54,815 matches
-
Colmar, regiunea având să devină cunoscută ca „”. Alături de Normandia, Alsacia și Lorena au fost regiunile cele mai aprig apărate de germani. Înaintarea aliată prin Franța în vara anului 1944 a fost încetinită de problemele logistice și mai puțin de rezistența germană. Principalul motiv pentru rezistența hotărâtă a germanilor în Alsacia (pentru germani "Elsaß") și Lorena ("Lothringen") era faptul că aceste două regiuni erau considerate părți ale Reichului și trebuiau apărate ca orice altă regiune a Germaniei. Din acest motiv, Hitler a
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
Pe 26 noiembrie, germanii au format de "Heeresgruppe Oberrhein" (Grupul Armată Rinul superior) plasat sub comanda directă a lui Heinrich Himmler. Grupul de Armată avea sarcină apărării frontului dintre Bienwald și granița elvețiană. Printre obiectivele de maximă importanță pentru defensiva germană de la Colmar se numărau podurile peste Rin de la Breisach și Chalampé, care erau folosite pentru aprovizonarea trupelor. Problemele de aprovizionare și luptele grele din toamna anului 1944 au scăzut capacitatea combatantă a forțelor aliate din nord-vestul Europei, iar Grupul de
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
Armata I franceză a avut o capacitate de luptă mai redusă decât alte armate terestre aliate din două motive: efectivele mai slab instruite și puțin experimentate și o lipsa unor structuri puternice de sprijin (artilerie, gerniu etc.). aceasta a permist germanilor din Punga Colmar să reziste atacurilor franceze din 15-22 decembrie 1944. Pe 31 decembrie 1944, germanii au lansat "Unternehmen Nordwind" (Opearațiunea „Vântul Nordic”), printre ale cărei obiective se afla recucerirea orașului Strasbourg. Militarii germani ai Diviziei a 198-a de
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
artilerie, gerniu etc.). aceasta a permist germanilor din Punga Colmar să reziste atacurilor franceze din 15-22 decembrie 1944. Pe 31 decembrie 1944, germanii au lansat "Unternehmen Nordwind" (Opearațiunea „Vântul Nordic”), printre ale cărei obiective se afla recucerirea orașului Strasbourg. Militarii germani ai Diviziei a 198-a de infanteriei și a Brigăzii 106 Panzer au atacat spre nord din Punga Colmar în perioada 7-13 ianuarie. În ciuda pierderilor suferite în timpul luptelor, francezii au reușit să reziste pe frontul de la sud de Strasbourg, zădărnicind
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
eșecul Operațiunii "Nordwind", Grupul de Armată al 6-lea a primit ordinul de distrugere a Pungii Colmar. Această acțiune se încadra în planul mai amplu al generalului Dwight D. Eisenhower de cucerire ale malurilor Rinului mai înainte de asaltul asupra teritoriului german. Dat fiind faptul că grosul trupelor care asediau Punga Colmar erau franceze, pentru această misiune a fost desemnată Armata I Franceză. Divizia a 3-a de infanterie americană se mutase în Munții Vosgi la mijlocul lunii decembrie, înlocuind militarii epuizații ai
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
a 3-a de infanterie americană se mutase în Munții Vosgi la mijlocul lunii decembrie, înlocuind militarii epuizații ai Diviziei a 36-a de infanterie. Astfel, Divizia a 3-a era deja pe pozițiile care îi permiteau sprijinirea atacului împotriva pozițiilor germane. Generalul Jacob Devers, comandantul Grupului de Armată al 6-lea și-a dat seama că francezii au nevoie de sprijinul sporit al americanilor și a aranjat transferul în zonă a încă unei divizii a SUA. Pentru această misiune a fost
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
SUA. Pentru această misiune a fost transferată din zona Ardenilor Divizia a 29-a de infanterie. Nou sosiții au luat poziție pe flancul drept al Diviziei a 3-a SUA. Americanii își concentraseră forțele pentru atacul împotriva a două divizii germane: Divizia a 708-a "Volksgrenadier" și a 189-a de infanterie. Americanii au trimis în sprijinul infanteriei proprii și Divizia a 12-a blindată Iarna 1944-1945 a fost una neobișnuit de rece pentru nord-vestul Europiei. General de Lattre descria în
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
de desecare, cu fundul acoperit cu aluviuni. Traversarea acestor râuri și canale era fosrte dificilă pentru diferitele tipuri de vehicule aliate. Alte obstacole în calea atacanților erau satele mici, cu clădiri cu etaj, cu ziduri solide din cărămidă, care ofereau germanilor posibilități extinse de apărare. Corpul I ("I Corps d'Armée") comandat de generalul Émile Béthouart a declanșat atacul pe 20 ianuarie 1945. Diviziile a 2-a și a 4-a marocane au avut ca obiectiv inițial cucerirea orașului Ensisheim. Divizia
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
secundar pe falncul drept al corpului, la nord de Mulhouse. Atacul infanteriei a fost susținut de Divizia I blindată franceză. Atacul declanșat de Corpul I în timpul unei furtuni de zăpadă a fost o surpriză tactică pentru Corpurile LXIII de armată germană ("LXIII. Armeekorps") de sub comanda generalului Erich Abraham. Atacul francezilor și-a redus vigoarea în timpul nopții, după începrea contraatacurilor germane. Condițiile meteo și de teren potrivnice, la care s-a adăugat creșterea eficienței defensivei germane în adâncime, a împiedicat înaintarea francezilor
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
franceză. Atacul declanșat de Corpul I în timpul unei furtuni de zăpadă a fost o surpriză tactică pentru Corpurile LXIII de armată germană ("LXIII. Armeekorps") de sub comanda generalului Erich Abraham. Atacul francezilor și-a redus vigoarea în timpul nopții, după începrea contraatacurilor germane. Condițiile meteo și de teren potrivnice, la care s-a adăugat creșterea eficienței defensivei germane în adâncime, a împiedicat înaintarea francezilor și le-a limitat succesul acestora din urmă în mod sever. Totuși, atacul Corpului I a atras în zonă
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
tactică pentru Corpurile LXIII de armată germană ("LXIII. Armeekorps") de sub comanda generalului Erich Abraham. Atacul francezilor și-a redus vigoarea în timpul nopții, după începrea contraatacurilor germane. Condițiile meteo și de teren potrivnice, la care s-a adăugat creșterea eficienței defensivei germane în adâncime, a împiedicat înaintarea francezilor și le-a limitat succesul acestora din urmă în mod sever. Totuși, atacul Corpului I a atras în zonă rezervele mobile germane - Brigada a 106-a Panzer, Batalionul al 654-lea artilerie antitanc și
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
și de teren potrivnice, la care s-a adăugat creșterea eficienței defensivei germane în adâncime, a împiedicat înaintarea francezilor și le-a limitat succesul acestora din urmă în mod sever. Totuși, atacul Corpului I a atras în zonă rezervele mobile germane - Brigada a 106-a Panzer, Batalionul al 654-lea artilerie antitanc și Divizia a 2-a vânători de munte. Succesele francezilor au fost realizate cu costuri foarte mari. Astfel, una dintre brigăzile blindate a piertul 36 dintre cele 50 tancuri
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
de infanterie a rămas fără sprijinul blindatelor. Cum divizia dispunea de capacități reduse de luptă antitanc - militarii erau dotați cu aruncătaore portative de grenade și trei tunuri antitanc de 57 mm - nu a reușit să reziste contaatacului infanteriei și blindatelor germane din Divizia a 708-a "Volksgrenadier" și Batalionul al 208-lea de tunuri de asalt. Fără sprijinul tancurilor și incapabili să își sape adăposturi în pământul înghețat, infanteriștii Diviziei a 30-a s-au retras după ce au suferit pierderi grele
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
să preia controlul asupra podului datorită focului puternic al defensivei americane. Mai târziu, în cursul aceleiași zile, geniștii americani au construit un pod mai la nord de Maison Rouge, iar un batalion de infanterie sprijinit de tancuri au atacat pozițiile germane, asigurând în final siguranța capului de pod. În următoarele două zile, Regimentul al 15-lea a continuat atacurile spre sud, spre orașele Riedwihr și Holtzwihr, reușind să ajungă până în dreptul pădurii Riedwihr. Contratacurile germane, deși numeroase și bine organizate, au
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
sprijinit de tancuri au atacat pozițiile germane, asigurând în final siguranța capului de pod. În următoarele două zile, Regimentul al 15-lea a continuat atacurile spre sud, spre orașele Riedwihr și Holtzwihr, reușind să ajungă până în dreptul pădurii Riedwihr. Contratacurile germane, deși numeroase și bine organizate, au fost respinse de trupele americane cu sprijinul blindatelor și distrugătoarelor de tancuri. Pe 26 ianuarie, pe latura de sud a pădurii Riedwihr, o unitate de infanterie germană sprijinită de tancuri a atacat dinspre Holtzwihr
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
să ajungă până în dreptul pădurii Riedwihr. Contratacurile germane, deși numeroase și bine organizate, au fost respinse de trupele americane cu sprijinul blindatelor și distrugătoarelor de tancuri. Pe 26 ianuarie, pe latura de sud a pădurii Riedwihr, o unitate de infanterie germană sprijinită de tancuri a atacat dinspre Holtzwihr pozițiile Companiei B a Regimentului al 15-lea. Comandantul companiei, locotenentul Audie Murphy, considerând că situația este net defavorabilă americanilor, a ordonat oamenilor săi să se retragă în pădure. După retragerea companiei, locotenentul
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
generalul O'Daniel Regimentului 254 (din cadrul Diviziei a 63-a), care și-a desfășurat atacul fiind sprijinită de Divizia I franceză pe flancul nordic. Jebsheim a fost apărat în perioada 26-29 ianuarie de Regimentul al 136-lea de infaterie montană germană. În cele din urmă, pe 29 ianuarie, forțele aliate (Regimentul 254 american, blindate din cadrul Diviziei a 5-a franceză și un batalion al Regimentului I de parașutiști francezi) au cucerit Jebsheim. În continuare, Regimentul 254 a continuat înaintarea spre est
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
cele mai favorabile defensivei. Două batalioane ale Diviziei 708 Volksgrenadier au contraatacat capetele de pod aliate de peste râul Ill în după-amiza zilei de 23 ianuarie , dar au fost respinse. Generalul Garbay a dorit să evite luptele cu infanteria și tancurile germane care ocupaseră poziții în tranșee în Pădurea Elsenheim () și a ordonat Brigadei I să se deplaseze în principal pe drumul care lega Illhaeusern () de Elsenheim. De-a lungul a două zile (26-27 ianuarie), Brigada I și-a concentrat eforturile pentru
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
străine ("R.M.L.E.") a executat un atac împotriva pozițiilor întărite din pădure pe 27 ianuarie. Satul Grussenheim () a fost cucerit pe 28 ianuarie de Divizia blindată a 2-a franceză în ciuda pierderilor mari suferite. Atacul francez a continuat împotriva unei defensive germane intrată în degringoladă, fiind cucerite pe 31 ianuarie Elsenheim și Marckolsheim (), pentru ca, a doua zi, trupele aflate în ofensivă să atingă aliniamentul râului Rin. De-a lungul operațiunilor efectuate în Punga Colmar, Divizia I franceză a pierdut 200 de oameni
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
primit sarcina cuceririi orașului COlmar și a podului de la Breisach. Germanii au apreciat în mod greșit obiectivele aliate, considerând că aceștia vor ataca de-a lungul întregului front, urmând să își concentreze mai apoi eforturile în zona în care defensiva germană avea să se cedeze. Hitler a acceptat o retragere parțială în nord (în arcul de la Erstein) în noaptea de 28 ianuarie, dar a interzis o retragere generală la est de Rin. Posturile avansate ale germanilor din Munții Vosgi au fost
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
în "Place Rapp" (Piața Rapp) la ora 11:30. În zilele de 2 și 3 februarie, Regimentul al 109-lea de infanterie americană, tancurile franceze, Regimentul I de parașutiști și comandourile aliate au curățat orașul de ultimele elemente ale defensivei germane. Într-un act simbolic, Regimentul al 152-lea din infanterie franceză a reocupat clădirile garnizoanei oarașului, din care fusese alungată la începutul războiului. Continuând atacul spre sud în ziua de 3 februarie, Regimentul al 112-lea de infanterie a intrat
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
cap de pod la Sundhoffen () iar Brigada blindată de rezervă a înaintat pe drumul dintre Colmar și Rouffach (). A doua zi, Brigada blindată A a cucerit Hattstatt () de pe drumul Colmar-Rouffach, dar înaintarea Brigăzii de rezervă a fost blocată de defenisvia germană. Pe 5 februarie, Brigada blindată A a intrat în Rouffach și a făcut joncțiunea cu Divizia montană a 4-a marocană din cadrul Corupului I Francez, la 17 zile după ce acesta din urmă își lansase ofensiva. În aceeași zi, Brigada blindată
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
s-a limitat la închiderea rutelor de retragere a germanilor din Munții Vosgi și la sprijinirea cu foc a acțiunilor Diviziei a 28-a. La începutul lunii februarie, Corpul I francez încă mai lupta pentru eliminarea centrelor izolate de rezistență germane la sud de râul Thur, între Cernay și Ensisheim, orașe aflate încă sub controlul german. Curățarea acestei regiuni a fost încheiată pe 3 februarie. A doua zi, Corpul I francez a traversat râul Thur și, în fața unei rezistențe slabe a
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
sprijinirea cu foc a acțiunilor Diviziei a 28-a. La începutul lunii februarie, Corpul I francez încă mai lupta pentru eliminarea centrelor izolate de rezistență germane la sud de râul Thur, între Cernay și Ensisheim, orașe aflate încă sub controlul german. Curățarea acestei regiuni a fost încheiată pe 3 februarie. A doua zi, Corpul I francez a traversat râul Thur și, în fața unei rezistențe slabe a germanilor, Divizia a 4-a montană marocană a reușit să înainteze până în suburbiile sudice ale
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
Pădurea Harth.Pe 7 februarie, Divizia a 9-a colonială și Divizia I blindată au ajuns pe malurile Canalului Ron-Rin, la est de Ensisheim. Brigada de cavalerie ușoară colonială și Regimentul al 151-lea de infanterie au eliminat ultimele elemente germane din Pădurea Harth pe 8 februarie, iar Divizia I blindată a înaintat spre sud spre capul de pod german de la Chalampé. În aceeași zi, elemente avansate ale acestei divizii au făcut joncțiunea cu unitățile Diviziei a II-a blindată franceză
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]