și pentru că nu este real și perceptibil în sine însuși, timpul are, în opinia lui Leibniz, o natură ideală. Ideal fiind, timpul este continuu, uniform și indivizibil. Acestei teorii Kant îi va opune o altă teorie, celebra doctrină despre caracterul transcendental al timpului. Potrivit ei, timpul trebuie înțeles ca o însușire a subiectului uman, și nu ca o trăsătură primordială a lucrurilor din lume. Mai precis, timpul trebuie înțeles
Despre timp, împreună cu Leibniz și Kant by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10949_a_12274]
-
de ordinul unei substanțe reale. Și pentru că nu este real și perceptibil în sine însuși, timpul are, în opinia lui Leibniz, o natură ideală. Ideal fiind, timpul este continuu, uniform și indivizibil. Acestei teorii Kant îi va opune o altă teorie, celebra doctrină despre caracterul transcendental al timpului. Potrivit ei, timpul trebuie înțeles ca o însușire a subiectului uman, și nu ca o trăsătură primordială a lucrurilor din lume. Mai precis, timpul trebuie înțeles ca formă a priori a sensibilității noastre
Despre timp, împreună cu Leibniz și Kant by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10949_a_12274]
-
Leibniz. Influența lui era atît de mare încît chiar și numai ea poate astăzi lămuri interesul predilect pe care Kant i-l arată în Critica rațiunii pure. În plus, o elementară tactică filozofică spune că, pentru a-ți impune propria teorie, trebuie mai întîi să o combați pe cea aflată în vogă. Iar Kant chiar asta face, supune unei analize critice teoria lui Leibniz despre timp, dar avînd mereu grijă să nu-l piardă din vedere pe celălalt monstru sacru din
Despre timp, împreună cu Leibniz și Kant by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10949_a_12274]
-
l arată în Critica rațiunii pure. În plus, o elementară tactică filozofică spune că, pentru a-ți impune propria teorie, trebuie mai întîi să o combați pe cea aflată în vogă. Iar Kant chiar asta face, supune unei analize critice teoria lui Leibniz despre timp, dar avînd mereu grijă să nu-l piardă din vedere pe celălalt monstru sacru din acea vreme: Isaac Newton și teoria sa fizică. Există cel puțin două idei în cartea lui Adrian Niță care îți atrag
Despre timp, împreună cu Leibniz și Kant by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10949_a_12274]
-
combați pe cea aflată în vogă. Iar Kant chiar asta face, supune unei analize critice teoria lui Leibniz despre timp, dar avînd mereu grijă să nu-l piardă din vedere pe celălalt monstru sacru din acea vreme: Isaac Newton și teoria sa fizică. Există cel puțin două idei în cartea lui Adrian Niță care îți atrag atenția. Mai întîi, este vorba de afirmația surprinzătoare că ,dilema compoziției" reprezintă leagănul filozofiei kantiene (p. 264). ,Dilema compoziției", oricît de straniu ar suna aceste
Despre timp, împreună cu Leibniz și Kant by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10949_a_12274]
-
noastre, se referă la o problemă pe cît de simplă pe atît de greu de rezolvat: dacă o substanță compusă este alcătuită tot din substanțe compuse, sau dacă acea substanță compusă este alcătuită din substanțe simple. Adrian Niță afirmă că teoria lui Kant despre timp, spațiu și despre cele patru antinomii din Critica rațiunii pure își are temeiul în soluțiile pe care Kant a încercat să le dea dilemei compoziției. Cu alte cuvinte, de felul în care Kant a rezolvat acestă
Despre timp, împreună cu Leibniz și Kant by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10949_a_12274]
-
prin scrierile lui Charles Sanders Pierce, logician american de secol XIX, prin ,viziunile" lui Jacob Böhme, ori prin fenomenologia lui Husserl. E, în cartea pe care o ,vorbesc" împreună Basarab Nicolescu și Michel Camus, o ,furtună" de nume și de teorii pe care poți fie să le urmărești ca discipol avizat al acelorași maeștri, luați la rînd (lucru nu prea la-ndemînă), fie să citești, pur și simplu, întreaga înșiruire ca pe un jurnal de formare ceva mai cuprinzător ca de-obicei
De vorbă by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10943_a_12268]
-
și leziuni de compoziție, dar cu un surplus de ambiție și energie creativă. Nu se lasă redus la tăcere până nu spune tot ce are de spus; și își duce mai departe romanul, fie cu o amintire, fie cu o teorie, fie cu un calificativ aruncat în față cititorului (cel mai frecvent: ,decerebrat"). Deși rapid edificați asupra posibilităților tânărului prozator, îi urmărim cu o anume curiozitate traseul epic. Cu toate gropile ei, cartea se citește de la un capăt la altul, lectura
Bestia de la Ploiești by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10984_a_12309]
-
a elementului obiectiv și naturalist în raport cu voință individuală care este liberă și creativă. Reacția în fața acestui pozitivism intransigent a fost exaltarea a tot ceea ce refuză să se integreze într-o lege naturală; iraționalul împotriva rațiunii, voința împotriva naturii, acțiunea împotriva teoriei. Chiar și marxismul, în cadrul "forjei" pozitiviste, a devenit o "fizică socială" în grad de a produce, conform susținătorilor săi, previziuni punctuale asupra dezvoltărilor ulterioare. Specificitatea culturii italiene de la sfârșitul secolului al XIX-lea și început de secol XX a fost
Polis () [Corola-journal/Science/84978_a_85763]
-
economico; b) la comprensione del nuovo rapporto tra "società politică" e "società civile" (în senso propriamente gramsciano, intendendo cioè la società civile non come luogo dell'economico mă come "luogo del consenso"), cui Gramsci perviene mettendo a punto la sua teoria dell'egemonia. Primo "allargamento": politica ed economia Iniziamo dal primo versante, relativo al rapporto Stato-economia. Gramsci non sostituisce l'economia con la politica, mă afferma îl nesso dialettico e di azione reciprocă tra i due livelli della realtà, indagando îl
Polis () [Corola-journal/Science/84978_a_85763]
-
quando aveva subito la influenza di Gentile, nei Quaderni Gramsci polemizza duramente con îl filosofo neoidealista e con la sua scuola, rifiutando di fare dello Stato stesso îl soggetto della storia. Trattando nel Quaderno 10 di David Ricardo e della teoria dello Stato come "elemento che assicura la proprietà, cioè îl monopolio dei mezzi di produzione" (Q 7, 42, 890), Gramsci scrive: "È certo che lo Stato ut sic non produce la situazione economică mă è l'espressione della situazione economică
Polis () [Corola-journal/Science/84978_a_85763]
-
società economică. Mă le molte note gramsciane șu direzione e dominio, forza e consenso, ecc., fanno comprendere che anche îl rapporto fra società politică e società civile è dialettico, di unità-distinzione. Questo significa che la distinzione non è organică. La teoria gramsciana dell'egemonia, voglio dire, non significa che essa riguardi solo îl consenso, gli "apparati egemonici". La complessità ermeneutica della categoria di Stato "integrale" stă nel fatto di tenere insieme forza e consenso în un nesso dialettico, dove în genere
Polis () [Corola-journal/Science/84978_a_85763]
-
sull'intiera società nazionale esercitata attraverso le organizzazioni così dette private, come la chiesa, i sindacati, le scuole ecc.) e appunto nella società civile specialmente operano gli intellettuali"8. Studiando storia e ruolo degli intellettuali, ed enucleando così la propria teoria dell'egemonia, Gramsci è giunto a un nuovo concetto di Stato. L'attenzione di Gramsci și appunta soprattutto, în questo ambito, sugli "apparati egemonici" (termine che però nei Quaderni non compare, almeno al plurale), apparati che și aggiungono agli "apparati
Polis () [Corola-journal/Science/84978_a_85763]
-
Gramsci è attraversato dalla lotta di classe, i processi non sono mai univoci, esso costituisce anche îl terreno dello scontro di classe. "C'è lotta tra due egemonie, sempre", scrive Gramsci (Q 8, 227, 1084). Siamo distanți, dunque, da una teoria struttural-funzionalista: sia lo Stato che la società civile sono attraversati dalla lotta di classe, la dialettica è reale, aperta, l'esito non predeterminato. Lo Stato è insieme strumento (di una classe), mă anche luogo (di lotta per l'egemonia) e
Polis () [Corola-journal/Science/84978_a_85763]
-
alternativă "concezione del mondo"). Non c'è spazio - în Gramsci - per un "protagonismo degli intellettuali" o "della società civile", cioè per una loro considerazione sganciata da queste coordinate di fondo. Note 1 Christine Buci-Glucksmann, Gramsci e lo Stato. Per una teoria materialistica della filosofia [1975], Romă, Editori Riuniti, 1976, p. 65 2 Indico în questo modo direttamente nel testo Antonio Gramsci, Quaderni del carcere, edizione critică a cură di Valentino Gerratana, Torino, Einaudi, 1975. Îl primo numero riguarda îl quaderno, îl
Polis () [Corola-journal/Science/84978_a_85763]
-
179, 1049. 16 Ibidem, Q 8, pp. 62, 978. 17 Ibidem, Q 8, pp. 130, 1020. 18 Ibidem, Q 6, pp. 10, 691. 19 Ibidem, Q 15, pp. 10, 1765. Bibliografia GLUCKSMANN - Buci Christine, Gramsci e lo Stato. Per una teoria materialistica della filosofia [1975], Romă, Editori Riuniti, 1976. GRAMSCI Antonio, Quaderni del carcere, edizione critică a cură di Valentino Gerratana, Torino, Einaudi, 1975. Idem, Lettere dal carcere, (a cură di Antonio A. Santucci), Palermo, Sellerio, 1996. Viziunea lui Antonio Gramsci
Polis () [Corola-journal/Science/84978_a_85763]
-
vista logico, cioè della formă logică, di qualsiasi stato di cose, passato, presente e futuro. Questo estremo schematismo, quasi metafisico, di Wittgenstein viene contestato da Sraffa allo stesso modo în cui l'economista contesta îl carattere astratto e "povero" della teoria della domanda e dell'offerta di Marshall e sull'idea di poter risolvere sul piano dell'analisi atomistica del mercato le possibilità di prevedere îl prezzo delle merci. Così come, per lo Sraffa economista, îl mercato è un fatto în
Polis () [Corola-journal/Science/84978_a_85763]