5,630 matches
-
Trei Ierarhi... Afară viscolul nu înceta... Un crivăț năpraznic mugește de trei zile zi și noapte... Când se oprește puțin, începe din nou cu o mai mare furie. Gerul Bobotezei și vremea grea păreau să nu se mai sfârșească. Pădurea zăcea îngropată în nămeți. Era o seară de iarnă cu zăpada răscolită de vânt, cu lupi stârniți din bârlog de foame. Pe hogeagul casei pădurarului ieșea un fum gros. În sobă vreascurile trosneau, spulberând scântei. Bătrânul Toma se uita cum limbile
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
transformă în geamăt, iar când vertebrele cefei pârâiră.. motanul începu a se stinge încet. Râsul slăbește strânsoarea și trupul frumosului animal se destinde, blana îi străbătută de un fior, apoi rămâne nemișcat. Fără să-și ia ochii de la cel ce zăcea, râsul îi urmărește calm agonia. Dar, ura împotriva dușmanului său viclean, dintr-o spiță, înrudită cu el, care îndrăznise să-i calce teritoriul, încă nu se potolise. Lupta cu acest adversar se sfârșise... jignirea adusă celui mai ambițios dintre răpitori
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
iarna, nu mai erau poteci ori, măcar cărări bătute de sălbăticiuni... ci, numai pădure și trunchiuri doborâte de vijelii... și, zăpada care acoperea totul. Liniștea și tăcerea stăpâneau întreg cuprinsul. Ceva îi atrase atenția... ceva, care mișca.. Un mic animal zăcea întins sub un lăstăriș. Era un căprior foarte tânăr, căruia deabia acum îi dădeau cornițele; avea trupul subțire și spinarea semăna cu niște desene pe care nu le mai văzuse. Anton se apropie de el, inima îi bătea cu putere
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Anton veni acasă vânăt de durere, dar, nu suflă o vorbă... Când l-a găsit, era ucis...dar, nu devorat; avea ochii mari, umezi, umbroși și triști, străjuiți de o frumoasă coroană de coarne. Lângă el, un lup mare cenușiu zăcea cu beregata sfârtecată ...un lup care nu-și începuse ospățul.. ori, n-apucase să și-l înceapă.. Anton se cutremură; după o vreme murmură printre dinți cu glas gros, mohorât... - Suru l-a răzbunat pe Nică“ ...și-i închise ochii
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
ca un duh și se întoarse repede, punându-i dinainte pe tejghea un clondir plin ochi cu rachiu și păhărelul lângă el. Pe loc se răspândi un miros de prună veche, dulce-amăruie. Era o țuică galbenă ca untdelemnul, care a zăcut vreo doi ani într-o balercă cu doaga de fag... era o minune care aluneca pe gât mai ușor ca untdelemnul. Împinse încet păhărelul mai la o parte, duse la gură clondirul, și dădu pe gât mai bine de jumătate
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
pământ, viu colorate; ochi mari și negri ca tăciunele, cu păr negru lucios, pășesc mândre cu fruntea sus, cu mâinile pe șoldurile ademenitoare, scuturându-și pieptul plin de mărgele și argintării... Stai, așa și te întrebi... „Cât foc trebuie să zacă în trupurile acelea arămii?!“. Povestea tristă a vieții lor este veche... își duc întreaga viață în căruțe cu coviltir, din ținut în ținut, din țară în țară, neaflându-și locul undeva. Nâscându-se, crescând, trăind și murind în căruțe sau în
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
însuși, este abia atunci când se simte nefericit. De aceea, analizându-se atent pe sine însăși, femeia își zicea cu regret: „Sunt din ce în ce mai tristă și mai abătută. Simt că-mi lipsește ceva și nu știu ce. Nu-mi este bine deloc. Ciudat lucru! Zac, văd, de o boală fără nume și la care nu mă pricep nici cât negrul de sub unghie; este ceva nedeslușit, dar dureros. Parcă m-am tâmpit, Dumnezeu știe de ce... Oare am depresie? Nu știu. Totuși, stând și gândindu-mă, îmi
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
intră hotărâtă înăuntru și, după câteva momente, își găsi vecina trântită pe pat, cu ochii umezi și privind în gol. - Ce-i cu tine, în halul ăsta, Adriana? Ce faci?, îi vorbi Luiza. Istorisiri nesănătoase fericirii 129 - Ce fac eu? Zac în pat și-l găuresc treptat cu greutatea corpului meu de plumb, asta fac! Iar acest răspuns Adriana îl dădu ca dintr-o stare înaintată de amorțeală totală, nemirându-se deloc de persoana care i-l ceruse și nepunându-și
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
mi-i datorezi pe marfă, îți jur cu sfințenie că eu, Torpilă, și nimeni altul decât eu, mă voi asigura personal că, până la urmă, tot îmi voi căpăta datoria de la tine cu orice preț, iar tu vei sfârși în colb, zăcând amarnic. Nici nu-ți închipui de câte pot fi în stare! De aceea, îți recomand nici să nu afli! Isprăvind de citit, tânărul încremeni locului. Ultimele rânduri ale scrisorii aproape că nici nu mai apucase să le mai distingă bine
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
invers; umerii aceia, cu siguranță, nu erau alții decât ai zeiței, concretizați în diferite ipostaze. Sau erau și nu erau ai zeiței. Ardeam de nerăbdarea, parcă puerilă, de a lipi numaidecât și celelalte două fragmente: gâtul și capul care încă zăceau răsturnate pe marginea mesei unde mi se părea că se înfiripa a enșpea oară, Creația. Masa mea din bucătărie devenise locul unde Creația putea fi deci din nou posibilă, unde femeia putea revigora gesturile zeiței sau zeița putea seconda fiecare
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
îi umbrea fruntea, urechea dreaptă și umărul drept. Epa ar fi aprins o lumânare, dar de câte ori venea aici, constata că uitase să aducă măcar o singură lumânare. E adevărat, nu era obligat să aducă. Nu-i cunoștea pe răposații care zăceau fără timp, sub lespezile seculare. Nu o dată stând lângă acest mormânt, simțea că, în sfârșit, i se ridică ușor cortina de pe ochii minții. Parcă era un făcut. Când să se ridice, își simți labele picioarelor umede și reci. Se ridică
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
a o iubi în taină pe Iozefina; liber de a admira la nesfârșit, acel chip diafan, să asculte acea voce și de a diviniza felul ei de a fi; liber de a atinge corpul care, în câteva săptămâni avea să zacă alături de Sima în mormânt și să facă împreună cu acesta, oale și ulcele. Nu voia să creadă în așa ceva nici măcar o secundă. Era imposibil. Era ca și cum ei, adică el și cu Valy, nu vor putea fi cercetați ulterior de procuratură, într-
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
să-și crească cât de cât, copiii. Venea la Karin-tante, o curăța, o spăla, îi făcea cumpărăturile și, în schimbul unei brume de bani, îi dădea o vorbă bună. Să se fi tot împlinit vreo zece săptămâni de când mătușa lui Gerard zăcea pe pat fără să se poată ridica să meargă măcar la toaletă. Ar fi vrut să locuiască în camera mai mică. Ar fi fost pentru ea mai ușor și cu căldura. Ar fi făcut economie la gaz metan. De atâta
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
așeză pe un taburet și-și blestemă soarta. Ticălosul care făcuse asta putea să mai fi așteptat patru zile. Nu-l încerca nici o tristețe, nici cea mai mică urmă de milă pentru celălalt ticălos, cel mai ticălos dintre toți, ce zăcea în fața lui, în ciuda faptului că trăiseră atâția ani împreună în iad și fusese singurul cu care avusese câte o conversație mai mult sau mai puțin coerentă în acest timp. Știa în mod sigur că domnul căpitan Kaleb-el-Fasi își merita moartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
se străduie să-i respecte ordinele cuvânt cu cuvânt și să sfârșească o dată pentru totdeauna cu targuí-ul. în fond, trebuia să admită că, probabil, aceea era cea mai bună soluție, deoarece acel targuí demonstrase că preferă să moară decât să zacă într-o pușcărie mizerabilă. încercă să și-l închipuie pe acel bărbat înalt, cu trăsături nobile și vorbă cumpătată, care acționa convins că nu face decât să-și îndeplinească datoria potrivit vechilor sale tradiții, conviețuind cu lepădăturile ce umpleau închisorile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
iasă la lumină și la aer liber. Zece metri mai departe, împinse ușa de la pavilionul căpitanului și, pentru prima dată, soarele intră din plin în încăperea prăfuită, oprindu-se deasupra patului mare din fund, unde un corp mărunțel și slab zăcea acoperit, de asemenea, cu un cearșaf foarte alb. închise ușa în urma lui, apoi cercetă pe îndelete fiecare colț al fortului, fără să descopere nici un alt cadavru în gherete și nici în fața porții, ca și cum targuí-ul ar fi preferat, urmând un straniu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
a făcut? Or să-l ciomăgească, or să-l tortureze și, până la urmă, or să-l spânzure. Nu? — Asta nu e treaba mea. Eu îmi fac datoria - întinse mâna și dădu la o parte vălul ce acoperea fața omului care zăcea inconștient. Privește-l în față! Ești în stare să-l omori? Deși nu voia, grăsanul Mohamed Kader observă chipul plin de spuzeală, gălbejit și zbârcit, pe care o barbă aspră și albă îl îmbătrânea vizibil. Vru să-și îndepărteze imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
în libertate. încercă să-și astupe rana, cele două găuri curate, în față și în spate, își bandajă strâns pieptul cu turbanul lung și se înfofoli în pătură, tremurând de frig și de febră, rezemându-se într-un colț, ca să zacă într-o stare de moțăială, fără alți tovarăși decât durerea, amintirile și gri-gri-ul morții. Nu-i mai slujea să se transforme în piatră sau să facă să i se îngroașe sângele, ca să nu mai îmbibe turbanul slinos, și nici nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
insuportabilă, că trebui să rămână complet nemișcat câteva ore, înainte de a se încumeta să schițeze gestul de a-și atinge rana. Mai apoi, reuși să se târâie cu greu până la ploscă, bău pe săturate și adormi din nou. Cât timp zăcu între viață și moarte, între trezie și inconștiență sau între vis și realitate, nimeni, iar el nici atât, n-ar putea spune. Zile, poate săptămâni, dar când, în sfârșit, se trezi într-o dimineață și văzu că respiră normal, fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
orizont În timp ce trenul trecea prin Bruges, cu regulatorul Închis, Înaintând lejer cu foarte puțină presiune. Razele apusului luminau ziduri Înalte pe care se scurgeau șiroaie sau canale cu apă inertă lucind o clipă cu lumină lichidă. Undeva În perimetrul sumbru zăcea orașul străvechi, ca un giuvaier faimos, atrăgând prea multe priviri, prea multe discuții, prea mult trafic. Apoi prin pânza de abur se Întrezări o Încâlceală de ogoare, monotonia fiind uneori Întreruptă de vile Înalte și urâte, cu fațadele În toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Cădeau și mocneau pe lângă șine, atingeau frunze, tulpinițe, rămurele și fire de varză și se transformau În funingine. O fată călare pe un cal de caretă Își ridică fața și râse. Pe povârnișul de lângă linie, un bărbat și o femeie zăceau Îmbrățișați. Apoi afară căzu Întunericul și pasagerii puteau vedea prin sticlă doar reflecția transparentă a propriilor trăsături. 2. „Premier Service, Premier Service!“ Vocea Își purtă ecoul pe coridor, dar Myatt luase deja loc În vagonul-restaurant. Nu voia să treacă prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
ajunsese să-i sară În ajutor. Niciodată, se gândi ea, nu văzuse un bărbat care să fi avut mai multă nevoie de ajutor el Însuși. — Un doctor. Tânăra Își deschise ochii, uluită, și lumea se limpezi. Ea era cea care zăcea pe coridor și străinul era cel aplecat deasupra ei. — Am leșinat? Întrebă ea. Era foarte frig. Era conștientă de mișcările lente și grele ale trenului. Luminile se scurgeau prin fereastră de-a curmezișul feței doctorului și apoi spre tânărul evreu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
străin, dar și-a dat un nume englezesc. Cred c-o să mă duc după el să-i vorbesc. Mintea ei funcționa limpede după ce-și revenise din leșin. Imaginea unei lumii cu susu-n jos, În care doctorul fusese cel care zăcea dedesubt, având nevoie de compasiunea și grija ei, făcuseră imaginea reală a lucrurilor mai distinctă prin stranietate, dar cuvintele adăstară În urma intuiției și când Îi zise „Nu-l deranjați“, străinul era deja prea departe ca s-o mai audă. — Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
verzui, cu tușe portocalii date de soarele matinal, și de dealurile Împădurite. Apoi Își aminti. Era Încă devreme, pentru că soarele era jos, abia ițindu-se deasupra colinelor. Un sat luci cu lumini mărunte pe celălalt mal. Câteva pale subțiri de fum zăceau În aerul Încremenit, deasupra caselor mici de lemn, unde se aprinseseră focurile matinale, căci se pregătea dejunul pentru cei care mergeau la muncă. Satul era atât de departe de linia ferată, că stătea nemișcat, să-l poți privi, În timp ce copacii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
nodul la cravată și spuse, fudulindu-se: — Asta pentru mine nu-i nimica. Dar Încrederea lui În sine și mândria din ochii lui o Înstrăinară. Ea spuse, cu serioasă suspiciune: — Unde vrei s-ajungi? Ce crezi că sunt eu? Biletul zăcea Între ei. Nimic n-o va convinge să-l ridice. Tânăra bătu din picior, iar aurul păli și deveni doar o pată galbenă pe sticlă și canapele. — Mă Întorc Înapoi la locul meu, zise ea. El spuse sfidător: — Nu la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]